Ceahlăul a fost considerat în mai multe scrieri şi în legendele populare un munte sfânt. Deşi nu este cel mai înalt masiv din Carpaţi, în jurul său s-au ţesut numerase mituri şi au fost observate fenomene stranii.
Prima relatare scrisă în care se vorbeşte că un munte al Moldovei ar fi similar cu Olimpul grecilor a fost a domnitorului Dimitrie Cantemir. În lucrarea „Descriptio Moldaviae” („Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” – „Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei”), scrisă între anii 1714-1716, în limba latină, este astfel descris muntele Ceahlău:
„Cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, care dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul sau Pelias. Este aşezat în părţile Neamţului, nu departe de izvorul Tazlăului, iar mijlocul lui este acoperit de zăpezi veşnice; pe vârful lui însă nu se găseşte pic de nea, fiindcă pare să fie deasupra norilor de zăpadă. Din vârful său, care se înalţă ca un turn, se prăvale un pârâu foarte limpede, ce se năpusteşte cu mare larmă peste o statuie străveche, înaltă de cinci coţi, înfăţişând, de nu mă înşel, o bătrână cu douăzeci de mioare”.
O sută ani mai târziu, în anul 1813, scriitorul francez Fabre d’Olivet îl considera pe Orfeu „un păstor, preot şi profet” ce locuia în munţii care „despart Moldova de Transilvania”, aşa cum menţionează criticul literar Edgard Papu.
Istoricul Vasile Pârvan (1926), criticul literar Vasile Lovinescu (1994) şi, mai nou profesorul Nicolae Ţicleanu (1999) sunt alţi trei susţinători ai teoriei că Ceahlăul era muntele sacru al dacilor, aşa cum Olimpul era muntele sfânt al grecilor.
În lucrarea Geographia (VII,3,5), geograful şi istoricul grec Strabon menţiona că Zamolxis, la început mare preot şi apoi zeu suprem, trăia într-o peşteră inaccesibilă altora şi că, anual, venea la el regele, pentru sfat de taină. Referindu-se la muntele pe care acesta trăia, Strabon spunea:
„Pâna şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al râului care curge pe lânga el”.
Nicolae Ţicleanu (1943-2009), fost profesor la catedra de Geologie şi Paleontologie a Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii Bucureşti, susţinea că plasarea zeilor celeşti pe vârful munţilor era un fapt obişnuit şi la traci, fraţii dacilor, dar şi la greci, romani şi celţi, pentru care munţii erau sălaşuri ale zeilor, aşa cum a fost Olimpul sălaşul zeilor greci.
„Credinţa într-un zeu celest şi apropierea de acesta, prin urcarea rituală a munţilor, a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la vârful muntelui, aşa cum este cazul Grădiştei Muncelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au funcţionat mai multe temple construite din piatră dură de andezit, care a înfruntat, neclintită, peste două milenii”, spunea profesorul N. Ţicleanu.
Kogaiononul – muntele sacru
Existenţa Kogaiononului ca munte sacru este confirmată şi de poetul roman Papinius Statius, care plasa Muntele Sfânt al dacilor în apropiere de Tapae. Amplasarea muntelui sfânt al daco-geţilor a fost pe trei masive muntoase: Ceahlăul, Grădiştea Muncelului şi Bucegi.
„Dintre cei pentru care muntele sfânt al dacilor ar fi fost în Masivul Bucegi amintim pe N. Densuşianu (1913) şi pe I. Bucurescu (1997); acesta din urmă, pe baza descifrării unei inscripţii de la Romula, considera că Sfinxul din Bucegi se află pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion şi Capul Magnificului). Pornind de la existenţa hieropolei de la Sarmisegetusa, mai mulţi autori şi-au exprimat opinia că Gradiştea Muncelului ar fi fost Kogaionon-ul”, mai arată Nicolae Ţicleanu.
Argumente pentru Ceahlău = Kogaionon
Cel mai important argument pentru identificarea muntelui Ceahlău cu muntele sacru pleacă de la numele Cogaionon. Soţii Elena şi Nicolae Ţicleanu, care au făcut o pasiune în cercetarea masivului, pleacă de la existenţa pe platoul superior a vârfului Bâtca Ghedeonului, şi a pârâului Ghedeonului, care devine ulterior Izvorul Muntelui.
„Dupa opinia noastră, toate aceste denumiri disimulează vechiul nume Kogaionon. Apoi, dacă ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici că se poate imagina un altar mai frumos, mai ales că spre apus dispune de un amfiteatru natural constituit de însuşi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului”.
Vedere spre Piatra Lată din Ghedeon
Calea Sacră şi piramida holografică, fenomenele bizare de pe Ceahlău
Umbra piramidală care poate fi observată la intensitate maximă de pe vârful Toaca în fiecare an la începutul lunii august este un alt argument, pentru identificarea Ceahlăului drept Kogaiononul sau adevăratul Olimp al românilor.
”În prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală gigantică, incredibilă şi terifiantă, cu aspect de piramidă perfectă, motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida”, susţine N. Ţicleanu.
Profesorul mai spune că Umbra Piramida a constituit, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri, „o autentică hierofanie şi după opinia noastră, constituie principalul motiv pentru desfăşurarea, în timpul apariţiei sale, a Sărbătorii Muntelui, o sărbătoare uraniană, cu o vechime posibilă mai mare de 5000 de ani, peste care s-a suprapus o sărbătoare creştină (Schimbarea la Faţă, n.n.)”
Un alt fenomen optic vizibil la formarea hologramei naturale este adus de asemenea ca argument pentru a întări cracaterul sacru al muntelui.
„Acest fenomen constă în apariţia, spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini şi umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se proiecteaza pe cer, pierzându-se în adâncimile acestuia, astfel încât pare că între cer şi pamânt s-a deschis un imens şi nesfârşit drum întunecat, mărginit în stânga de un parapet luminos. Ori, este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoţi, din cele mai vechi timpuri”, mai notează profesorul Ţicleanu.