Nu este o noutate pentru nimeni faptul că sfecla roșie previne anemia, dar această legumă are și alte beneficii de care ar fi bine să știm. Consumul de sfeclă roșie ca atare, în salată sau sub formă de suc, fiartă sau coaptă, tratează gripa și răceala, întărește imunitatea, stimuleaza metabolismul, reglează tensiunea, previne bolile de inimă, tratează bolile de sânge și de ficat.

Beneficii  aduse de sfecla roșie:

• Încetinește procesul de îmbătrânire;
• Este foarte eficientă în tratarea leucemiei și a cancerului de colon;
• Este o importantă sursă de vitamina A, B, C și PP;
• Stabilizează pH-ul organismului;
• Ajută la scăderea nivelul zahărului în sânge;
• Sfecla roșie stimulează metabolismul prin conținutul său ridicat de iod;
• Energizează și mineralizează organismul.

Sucul de sfeclă roșie

1. Acest suc-minune ajută în cazul tulburărilor digestive datorită carbohidraților pe care îi conține. Acesta este recomandat și în caz de greață, vărsături, hepatită, constipație, dizenterie.
2. Sucul de sfeclă roșie ajută la eliminarea colesterolului din sânge, astfel previne apariția bolilor de inimă.
3. Consumul regulat de suc de sfeclă previne și vindecă unele inflamații ale pielii, precum acneea, pielea uscată și mătreața.

Remedii naturiste:

1. Tratează anemia- De 2-3 ori pe zi, consumă 200 g de salată din sfeclă, morcovi și ridiche neagră crudă, date prin răzătoare, amestecate cu suc de lămâie și puțin ulei de măsline extravirgin.

2. 2. Întărește imunitatea- 500 g de sfeclă roșie și 500 g de morcov se taie mărunt. Peste legume toarnă apă clocotită și fierbe-le la foc mic, timp de 30 de minute. Când legumele sunt fierte, adaugă câte o cană de stafide și caise uscate și lasă-le să mai fiarbă încă 5 minute. După răcire, amestecă preparatul cu 2 linguri de miere de albine și lasă-l pentru 12 ore la rece. Consumă-l de trei ori pe zi, câte 100-150 g, timp de o lună.

3. Elimină intoxicațiile cu metale grele- Prepară un amestec din sucuri de sfeclă, morcov și ridiche neagră. Toarnă amestecul în sticle de culoare închisă și lasă-l timp de trei ore în cuptorul încălzit puțin. Consumă de trei ori pe zi câte o lingură, între mese.

4. Vindecă gripa și răceala- Amestecă 300 g suc de sfeclă, 200 g suc de roșii cu sucul de la o lămâie, 5 linguri suc de ceapă, 4 crenguțe de mentă, sare, zahăr si piper negru măcinat. După 2 ore scoate menta și bea câte 50 ml suc cu înghițituri mici, între mesele principale.

Sfecla roșie previne anemia

Sfecla roșie are în conținutul ei o mare cantitate de fier, dar și de acid folic, motiv pentru care adesea este recomandată persoanelor anemice. Fierul și acidul folic sunt importante în producerea de globule roșii la nivelul măduvei osoase hematogene. Astfel, consumul de sfeclă roșie previne anemia.

Adjuvant în tratarea cancerului

Sfecla roșie are și multiple proprietăți anticancerigene. Acesta poate fi folosit ca un adjuvant în tratarea cancerului.

Sfecla şi cancerul

În Centrul oncologic de la Moscova, li se prescrie bolnavilor să consume zilnic câte 250 g de sfeclă crudă, dată pe răzătoare fină, în 3-4 reprize. Dacă sfecla crudă nu este acceptată de organismul bolnavului, ea se înlocuieşte cu 300 ml de suc. După trei săptămâni de administrare, bolnavilor li se îmbunătăţesc analizele de sânge şi starea generală de sănătate. Persoanelor cu cancer mamar şi de piele li se aplică de 4-5 ori pe zi pansamente cu suc de sfeclă, pentru micşorarea tumorii.

Folosirea sucului de sfeclă în vindecarea bolnavilor de cancer se practică în medicina populară de mii de ani. Pigmentul din plantă este actorul principal în lupta cu cancerul. Doza zilnică minimă de pigment se află într-un kilogram de sfeclă, echivalentul a 250-300 ml de suc, care trebuie consumat fără pauze, tot restul vieţii. Pigmentul nu este toxic, nu se descompune în procesul de prelucrare termică şi nici în procesul de digestie. Calităţile lui terapeutice se păstrează şi după fierbere la 100 grade Celsius, timp de 2 ore.

Consumul regulat de sfeclă sub orice formă normalizează VSH-ul bolnavilor, restabileşte apetitul, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiaţii. Se recomandă feluri de mâncare unde sfecla este amestecată cu fulgi de ovăz, hrean, banană sau lapte prins.

Sfecla roşie, folosită ca medicament

În ultima vreme, s-au confirmat calităţile banalei sfecle roşii în tratarea unor afecţiuni ca: bronşite, constipaţii, hemorizi, gripă, hipertensiune, răceală, dureri de cap, umflături ale picioarelor, litiază renală, pietre la colicist şi chiar în anumite situaţii, la cancer.

Sfecla roşie, folosită ca medicament, are un trecut care se pierde în antichitate. În Babilon, Asiria, Iran, vindecătorii o foloseau cu atâta succes în afecţiunile arătate mai sus, încât rădăcinile de sfeclă roşie au ajuns să fie exportate cu caravanele – ca mirodeniile şi ca aurul, până în Imperiul Român şi Grecia.

Caravanele negustorilor plecau la drum lung spre Grecia antică şi Roma, cu desagii încărcaţi cu mărfuri, dar şi cu sfeclă. O parte se consuma pe drum, iar cantitatea rămasă se vindea cu succes. În Grecia, sfecla simboliza starea de conflict. Când se certau soţii, deasupra uşilor de la intrare se agaţa o cunună împletită din frunze de sfeclă. În Roma, atitudinea faţă de sfeclă era mai degrabă respectuoasă, ea fiind considerată o legumă de lux care nu trebuia să lipsească de pe masă. De aceea, imperatorul Tiberius le-a şi impus germanilor cuceriţi de romani să plătească tributul în sfeclă. În România, sfecla a ajuns în secolul IX, iniţial în zona Marii Negre, odată cu ridicarea cetăţilor greceşti, luând apoi drumul Rusiei. În secolul X, călugării ruşi o cultivau cu succes aproape de Marea Baltică, preparând din ea ciorbe şi un borş delicios, în vreme ce pentru iernile lungi, sfecla se punea la murat, de regulă împreună cu varză şi fructe de pădure.

Deseori, se spune cu o doză de invidie, că strămoşii erau mult mai sănătoşi decât noi, datorită alimentaţiei simple şi cât se poate de naturale. Este adevărat! Bătrânii nu aveau nevoie de cure complicate de dezintoxicare. Stricteţea alimentară din zilele de post îi scutea de problemele legate de indigestii sau depuneri de colesterol. La ţară se ţinea post negru obligatoriu, miercuri şi vineri. În seara zilei de marţi, se bea ceai din plante şi apa în care s-a fiert sfeclă. Toată ziua de miercuri, de la răsăritul şi până la apusul soarelui, nu se mânca nimic. Seara, se bea iar ceai din mai multe plante (pătlagină, sunătoare, muşeţel, roiniţă sau urzică) şi se mâncau câteva sfecle coapte în cuptor, asezonate cu leuştean şi usturoi. Un asemenea regim alimentar le permitea sătenilor să rămână activi şi cu mintea limpede, până după 90 de ani. Poate vom descoperi şi noi secretele sănătăţii perfecte şi ale longevităţii, dacă vom acorda respect şi atenţie nemărginitei experienţe şi înţelepciuni populare.

Sursa: http://unica.md/sanatate/sfecla-rosie-stimuleaza-metabolismul/

http://ampress.ro/sanatate/leguma-care-face-miracole-in-oncologie-dupa-trei-saptamani-bolnavilor-li-se-imbunatatesc-analizele-de-sange-si-starea-generala-de-sanatate/

Cauzele favorizante ale bolilor respiratorii sunt factorii care determină reacţii congestive (modificări circulatorii) ale mucoasei nazalei, faringelui, traheei şi bronhiilor, ale alveolelor şi ale pleurei. Aceste modificări micşorează rezistenţa şi puterea de apărare locală a acestor ţesuturi, ajutând sau declanşând acţiunea microbilor.

Aproape orice răceală începe cu o rinită reprezentând inflamaţia şi secreţia nazală abundentă.

Cataplasmele cu cartofi dezinflamează şi calmează durerile de gât. Au proprietăţi decongestionante, fiind recomandate în caz de bronşită, guturai, dar şi pentru diverse afecţiuni şi neplăceri dermatologice (erupţii, arsuri, degerături, plăgi). Se fierb cartofii curăţaţi de coajă, apoi se zdrobesc bine, cât sunt calzi, pe o bucată de tifon. Peste ei se pune o altă bucată de tifon. Cataplasma se aplică pe zona pieptului, dar cu atenţie, să nu fie prea caldă. Se menţine în locul respectiv două ore. Operaţiunea se repetă de 2 – 3 ori pe zi.

Pentru durerile în gât se mai pot folosi şi cartofii cruzi. Mod de Utilizare: 1-2 cartofi se dau pe răzătoare după care se amestecă cu lapte dulce sau cu oţet de mere. Se pune compoziţia într-un şervet după care se înfăşoară gâtul. Se poate pune seara la culcare şi se ţine până dimineaţă.

Cataplasmă cu brânză de vaci se recomandă contra tusei şi bronşitei. Ajută la fluidizarea flegmei şi uşurarea expectoratiei, având totodată un efect dezinflamator.

Mod de utilizare: Brânza se scurge bine de zer, apoi se întinde un strat de un centimetru grosime (la temperatura camerei) pe mijlocul unei pânze (care poate fi un şervet de bucătărie), iar marginile rămase libere se îndoaie deasupra. Se pune pe piept şi se lasă să acţioneze o ora sau două. Dacă inflamaţia e severă, brânza se încălzeşte repede. În acest caz, schimbaţi-o o dată sau de două ori, după cum este nevoie.

Cataplasme cu sare grunjoasă şi lămâie – Lămâia şi apa sărată fac minuni împotriva durerilor de gât. Luaţi un pumn mare de sare grunjoasă, impregnaţi-o cu suc de lămâie fierbinte, întindeţi-o pe un tifon şi aplicaţi-o pe gât. Puneţi deasupra un fular gros, de lână şi lăsaţi să acţioneze o oră.

Cataplasme cu praz – Pentru a calma repede durerile de gât, puneţi la fiert în oţet un praz tăiat în bucăţi, până se înmoaie bine. Stoarceţi-l, presăraţi deasupra piper măcinat şi aplicaţi-l sub formă de cataplasmă pe piept. Prazul e bine cunoscut pentru acţiunea sa asupra gâtului. Împăratul Nero făcea permanent o cură de câteva zile cu praz, pentru a-şi păstra vocea.

Cataplasme cu muşeţel – Opăriţi o linguriţă de muşeţel uscat cu  două căni de apă clocotită. Lăsaţi să se infuzeze 5 minute. Vărsaţi lichidul, cu flori cu tot, pe un şervet moale, apoi aplicaţi-o direct pe gât. Se lasă până se răceşte, după care procedeul se repetă. La fel de eficiente sunt şi compresele cât mai calde cu ulei de măsline sau ulei aromat de lavandă.

Compresă de varză – Se taie cotorul din varză, se zdrobeşte cu sucitoarea pînă se înmoaie. Varza astfel prelucrată se aplică în jurul gâtului şi se acoperă cu o cârpă de lână. Varza se poate fierbe pentru a fi mai moale.

Dacă aveţi dureri la înghiţire faceţi gargară pentru curăţare şi calmare.

Apă Sărată – Dizolvaţi 1 linguriţă de sare de masă în 500 ml apă călduţă. Această proporţie este suficientă pentru a reproduce conţinutul salin natural al organismului, astfel încât veţi descoperi că este extrem de calmantă. Folosiţi-o aproximativ o dată la o ora.

Bicarbonatul de sodiu – folosit în gargară calmează şi el inflamaţia gâtului. Se pune o jumătate de linguriţă de pulbere, la un pahar de apă.

Oţet de mere –  Antiseptic şi bactericid, oţetul de mere uşurează şi durerile de gât. Amestecaţi o lingură de oţet de mere cu o linguriţă de miere, diluaţi-le cu apă caldă şi faceţi gargară.

Ceai de echinacea – pentru cazuri severe de amigdalită. Procuraţi-o sub formă de tinctură de la un magazin specializat şi puneţi 1 linguriţă (5 ml) de tinctura în o ceaşcă cu apă călduţă. Faceţi de 3 ori pe zi gargară cu acest ceai, după care înghiţiţi.

Ceai de hidrastis –  Deşi are gustul neplăcut, această plantă face minuni împotriva unei dureri în gât. Ea are proprietăţi antimicrobiene şi antiinflamatorii, astfel că atacă infecţia care da naştere durerii, reducând inflamaţia ţesuturilor. Tinctura poate fi obţinută de la un magazin specializat. Puneţi 1 linguriţă (5 ml) la o ceaşcă de apă fierbinte şi faceţi gargară o dată la 2 ore. În acest caz, după gargară, tinctura diluată nu trebuie înghiţită.

Whisky – Adăugaţi 1 lingură de whisky la 1 pahar de apă călduţă şi faceţi gargară. Este cantitatea potrivită de alcool pentru a amorţi o durere în gât.

Cimbru şi salvie – Ambele plante conţin virtuţi anti-durere de gât. Bogate în uleiuri esenţiale şi tanin, au efecte benefice, dacă sunt folosite în gargară. Cunoscută încă din antichitate, salvia da un ulei aromat cu proprietăţi anti-inflamatoare foarte puternice, în caz de inflamare a gâtului şi a gurii. (E bine să ştiţi că 2-3 picături de ulei aromat de salvie, diluat în 10 cl apă, este mai activ decât infuzia preparată cu plante, dar dacă o preferaţi, puneţi o linguriţă de plantă uscată la o jumătate de litru de apă clocotită şi faceţi de trei ori pe zi gargară, vreme de 2-3 zile pe săptămâna). Cimbrul posedă aceleaşi calităţi antiseptice şi anti-infecţioase ca şi salvia. Infuzia de cimbru poate fi amestecată cu o linguriţă de miere şi folosită de asemeni, în gargară. Durerile de gât se calmează şi dacă veţi mesteca câteva frunzuliţe de cimbru proaspăt.

Miere şi suc de lămâie – Diluaţi în apă fierbinte un vârf de cuţit de sare, sucul unei lămâi şi o linguriţă de miere. Faceţi gargară (cât mai caldă) de trei ori pe zi. Lămâia are proprietăţi antiinflamatoare, iar conţinutul ridicat în vitamina C împiedică evoluţia infecţiei. În ce priveşte mierea, se ştie încă din antichitate că este anti-bacteriană.

Suc fierbinte de lămâie cu miere –  Stoarceţi o lămâie, amestecaţi sucul cu 2 linguriţe de miere şi turnaţi deasupra apă fierbinte. Puteţi adauga 2 linguriţe de whisky, palincă sau coniac. Sucul de lămâie cu miere se poate folosi şi ca atare, fără alt lichid. Se ia de mai multe ori pe zi, cu coada unei linguri de lemn şi se topeşte, încet, în gură. În maximum două zile, durerile au trecut.

Miere cu propolis –  Se umple o ceşcuţă cu miere şi se amestecă cu 40-50 de picături de tinctură de propolis. Se ia de mai multe ori pe zi, ţinându-se cât mai mult în gură, ca să se topească încet. Considerat un antibiotic natural, propolisul acţionează în mod particular asupra infecţiilor gâtului.

Decoctul de ceapă – are şi el rezultate foarte bune în cazul răguşelii şi al durerilor în gât. Se fierb patru cepe în apă, se adaugă puţină miere. Cu decoctul obţinut se face gargară de câteva ori pe zi. Pentru recăpătarea vocii putem să bem şi infuzie călduţă din pătlagină, muguri de plop, tei. Infuzia poate fi îndulcită cu puţină miere. Pentru a-şi păstra vitaminele şi proprietăţile antiseptice şi antiinflamatoare, mierea se adaugă numai după ce infuzia s-a răcit.

Tabasco în apă – Puneţi 10-20 de picături de sos Tabasco (e foarte iute), într-un pahar de apă. Paprica (boiaua) folosită la prepararea acestui sos conţine o substanţă numită capsaicina, care acţionează contra viruşilor. Odată gargara terminată, scuipaţi repede soluţia. Există riscul unei iritaţii gastrice.

Tonic – Într-un păhărel de miere se adaugă suc de aloe vera, trei linguri de rom şi trei de unt topit. Acest tonic trebuie băut încet, reţinând tonicul la nivelul gâtului cât mai mult posibil. Pentru pierderea vocii se mai adaugă la acest tonic şi un pic de ghimbir.

Există unele plante despre care s-a demonstrat de-a lungul timpului că au efecte rapide în ameliorarea stării gripale. Mai jos vom prezenta unele dintre cele mai folosite plante care tratează gripa sau durerile de gât.

 – Se pot utiliza ceaiuri din coajă de salcie (decoct din două linguriţe plantă la o cană cu apă), busuioc, muşeţel, cimbrişor, trei fraţi pătaţi şi urzică, acestea sub formă de infuzii.

– Pentru tuse sunt recomandate ceaiuri din cimbru şi patlagină sub formă de infuzii sau scai vânăt sub formă de decoct din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Pentru tuse puternică folosiţi: coada şoricelului, muşeţelul, menta, levănţica, rozmarinul şi mugurii de pin.

– Gargară cu ceai concentrat de salvie. Salvia conţine substanţe dezinfectante naturale şi întăreşte capacitatea de apărare naturală a mucoasei. Pentru calmarea durerilor un gât se fac inhalatii cu infuzii cu salvie, busuioc, urzică sau gălbenele.

– Infuzie cu fenicul sălbatic. Dacă având gâtul inflamat, va piere şi glasul, încercaţi acest ceai. Se fierbe 1 cană de lapte, se zdrobesc 5 g de fructe de fenicul, se adaugă în lapte şi se lasă la infuzat 10 minute. Băutura poate fi îndulcită după gust cu miere şi se va bea cât mai fierbinte de 3 ori pe zi.

– Ceaiul de flori de tei are efecte sigure şi imediate în tratarea gripei. Pentru a avea efecte maxime trebuie băut cu lămâie şi îndulcit cu o linguriţă de miere de albine. Asta pentru că sucul de lămâie, prin conţinutul de vitamina C, contribuie în mod eficient la combaterea, dar şi la prevenirea răcelii, prin creşterea rezistenţei organismului.

– Cimbrul şi cimbrisorul sunt iarăşi două plante extrem de benefice în cazul răcelilor şi gripei. Se folosesc sub formă de ceaiuri şi infuzii. Thimolul, substanţa activă conţinută de cimbrişor, acţionează ca un antiseptic natural, fiind de ajutor împotriva viruşilor.

Sursa: http://codulrosu.blogspot.ro/2010/01/bronsita-dureri-in-gat.html

Se crede că originea spanacului ar fi în Persia antică. A fost răspândit şi cultivat în Nepal, iar în secolul al şaptelea în China, unde se numea “verdeaţă persană”. Maurii au introdus spanacul în Spania în jurul secolului al 11-lea. Iar în istoria Angliei regăsim spanacul sub denumirea de “verdeaţă spaniolă”.

Spanacul şi-a câştigat faima în 1960, prin personajul de desene animate Popeye. De multe ori, părinţii încurajează copiii să mănânce spanac, pentru a creşte mari şi puternici. Există de fapt, ceva adevăr în asta.

Conform studiilor, consumăm aproape 2 ½ kg de spanac pe an, pe cap de locuitor. De patru ori cantitatea mâncată acum 40 de ani. Acum, mai ecologic şi mai gustoas, spanacul din grădină este adesea folosit, pentru salate şi sandwich-uri.

Beneficii pentru sănătate

Spanacul este bogat în niacina şi zinc, precum şi proteine, fibre, vitaminele A, C, E şi K, tiamină, vitamina B6, acid folic, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, cupru şi mangan. Cu alte cuvinte, este încărcat cu mulţi nutrienţi, pentru fiecare parte a corpului tău.

Flavonoidele abundente din spanac acţionează ca antioxidanţi pentru a menţine colesterolul şi protejează organismul de radicalii liberi, în special în colon. Acidul folic din spanac este bun pentru sănătatea sistemului cardiovascular  şi magneziu ajută la scăderea tensiunii arteriale. Studiile au arătat de asemenea, că spanacul ajută la menţinerea funcţiei creierului de memorie şi de claritate mentală.

Pentru a păstra conţinutul bogat de fier din spanac în timp ce-l gătim – uşor – se adaugă suc de lămâie sau oţet. 

Spanacul – Indicaţii terapeutice

Preparatele din frunze de spanac  contribuie la profilaxia sau ameliorarea unor afecţiuni precum: hipertensiunea arterială, tusea, avitaminoza, scorbutul, rahitismul, acneea, anemia.

De asemenea, spanacul este recomandat celor care se refac după o boală grea, precum şi în stări de oboseală şi epuizare. I se atribuie spanacului şi rolul de activator al secreţiilor pancreatice şi, mai mult decât atât, de agent anticancerigen.

Studii recente arată că spanacul este recomandat gravidelor, contribuind la buna dezvoltare a fătului. Potrivit aceloraşi studii, spanacul contribuie la fortificarea vaselor de sânge, a inimii şi a ochilor.

Datorită faptului că este depurativ (curăţă organismul de toxine), spanacul se foloseşte intens în curele de primăvară. Seminţele de spanac sunt utile în combaterea constipaţiei.

În plus, folosit în uz extern, spanacul sub formă de cataplasme sau comprese cu suc poate amelioraafecţiuni ale pielii precum acneea,  arsurile, eczemele, pecinginea, plăgile atone şi ulcerele de piele.

Informaţii nutriţionale

O porţie de spanac crud (30 de grame):

Valoarea zilnică per porţie  

Calorii – 7

Sodiu – 24 mg    2%

Carbohidraţi – 1 g

Fibre – 1 g 8%

Proteine – 1 g

Potasiu – 167 mg

Calciu – 29.7 mg

Magneziu – 23.7 mg

Acid Folic – 58.2

Betaină – 165 mg

Scăzut în calorii, dar plin de substanţe nutritive, spanacul este răspândit în întreagă lume pentru salate. Este foarte bun şi în combinaţii de băuturi cu legume, precum şi în piureuri sănătoase, garnituri şi supe de legume.

Precauţii şi contraindicaţii

Nu se va consuma de către pacientii bolnavi de reumatism, gută, hepatită, pietre la rinichi sau vezică, inflaţii gastrice sau intestinale sau artrită, deoarece conţine acid oxalic, contraindicat în aceste afectiuni  (din cauza oxalatţilor de potasiu şi calciu).

Atenţie! Dacă în timpul preparării frunzele de spanac îşi schimbă culoarea din verde proaspăt în verde spre galben, atunci el devine dăunător şi nu trebuie consumat.

Sursa: http://viataverdeviu.ro/la-ce-este-bun-spanacul/

http://www.csid.ro/plante-medicinale-fitoterapice-si-gemoterapice/spanacul-spinacia-oleracea-11846949/