Brânca ursului, considerată a fi un adevărat “ginseng-românesc”, poate fi un remediu pentru cele mai grave boli ale secolului. Cunoscută din antichitate pentru proprietățile afrodisiace, studiile recente o recomandă pentru reducerea stărilor de stres, de oboseală și epuizare, planta având puternice efecte de stimulare a vitalității organismului uman, redând tonusul și pofta de viață.

Brânca ursului (Heracleum sphondylium), popular denumită și ”crucea-pământului”, face parte din familia Umbelliferae (Apiaceae), fiind o plantă înaltă cu frunze mari de culoare verde închis și flori mici, albe, adunate în buchețele radiale ca niște umbrele întoarse. Planta înflorește din iunie până spre octombrie și, la maturitate, produce fructe elipsoidale, plate, care conțin semințe. Frunzele sale mari se aseamănă cu laba ursului. Are un miros specific, foarte aromat și ușor înțepător, care este inconfundabil. Este răspândită în pădurile din Europa. Crește în pădurile luminoase dar și în zone deluroase și umede.

Brânca ursului conține: furanocumarine (psoraleni), bergapten, izobergapten, pimpinellin, izopimpinellin, sphondin, carbohidrați etc. De asemenea, are în compoziție heracleină (părțile aeriene), ulei esențial, alcooli și n-octanol (ulei hexilbutirátem, și acizi caprici).

Toate părțile plantei prezintă proprietăți antireumatice, antispasmodice, carminative, febrifuge, odontalgice și stimulente. În scop terapeutic, de la plantă se folosesc rădăcinile, semințele, florile, mugurii și frunzele, sub formă de pulbere, tinctură, macerat, decoct etc. Cozile inflorescențelor sunt partea de plantă cel mai frecvent folosită, deoarece au proprietăți afrodisiace, stimulente hormonale și hipotensoare foarte puternice. Rădăcina are, și ea, proprietăți afrodisiace, însă nu atât de intense ca semințele, iar de curând i-a fost descoperită și o acțiune de stimulare a imunității. Rădăcinile se recoltează primăvara devreme sau toamna târziu, spre sfârșitul perioadei de vegetație, iar semințele în august-septembrie.

Studiile științifice moderne confirmă valoarea terapeutică a acestei plante. Decenii de-a rândul, această plantă a fost considerată un panaceu în tratarea unor afecțiuni precum tulburările psihice la copii, reumatismul și migrenele. Planta a fost folosită în tradiția populară chiar și în tratamentul epilepsiei.

Planta întreagă este afrodisiacă. Tinctura de Brânca ursului este un adevărat elixir contra sterilității masculine și feminine, contra menopauzei premature și a andropauzei premature, precum și contra frigidității și impotenței, deoarece conține substanțe active care acționează simultan asupra glandelor endocrine, a sistemului nervos și a aparatului cardiovascular. Brânca ursului este recunoscută drept una dintre cele mai eficiente plante ce tratează infertilitatea, beneficiile sale fiind demonstrate prin studii științifice de amploare. Cercetătorii care au studiat planta susțin că nenumărate femei au reușit să rămână însărcinate după tratamentul cu această plantă și mulți de bărbați și-au rezolvat problemele sexuale. Spre deosebire de medicamentele afrodisiace, tinctura de Brânca ursului poate fi administrată și la hipertensivi.

Brânca ursului este mediu-expectorantă și sedativă, utilă în tratamentul laringitelor sau bronșitelor. Aceasta are efect expectorant, ajutând la eliminarea secrețiilor în exces de pe căile respiratorii. Are și efect antibiotic, luptând direct cu infecțiile bacteriene. Extractele etanolice sau apoase din plantă au demonstrat o acțiune antimicrobiană. Studii de laborator efectuate în 2006, la mai multe universități din Turcia, au arătat eficiența acestei plante, atât contra bacteriilor grampozitive, cât și asupra celor gramnegative. Frunzele fiind tonice, sunt folosite în tratamentul natural al răcelilor, din acestea putând fi preparată o băutură cu efect liniștitor asupra durerilor de gât.

Părțile inflorescente ale plantei și mai ales semințele au o putere curativă, încât pe bună dreptate au fost asemănate cu ginseng-ul, pe care îl depășește în unele privințe. Semințele redau tinerețea biologică și fertilitatea, reglează activitatea sistemului nervos, previn și combat cu o eficiență extraordinară hipertensiunea prin scăderea presiunii arteriale, mai ales prin vasodilatație, la nivel periferic, efectul durând o perioadă de timp limitată și, ca atare, fiind necesară o nouă doză de plantă.

Tratamentul cu tinctură preparată din Brânca ursului este recomandat, de asemenea, în stări de oboseală psihică și fizică, dar și în boala Parkinson, în paralizii și pareze, în scleroza multiplă și în balonări, însoțite de colici.

Ajută la refacerea capacității funcționale a rinichilor, prevenind infecțiile urinare, printr-o dublă acțiune: pe de o parte, planta are efecte antibiotice, eliminând microorganismele parazite care s-ar putea instala la nivelul aparatului reno-urinar, iar pe de altă parte, are efecte imunostimulente, ajutând organismul să se apere singur de eventualele infecții.

Preparatele de Brânca ursului sunt indicate și în caz de boli neuropsihice, anxietate, stări de neliniște, îmbătrânire precoce. Uleiurile volatile conținute de această plantă au un efect puternic ca stimulent la nivelul sistemului nervos central, inducâd o stare de vioiciune, de tonus, chiar de ușoară euforie. Acțiunea tonică nervoasă a acestor uleiuri volatile este completată foarte bine de o altă categorie de substanțe conținute de Brânca ursului, cumarinele, care au efect calmant, ușor sedativ, ameliorând stările de teamă, de neliniște, de surescitare.

Este recomandată în boli digestive (ale ficatului, stomacului, vezicii biliare), tulburări de digestie. În diaree și balonare planta are efect antibiotic la nivelul tubului digestiv, distrugând multe dintre bacteriile care produc diareea. Pe de altă parte, uleiurile au efect antispastic și carminativ, eliminând colicile abdominale și balonarea. În cazul indigestiei, semințele acestei plante au efecte de stimulare a secreției de sucuri gastrice, cresc ușor mobilitatea tubului digestiv și dau poftă de mâncare. Infuzia din tulpinile tinere este folosită în diaree, ceaiul din rădăcini este util în tratamentul indigestiei și a crampelor stomacale.

În asociere cu plantele antitumorale (năpraznic, brusture, vâsc, ginseng), care distrug celulele canceroase, infuzia sau tinctura de Brânca ursului contribuie la refacerea celulelor organismului. Această asociere de plante este benefică în toate formele de cancer. Rădăcina conține psoralen, substanță care a fost investigată în cadrul unor studii pentru tratamentul psoriazisului, leucemiei sau a virusului HIV.

Decoctul din frunze și flori poate ajuta la întreținerea luciului și sănătății părului. Rădăcina, de asemenea, poate fi tocată și amestecată cu apă, fiind astfel utilă la spălarea părului împotriva mătreței.

Degerăturile pot fi prevenite printr-un tratament cu tinctură de Brânca ursului. Principiile active din semințele au un puternic efect vasodilatator periferic, ajutând la irigarea corespunzătoare cu sânge a extremităților corpului (mâini și picioare).

Extern, sub formă de cataplasme, rădăcina se aplică pe răni, arsuri, umflături, zgârieturi, pe articulații reumatice. Este utilă sub formă de spălături în cazul negilor. O cantitate mică din rădăcină se poate ține pe dinte pentru a reduce durerea.

Trebuie reținut că Brânca ursului nu se administrează femeilor gravide, persoanelor cu afecțiuni ale prostatei sau celor cu hipotensiune arterială. În tratamentul extern cu Branca ursului este interzisă expunerea la soare deoarece planta are acțiune fotosensibilizantă. Din cauza conținutului de alcool, tinctura nu se recomandă în: hepatite virale, toxice și metabolice, steatoză hepatică și ciroză hepatică.

Sursa: http://www.agerpres.ro/flux-documentare/2015/02/24/leacuri-din-gradina-branca-ursului-14-35-35

Descriere

Aloe Vera creşte în zonele cu climă blândă, unde temperaturile nu coboară pentru mult timp sub 0 grade şi poate fi recunoscută după frunzele cărnoase, în fomă de lance, care cresc direct din pământ, cu marginile în formă de dinte de fierăstrău.

În scopuri teraputice se folosesc atât seva cât şi gelul frunzelor de aloe vera, însă trebuie îndeplinită o condiţie esenţială, şi anume: frunzele se culeg abia când planta împlineşte 2-3 ani. Seva se scurge când se taie frunza, iar gelul provine din celulele bogate în mucilagiu din miezul frunzei.

Aloe Vera – Compoziţie

Aloe conţine un complex de substanţe benefice, printre care aloina şi gelul de aloe. Aloina este un lichid galben-lăptos, situat imediat sub coaja frunzei şi care este folosit de mii de ani ca laxativ, sub formă de prafuri sau ca atare.

Gelul de aloe are proprietăţi antiinflamatorii, detoxifiante şi de stimulare a colagenului, fiind ideal în tratamentele cosmetice de întreţinere a pielii.

Aloe Vera – Acţiune

Gelul de aloe vera întăreşte sistemul imunitar şi are efecte antibiotice, antiinflamatorii şi antiseptice, care ajută la tratarea anumitor probleme ale pielii precum eczemele şi psoriazisul.

În acelaşi timp, un consum regulat de aloe normalizează tranzitul intestinal, promovând sănătatea sistemului digestiv, creşte absorbţia de proteine, ameliorează arsurile la stomac şi are efect calmant asupra gingiilor şi ţesuturilor bucale moi.

Planta de aloe este o sursă bogată de minerale precum calciu, sodiu, fier, potasiu, crom, magneziu, mangan, cupru si zinc, dar este şi printre puţinele surse vegetale de vitamina B12, A, B, C, E şi acid folic, care nu pot fi asimilate corespunzător doar prin alimentaţie.

Toţi aceşti nutrienţi ajută la menţinerea greutăţii corporale în limitele normale, împiedică îmbătrânirea celulară şi asigură necesarul zilnic de energie.

Aloe Vera – Indicaţii terapeutice

Eczeme, ten uscat, dermatite, ulceraţii, psoriazis, arsuri solare, acnee, fisuri anale, hemoroizi, reumatism, poliartrita reumatoidă, constipaţie, diabet, hipo şi hiperglicemie, hiperaciditate, gastrită, hepatita A, B,C, rinite alergice, cistită, candida, herpes, oboseală, epuizare, insomnii. cataractă, urcior, glaucom.

Administrare

Uz intern:

Gelurile de aloe sunt obţinute prin presarea frunzelor proaspete, sucul translucid şi sălciu extras din partea cărnoasă fiind conservat apoi prin pasteurizare sau prin adăugarea de conservanţi. De regulă, se iau câte 50 ml de gel, pe stomacul gol, de două ori pe zi, pentru a îmbunătăţi digestia, pentru a preveni şi combate candidoza şi alte infecţii cu fungi, pentru tratarea hiperacidităţii şi a colitei, a sindromului colonului iritabil.

Sucul de aloe se consumă timp de 7 zile, câte 1 linguriţă de 3 ori/zi, înainte de masă, apoi, 2 săptămâni câte 1 lingură de 3 ori/zi, pentru a activa şi stimula fluxul sanguin şi limfatic, funcţiile rinichilor, ale ficatului şi ale vezicii biliare, reglează sistemul imunitar şi tractul digestiv, ameliorează durerile reumatismale, îmbunătăţeşte statusul psihic şi condiţia fizică.

Sucul de Aloe Vera poate fi procurat în farmacii, dar poate fi preparat şi acasă, cu condiţia să respectăm colectarea şi prepararea corectă a acestei plante.

Se recomandă frunzele mature, cele mai de jos, care se dau prin tocător pentru a obţine sucul de aloe.

Pentru a păstra sucul de Aloe Vera un timp mai îndelungat este necesar să fie conservat cu ajutorul spirtului medicinal, în proporţie de 8:2 şi se se păstrează în frigider, la o temperatură nu mai mare de 15 grade.

Uz extern:

Gelul de aloe vera este indicat pentru îngrijirea pielii şi în cazul durerilor articulare şi de tip reumatic şi poate fi folosit ca “prim ajutor” în arsuri şi diverse leziuni, datorită efectelului dezinfectant, hemostatic şi accelerator al procesului de cicatrizare. Se mai poate folosi şi sub forma de praf, compresă, tinctură, cremă, cataplasmă etc.

Aloe Vera – Precauţii şi contraindicaţii

Administrată intern, aloe vera provoacă diaree, ceea ce poate duce la scăderea nivelului potasiului în sânge. De asemenea, dacă este administrată pe o perioadă lungă de timp, poate provoca crize de colită.

Nu trebuie administrată copiilor mici şi femeilor însărcinate sau care alăptează doarece poate cauza malformaţii ale fătului şi sângerări puternice sau chiar avort spontan.

Aloe vera este contraindicată în cazurile de uremie (uree în cantitate excesivă în sânge) sau în boli ale rinichilor sau ale ficatului.

Aloe Vera – În cosmetică

Datorită proprietăţilor sale antiinflamatoare, antifungice, vindecătoare şi de răcorire a zonei pe care este aplicată, aloe vera este foarte utilă în tratarea pielii şi a problemelor acesteia.

Astfel, sub formă de creme, loţiuni, geluri, aceasta poate calma durerile provocate de muşcăturile de insecte, ameliorează acneea şi arsurile cauzate de expunerea excesivă la soare, atenuzează ridurile, vindecă rapid tăieturile mici şi zgârieturile, grăbind procesul de regenerare a pielii.

Sursa: http://m.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/aloe-vera-aloe-barbadensis-11431678/

În categoria excrescenţelor cutanate găsim: polipii fibroepiteliali, papiloamele virale, negii, verucile, papiloamele filiforme. În esenţă sunt tumori cutanate bengine şi cel mai frecvent se dezvoltă în zonele unde există contact piele cu piele şi frecare, ca de exemplu, pleoape, subsoară, zona inghinală, gât sau sub sâni.

Uneori sunt de culoarea pielii, alteori de culoare cafenie, chiar brună şi adesea sunt confundate cu aluniţele. Unele atârnă ca nişte globuri în pomul de iarnă.

Cum tratăm excrescenţele cutanate

În mod tradiţional, aceste excrescenţe sunt tratate prin cauterizare sau crioterapie. De asemenea, puteţi apela şi la remedii naturiste pentru a scăpa de papiloame, veruci, negi şi polipi fibroepiteliali. Iată câteva:

1. Ulei de oregano

Ulei de oregano este unul dintre remediile naturale cele mai puternice pe care îl puteţi folosi pentru o varietate de probleme de sănătate. Este un antibacterian foarte puternic, anti-inflamator, are proprietăţi anti-oxidative.

Se amestecă câteva picături de ulei esenţial de oregano cu câteva picături de ulei de nuca de cocos şi se aplică pe zona cu probleme de 3 ori pe zi. Acest tratament poate dura ceva timp, dar veţi vedea cum formaţiunea îşi schimbă culoarea şi în cele din urmă se desprinde.

2. Ulei de arbore de ceai

Este folosit de secole ca un antibacterian puternic, antifungic şi compus antiseptic. Arborele de ceai funcţionează pe negi şi alte semne de piele pe care le usucă, în esenţă, din interior spre exterior. Tot ce trebuie să faci este să iei o dischetă de bumbac, să o umezeşti cu puţină apă şi să adaugi câteva picături de ulei de arbore de ceai, apoi să frecaţi uşor pielea. Se repetă tratamentul de 3 ori pe zi, până când excrescenţa se usucă şi cade.

3. Latex de păpădie

Seva lăptoasă din tulpinile de păpădie este foarte bună pentru a trata negii şi alte papiloame, aluniţe şi chiar eczeme. Trebuie să aplicaţi latexul de 3 ori pe zi, până când formaţiunea cutananta cade.

4. Suc de lămâie

Acidul citric din lămâie este un astringent puternic şi descompune încet încet excrescenţele cutanate. Prin simpla frecare cu suc de lămâie, de 3 ori pe zi, ele vor dispărea în 3-4 săptămâni.

5. Oţet de mere

Tot ce trebuie să faceţi este să spălaţi şi să uscaţi zona cu excrescenţe şi să plicati oţet de mere, de 3 ori pe zi. Sau puteţi ţine o compresă, timp de 15 minute, de 3 ori pe zi. Dacă simţiţi furnicături, înţepături, diluaţi oţetul cu câteva picături de apă.

6. Usturoi

Usturoiul este un alt antibacterian puternic, antifungic şi antimicrobian. Tot ce trebuie să faceţi este să zdrobiţi un căţel de usturoi într-o pastă să aplicaţi atât cât este nevoie pe piele şi să acoperiţi cu un bandaj. Lăsaţi să acţioneze pe timpul nopţii.

7. Ulei de ricin

Este unul din cele mai vechi remedii tradiţionale pentru aceste situaţii. Ungeti excrescenţele de 3-5 ori pe zi. De asemenea, puteţi face o pastă din ulei de ricin şi bicarbonat de sodiu pe care o aplicaţi pe piele, acoperiţi cu bandaj şi lăsaţi să acţioneze peste noapte.

8. Suc de ceapă

Feliaţi o ceapă, presăraţi nişte sare şi lăsaţi să stea peste noapte. A două zi, stoarceţi sucul, înmuiaţi o dischetă de bumbac şi aplicaţi-o pe piele. Acoperiţi cu un bandaj şi lăsaţi să acţioneze peste noapte.

Sursa: http://www.realitatea.net/cum-scapi-natural-de-negi-veruci-papiloame-i-toate-excrescen-ele-de-pe-piele_1705288.html

Primăvară, vară, culori, parfumuri, soare blând, natură… Zen. Mai puţin atunci când vine vorba de interacţiunea noastră cu insectele. În loc să ne transformăm casa într-un cimitir al insectelor, ca să nu mai vorbim despre toate produsele toxice care ni se vând în ambalaje strălucitoare prin magazine, mai bine ne amintim că există câteva plante care alungă insectele şi pe care le putem procura uşor.

Eficiența acestor plante în alungarea ţânţarilor și a altor insecte, a fost probată, iar avantajul este că le puteţi creşte în grădina din faţă casei, în jardinière sau în ghivece. Prezenţa acestor plante limitează consumul de chimicale şi substanţe odorizante de sinteză clasice, folosite pentru îndepărtarea insectelor.

Citronella (Cymbopogon citratus)

Este o plantă perenă cu aspect de iarbă înaltă, care creşte în tufe şi alungă ţânţarii cu maximă eficiență. Citronella are o aromă foarte plăcută, se întreţine foarte uşor şi creşte la fel de bine şi în grădina, dar şi în ghivece pentru terasă. Funzele de Citronella sunt ingredientul de bază pentru soluţii naturale împotriva ţânţarilor. Frunzele proaspete (vreo două mâini pline), se pun în blender împreună cu puţină apă. Pasta rezultată se combină cu o cantitate egală de alcool. Se lasă la macerat şi se agită în fiecare zi, vreme de o săptămână. Se filtrează, iar soluţia rezultată poate fi folosită pentru a fi pulverizată împotriva ţânţarilor. Trebuie să ai grijă: soluţia pătează!

Gălbenelele (Calendula officinalis)

Simpaticele flori conţin Pyrethrum, un ingredient găsit în formula sa de sinteză în multe insecticide. În grădină, gălbenelele nu au un miros foarte plăcut, în schimb au un rol destul de important în respingerea insectelor de orice fel, nu doar a ţânţarilor.

Busuiocul (Ocimum basilicum)

Este nu doar o plantă cu aromă perfectă în gastronomie, dar şi un inamic al ţânţarilor. O tufă de busuioc în ghiveci rezistă bine la orice fel de condiţii dacă este udată şi dacă are un pământ hrănitor. Puteţi planta în acelaşi ghiveci mai multe soiuri de busuioc. Combinaţia este foarte plăcută estetic, dar şi un avantaj în plus pentru acţiunea împotriva ţânţarilor. Busuiocul este una din plantele care alungă ţânţarii şi îndepărtează mirosurile neplăcute. Puteţi face din busuioc un preparat după modelul celui pentrtu Citronella. Este una dintre puţinele plante care dă o aromă fără ca frunzele să trebuiască să fie zdrobite. Există multe varietăţi de busuioc, dintre care în alungarea ţânţarilor cele mai eficiente sunt busuiocul lămâios, numit aşa pentru puternicul sau miros de lămâie şi busuiocul cu aromă de scorţişoară, care este mai des întâlnit şi folosit în Asia. Dacă aveți în grădină busuioc, e suficient să vă frecați pielea cu câteva frunze pentru ca ţânţarii să stea departe.

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis)

Este pe lângă un condiment deosebit de gustos şi o plantă care alungă ţânţarii. Cel mai simplu mod de a creşte o tufă de rozmarin este să plantați seminţe, dar se poate transplanta şi un butaş. Plantarea rozmarinului se face primăvara sau toamna. Şi din rozmarinul se poate prepara macerat cu alcool, extrem de utile pentru îndepărtarea ţânţarilor.

Verbina (Verbena urticifolia)

Este un arbust care ajunge până la doi metri înălţime, care are frunze şi flori foarte parfumate cu o aromă care aduce cu cea a frunzelor de lămâie. Seara, uleiurile volatile din verbină sunt emanate în aer fapt care face ca aceasta să fie una din cele mai bune plante care alungă insectele.

Menta (Mentha)

Este una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute. Lăsată liberă, în grădină de exemplu, creşte bogat şi poate ajunge până la un metru înălţime. Este foarte decorativă şi este extrem de eficientă în alungarea insectelor nedorite, fiind una din cele mai bune plante împotriva ţânţarilor.

Roinița (Melissa officinalis)

Seamănă la miros cu iarba de citronella însă mirosul ei nu este la fel de puternic încât să alunge chiar şi albinele sau fluturii. Creşte şi se înmulţeşte foarte uşor şi e bine să o aveți în jur, acolo unde stați mai mult, dacă vreți să nu vă deranjeze ţânţarii. Dacă nu aveți această posibilitate, puteţi lua câteva frunze în palmă, le striviți şi apoi le frecați pe părţile corpului care sunt mai expuse la pişcătura de ţânţar.

Lavanda (Lavandula atriplicifolia) 

Deşi nouă ne place mirosul de lavandă, se pare că ţânţarilor şi altor insecte, nu prea le place. Aşa că lavandă este una dintre plantele care poate fi cultivată în grădină sau ghivece nu doar ca să ne înfrumuseţeze casă sau grădina, ci şi să ne ajute să scăpăm de ţânţari. Lavanda este uşor de cultivat şi creşte foarte bine în zonele foarte însorite. Creşte destul de înaltă şi se recomandă să o avem în zonele în ne place să stăm, ca de exemplu în living sau lângă masa din curtea casei.

Muşcata (Pelargonium)

Are că ţară de origine, Africa de Sud. Creşte în tufe şi poate depăşi 90cm în înălţime. Muşcatele înfloresc toată vara şi pot fi plantate în plin soare, atât în grădina cât şi în ghivece. Frunzele de muşcată parfumată au un miros încântător de trandafir şi lămâie, motiv pentru care această plantă este atât de populară în istoria parfumeriei, iar mirosul alungă ţânţarii şi muştele.

Dafinul (Laurus nobilis)

Această nobilă plantă reprezintă un remediu eficient împotriva gândacilor de bucătărie. Împrăştiați pe la colţuri, prin dulapuri, pe lângă ţevile de apă câteva frunze de dafin şi gândacii vor face cale întoarsă. Pe lângă faptul că e o plantă miraculoasă, unul dintre pilonii medicinii alternative pentru că îmbunătăţeşte circulaţia, are proprietăţi antiseptice demonstrate, e un antidepresiv natural, tonfică organismul, e bun pentru răceli, tuse, inflamaţii bucale, dureri digestive şi multe altele.

Margaretele (Leucanthemum vulgare)

Nu sunt doar stelele pământului când acoperă câmpiile primăvara şi vara, ci conţin piretrină, o substanţă care se găseşte în insecticide. Aţi văzut vreodată ţânţari sau muşte roind în jurul unei margarete?

Magnolia (Magnoliopsida)

Florile au un miros îmbătător.  Muştele şi ţânţarii nu tolerează această aromă prea bine.

Iasomia (Jasminum)

Are un miros atât de puternic şi de frumos încât s-au scris cântece despre ea. Nu acelaşi lucru îl cred şi insectele pentru care Iasomia este ceea ce pentru noi ar fi un munte de toxic.

Aloe vera

Este o plantă suculentă, cu frunze groase cu ţepi mici pe margine. O puteţi planta în grădină, în locul cel mai însorit cu putinţă, sau în ghiveci, însă trebuie să îl ţineți la lumină multă. Ţânţarii nu o suportă şi în plus, efectele sale sunt miraculoase. Sucul pe care îl conţin frunzele poate înlocui cu succes orice dezinfectant pentru răni.

Alte plante care ţin la distanţă insectele: mărarul, regina nopţii, urzica, lămâiul, petuniile, garofiţa, usturoiul.

Surse: http://www.dinmansarda.com/20-plante-anti-tantari-din-gradina/

http://stiri.apropotv.ro/news/util/9-plante-care-alunga-tantarii-12783205

http://www.casa-gradina.ro/plante-care-alunga-tantarii/

Uleiul din seminţe de morcovi este un ulei despre care se spune că face minuni atât pentru frumuseţe, cât şi pentru sănătate. Bogat în antioxidanţi şi vitamina A, acest ulei poate preveni cancerul, poate calma durerile intestinale sau îţi poate hidrata în profunzime pielea. Vă invit să descoperiți şi alte întrebuinţări ale acestui produs miraculous.

Poate vindeca infecţiile
Datorită proprietăţilor sale antibacteriene, acest tip de ulei poate ajuta la cicatrizarea rănilor, dar şi la vindecarea infecţiilor.

Te poate scăpa de răceală şi gripă
Tusea, febra, durerile în gât, toate pot fi ameliorate cu ajutorul consumului de ulei din seminţe de morcov.

Poate ameliora diverse afecţiuni ale pielii
Dacă suferi de psoriazis, mâncărimi, bătături sau alte probleme ale pielii, uleiul din seminţe de morcov este extrem de eficient în ameliorarea simptomelor.

Previne îmbătrânirea pielii
Antioxidanţii din acest ulei sunt într-atât de puternici, încât hidratează şi repară pielea, redându-i elasticitatea şi ajutând-o să rămână frumoasă, în ciuda trecerii timpului.

Ajută la eliminarea gazelor intestinale
Proprietăţile pe care uleiul din sâmburi de morcov le are sunt eficiente şi pentru eliminarea gazelor intestinale. Cu doar o linguriţă pe zi, acest ulei menţine sănătos sistemul digestiv.

Ajută la estomparea vergeturilor
Fiind foarte hidratant şi bogat în antioxidanţi, uleiul din seminţe de morcov te poate ajuta să scapi parţial de inesteticele vergeturi. Masajul regulat cu acest tip de ulei îmbunătăţeşte elasticitatea pielii şi elimină riscul de apariţie a vergeturilor noi.

Protejează împotriva razelor soarelui şi fixează bronzul
Uleiul din seminţe de morcov se transformă într-o peliculă protectoare împotriva razelor solare, odată aplicat pe piele. De asemenea, el ajută şi la menţinerea pentru o durată mai lungă a bronzului.

Sursa: http://onlinereport.ro/singurul-ulei-natural-care-vindeca-vergeturile-bataturile-si-psoriazisul/

Sarea roz de Himalaya este o sare pură, obţinută prin extracţie manuală din mină şi este considerată cea mai pură formă de sare disponibilă. Cristalele de sare au o gamă variată de culori începând de la alb pur, diferite nuanţe de roz, pană la roşu închis, datorită conţinutului bogat în minerale şi fier.

Cum folosim sarea roz de Himalaya

Sarea roz de Himalaya este folosită cu succes în bucătării de top, spa-uri, de către profesionişti şi terapeuţi din domeniul sănătăţii, pentru proprietăţile nutritive şi terapeutice deosebite.

În prepararea alimentelor poate fi folosită la fel ca o sare normală, avantajul fiind că este mai pură şi are un conţinut considerabil mai mare de minerale.

Extern, sarea roz de Himalaya poate fi folosită pentru a stimula circulaţia, a vă relaxa, a scădea tensiunea arterială, a calma durerile musculare şi a elimina toxinele din organism. Foloseşte cu încredere sarea roz de Himalaya în reţetele de sare de baie, scrub-uri preparate în casă, aromoterapie sau săpun de casă.

Sarea de Himalaya este bogată în mod natural în iod, aşa că acesta nu mai trebuie adăugat artificial, cum este cazul sării fine din supermarketuri. În plus, datorită structurii de cristal mai mare a sării roz, dar şi a volumului, vom consuma mai puţin sodiu atunci când folosim sare de Himalaya în mâncare.

Tratamente cu sare de Himalaya

Apă cu sare de Himalaya pentru detoxifiere şi boli diverse:

Se prepară o saramură cu efecte de detoxifiere puternice. Se pun 2-3 linguri de sare într-un borcan de sticlă şi se umple borcanul cu apă plata sau de izvor. Se lasă 24 de ore sau mai mult, până la dizolvarea completă a cristalelor. Apoi se mai adaugă câteva cristale şi iarăşi se lasă la dizolvat. Când apă nu mai poate dizolva cristalele în 24 de ore şi acestea rămân pe fundul borcanului, saramura este gata şi poate fi băută. Se ia dimineaţa pe stomacul gol o lingură de saramură cu un pahar cu apă. După 10 minute, se poate servi micul dejun.

Această cură ajută la curăţarea corpului, eliminarea metalelor grele ( mercur, plumb, arsenic sau calciu), tratarea psoriazisului, artritei, gutei, herpesului, eruptiilor pielii, gripei şi răcelii sau echilibrarea pH-ului corpului.

O altă metodă de detoxifiere şi stimularea metabolismului se face prin îmbrăcarea unui tricou de bumbac, înmuiat într-o soluţie dintr-un litru de apă şi 2 linguri de sare de Himalaya. Tricoul se stoarce, se îmbracă, apoi se recomandă repaus în pat, sub plapumă, până când se produce transpiraţia. După aceea se face un dus. Procedeul are efecte benefice pentru răceli şi gripe. Pentru durerile de gută şi picioare reci, se folosesc şosete de bumbac înmuiate în apă cu sare de Himalaya.

Baie cu sare de Himalaya:

Această baie se face pentru detoxifiere şi întărirea imunităţii, vindecarea afecţiunilor pielii, durerilor reumatice şi articulare, afecţiunilor ginecologie şi infecţii recidivante.

La o cadă de 100-120 de litri de apă se va folosi jumătate sau un kg de sare de Himalaya. Apa trebuie să fie la temperatura corpului. Baia este terapeutică şi trebuie să dureze 20-30 de minute. După baie, corpul nu trebuie să fie şters cu prosopul, ci se îmbracă direct cu un halat. Pentru unele personae, această baie poate să fie obositoare, de aceea e indicat să o facă numai la picioare. Persoanele cu afecţiuni cardiovasculare trebuie să consulte medical înainte de a utiliza această terapie.

Inhalatii cu apă şi sare de Himalaya:

Acest remediu este indicat pentru afecţiunile respiratorii superioare şi inferioare: astm, bornşită, sinuzită, infecţii ale urechii. Se pun la fiert 4 litrii de apă plată şi se adaugă 120g de sare de Himalaya. Se lasă să se dizolve, apoi se inhalează vaporii un sfert de oră ca la o inhalaţie normal. Inhalaţiile se pot face zilnic.

Comprese cu apă rece şi sare de Himalaya:

Acestea sunt eficiente în tratarea durerilor reumatice, de artrită, de gută sau osteoporoză dar şi pentru vindecarea rănilor deschise. Se aplică o compresă înmuiată în saramură pe zona afectată, apoi se bandajează. Pentru răni deschise, se prepară o soluţie din jumătate de cană de apă şi 15 g de sare de Himalaya. Compresa se îmbibă în soluţie, se stoarce şi se aplică pe rană, apoi se bandajează.

Sursa: http://bio-plafar.info/nutritie/672-sarea-roz-de-himalaya-beneficii-si-proprietati

Oţetul de mere – remediu universal?

Cu toate că este folosit din timpuri îndepărtate, oţetul de mere a devenit renumit cu precădere începând de la sfârşitul anilor ’50, când un celebru medic american, D.C. Jarvis, a tratat acest aspect în detaliu, într-o lucrare intitulată Ghidul sănătăţii. De altfel, faptul că în ultimii ani medicina alternativă a cunoscut o deosebită revigorare, a făcut ca oţetul de mere să fie tot mai mult recomandat şi folosit cu success, ca tonic, în special în cadrul regimurilor alimentare.

Nu este surprinzător, dacă ne gândim că este indicat (alături de eventualul tratament medical specific) pentru îmbunătăţirea procesului de digestie, detoxifiere, tratarea reumatismului, colecistitei, anemiei şi migrenelor, iar acestea sunt numai câteva exemple.

Oţetul de mere este adesea privit de mulţi ca panaceu cu beneficii diverse. Se spune că dacă se ia o lingură sau două de oţet în fiecare zi, vindecă orice, de la gută la alergii şi chiar multe boli. Este important ca oţetul de mere să fie organic şi să aibă în el mama pentru ca să ofere beneficii maxime. Mama este o sferă de materie aţoasă care fie pluteşte la gâtul sticlei de oţet, fie se lasă la fund şi este sursa gustului lui acru, fermentat.

Multe companii creează acum băuturi pe bază de oţet de mere şi care conţin arome fructoase pentru a masca aroma uneori puternică pe care o are oţetul prin natura lui. Însă cel mai bine este să vi-l preparaţi singuri. Era oţetului de mere ca tonic pentru sănătate a sosit cu adevărat, există de asemenea o grămadă de dovezi ale clarelor beneficii pentru sănătate în alte domenii.

De-a lungul timpului, oţetul a fost folosit în cele mai variate scopuri: în gastronomie, pentru prepararea murăturilor şi a diferitelor feluri de salate, pentru exterminarea unor plante dăunătoare, pentru a curăţa armurile sau diferite ustensile din bucătărie. De asemenea (şi deloc întâmplător), i-au fost atribuite importante proprietăţi curative.

Aici sunt câteva dintre beneficiile cele mai bine documentate pe care le are oţetul de mere.

Ajută la uşurarea crampelor stomacale şi a diareii. Probioticele din oţet ajută la uşurarea efectelor diareii, iar pectina din merele sursă, uşurează crampele stomacale. Amestecaţi o lingură sau două în apă sau în sucul vostru preferat pentru a obţine cele mai bune rezultate.

Previne indigestia. Un alt beneficiu dovedit este capacitatea oţetului de a opri indigestia înainte ca aceasta să înceapă. Amestecaţi o linguriţă de miere şi o linguriţă de oţet de mere mere într-o cană de apă şi sorbiţi încet cu o jumătate de oră înainte de a mânca ceva despre care ştiţi că vă va provoca indigestie. Veţi fi surprinşi că vă veţi simţi bine după mâncare!

Ajută la calmarea crampelor musculare nocturne. Acest străvechi remediu popular are o îndelungată istorie în ce priveşte dovedirea eficacităţii lui. Amestecaţi o lingură de oţet de mere cu miere după gust, înainte de a merge la culcare şi beţi încet. Crampele nocturne nu ar trebui să vă mai supere. Faceţi asta în fiecare noapte înainte de culcare pentru rezultate permanente.

Drenează sinusurile. Aveţi nasul înfundat datorită alergiilor sau din alte motive? Rezolvaţi cu o linguriţă de oţet de mere într-o cană de apă. Obişnuinţa de a bea de oţet de mere fără arome, vă ajută la drenarea sinusurilor şi vă va curaţă nasul. 

Ajută la energizare. Oţetul de mere este excelent pentru înfrângerea epuizării. Aminoacizii pe care îi conţine contracarează acumularea de acid lactic pe care o căpătăm  atunci când facem exerciţii sau altă activitate fizică intensă. Oţetul este plin de electroliţi care ajută la eliminarea senzaţiei de oboseală. Electroliţii se regăsesc în băuturile îndulcite pentru sportivi. O linguriţă de oţet de mere în apă răcită are acelaşi efect energizant, fără zahăr, coloranţi şi arome artificiale.

Oţetul de mere este de asemenea bun pentru tratarea arsurilor la stomac, uşurarea durerilor de artrită, albirea dinţilor şi multe, multe altele. Există cărţi întregi scrise despre miracolul oţetului de mere. Oricine caută să îşi maximizeze starea sănătăţii ar trebui cu siguranţă să beneficieze de pe urma unei doze zilnice din acest uimitor lichid chihlimbariu.

Cu siguranţă, ar merită să ştim mai multe despre acest produs şi modul în care ne poate ajută.

În diabet –  efectul oţetului de mere asupra nivelului glicemiei se înscrie printre cele mai importante descoperiri în domeniu. S-au efectuat numeroase cercetări în acest sens, tocmai pentru a exclude posibilitatea unor simple coincidenţe. Un exemplu: în cadrul unui studiu efectuat în anul 2007, 11 persoane suferind de diabet de tip II, care au luat seara, înainte de culcare, două tablete de oţet de mere, au constatat faptul că dimineaţă, glicemia scăzuse cu 4 până la 6%.

În cazul colesterolului mărit –  o serie de cercetări realizate în anul 2006 au stabilit că oţetul de mere are un efect foarte bun asupra persoanelor al căror colesterol depăşeşte valorile normale. Pentru a exclude însă posibilele efecte secundare nedorite, este bine să ceri sfatul medicului înainte de a recurge la acest procedeu.

În hipertensiunea arterială – este recomandat consumul frecvent (de circa cinsi-şase ori pe săptămână) de oţet de mere şi ulei de măsline. Bineînţeles, cel mai la îndemână este să preparăm salate. Un alt fapt, ce-i drept încă nesusţinut de cercetări complexe, este că oţetul de mere îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi previne afecţiunile cardiace.

În tratarea cancerului – medicii au concluzionat, în urma unor cercetări, că administrarea de oţet de mere poate “ucide” celulele canceroase, ori încetini ritmul proliferării acestora. De asemenea, ar putea preveni cancerul esofagian.

În cadrul regimurilor alimentare – în fiecare dimineaţă, se bea o cană de apă în care s-a pus o lingură de oţet de mere. După două săptămâni, veţi constată că aţi pierdut, în medie, trei-patru kilograme.

Atenţie, însă! Nu este recomandabil să repetaţi dieta decât după un interval de minimum trei luni. Şi pentru că tot vorbim despre oţet, este bine de reţinut şi că oţetul alb conferă senzaţia de saţietate.

Sursa: http://www.eva.ro/sanatate/medicina-preventiva/tot-ceea-ce-trebuie-sa-stii-despre-beneficiile-otetului-de-mere-articol-3920.html

http://viataverdeviu.ro/otetul-de-mere-minunatele-beneficii-de-sanatate/

Nu este o noutate pentru nimeni faptul că sfecla roșie previne anemia, dar această legumă are și alte beneficii de care ar fi bine să știm. Consumul de sfeclă roșie ca atare, în salată sau sub formă de suc, fiartă sau coaptă, tratează gripa și răceala, întărește imunitatea, stimuleaza metabolismul, reglează tensiunea, previne bolile de inimă, tratează bolile de sânge și de ficat.

Beneficii  aduse de sfecla roșie:

• Încetinește procesul de îmbătrânire;
• Este foarte eficientă în tratarea leucemiei și a cancerului de colon;
• Este o importantă sursă de vitamina A, B, C și PP;
• Stabilizează pH-ul organismului;
• Ajută la scăderea nivelul zahărului în sânge;
• Sfecla roșie stimulează metabolismul prin conținutul său ridicat de iod;
• Energizează și mineralizează organismul.

Sucul de sfeclă roșie

1. Acest suc-minune ajută în cazul tulburărilor digestive datorită carbohidraților pe care îi conține. Acesta este recomandat și în caz de greață, vărsături, hepatită, constipație, dizenterie.
2. Sucul de sfeclă roșie ajută la eliminarea colesterolului din sânge, astfel previne apariția bolilor de inimă.
3. Consumul regulat de suc de sfeclă previne și vindecă unele inflamații ale pielii, precum acneea, pielea uscată și mătreața.

Remedii naturiste:

1. Tratează anemia- De 2-3 ori pe zi, consumă 200 g de salată din sfeclă, morcovi și ridiche neagră crudă, date prin răzătoare, amestecate cu suc de lămâie și puțin ulei de măsline extravirgin.

2. 2. Întărește imunitatea- 500 g de sfeclă roșie și 500 g de morcov se taie mărunt. Peste legume toarnă apă clocotită și fierbe-le la foc mic, timp de 30 de minute. Când legumele sunt fierte, adaugă câte o cană de stafide și caise uscate și lasă-le să mai fiarbă încă 5 minute. După răcire, amestecă preparatul cu 2 linguri de miere de albine și lasă-l pentru 12 ore la rece. Consumă-l de trei ori pe zi, câte 100-150 g, timp de o lună.

3. Elimină intoxicațiile cu metale grele- Prepară un amestec din sucuri de sfeclă, morcov și ridiche neagră. Toarnă amestecul în sticle de culoare închisă și lasă-l timp de trei ore în cuptorul încălzit puțin. Consumă de trei ori pe zi câte o lingură, între mese.

4. Vindecă gripa și răceala- Amestecă 300 g suc de sfeclă, 200 g suc de roșii cu sucul de la o lămâie, 5 linguri suc de ceapă, 4 crenguțe de mentă, sare, zahăr si piper negru măcinat. După 2 ore scoate menta și bea câte 50 ml suc cu înghițituri mici, între mesele principale.

Sfecla roșie previne anemia

Sfecla roșie are în conținutul ei o mare cantitate de fier, dar și de acid folic, motiv pentru care adesea este recomandată persoanelor anemice. Fierul și acidul folic sunt importante în producerea de globule roșii la nivelul măduvei osoase hematogene. Astfel, consumul de sfeclă roșie previne anemia.

Adjuvant în tratarea cancerului

Sfecla roșie are și multiple proprietăți anticancerigene. Acesta poate fi folosit ca un adjuvant în tratarea cancerului.

Sfecla şi cancerul

În Centrul oncologic de la Moscova, li se prescrie bolnavilor să consume zilnic câte 250 g de sfeclă crudă, dată pe răzătoare fină, în 3-4 reprize. Dacă sfecla crudă nu este acceptată de organismul bolnavului, ea se înlocuieşte cu 300 ml de suc. După trei săptămâni de administrare, bolnavilor li se îmbunătăţesc analizele de sânge şi starea generală de sănătate. Persoanelor cu cancer mamar şi de piele li se aplică de 4-5 ori pe zi pansamente cu suc de sfeclă, pentru micşorarea tumorii.

Folosirea sucului de sfeclă în vindecarea bolnavilor de cancer se practică în medicina populară de mii de ani. Pigmentul din plantă este actorul principal în lupta cu cancerul. Doza zilnică minimă de pigment se află într-un kilogram de sfeclă, echivalentul a 250-300 ml de suc, care trebuie consumat fără pauze, tot restul vieţii. Pigmentul nu este toxic, nu se descompune în procesul de prelucrare termică şi nici în procesul de digestie. Calităţile lui terapeutice se păstrează şi după fierbere la 100 grade Celsius, timp de 2 ore.

Consumul regulat de sfeclă sub orice formă normalizează VSH-ul bolnavilor, restabileşte apetitul, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiaţii. Se recomandă feluri de mâncare unde sfecla este amestecată cu fulgi de ovăz, hrean, banană sau lapte prins.

Sfecla roşie, folosită ca medicament

În ultima vreme, s-au confirmat calităţile banalei sfecle roşii în tratarea unor afecţiuni ca: bronşite, constipaţii, hemorizi, gripă, hipertensiune, răceală, dureri de cap, umflături ale picioarelor, litiază renală, pietre la colicist şi chiar în anumite situaţii, la cancer.

Sfecla roşie, folosită ca medicament, are un trecut care se pierde în antichitate. În Babilon, Asiria, Iran, vindecătorii o foloseau cu atâta succes în afecţiunile arătate mai sus, încât rădăcinile de sfeclă roşie au ajuns să fie exportate cu caravanele – ca mirodeniile şi ca aurul, până în Imperiul Român şi Grecia.

Caravanele negustorilor plecau la drum lung spre Grecia antică şi Roma, cu desagii încărcaţi cu mărfuri, dar şi cu sfeclă. O parte se consuma pe drum, iar cantitatea rămasă se vindea cu succes. În Grecia, sfecla simboliza starea de conflict. Când se certau soţii, deasupra uşilor de la intrare se agaţa o cunună împletită din frunze de sfeclă. În Roma, atitudinea faţă de sfeclă era mai degrabă respectuoasă, ea fiind considerată o legumă de lux care nu trebuia să lipsească de pe masă. De aceea, imperatorul Tiberius le-a şi impus germanilor cuceriţi de romani să plătească tributul în sfeclă. În România, sfecla a ajuns în secolul IX, iniţial în zona Marii Negre, odată cu ridicarea cetăţilor greceşti, luând apoi drumul Rusiei. În secolul X, călugării ruşi o cultivau cu succes aproape de Marea Baltică, preparând din ea ciorbe şi un borş delicios, în vreme ce pentru iernile lungi, sfecla se punea la murat, de regulă împreună cu varză şi fructe de pădure.

Deseori, se spune cu o doză de invidie, că strămoşii erau mult mai sănătoşi decât noi, datorită alimentaţiei simple şi cât se poate de naturale. Este adevărat! Bătrânii nu aveau nevoie de cure complicate de dezintoxicare. Stricteţea alimentară din zilele de post îi scutea de problemele legate de indigestii sau depuneri de colesterol. La ţară se ţinea post negru obligatoriu, miercuri şi vineri. În seara zilei de marţi, se bea ceai din plante şi apa în care s-a fiert sfeclă. Toată ziua de miercuri, de la răsăritul şi până la apusul soarelui, nu se mânca nimic. Seara, se bea iar ceai din mai multe plante (pătlagină, sunătoare, muşeţel, roiniţă sau urzică) şi se mâncau câteva sfecle coapte în cuptor, asezonate cu leuştean şi usturoi. Un asemenea regim alimentar le permitea sătenilor să rămână activi şi cu mintea limpede, până după 90 de ani. Poate vom descoperi şi noi secretele sănătăţii perfecte şi ale longevităţii, dacă vom acorda respect şi atenţie nemărginitei experienţe şi înţelepciuni populare.

Sursa: http://unica.md/sanatate/sfecla-rosie-stimuleaza-metabolismul/

http://ampress.ro/sanatate/leguma-care-face-miracole-in-oncologie-dupa-trei-saptamani-bolnavilor-li-se-imbunatatesc-analizele-de-sange-si-starea-generala-de-sanatate/

Cauzele favorizante ale bolilor respiratorii sunt factorii care determină reacţii congestive (modificări circulatorii) ale mucoasei nazalei, faringelui, traheei şi bronhiilor, ale alveolelor şi ale pleurei. Aceste modificări micşorează rezistenţa şi puterea de apărare locală a acestor ţesuturi, ajutând sau declanşând acţiunea microbilor.

Aproape orice răceală începe cu o rinită reprezentând inflamaţia şi secreţia nazală abundentă.

Cataplasmele cu cartofi dezinflamează şi calmează durerile de gât. Au proprietăţi decongestionante, fiind recomandate în caz de bronşită, guturai, dar şi pentru diverse afecţiuni şi neplăceri dermatologice (erupţii, arsuri, degerături, plăgi). Se fierb cartofii curăţaţi de coajă, apoi se zdrobesc bine, cât sunt calzi, pe o bucată de tifon. Peste ei se pune o altă bucată de tifon. Cataplasma se aplică pe zona pieptului, dar cu atenţie, să nu fie prea caldă. Se menţine în locul respectiv două ore. Operaţiunea se repetă de 2 – 3 ori pe zi.

Pentru durerile în gât se mai pot folosi şi cartofii cruzi. Mod de Utilizare: 1-2 cartofi se dau pe răzătoare după care se amestecă cu lapte dulce sau cu oţet de mere. Se pune compoziţia într-un şervet după care se înfăşoară gâtul. Se poate pune seara la culcare şi se ţine până dimineaţă.

Cataplasmă cu brânză de vaci se recomandă contra tusei şi bronşitei. Ajută la fluidizarea flegmei şi uşurarea expectoratiei, având totodată un efect dezinflamator.

Mod de utilizare: Brânza se scurge bine de zer, apoi se întinde un strat de un centimetru grosime (la temperatura camerei) pe mijlocul unei pânze (care poate fi un şervet de bucătărie), iar marginile rămase libere se îndoaie deasupra. Se pune pe piept şi se lasă să acţioneze o ora sau două. Dacă inflamaţia e severă, brânza se încălzeşte repede. În acest caz, schimbaţi-o o dată sau de două ori, după cum este nevoie.

Cataplasme cu sare grunjoasă şi lămâie – Lămâia şi apa sărată fac minuni împotriva durerilor de gât. Luaţi un pumn mare de sare grunjoasă, impregnaţi-o cu suc de lămâie fierbinte, întindeţi-o pe un tifon şi aplicaţi-o pe gât. Puneţi deasupra un fular gros, de lână şi lăsaţi să acţioneze o oră.

Cataplasme cu praz – Pentru a calma repede durerile de gât, puneţi la fiert în oţet un praz tăiat în bucăţi, până se înmoaie bine. Stoarceţi-l, presăraţi deasupra piper măcinat şi aplicaţi-l sub formă de cataplasmă pe piept. Prazul e bine cunoscut pentru acţiunea sa asupra gâtului. Împăratul Nero făcea permanent o cură de câteva zile cu praz, pentru a-şi păstra vocea.

Cataplasme cu muşeţel – Opăriţi o linguriţă de muşeţel uscat cu  două căni de apă clocotită. Lăsaţi să se infuzeze 5 minute. Vărsaţi lichidul, cu flori cu tot, pe un şervet moale, apoi aplicaţi-o direct pe gât. Se lasă până se răceşte, după care procedeul se repetă. La fel de eficiente sunt şi compresele cât mai calde cu ulei de măsline sau ulei aromat de lavandă.

Compresă de varză – Se taie cotorul din varză, se zdrobeşte cu sucitoarea pînă se înmoaie. Varza astfel prelucrată se aplică în jurul gâtului şi se acoperă cu o cârpă de lână. Varza se poate fierbe pentru a fi mai moale.

Dacă aveţi dureri la înghiţire faceţi gargară pentru curăţare şi calmare.

Apă Sărată – Dizolvaţi 1 linguriţă de sare de masă în 500 ml apă călduţă. Această proporţie este suficientă pentru a reproduce conţinutul salin natural al organismului, astfel încât veţi descoperi că este extrem de calmantă. Folosiţi-o aproximativ o dată la o ora.

Bicarbonatul de sodiu – folosit în gargară calmează şi el inflamaţia gâtului. Se pune o jumătate de linguriţă de pulbere, la un pahar de apă.

Oţet de mere –  Antiseptic şi bactericid, oţetul de mere uşurează şi durerile de gât. Amestecaţi o lingură de oţet de mere cu o linguriţă de miere, diluaţi-le cu apă caldă şi faceţi gargară.

Ceai de echinacea – pentru cazuri severe de amigdalită. Procuraţi-o sub formă de tinctură de la un magazin specializat şi puneţi 1 linguriţă (5 ml) de tinctura în o ceaşcă cu apă călduţă. Faceţi de 3 ori pe zi gargară cu acest ceai, după care înghiţiţi.

Ceai de hidrastis –  Deşi are gustul neplăcut, această plantă face minuni împotriva unei dureri în gât. Ea are proprietăţi antimicrobiene şi antiinflamatorii, astfel că atacă infecţia care da naştere durerii, reducând inflamaţia ţesuturilor. Tinctura poate fi obţinută de la un magazin specializat. Puneţi 1 linguriţă (5 ml) la o ceaşcă de apă fierbinte şi faceţi gargară o dată la 2 ore. În acest caz, după gargară, tinctura diluată nu trebuie înghiţită.

Whisky – Adăugaţi 1 lingură de whisky la 1 pahar de apă călduţă şi faceţi gargară. Este cantitatea potrivită de alcool pentru a amorţi o durere în gât.

Cimbru şi salvie – Ambele plante conţin virtuţi anti-durere de gât. Bogate în uleiuri esenţiale şi tanin, au efecte benefice, dacă sunt folosite în gargară. Cunoscută încă din antichitate, salvia da un ulei aromat cu proprietăţi anti-inflamatoare foarte puternice, în caz de inflamare a gâtului şi a gurii. (E bine să ştiţi că 2-3 picături de ulei aromat de salvie, diluat în 10 cl apă, este mai activ decât infuzia preparată cu plante, dar dacă o preferaţi, puneţi o linguriţă de plantă uscată la o jumătate de litru de apă clocotită şi faceţi de trei ori pe zi gargară, vreme de 2-3 zile pe săptămâna). Cimbrul posedă aceleaşi calităţi antiseptice şi anti-infecţioase ca şi salvia. Infuzia de cimbru poate fi amestecată cu o linguriţă de miere şi folosită de asemeni, în gargară. Durerile de gât se calmează şi dacă veţi mesteca câteva frunzuliţe de cimbru proaspăt.

Miere şi suc de lămâie – Diluaţi în apă fierbinte un vârf de cuţit de sare, sucul unei lămâi şi o linguriţă de miere. Faceţi gargară (cât mai caldă) de trei ori pe zi. Lămâia are proprietăţi antiinflamatoare, iar conţinutul ridicat în vitamina C împiedică evoluţia infecţiei. În ce priveşte mierea, se ştie încă din antichitate că este anti-bacteriană.

Suc fierbinte de lămâie cu miere –  Stoarceţi o lămâie, amestecaţi sucul cu 2 linguriţe de miere şi turnaţi deasupra apă fierbinte. Puteţi adauga 2 linguriţe de whisky, palincă sau coniac. Sucul de lămâie cu miere se poate folosi şi ca atare, fără alt lichid. Se ia de mai multe ori pe zi, cu coada unei linguri de lemn şi se topeşte, încet, în gură. În maximum două zile, durerile au trecut.

Miere cu propolis –  Se umple o ceşcuţă cu miere şi se amestecă cu 40-50 de picături de tinctură de propolis. Se ia de mai multe ori pe zi, ţinându-se cât mai mult în gură, ca să se topească încet. Considerat un antibiotic natural, propolisul acţionează în mod particular asupra infecţiilor gâtului.

Decoctul de ceapă – are şi el rezultate foarte bune în cazul răguşelii şi al durerilor în gât. Se fierb patru cepe în apă, se adaugă puţină miere. Cu decoctul obţinut se face gargară de câteva ori pe zi. Pentru recăpătarea vocii putem să bem şi infuzie călduţă din pătlagină, muguri de plop, tei. Infuzia poate fi îndulcită cu puţină miere. Pentru a-şi păstra vitaminele şi proprietăţile antiseptice şi antiinflamatoare, mierea se adaugă numai după ce infuzia s-a răcit.

Tabasco în apă – Puneţi 10-20 de picături de sos Tabasco (e foarte iute), într-un pahar de apă. Paprica (boiaua) folosită la prepararea acestui sos conţine o substanţă numită capsaicina, care acţionează contra viruşilor. Odată gargara terminată, scuipaţi repede soluţia. Există riscul unei iritaţii gastrice.

Tonic – Într-un păhărel de miere se adaugă suc de aloe vera, trei linguri de rom şi trei de unt topit. Acest tonic trebuie băut încet, reţinând tonicul la nivelul gâtului cât mai mult posibil. Pentru pierderea vocii se mai adaugă la acest tonic şi un pic de ghimbir.

Există unele plante despre care s-a demonstrat de-a lungul timpului că au efecte rapide în ameliorarea stării gripale. Mai jos vom prezenta unele dintre cele mai folosite plante care tratează gripa sau durerile de gât.

 – Se pot utiliza ceaiuri din coajă de salcie (decoct din două linguriţe plantă la o cană cu apă), busuioc, muşeţel, cimbrişor, trei fraţi pătaţi şi urzică, acestea sub formă de infuzii.

– Pentru tuse sunt recomandate ceaiuri din cimbru şi patlagină sub formă de infuzii sau scai vânăt sub formă de decoct din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Pentru tuse puternică folosiţi: coada şoricelului, muşeţelul, menta, levănţica, rozmarinul şi mugurii de pin.

– Gargară cu ceai concentrat de salvie. Salvia conţine substanţe dezinfectante naturale şi întăreşte capacitatea de apărare naturală a mucoasei. Pentru calmarea durerilor un gât se fac inhalatii cu infuzii cu salvie, busuioc, urzică sau gălbenele.

– Infuzie cu fenicul sălbatic. Dacă având gâtul inflamat, va piere şi glasul, încercaţi acest ceai. Se fierbe 1 cană de lapte, se zdrobesc 5 g de fructe de fenicul, se adaugă în lapte şi se lasă la infuzat 10 minute. Băutura poate fi îndulcită după gust cu miere şi se va bea cât mai fierbinte de 3 ori pe zi.

– Ceaiul de flori de tei are efecte sigure şi imediate în tratarea gripei. Pentru a avea efecte maxime trebuie băut cu lămâie şi îndulcit cu o linguriţă de miere de albine. Asta pentru că sucul de lămâie, prin conţinutul de vitamina C, contribuie în mod eficient la combaterea, dar şi la prevenirea răcelii, prin creşterea rezistenţei organismului.

– Cimbrul şi cimbrisorul sunt iarăşi două plante extrem de benefice în cazul răcelilor şi gripei. Se folosesc sub formă de ceaiuri şi infuzii. Thimolul, substanţa activă conţinută de cimbrişor, acţionează ca un antiseptic natural, fiind de ajutor împotriva viruşilor.

Sursa: http://codulrosu.blogspot.ro/2010/01/bronsita-dureri-in-gat.html