Credința VINDECĂ și SCHIMBĂ codul genetic al organismului!

Medicii zâmbesc de obicei sceptic la auzul unei veşti despre vindecarea miraculoasă a unei boli incurabile. Chiar și atunci când e vorba de fapte incontestabile, confirmate prin metode moderne de cercetare, medicii explică de cele mai multe ori recuperarea bruscă a pacientului, invocând diagnosticul inițial greşit.

Cu toate acestea, geneticianul american Bruce Lipton susține că adevărata credință, îl poate scăpa pe om de orice boală dacă acesta îşi impune puterea gândului. Și nu e o magie: studiile lui Lipton au arătat că direcția gândurilor transformă codul genetic al unui organism!
Genele se supun credinţei umane.

Timp de mai mulți ani, Bruce Lipton s-a specializat în domeniul ingineriei genetice, a susţinut cu succes teza de doctorat şi a devenit autorul mai multor cercetări.

Ca şi alţi geneticieni și biochimiști, Lipton, a crezut multă vreme că omul este un fel de bio-robot, a cărui viaţă e programată în genele sale. Din acest punct de vedere, genele ar determina aspectul, abilităţile şi temperamentul, vulnerabilitatea la anumite boli și, în cele din urmă, viața. Potrivit aceleiaşi ipoteze, nimeni şi nimic nu ar fi în stare să schimbe codul genetic al omului, ceea ce ar înseamna să acceptăm soarta care ne-a fost predeterminată.

Dr. Lipton şi-a schimbat însă punctul de vedere la sfârșitul anilor 1980, când a studiat comportamentul membranei celulare. Potrivit oamenilor de ştiinţă genele sunt localizate în nucleul celulei, ele alegând ce trebuie să treacă prin membrană, și ce – nu.

sursa: http://eustiu.com/fapt-demonstrat-credinta-vindeca-si-schimba-codul-genetic-al-organismului