Europeanul din peştera cu oase
În februarie 2002, un grup de speologi amatori din Timişoara, Adrian Bîlgar, Ştefan Milota şi Laurenţiu Sarcina, au descoperit o peşteră relativ redusă ca suprafaţă, doar 0,5 ha (se pare, un vechi loc de hibernare al urşilor), în care se aflau mai multe fragmente osoase, aparţinând unor animale. Situl a fost botezat “Peştera cu Oase” şi a devenit imediat zonă speologică protejată.
Peştera ar fi rămas anonimă şi complet lipsită de interes, dacă un anumit lucru n-ar fi făcut din ea o vedetă internaţională: un fragment de maxilar uman descoperit aici care s-a dovedit a fi mai mult decât o rămăşiţă osoasă. Din lipsă de aparatură specifică (de bani sau de specialisti?), mandibula a fost trimisă de Oana Moldovan, directoarea Institutului de cercetări speologice din Cluj-Napoca, în SUA, mai exact profesorului Erik Trinkaus, antropolog la Universitatea Washington din Saint-Louis (Missouri). Acesta a datat osul ca având o vechime de 34.000-36.000 de ani. Moldovan, Trinkaus si Ricardo Rodrigo, un arheolog portughez, s-au reunit în Peştera cu Oase în luna iunie 2003, descoperind aici şi alte fragmente osoase umane, un os facial, unul temporal, care au fost imediat ridicate pentru cercetari.
Astfel, senzaţionalul a ajuns în România, via SUA şi asta dupa ce prof. Trinkaus a publicat în Analele Academiei Naţionale de Ştiintă, concluziile analizelor sale. “Maxilarul este cea mai veche fosilă, datată, care a aparţinut unui om din epoca modernă”, adăugând că este vorba “de un prim material care dovedeşte cu certitudine cum arătau oamenii moderni atunci când au venit în Europa”, acestea sunt declaraţiile care au facut vâlvă în lumea stiinţifică internaţională. După afirmaţiile cercetătorului american, maxilarul are caracteristici asemănătoare cu osemintele primilor oameni descoperiţi în Africa, în Orientul Mijlociu şi Europa, dar unele trăsături, cum ar fi talia şi mărimea neobişnuită a molarilor, indică originea lui umană arhaică şi posibile legături cu omul de Neanderthal.
După prof. Trinkaus, maxilarul descoperit în Peştera cu Oase “sugerează o netă schimbare în anatomia umană începând din acea epocă”, lasând să se înţeleagă că “europeanul din Peştera cu Oase” trebuie să fie rezultatul unui amestec dintre omul de Neanderthal şi cel modern. Înainte de descoperirea din România, prof. Trinkaus era implicat în două proiecte de cercetare, unul vizând scheletul unui copil descoperit la Abrido do Lagar Velho, în Portugalia, vechi de 25.000 ani, al doilea referitor la rămăşite umane descoperite de Dolni Vestonice şi Pavlov, în Cehia, vechi de 25.000-27.000 ani. Descoperirea mandibulei din România are darul de a schimba radical datele omului modern din Europa, biologia umană şi anatomia umanităţii moderne.
Astfel o peşteră arătând ca o banală grotă – loc de hibernare pentru urşi şi/sau loc de înmormântare pentru omul primitiv – cunoaşte o dramatică schimbare de destin: este din anul 2003 obiect de studiu amănunţit pentru o echipă internaţională de cercetatori care şi-au continuat cercetarile şi în vara lui 2004, readucând în prim plan România, cel putin în lumea ştiinţifică.