Cunoaşterea înseamnă Putere.
Cine oare nu vrea să deţinem adevărata cunoaştere despre noi înşine? Ce reprezintă şi ce ascund de fapt societăţile şi organizaţiile secrete care în prezent conduc lumea?
Tot ce vor este să ne dezbine, să trăim într-o stare hipnotică şi amnezică, bazată numai pe informaţii false sau derutante.
Author Archives: NSR
Misterele Kabbalah
Kabbalah este o tradiție veche, ce s-a născut acum peste 5000 de ani. Termenul kabbalah înseamnă în ebraică primire, receptare. De fapt, limba ebraică, considerată una din limbile sacre, a fost dezvoltată în mod special de către și pentru adeptii kabbalah, pentru a-i ajuta să comunice despre chestiuni spirituale. Kabbalah este o colecţie de texte evreieşti de magie care au fost oferite omenirii prin comuniune telepatică cu îngerul decăzut numit Raziel.
Acest film documentar pătrunde în lumea mistică a Kabbalah, care le oferă celor care o studiază, o hartă a Căii, numită Arborele vieţii. Prin aceasta se explică modul în care trebuie să comunice şi să invoce aceste spirite puternice. Informaţiile magice din kabbalah îşi au originea în Babilon şi Egiptul antic. Ea nu a ajuns în Europa în formă scrisă până în secolele XI şi XII. Cărţile secrete ale kabbalah conţin doar câteva mii de cuvinte, dar ele descriu pe larg un univers sferic, universuri paralele şi structura atomică a materiei, idei care vor deveni doctrine comune ale fizicienilor şi astronomilor moderni.
Cum e posibil ca o informaţie atât de complexă să fie cuprinsă în câteva texte străvechi cu puţin mai mari decât o revistă normală? Răspunsul e că aceasta a fost scrisă în coduri care sunt folosite pentru a ascunde informaţii complexe, sistematizate pe mai multe planuri, care vor fi ulterior studiate de alchimiştii medievali.
http://www.220.ro/documentare/Misterele-Cabalei-1/mk5BrESK7P/
http://www.220.ro/documentare/Misterele-Cabalei-2/AKKJ0P2n5H/
http://www.220.ro/documentare/Misterele-Cabalei-3/BxDGNeaufe/
Secrete în plan vizibil – Geometria sacră în natură şi arhitectură
Câţi oare se întreabă ce semnificaţie au unele monumente, statui sau chiar clădiri şi de ce sunt ele amplasate în locurile respective? Oare ce secrete împărtăşesc şi respectă de-a lungul istoriei regii, împăraţii, papii, înalţii preoţi, templierii, francmasonii, artiştii renascentişti, marii arhitecţi sau oamenii de ştiinţă?
Scott Onstott, arhitect şi inginer dezvoltator de programe de vizualizare, după ani de studiu şi analiză a ajuns la concluzia că arta, arhitectura precum şi anumite planuri de urbanism au fost realizate chiar cu scopul de a perpetua înţelepciunea secretă a lumii antice. Această înţelepciune se bazează pe adevărul despre realitatea înconjurătoare care a fost şi încă rămâne necunoscut publicului larg deşi, el se află pretutindeni în jurul nostru pentru cine îşi doreşte cu adevărat să-l vadă.
După studierea aprofundată a diferitelor arhitecturi şi structuri din Baalbeck, Babylon, Ierusalim, Cairo, Roma, Londra, Paris, Washington, New York, Los Angeles, San Francisco, Winnipeg, apar tot mai multe legături, toate având aceeaşi sursă şi anume credinţe şi concepte ale civilizaţiilor antice despre care încă mai avem multe de descoperit. Cheia către descoperirea lor este înţelegerea principiilor astronomice esoterice, timpii muzicali, geometria sacră şi numerologia. Scopul realizării acestei prezentări este de a-i ajuta pe cei care caută răspunsuri despre alte dimensiuni, despre realitatea înconjurătoare, introducându-ne în diversa şi complicata viaţă a societăţilor secrete, a conspiraţiilor, a sincronicităţii, zeilor şi nu în ultimul rând a conştiinţei umane.
Simbolurile Illuminati
Illuminati este o organizaţie secretă şi extrem de puternică (din care fac parte Bilderberg Group, Comisia Trilaterală, reprezentanţi ai marilor loje francmasonice), care practică ştiinţe oculte de mii de ani. În zilele noastre această organizaţie are în mână puterea şi controlul asupra planetei, singurul interes pe care îl au în vedere cei care alcătuiesc acest grup este înfăptuirea Noii Ordini Mondiale. Aceştia sunt cei care stabilesc regulile care trebuie respectate de către guvernele lumii, de către preşedinţii ţărilor şi ai corporaţiilor sau organizatilor internaţionale. Se spune că mai multe evenimente istorice, au fost opera acestui grup, care are ca singur scop – Noua Ordine Mondială. Grupul s-a folosit de influenţă la nivel politic, social şi de propagandă pentru a-şi împlini scopurile. Semne ale Noii Ordini Mondiale se găsesc în piramida întoarsă de pe sigiliul SUA, în picturile murale ciudate din Aeroportul din Denver, în pentagrame şi planuri ale marilor oraşe ale lumii. Organizaţii internaţionale precum Banca Mondială sau Uniunea Europeană, Naţiunile Unite, NATO sunt listate ca făcând parte din Nouă Ordine Mondială.
Aceşti “iluminaţi” au fost şi încă sunt obsedaţi de simboluri pe care dacă privim cu atenţie în jurul nostru le vom vede la tot pasul (printre ele amintim : bufniţa, obeliscul, flacăra eternă, salutul cu „coarnele diavolului”, salutul nazist stilizat pe alocuri, piramida, ochiul atotvăzător, pentagrama, craniul de mort etc).
Cunoştinţe din antichitate
Oare la popoarele antice, cunoştinţele ştiinţifice s-au dezvoltat numai în funcţie de necesităţile practice? Oare matematica, geometria şi astronomia au apărut şi s-au dezvoltat la toate popoarele antice din necesitatea practică de a măsura ogoarele, de a construi temple şi a calcula timpul?
De ex. primele biblioteci şi arhive au apărut în Mesopotamia, cea mai remarcabilă fiind biblioteca regelui asirian Asurbanipal (669 – 635 i.Hr.), adunată la Ninive. Aici se păstrau analele regale, cronicile istorice, culegerile de legi, operele literare şi ştiinţifice, peste 30 000 de tăbliţe de lut aranjate în mod sistematic.
Biblioteca din Alexandria, număra în secolul al II-lea î.Hr. nu mai puţin de 700 000 de volume. Tot aici a fost întemeiată o grădina zoologică şi una botanică, un observator astronomic şi săli de studiu pentru viitorii medici.
Egiptenii au înregistrat un nivel înalt al cunoştinţelor în matematică, astronomie şi medicină. Ei foloseau sistemul zecimal pentru calcule. Ei au şi alcătuit un calendar destul de precis, o hartă a cerului înstelat, în care stelele erau unite în constelaţii. Babilonienii au elaborat sistemul de determinare a fazelor Lunii, au stabilit durata anului solar, egală cu 365 de zile, cunoşteau regulile de extragere a rădăcinii pătrate şi cubice. Indienilor le datorăm aşa-numitele cifre arabe, deoarece, au fost cunoscute de europeni prin intermediul arabilor. Chinezii au înregistrat mari succese în domeniul astronomiei studiind Soarele, Luna şi inventînd instrumente de control al timpului – ceasul de apă şi cadranul solar.
Vă invităm să urmăriţi un amplu documentar care face legăturile între civilizaţiile antice şi cunoştinţele lor din diferite domenii şi contemporaneitate.
Ancient Knowledge – 1 – Consciousness, Sacred Geometry, Cymatics, Illusion of Reality
Mitul lui Osiris şi creştinismul – Adoptarea în creştinism a iconografiei, simbolismului şi miturilor egiptene
Există legături între temele vechilor religii ale civilizaţiilor antice şi creştinism? Şi dacă există care sunt ele? Ce concepte sunt asemănătoare, sau câte dintre ele se repetă şi de ce? Care este adevăratul scop al religiilor pe Pământ? Ce anume au tot încercat civilizaţiile antice să transmită urmaşilor?
Acesta este un documentar care răspunde la o parte din întrebările de mai sus.
Punctul Zero – Mesaje din trecut
Un fascinant documentar, structurat în mai multe părţi, care relevă misterioase şi multiple legături dintre monumente antice, structuri megalitice, hărţi vechi de secole şi alte noi descoperiri arheologice şi ştiinţifice. Toate aceste dovezi, nerecunoscute oficial de către autorităţi, duc către un singur rezultat (deşi încă neconfirmat) şi anume faptul că istoria umanităţii nu este cea pe care o învăţăm în şcoli sau cea cunoscută de publicul larg. Există o istorie ascunsă, extrem de complexă şi de amplă care nu se vrea a fi cunoscută cu niciun preţ. Oare de ce?
Geometria Sacră
Geometria sacră e geometria conştiinţei.
După ce realizăm că toate lucrurile sunt interconectate, geometria sacră devine o nouă modalitate de a înţelege lumea. La sfârşitul acestui filmul demonstrativ, veţi spune: Wow… chiar aşa! Eu cum de nu mi-am dat seama până acum?
Totul este mult mai simplu decât pare a fi, sau au vrut oamenii de stiinţă să ne facă să credem. Din păcate, mulţi dintre noi avem tendinţa de a complica lucrurile, dar acest documentar, ne ajută să le simplificăm.