Daruri regeşti, aşezate de cei trei crai la picioarele Pruncului Sfânt, Smirna, Tămâia şi Isopul au mare putere de vindecare trupească şi sufletească.
Puţini dintre noi ştiu că Biblia, piatra de temelie a religiei creştine, conţine o multitudine de referiri la plantele medicinale. Menţionate ca leac pentru suflet, ca medicament pentru trup sau chiar ca elixir de frumuseţe, ele sunt prezente în această Carte a cărţilor ca o dovadă şi o perpetuă reamintire a faptului că ierburile de leac au fost lăsate pe acest pământ de către Dumnezeu, pentru binele oamenilor.
Smirna
Este răşina unui mic arbore (Commiphora myrrha) cu ramurile ceruite şi cu spini mari, care creşte pe ţărmurile deşertice ale Marii Roşii. Înzestrată cu o mireasma specială şi cu proprietăţi vindecătoare excepţionale, smirna a fost unul dintre darurile pe care cei Trei Magi de la Răsărit le-au adus pruncului Iisus, în noaptea sfânta a Naşterii Sale. Ce are atât de special această plantă, încât să fie vrednică de a deveni un dar pentru Mântuitor? În primul rând, parfumul sau, despre care se crede încă din Antichitate că îndepărtează toate ispitele şi gândurile negre, predispunând sufletul la rugăciune şi la meditaţie. Smirna este în tradiţia multor popoare creştine simbolul cuminţeniei, înfrânării şi înţelepciunii. Chiar în tradiţia populară românească există expresii de genul: “Să stai cuminte smirnă” sau “A tăcut smirnă”, care ilustrează foarte bine valenţele psiho-spirituale cu care este investită această răşină, adusă de pe tărâmurile pe care a păşit Iisus, împreună cu apostolii Săi.
Forme de utilizare ale smirnei
Tinctura
Zece grame de smirnă se lasă vreme de şapte zile să se dizolve în 100 de ml de alcool alimentar de 90 de grade, într-un borcan închis ermetic. După trecerea acestui interval de timp, preparatul se poate utiliza, administrându-se intern o linguriţă diluată în jumătate de pahar de apă, de 2-3 ori pe zi.
Infuzia
1-2 bobiţe de smirnă se pun într-un pahar de apă clocotită şi se lasă vreme de o jumătate de ora. Smirna nu se va dizolva în apă, ci se va topi şi va pluti la suprafaţă, în schimb va împrumuta aroma şi ceva din proprietăţile sale terapeutice apei. Se vor administra 1-3 linguriţe din această infuzie, de 2-3 ori pe zi.
Fumigaţia
Pe o tablă încinsă la foc (poate fi pusă pe un ochi de aragaz sau deasupra unei lumânări) se pune o bobiţă de smirnă, care va începe să fumege, răspândind în încăpere un miros specific. Dacă răşină se aprinde, o vom stinge, întrucât flacăra o va mistui împreună cu substanţele sale aromate, fără ca acestea să se difuzeze în aer. În schimb, dacă este lăsată să ardă mocnit pe tablă încinsă, fumul care se va răspândi lent în încăpere, de la bobiţă de smirnă (care nu trebuie să fie mai mare că o alună), va înmiresmă atmosfera pentru o perioada de cel puţin o ora, exercitându-şi efectele terapeutice.
Câteva recomandări terapeutice ale smirnei
Guturai, gripă, bronşită – se ia de 3-4 ori pe zi o linguriţă de tinctura de smirnă, diluată într-un pahar de apă. Acest preparat amărui şi puternic aromat este un antimicrobian puternic, scade febra, combate extrem de eficient stările de greaţă şi durerile de cap care apar în stările gripale. De regulă, un tratament durează şapte zile, dar se poate prelungi până la două săptămâni.
Oboseală, astenie – se iau 20-30 de picături de tinctura de smirnă, diluate în puţină apă, de 4-6 ori pe zi. Smirna are efecte înviorătoare puternice, stimulând circulaţia cerebrală şi favorizând activitatea intelectuală.
Stări de nelinişte, agitaţie psihică, incapacitate de concentrare – se fac fumigaţii cu smirnă în locul în care dormim sau, dacă este posibil, chiar în camera de lucru. Parfumul deopotrivă pătrunzător şi fin al smirnei acţionează asupra unor terminaţii nervoase ale organului olfactiv, având efecte tonice psihice, eliminând anumite tensiuni emoţionale şi calmând impulsurile necontrolate venite din subconştient.
Indigestie, balonare – se iau 2-3 linguriţe de infuzie, cu un sfert de ora înainte de a mânca şi la câteva minute după ce am mâncat. Acest preparat are efecte stimulente puternice asupra digestiei, pe care o normalizează.
Sensibilitate la răceli (infecţii respiratorii) – vom face fumigaţii în camera în care dormim, în perioada în care ne simţim predispuşi la răceală. Substanţele volatile care vor fi răspândite astfel în atmosfera încăperii au efecte imunostimulente şi antiinfectioase.
Circulaţie periferică deficitară (mâini şi picioare reci) – se vor face fricţionări energice al mâinilor şi picioarelor, cu infuzie concentrată de smirnă (obţinută din 3-4 bobiţe din această răşină, la o jumătate de pahar de apă).
Precauţii şi contraindicaţii ale smirnei
În primul rând, nu va fi folosită intern decât smirnă procurată din magazinele şi farmaciile naturiste, despre care se spune explicit pe ambalaj că poate fi administrată pe cale orală. În momentul de faţă, se găsesc multe produse vândute drept smirnă, dar care au, pe lângă răşină naturală, multe alte adaosuri sintetice, extrem de dăunătoare pentru organism.
Smirna nu va fi folosită intern de către femeile gravide, întrucât poate conduce la apariţia contractiilor specifice naşterii.
Tămâia
Este, de asemenea, o răşină obţinută dintr-un arbust (Boswelia sacra) care creşte în Orientul Mijlociu (Liban, Iordania, Israel). Alături de smirnă, a făcut şi ea parte din darul adus de misterioşii Crai de la Răsărit lui Iisus, la naştere. În prezent, constituie un element de baza în ritualul creştin-ortodox, fumul sau sfințind locurile, alungând demonii, purificând mintea şi spiritul. În medicina populară şi în cea mănăstirească românească, este un preţios leac magic, cu virtuţi de protecţie şi de exorcizare. Se spune că o bucăţică de tămâie sfinţită ţinută la gât apară de deochi, de blestem, de ispitele Necuratului, de boli şi de toate relele. De fapt, binecunoscută zicala românească: “Fuge că dracu de tămâie” ilustrează cât se poate de bine eficientă acestui remediu magic.
Forme de utilizare ale tamaiei – sunt aceleaşi ca la smirnă, adică: tinctura, infuzia şi fumigaţia, iar modul de preparare şi administrare este, de asemenea, identic.
Câteva recomandări terapeutice ale tamaiei
Laringită, tuse, răceală – se iau zilnic 20-30 de picături de tinctură de tămâie, diluate în jumătate de pahar de apă. Suplimentar, se face gargară cu infuzie de tămâie, care are puternice efecte antiinflamatoare şi antiinfectioase.
Pietre la rinichi – dimineaţa, la orele 8 şi la orele 11, se ia câte o linguriţă de tinctura de tămâie diluată într-un pahar de apă plată sau de izvor. Tratamentul durează 2-3 săptămâni şi se repetă de câte ori este necesar.
Inflamarea sânilor – se pun pe zona afectată comprese cu infuzie de tămâie, comprese care se vor ţine vreme de 1-2 ore pe zi. Această răşină are efecte cicatrizante şi antiinfectioase puternice, fiind şi un foarte bun antiinflamator extern.
Anxietate (stări de teamă fără motiv aparent) – se face în dormitor o fumigaţie cu tămâie, înainte de a ne culca. Parfumul tămâiei linişteşte gradat psihicul, intensifică elanul devoţional, ajutându-ne să ne rugăm cu putere înainte de culcare, ceea ce ne va ajuta să dormim lin şi să ne trezim într-o stare de calm. Tratamentul are efecte în timp, şi de aceea trebuie făcut cu perseverenţă, vreme de măcar şase luni.
Adjuvant în psihozele şi nevrozele grave – se fac, de asemenea, fumigaţii în camerele de culcare ale celor afectaţi. Este un străvechi leac de medicină monahală, care şi-a arătat nu o dată eficiența, mai ales asociat cu celelalte modalităţi de tratament.
Precauţii şi contraindicaţii ale tămâiei
Pentru a nu apărea accidente din cauza contrafacerilor, nu va fi folosită intern decât tămâia procurată din magazinele şi farmaciile naturiste, pe ambalajul căreia se menţionează explicit că poate fi administrată pe cale orală.
Tămâia atacă dinții dizolvandu-i, motiv pentru care preparatele cu tămâie nu vor fi ţinute mult timp în gură şi nu vor fi lăsate mult timp în contact cu dantura.
Isopul
În Psalmii lui David există următorul pasaj, din care reiese foarte clar o proprietate de baza a acestei plante medicinale, cu totul speciale: “Purifică-mă cu isop şi voi fi curat, spală-mă şi voi deveni mai alb că zăpadă.” Într-adevăr, aroma proaspătă şi înviorătoare a acestei plante, are un efect purificator asupra psihicului. De altfel, ea este frecvent folosită, datorită acestei acţiuni ale sale, chiar pentru tratarea unor afecţiuni şi tulburări psihice extrem de diverse, de la depresiile uşoare şi până la nevrozele sau chiar psihozele grave. Mai mult, isopul este o plantă cu efecte vindecătoare în multe boli organice, aşa cum vom vedea în continuare.
Forme de utilizare ale isopului
Pulberea
Se obţine prin măcinarea cu râşnița electrică a părţilor aeriene uscate ale plantei, urmată de o cernere (prin sită pentru făină albă) pentru îndepărtarea resturilor nemacinate. Se ia o jumătate de linguriţă, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, cu puţină apă.
Maceratul la rece
Se pune o linguriţă de plantă mărunţită într-un pahar de apă şi se lasă la temperatura camerei, să macereze de seară şi până dimineaţă, când se filtrează. Se beau 1-2 pahare pe zi, pe stomacul gol, de regulă înainte de masă.
Câteva recomandări terapeutice ale isopului
Astm, bronşită – se administrează o jumătate de linguriţă rasă de pulbere de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul durează minimum două săptămâni şi are efecte antiinfectioase puternice, decongestionează traiectul respirator, amplifică imunitatea.
Arsuri la stomac, gastrită, gaze intestinale – se consumă maceratul la rece de isop: 2-3 pahare administrate pe parcursul unei zile, înainte de mesele principale şi imediat după ele. Contra balonării, se ia pulberea – câte un sfert de linguriţă, înainte de masă.
Depresie, astenie, nevroză astenică – se consumă zilnic o jumătate de litru de macerat de isop îndulcit cu miere. Tratamentul durează minimum 21 de zile şi are o acţiune tonică psihică, favorizează concentrarea şi ajută la eliminarea gândurilor negative (de altfel, chiar în Biblie se menţionează rolul de purificator al psihicului pe care îl are isopul).
Adjuvant în schizofrenie – se administrează, pe parcursul unei zile, două-trei pahare de macerat la rece de isop, în cure de 2 săptămâni, cu o săptămâna de pauză. În medicină populară, se spune că isopul, fiind o plantă sfântă, tămăduieşte sau măcar alină toate bolile sufletului, chemând ajutorul îngerilor şi al lui Dumnezeu.
Adjuvant în boala canceroasă şi în ciroza hepatică – se ia, cu un sfert de oră înainte de masă, un vârf de cuţit de pulbere sau un sfert de pahar de macerat la rece, obţinut din isop. Această plantă are calitatea de a inhiba reflexul vomitiv, de a reda apetitul şi de a induce chiar o stare de bună dispoziţie, fiind un imens ajutor în bolile grave.
Pecauții şi contraindicaţii la isop
În cazul persoanelor care suferă de epilepsie, nu se vor administra mai mult de două grame de isop pe zi, iar un tratament cu isop nu va dura în aceste cazuri mai mult de două săptămâni, cu o săptămână de pauză.
În cazul bolilor respiratorii, isopul nu va fi folosit în fazele congestive extreme.
Sursa: http://www.formula-as.ro/2004/648/medicina-naturista-25/plantele-biblice-5642