În 1995, o furtună năpraznică a scos la iveală, în oraşul Covasna, o minunăție de cetate dacică. Săpăturile au început în 1998, dar muntele se lăsa cu greu convins să-şi dezvăluie secretele. Echipa de arheologi condusă de Viorica Crişan, director adjunct al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, a revenit an de an în zona denumită Cetatea Zânelor, iar munca le-a fost răsplătită în 2013, cu descoperirea unui templu în incinta fortificaţiei.
Viorica Crișan urcă de 20 de ani pe Dealul Florilor Voineşti-Covasna, cum se numeşte locul unde au fost găsite urmele fortăreţei. De fiecare dată, entuziasmul anulează efortul de-a ajunge pieptiș pe platoul din vârf unde, prin a doua jumătate a secolului II î.Hr., dacii au început să construiască, de sus în jos, o cetate spiralată pe cinci niveluri.
“Cetatea Zânelor e amintită prima oară într-o lucrare a lui Orbán Balázs (autor din secolul XIX – n.r.), intitulată ‘Pământul secuiesc’. În această carte sunt povestite legendele, dar primele cercetări serioase au avut loc abia în anii ’40. Atunci au realizat că materialul descoperit era o cetate dacică. Ca toate cetățile dacice, şi aceasta a fost distrusă la cucerirea romană”, spune arheologul.
Platoul cetăţii – de unde se văd depresiunea Târgu Secuiesc, toată valea Râului Negru, înspre Tușnad, precum și depresiunea Brașovului – fusese locuit și cu 1.000 de ani înainte de Hristos.
Urme risipite printre ruinele de azi arată că aici a fost leagănul unei alte cetăți, şi mai mare decât cea dacică, ridicată de o populație din prima epocă a fierului (epocă denumită Hallstatt, încadrată de istorici între secolele XII şi V î.Hr.). Apoi, dacii au luat în stăpânire acest punct de observație și au ras urmele așezării anterioare.
“Știm foarte puține lucruri despre cetatea de dinainte, pentru că dacii obișnuiau să răzuiască și să igienizeze locurile unde se așezau. Nu rămânea aproape nimic, ci numai în poziții secundare. Cine știe, poate pe parcursul cercetărilor se va putea delimita și cetatea Halstattiană, care trebuie să fi fost mult, mult mai mare.” (Viorica Crișan)
Potrivit cartării topografice realizate de arheologi, cele cinci niveluri ale cetăţii – cu terase şi pante – ocupă o suprafaţă de circa trei hectare. Dacii au tăiat muntele, pur şi simplu, apoi l-au reconstruit. Cetatea propriu-zisă se întindea pe mai puțin de un hectar.
“Trebuie să veniți să vedeți ca să puteți înțelege mai bine ce nebunie au putut să facă!”, spune, cu admirație, Viorica Crişan.
La Cetatea Zânelor e vorba despre un întreg munte fortificat de daci, de la vârf înspre poale.
“Dacii au aplatizat platoul muntelui, în jurul acelui platou au ridicat ziduri, au tăiat pantele până în stâncă, apoi au reclădit. Zidurile din marginile teraselor sunt reclădite. Au creat niște ramblee – în termeni mai moderni, contraforturi. Astfel, panta devine un contrafort pentru zidurile din marginea terasei. După ce au zidit în pantă, au aplatizat din nou, au făcut prima terasă, iar în margine au făcut un alt zid, și tot așa de patru ori.
Sunt cinci rânduri de fortificații. Toate aceste ziduri, atât cât am putut noi să ne dăm seama până acum, au 2 metri înălțime. Piatră legată cu lut.”
Le-ar fi prins bine un excavator, glumește arheologul Viorica Crișan, dar, cum nu-l aveau, au lucrat cu sapa, cu hârlețul şi cu dalta.
“Sunt locuri în care stânca e îndreptată cu dalta. E un munte de piatră pe care l-au cărat aici ca să ridice zidurile. Piatra trebuie să fi fost transportată cu carele. Este piatră locală, nu a venit de departe, dar tot a trebuit dusă până sus.”
Nu se poate spune de câți oameni a fost nevoie pentru ca dacii, la nivelul tehnologic de acum 2000 de ani, să ridice o asemenea cetate, care duce cu gândul la fascinanta Minas Tirith din “Lord of the Rings”. Unele ziduri ale cetăţii datează din secolul I d.Hr. N-ar fi putut să o construiască cu totul deodată.
În anii ’50, când arheologii au făcut prospecțiuni în zonă, istoricul Constantin Daicoviciu, specialist în civilizaţia dacică, opina că Cetatea Zânelor ar prezenta asemănări cu cetatea de la Costești.
Chiar și așa, descoperirea are elemente unice între cetăţile dacice. În general, acestea erau înconjurate doar de câte un zid de apărare, iar cele din estul Carpaților, spre deosebire de cele din Munții Orăștiei, sunt mai mici.
“O astfel de construcție probabil că dovedește importanța aristocratului care se afla în această cetate, a personajului care stăpânea o zonă destul de vastă, dacă și-a permis să își construiască o asemenea cetate”, consideră Viorica Crişan.
În 2013, arheologii au dat, în incintă, de vestigiile unui templu. Dar, pentru a realiza cât mai e de muncă, e suficient să spunem că, în 18 ani de cercetare, au fost decopertaţi circa 300-400 de metri pătraţi de pământ, ceea ce reprezintă circa 1% din suprafaţa totală a fortificaţiilor de la Cetatea Zânelor.
“E unicat. Am găsit un bastion de 5 metri înălţime. În faţa acestui bastion, în primul nivel de locuire, ne-au apărut inițial câteva gropi și ni s-au părut interesante, pentru că erau la nivelul stâncii. N-am putut înțelege, într-o primă fază, la ce serveau. Pe măsură ce am decopertat și s-a șpăcluit, s-a curățat terenul, am constatat că erau 7 rânduri de stâlpi, și seamănă foarte bine cu templul de la Costești sau chiar cu templul de la Grădiște. Acesta a fost un templu cu stâlpi de lemn. Îl putem decoperta în totalitate. Avem și elemente specifice, o alee în imediata apropiere, o demarcare a zonei cu bolovani, pietre foarte mari care au fost puse. Putem afla materialele folosite şi ritualurile care s-au întâmplat în acel loc. E unicat.”
Ca să monteze stâlpii de lemn în stâncă, sus, pe platou, lucrătorii de acum 2000 de ani au săpat cu dalta șanțuri de scurgere a apei de formă triunghiulară, adânci de 90 de centimetri. Pe fundul fiecărei gropi a fost montată o dală de piatră, astfel ca stâlpul să nu stea în apă și să putrezească.
Arheologii cred că templul a fost o construcție foarte înaltă și foarte solidă. Ei bănuiesc că era nevoie de 15 sau 17 stâlpi pentru a susține o cupolă asemănătoare celor grecești. În perimetrul templului s-au găsit puzderie de cești-opaiț, folosite la iluminatul interior, și un număr foarte mare de fructiere. Fructiera era un vas de ceramică prelucrat la roată pe care specialiștii l-au denumit astfel pentru că se aseamănă cu un pocal: are un picior înalt și o cupă.
De regulă, în fructiere se gătea mâncarea, dar, în acest caz, Viorica Crișan spune că erau folosite pentru depunerile ritualice. “Câteodată mă gândesc că, atunci când invoci divinitatea, renunți la ceva care îți este util sau care îți este drag ca să ți se împlinească dorințele”, spune arheologul.
Așa s-ar explica de ce dacii au lăsat în templu mărgele din sticlă, mărgele din chihlimbar, monede, fibule, cuțite, piese de harnașament sau catarame. Pentru cei care sapă astăzi, fiecare obiect găsit, oricât ar fi de mic, e o rază de lumină înspre un trecut ocultat. Noi, ceilalți, avem nevoie de mai mult.
“Toată lumea mă întreabă de comoară: credeți că există? Ce comoară poate fi mai mare decât informația pe care ți-o oferă, de exemplu, descoperirea acestui templu?”, se întreabă Viorica Crișan. Apoi, cu indulgență: “Dar e posibil să fie și o comoară în inima cetății respective. Legendele vorbesc despre o comoară aflată în mijlocul unei mari cetăți, zidită și apărată de un cocoș care adoarme o dată la 7 ani. Și atunci poți să intri și să te înfrupți din ea.”
“Nu știu cât înseamnă cei 7 ani. Poate 7 ani lumină, că noi săpăm aici de aproape 20 de ani și încă nu a adormit cocoșul…”
Căutătorii de comori au rașchetat urmele cetății din vârful muntelui încă de prin secolul XIX, dar nu au aflat nimic. În zonă se spune însă că mai mulți oameni ar fi văzut comoara.
Un cioban care ar fi intrat înăuntru n-a mai reușit să iasă, iar un altul, care ar fi găsit tezaurul, ar fi adormit instantaneu când pe lângă el a trecut o femeie frumoasă îmbrăcată în alb, deci o nălucă. Când s-a trezit, poarta se închisese. “Poate o fi un sâmbure de adevăr. Se mai spune că comoara e păzită de un șarpe uriaș care o înconjoară. Cu siguranță că, văzute de departe, acestea erau zidurile care se încolăcesc în jurul platoului”, spune Viorica Crişan.
Despre Cetatea Zânelor s-a mai spus că ar fi legendarul Ranisstorum, locul în care s-a refugiat Decebal după asediul de la Sarmizegetusa, în speranța că va reuși să strângă altă armată. Viorica Crișan ne face și această concesie poetică. I-ar plăcea și ei să se dovedească că aici s-a ascuns ultimul rege al dacilor, dar până acum nu există nicio dovadă care să susțină științific o asemenea ipoteză.
În zona de est a Transilvaniei există circa 34 de cetăți dacice, dar cea de la Covasna se apropie cel mai mult de măreţia celor din Munții Orăștiei. E posibil ca înspre una dintre aceste fortăreţe să se fi îndreptat, totuși, Decebal.
Și e posibil tocmai pentru că teritoriul pe care îl controla Decebal era mult mai restrâns decât vastul regat atribuit lui Burebista. Decebal a avut putere și asupra unor zone din estul Carpaţilor, până spre Valea Siretului, dar nucleul puterii sale a fost Transilvania. Ca să își apere centrul de putere, dacii construiseră cetăți la intrarea şi la ieşirea din toate trecătorile și pasurile carpatine.
“În perioada respectivă – e o poveste lungă – romanii deja cuceriseră zona Dobrogei și a Munteniei, iar dacii considerau Carpații ca fiind de bază pentru statul lui Decebal. Putem spune că aproape toate căile de acces spre Transilvania erau păzite și bine urmărite.” După 20 de ani de săpături, arheologii pot spune că au reușit să afle o fărâmă din istoria acestui loc.
“Din dărâmătura zidurilor, aproape fiecare piatră se șpăltuiește ca să vezi dacă e într-o poziție normală sau secundară, dacă o scoți sau dacă o lași la locul ei. Cercetarea merge atât de încet, abia dacă am reușit să săpăm zona bastionului și zidurile, în jur de 300-400 de metri pătraţi. Până la cât or mai fi? Sper, din suflet, că aceia care vor urma după mine, când eu n-o să mai pot urca muntele, să continue cercetările.”
Duminică, 7 august, Primăria Covasna, Casa de Cultură din Covasna, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Carpaților Răsăriteni și încă două organizaţii, Asociația Cetatea Zânelor și Asociația Iustinian Teculescu, vor primi publicul curios să afle detalii despre misterioasele cetăți ale dacilor din Est și despre legendele care încă împresoară locul.
Sursa: http://www.vatra-daciei.ro/comoara-de-la-cetatea-zanelor/