Timpul şi spaţiul sunt moduri în care gândim şi nu moduri în care trăim. Albert Einstein
Îl simţim, ne simţim existând în timp sau odată cu el, dar fiind puşi în situaţia de a spune ce este şi ce reprezintă cu adevărat, constatăm că ne scapă definiţia sa exactă sau că el nu poate fi definit decât cu aproximaţie. Putem vorbi de un timp fizic, de altul biologic şi de un timp psiho-existenţial. De la un timp uniform, static şi obiectiv, s-a ajuns, pe de-o parte, la timpul abstract, cantitativ şi matematic, iar pe de altă, la o interiorizare a timpului, în urma căreia i s-a retras acestuia orice realitate obiectivă. Da, avem tendinţa de a complică lucrurile încercând de zeci de ani să aducem tot felul de dovezi palpabile, de demonstraţii clare în orice domeniu fără a ajunge la vreun rezultat exact sau sigur.
Măsură a duratei celor existente, timpul, în concepţia creştină, este o realitate creată de Dumnezeu în acelaşi timp cu restul Creaţiei.
A început să existe odată cu lumea creată, justificadu-şi realitatea în eternitatea lui Dumnezeu, de la care începe şi în care se împlineşte. Condiţie a relaţiei dinamice a făpturii cu Creatorul, timpul este înţeles drept mişcarea de care se folosesc oamenii pentru a ajunge, prin acte de voinţă, de la simpla existenţă, la existenţa fericită în Dumnezeu.