Semnalăm cu deosebită plăcere apariţia unei lucrări excepţionale despre controversatele Plăcuţe de la Sinaia. Eugen Nicolaescu, autorul volumului “VORBELE DIN PLUMB. Plăcuțele de la Sinaia – Lectură intermediară” (Editura Semne, 2015) este un profesor de criptologie, ceea ce face lectura cu atât mai incitantă. Publicăm mai jos Prefaţa profesorului Ion Constantin, cunoscut şi pasionat istoric pe teme naţionale, urmând să revenim cu câteva fragmente de dezvăluiri asupra misterelor ce înconjoară tăbliţele de plumb, ascunse şi azi (oare de ce?) de ochii publicului larg, în ciuda faimei lor. Dr. Ion Constantin observă cu întreptăţire că indiferent de statutul lor – copii după originale de aur topite (sau făcute dispărute) sau falsuri fenomenale – Plăcuţele de la Sinaia ar trebui să fie scoase la lumină din subsolurile Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”. Analiza matematicianului criptolog Eugen Nicolaescu consolidează ipoteza originalităţii mesajului istoric încriptat în Tăbliţele de la Sinaia, oferind noi argumente şi observaţii temeinice, pe măsura experienţei sale profesionale într-un domeniu atât de special al apărării naţionale – Cifrări și Transmisiuni Cifrate -, ceea ce ne îndeamnă să o recomandăm specialiştilor şi factorilor de decizie în speranţa expunerii plăcuţelor de plumb la adevărata lor valoare, de filă autentică de istorie antică sau/şi opera de artă inestimabilă.

Prefață

O carte despre o posibila cronică a regilor daci

Eminent matematician și expert criptolog, cu o îndelungată activitate în cadrul Centrului Național de Cifru și Transmisiuni Cifrate al României, domnul Eugen Nicolaescu se dovedește, prin cartea de față, un pasionat și temerar cercetător al istoriei noastre vechi. Domnia sa ne propune o ”lectură intermediară” a faimoaselor plăcuțe de plumb de la Sinaia, un set de artefacte arheologice scrise într-o limbă necunoscută, în alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale), textele fiind însoțite uneori și de imagini. Depozitate de mai bine de un secol în subsolul Institutului de Arheologie ”Vasile Pârvan” din București, plăcuțele (tăblițele) au constituit de-a lungul timpului subiectul unor vii controverse, pe tema autenticității lor pronunțându-se istorici și lingviști, dar și diverse persoane doritoare să contribuie la aflarea adevărului despre o presupusă cronică a dacilor.

Dominantă în rândul specialiștilor, ideea că artefactele de la Sinaia sunt ”falsuri” a descurajat mult timp orice inițiativă serioasă de cercetare, generații întregi de istorici, arheologi, lingviști etc. ocolind subiectul, pentru a evita riscul descalificării profesionale și al oprobiului breslei. Pentru dr. Aurora Pețan, cercetător principal la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti, din București, specialist în filologie clasică, ”este un mare mister de ce, timp de mai bine de un secol, nimeni nu s-a ocupat de aceste piese”, deși ”toată lumea știa de existența lor”, mister pe care aceasta și-l explică doar prin ipoteza conform căreia Grigore Tocilescu, Vasile Pârvan, Radu Vulpe, Alexandru Vulpe ”știau că a existat un tezaur de piese de aur care a fost distrus” și că, astfel, scoaterea la lumină a copiilor ar fi generat un întreg scandal.

După decenii de tăcere, plăcuțele au revenit în actualitate la începutul acestui mileniu. La Congresul Internațional de Dacologie din iunie 2003, istoricul Augustin Deac, care în calitatea sa de cercetător la fostul Institut de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă CC al PCR, știa despre existența plăcuțelor dinainte de 1989, a susținut o comunicare cu titlul Enigma plăcuțelor cu scris dacic de la Sinaia, cerând autorităților să se implice în rezolvarea cazului ”dispariției tezaurului original”. Cu acest prilej, au fost prezentate mai multe imagini cu două tăblițe aflate la Mânăstirea Sinaia.

În toamna aceluiași an a apărut cartea inginerului Dan Romalo, Cronică apocrifă pe plăci de plumb ?, care valorifică, într-un studiu inedit și riguros realizat, o parte din fotografiile executate de autor în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Cartea a fost reeditată în 2005 sub titlul Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb ? Dan Romalo avansează două ipoteze: fie aceste extraordinare obiecte sunt autentice, și atunci avem de a face cu cea mai importantă descoperire făcută vreodată în domeniul istoriei vechi, căci ele descriu cu lux de amănunte lumea dispărută a geto-dacilor, de acum 2000 de ani, fie sunt niște falsuri de o anvergură și de o ingeniozitate nemaiîntâlnite, făcute cândva de un geniu enciclopedic și vizionar, cu ajutorul unor mijloace necunoscute. În cazul acesta, falsul – mai vechi de o sută de ani, ar aparține și el istoriei, și ar merita să intre în cartea recordurilor, la capitolul ”cele mai ingenioase falsuri”. Ambele ipoteze sunt fascinante și nasc o sumedenie de întrebări: de unde provin aceste tăblițe din plumb ? De ce nu am auzit niciodată despre ele, fie falsuri sau nu ? Iar dacă sunt falsuri, atunci cine este eruditul care a reușit un fals-capodoperă de asemenea proporții și, mai ales, în ce scop ? Împărtășind opinia lui Dan Romalo, că, dacă piesele respective sunt opera unor falsificatori, atunci aceștia sunt ”absolut geniali”, semnatarul prefeței cărții, dr. Alexandru Suceveanu, director adjunct la acea vreme al Institutului de Arheologie din București, consideră că autorul ”a făcut un imens serviciu culturii române deschizând calea unor cercetări care vor lămuri, în cele din urmă, problema”. La rândul său, acad. Virgil Cândea, semnatarul postfeței cărții lui Dan Romalo, își manifesta convingerea că cititorii acesteia vor prețui inițiativa autorului de ”a atrage atenția asupra acestor piese enigmatice, chiar dacă nu vor împărtăși integral soluțiile și ipotezele”. Ilustrul istoric adresa un îndemn autorului de a face neîntârziat publice misterioasele texte și imagini care, indiferent de natura lor – originale sau falsuri, au dreptul la atenția și verdictul autorizat al savanților. ”Chiar falsurile se cuvin studiate, pentru că furnizează informații utile despre motivațiile, împrejurările, data, autorii și procedeele confecționării lor (dovadă, studiile actuale privitoare la falsurile monetare). Ignorarea apriorică a pieselor suspecte întemeiată pe prejudecăți sau teama de discreditare nu se justifică” – aprecia acad. Virgil Cândea. 

Imediat după apariția primei ediții a cărții lui Romalo, cercetătoarea Aurora Pețan a început studierea sistematică a acestei teme, iar în noiembrie 2003 a susținut o primă comunicare, la institutul unde lucra, intitulată Observații lingvistice asupra Cronicii apocrife pe plăci de plumb. Apoi, în iunie 2004, a susținut o conferință, la Academia Română, intitulată O posibilă sursă de cunoaștere a limbii dace, iar în ianuarie 2005, conferința Tăblițele de plumb dacice – fals monumental sau izvor istoric ignorat ?, la un seminar pe teme de arheologie organizat la Facultatea de Istorie a Universității București. Notabile sunt și investigațiile întreprinse, în ultimii ani, pe aceeași temă, de Adrian Bucurescu, filolog și ziarist, care s-a preocupat de descifrarea unor plăcuțe, și de cercetătorul Branislav Stefanovsky din Macedonia, care a publicat, la rândul lui, o carte cu traduceri ale textelor respective ș.a.

Toate acestea arată că plăcuțele de la Sinaia merită a fi studiate din multiple perspective, dat fiind că ele se prezintă ca o adevărată ”cronică a dacilor”, unde sunt consemnate nume de regi daci, toponime dacice, evenimente importante de la curtea regilor daci, precum alianțe, razboaie câștigate, diferite evenimente. Prin conținutul lor profund coerent, amploarea și rafinamentul cu care au fost executate, bogăția de detalii, acestea incită la un studiu serios. Este tocmai ceea ce face domnul Eugen Nicolaescu în cartea sa, unde se realizează pentru prima dată deslușirea înțelesului înscrisurilor din plăcuțe, prin traducerea acestora. Valoarea documentară a cărții este considerabil sporită grație ”dicționarului selectiv” pe care autorul îl atașează în partea finală, instrument extrem de util în deslușirea textelor.

Considerăm că lucrarea pe care domnul Eugen Nicolaescu o pune la dispoziția cititorilor este deosebit de utilă, putând contribui la lămurirea unor aspecte de mare interes din istoria străveche a poporului român. Tăblițele de la Sinaia sunt de o importanță covârșitoare pentru istoria și cultura națională, fiind prima oară când aflăm ce spun dacii despre ei înșiși și despre confruntarea cu dușmanii lor, romanii. Importanța lor constă nu numai în informațiile istorice deosebit de valoroase, dar și în valențele estetice, a frumuseții artistice, de multe ori la nivelul unor adevărate capodopere, literare și plastice. 

Ion Constantin, Doctor în istorie

 Sursa: http://www.ziaristionline.ro/2015/06/07/exclusiv-placutele-de-la-sinaia-decriptate-de-un-specialist-criptolog-intr-o-lucrare-de-exceptie-vorbele-din-plumb-de-eugen-nicolaescu-preambul/

În zona Olteniei s-a descoperit cea mai veche așezare de bordeie din lume, respectiv 18000 î.Hr. Tot în această zonă s-a descoperit cel mai vechi târnăcop din lume, utilizat la minerit. Cea mai veche scriere din lume a fost descoperită în județul Alba, la Tărtăria.

Pe acest teritoriu a fost inventat arcul, au existat primele furnale și tot aici s-au format primele popoare indo-europene. Traco-dacii reprezintă cea mai veche, mai importantă și răspândită cultură. Aveau peste 200 de triburi. Ei erau răspândiți în toată Europa, ba chiar, și în Africa de Sud. Este vorba despre buri, din care se trăgea însuși Burebista.

Scrisul a apărut mai întâi în spațiul dacic, după care s-a extins în spațiul greco-roman. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din lume. Ei au fost primii care au utilizat cercul în măsurarea timpului.

Există documente ale istoricilor americani, care au studiat civilizația traco-dacă, în care se spune că Potopul descris în Biblie s-a produs pe malul vestic al Mării Negre. Din păcate, aceste documente au fost ținute departe de ochii specialiștilor români, până în anul 1995, când ele au fost declasificate și date publicității.

Nu întâmplător, în România, se află al doilea Sfinx din lume. În jurul anului 1400 î.Hr., pe acest teritoriu se construiește prima școală din lume, numită Androniconul, unde preoții predau teologia. Conform mărturiilor lui Platon și Socrate, Pitagora și-a completat școala la acești preoți zamolxieni. Conform lui Herodot, cimerienii care locuiau în Moldova de astăzi, au migrat spre Italia, Spania, Anglia, unde au fost cunoscuți sub numele de celți.

Multe documente care făceau referire la această civilizație au dispărut misterios. Jurnalul lui Traian, numit Dacica s-a pierdut. O altă lucrare numită Getica a dispărut misterios. Documentele vremii atestă faptul că traco-dacii trăiau într-o frăție, fiecare căpetenie depunând un jurământ că-și apără teritoriul și bogățiile. Tracii purtau ca semn de recunoaștere coifuri din aur sau argint, gravate cu semne numai de ei cunoscute. Spațiul românesc a fost leagănul unei culturi extraordinare și asta cu 3000 de ani î.Hr.

O civilizație uluitoare despre care se cunoaște prea puțin. Coifurile de aur par a fi primul semn al unei regalități.

Multe din descoperirile arheologice au fost ținute departe de ochii lumii. Să fie o conspirație? Nu se dorește ca noi, românii, să știm cu precizie cine au fost strămoșii noştri și cât de dezvoltată era civilizația lor?

Au fost descoperite cinci coifuri din aur și toate au aceleași însemne încrustate. Coifurile au fost descoperite la sute de kilometrii distanță, unul față de altul, și totuși, asemănările sunt evidente. Ultimul coif a fost descoperit la Porțile de Fier, dar, la scurt timp, a dispărut. Peste câțiva ani, el a fost descoperit într-un muzeu din SUA. Istoria tracilor a fost ascunsă.

Documentele care atestau vechimea și măreția lor au dispărut misterios. Occidentalii au pus umărul la această conspirație. Conform unor istorici istoria ar trebui rescrisă. Înainte ca Roma să ia ființă și Grecia să înflorească, civilizația tracilor stăpânea toate teritoriile actualei Europa.

Vrea cineva să ne fure istoria? De ce nu găsim în cărțile de istorie relatarea acestor vremuri și evenimente? Homer spunea că tracii sunt cei mai înțelepți. Alexander Rodewald, profesor la Hamburg susține că românii sunt descendenții tracilor. O teorie interesantă care a lăsat indiferentă lumea științifică. 

Sursa: http://www.efemeride.ro/descoperiri-incredibile-care-vor-rescrie-istoria-romaniei

Ceahlăul a fost considerat în mai multe scrieri şi în legendele populare un munte sfânt. Deşi nu este cel mai înalt masiv din Carpaţi, în jurul său s-au ţesut numerase mituri şi au fost observate fenomene stranii.

Prima relatare scrisă în care se vorbeşte că un munte al Moldovei ar fi similar cu Olimpul grecilor a fost a domnitorului Dimitrie Cantemir. În lucrarea „Descriptio Moldaviae” („Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae” – „Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei”), scrisă între anii 1714-1716, în limba latină, este astfel descris muntele Ceahlău:

„Cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, care dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul, Pindul sau Pelias. Este aşezat în părţile Neamţului, nu departe de izvorul Tazlăului, iar mijlocul lui este acoperit de zăpezi veşnice; pe vârful lui însă nu se găseşte pic de nea, fiindcă pare să fie deasupra norilor de zăpadă. Din vârful său, care se înalţă ca un turn, se prăvale un pârâu foarte limpede, ce se năpusteşte cu mare larmă peste o statuie străveche, înaltă de cinci coţi, înfăţişând, de nu mă înşel, o bătrână cu douăzeci de mioare”.

O sută ani mai târziu, în anul 1813, scriitorul francez Fabre d’Olivet îl considera pe Orfeu „un păstor, preot şi profet” ce locuia în munţii care „despart Moldova de Transilvania”, aşa cum menţionează criticul literar Edgard Papu. 

Istoricul Vasile Pârvan (1926), criticul literar Vasile Lovinescu (1994) şi, mai nou profesorul Nicolae Ţicleanu (1999) sunt alţi trei susţinători ai teoriei că Ceahlăul era muntele sacru al dacilor, aşa cum Olimpul era muntele sfânt al grecilor.

În lucrarea Geographia (VII,3,5), geograful şi istoricul grec Strabon menţiona că Zamolxis, la început mare preot şi apoi zeu suprem, trăia într-o peşteră inaccesibilă altora şi că, anual, venea la el regele, pentru sfat de taină. Referindu-se la muntele pe care acesta trăia, Strabon spunea:

„Pâna şi muntele (cu peştera) a fost socotit sfânt şi aşa îl şi numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al râului care curge pe lânga el”.

Nicolae Ţicleanu (1943-2009), fost profesor la catedra de Geologie şi Paleontologie a Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii Bucureşti, susţinea că plasarea zeilor celeşti pe vârful munţilor era un fapt obişnuit şi la traci, fraţii dacilor, dar şi la greci, romani şi celţi, pentru care munţii erau sălaşuri ale zeilor, aşa cum a fost Olimpul sălaşul zeilor greci.

„Credinţa într-un zeu celest şi apropierea de acesta, prin urcarea rituală a munţilor, a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la vârful muntelui, aşa cum este cazul Grădiştei Muncelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au funcţionat mai multe temple construite din piatră dură de andezit, care a înfruntat, neclintită, peste două milenii”, spunea profesorul N. Ţicleanu.

Kogaiononul  – muntele sacru

Existenţa Kogaiononului ca munte sacru este confirmată şi de poetul roman Papinius Statius, care plasa Muntele Sfânt al dacilor în apropiere de Tapae. Amplasarea muntelui sfânt al daco-geţilor a fost pe trei masive muntoase: Ceahlăul, Grădiştea Muncelului şi Bucegi.  

„Dintre cei pentru care muntele sfânt al dacilor ar fi fost în Masivul Bucegi amintim pe N. Densuşianu (1913) şi pe I. Bucurescu (1997); acesta din urmă, pe baza descifrării unei inscripţii de la Romula, considera că Sfinxul din Bucegi se află pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion şi Capul Magnificului). Pornind de la existenţa hieropolei de la Sarmisegetusa, mai mulţi autori şi-au exprimat opinia că Gradiştea Muncelului ar fi fost Kogaionon-ul”, mai arată Nicolae Ţicleanu.  

Argumente pentru Ceahlău = Kogaionon

Cel mai important argument pentru identificarea muntelui Ceahlău cu muntele sacru pleacă de la numele Cogaionon. Soţii Elena şi Nicolae Ţicleanu, care au făcut o pasiune în cercetarea masivului, pleacă de la existenţa pe platoul superior a vârfului Bâtca Ghedeonului, şi a pârâului Ghedeonului, care devine ulterior Izvorul Muntelui.

„Dupa opinia noastră, toate aceste denumiri disimulează vechiul nume Kogaionon. Apoi, dacă ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici că se poate imagina un altar mai frumos, mai ales că spre apus dispune de un amfiteatru natural constituit de însuşi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului”.

Vedere spre Piatra Lată din Ghedeon

Calea Sacră şi piramida holografică, fenomenele bizare de pe Ceahlău

Umbra piramidală care poate fi observată la intensitate maximă de pe vârful Toaca în fiecare an la începutul lunii august este un alt argument, pentru identificarea Ceahlăului drept Kogaiononul sau adevăratul Olimp al românilor.

”În prima decadă a lunii august, la răsăritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinată cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formează, timp de peste 80 de minute, o hologramă naturală gigantică, incredibilă şi terifiantă, cu aspect de piramidă perfectă, motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida”, susţine N. Ţicleanu.   

Profesorul mai spune că Umbra Piramida a constituit, fără îndoială, din cele mai vechi timpuri, „o autentică hierofanie şi după opinia noastră, constituie principalul motiv pentru desfăşurarea, în timpul apariţiei sale, a Sărbătorii Muntelui, o sărbătoare uraniană, cu o vechime posibilă mai mare de 5000 de ani, peste care s-a suprapus o sărbătoare creştină (Schimbarea la Faţă, n.n.)”

Un alt fenomen optic vizibil la formarea hologramei naturale este adus de asemenea ca argument pentru a întări cracaterul sacru al muntelui.  

„Acest fenomen constă în apariţia, spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Căi a Cerului. Datorită jocului de lumini şi umbre din primele minute ale răsăritului, umbra vârfului se proiecteaza pe cer, pierzându-se în adâncimile acestuia, astfel încât pare că între cer şi pamânt s-a deschis un imens şi nesfârşit drum întunecat, mărginit în stânga de un parapet luminos. Ori, este sigur că această sublimă cale celestă a fost observată de oamenii muntelui, în special de sacerdoţi, din cele mai vechi timpuri”, mai notează profesorul Ţicleanu.

 Sursa: http://m.adevarul.ro/locale/piatra-neamt/de-considerat-muntele-ceahlau-olimpul-romanilor-legatura-masivului-zamolxis-zeul-suprem-dacilor-1_5526606f448e03c0fd69443a/index.html

Europeanul din peştera cu oase

În februarie 2002, un grup de speologi amatori din Timişoara, Adrian Bîlgar, Ştefan Milota şi Laurenţiu Sarcina, au descoperit o peşteră relativ redusă ca suprafaţă, doar 0,5 ha (se pare, un vechi loc de hibernare al urşilor), în care se aflau mai multe fragmente osoase, aparţinând unor animale. Situl a fost botezat “Peştera cu Oase” şi a devenit imediat zonă speologică protejată.

Peştera ar fi rămas anonimă şi complet lipsită de interes, dacă un anumit lucru n-ar fi făcut din ea o vedetă internaţională: un fragment de maxilar uman descoperit aici care s-a dovedit a fi mai mult decât o rămăşiţă osoasă. Din lipsă de aparatură specifică (de bani sau de specialisti?), mandibula a fost trimisă de Oana Moldovan, directoarea Institutului de cercetări speologice din Cluj-Napoca, în SUA, mai exact profesorului Erik Trinkaus, antropolog la Universitatea Washington din Saint-Louis (Missouri). Acesta a datat osul ca având o vechime de 34.000-36.000 de ani. Moldovan, Trinkaus si Ricardo Rodrigo, un arheolog portughez, s-au reunit în Peştera cu Oase în luna iunie 2003, descoperind aici şi alte fragmente osoase umane, un os facial, unul temporal, care au fost imediat ridicate pentru cercetari.

Astfel, senzaţionalul a ajuns în România, via SUA şi asta dupa ce prof. Trinkaus a publicat în Analele Academiei Naţionale de Ştiintă, concluziile analizelor sale. “Maxilarul este cea mai veche fosilă, datată, care a aparţinut unui om din epoca modernă”, adăugând că este vorba “de un prim material care dovedeşte cu certitudine cum arătau oamenii moderni atunci când au venit în Europa”, acestea sunt declaraţiile care au facut vâlvă în lumea stiinţifică internaţională. După afirmaţiile cercetătorului american, maxilarul are caracteristici asemănătoare cu osemintele primilor oameni descoperiţi în Africa, în Orientul Mijlociu şi Europa, dar unele trăsături, cum ar fi talia şi mărimea neobişnuită a molarilor, indică originea lui umană arhaică şi posibile legături cu omul de Neanderthal.

După prof. Trinkaus, maxilarul descoperit în Peştera cu Oase “sugerează o netă schimbare în anatomia umană începând din acea epocă”, lasând să se înţeleagă că “europeanul din Peştera cu Oase” trebuie să fie rezultatul unui amestec dintre omul de Neanderthal şi cel modern. Înainte de descoperirea din România, prof. Trinkaus era implicat în două proiecte de cercetare, unul vizând scheletul unui copil descoperit la Abrido do Lagar Velho, în Portugalia, vechi de 25.000 ani, al doilea referitor la rămăşite umane descoperite de Dolni Vestonice şi Pavlov, în Cehia, vechi de 25.000-27.000 ani. Descoperirea mandibulei din România are darul de a schimba radical datele omului modern din Europa, biologia umană şi anatomia umanităţii moderne.

Astfel o peşteră arătând ca o banală grotă – loc de hibernare pentru urşi şi/sau loc de înmormântare pentru omul primitiv – cunoaşte o dramatică schimbare de destin: este din anul 2003 obiect de studiu amănunţit pentru o echipă internaţională de cercetatori care şi-au continuat cercetarile şi în vara lui 2004, readucând în prim plan România, cel putin în lumea ştiinţifică.

Sursa: http://www.revistamagazin.ro/content/view/2632/21/

Arheologii români au făcut o descoperire de senzaţie în judeţul Hunedoara! Aici a fost descoperit un oraş imens, cel mai vechi din Transilvania şi chiar mai vechi decât piramidele egiptene!

De cele mai multe ori, arheologii români au ocazia de a descoperi istoria României, ascunsă sub straturi de pământ, doar când autorităţile vor să mai construiască una-alta. E şi cazul celui mai vechi oraş din Transilvania, ridicat pe la anul 4.200 î.Hr, înainte să apară piramidele din Egipt (2.630 – 2.611 î.Hr.). Aşezarea a fost descoperită în timp ce muncitorii săpau pentru amenajarea autostrăzii Sibiu-Nădlac.

Se întinde pe 100 de hectare

În zona Turdaş, în apropiere de râul Mureş, au descoperit arheologii sibieni cel mai vechi oraş din Transilvania. „Pe 1.290 metri de duct şi pe braţe, ce se întind pe alţi 300 de metri, am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, de palisade, de şanţuri succesive şi ziduri. Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie şi turnuri. Totul este din lemn, bineînţeles. Un sistem de apărare din acea vreme, pe o aşa mare suprafaţă, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această şansa datorită autostrăzii. Acum putem să argumentăm, calitativ şi cantitativ, existenţa unei aşezări protourbane aidoma marilor aşezări din Orient”, adaugă Sabin Adrian Luca.

Sistemul de fortificaţii descoperit de arheologii sibieni e oglinda celui pe care Nicolae Vlassa îl descoperise incizat pe o tăbliţă. Ideea lui Vlassa că pe această tăbliţă, locuitorii vechiului oraş au desenat sistemul de fortificaţii al aşezării a fost astfel confirmată. Specialiştii cred că acest sistem de fortificaţii ocrotea un nucleu care avea, probabil, 100 de hectare. Delimitări existau şi în interiorul aşezării, mai ales că aceasta s-a extins tot extins din interior spre exterior.

De interes este şi arhitectura caselor din acest oraş:  „case imense şi ca înălţime şi anvergură,  cu podina suspendată”. Altfel spus, din cauza deselor inundaţii care afectau perimetrul, oamenii şi-au construit case suspendate, pe stâlpi imenşi de 6-8 metri. Inundaţiile afectau însă pivniţele şi vetrele care se găseau la nivelul solului, aşa că aşezarea era refăcută după calamităţi ale naturii. S-au descoperit astfel şase orizonturi de arhitectură suprapuse, dar şi un număr foarte mare de complexe arheologice: peste 3.000, în condiţiile în care, în alte locuri, câteva situri abia totalizează împreună 2.000 de complexe arheologice.

„De ce spun că e primul oraş din Transilvania, ca să nu spun cel puţin din sud – estul Europei: pentru că am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, compus din 11 palisade şi şanturi succesive, pe o profuzime de 200 de metri. Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie, cu turnuri, totul din lemn. Acest sistem, de o aşa de mare dimensiune, nu s-a putut cerceta în Europa fiindcă costă foarte mult. Am surprins aceste palisade, şanturi, turnuri, care ocroteau un nucleu care, din punctul meu de vedere, în stadiul iniţial avea cam 100 de hectare împrejmuit. Faptul că este consacrat după toate regulile vedem din faptul că, la distanţe de aproximativ 200 de metri, în interiorul primei sau celei de-a doua fortificaţii este pus câte un sacrificat. Am găsit vreo cinci (schelete – n.r.). Ceea ce este curios este că nici unul nu e în aceeaşi poziţie, deci e clar că e sacrificiu, nu este o înmormântare. I-au sacrificat în diverse ritualuri. Sunt puşi fie pe burtă cu mâinile şi picioarele legate, fie pe spate cu mâinile şi picioarele legate, fie cu capul tăiat şi pus pe piept”, a declarat directorul muzeului Brukenthal.

Potrivit acestuia, aşezarea de la Turdaş a fost un centru regional de producţie şi distribuţie a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare şi obiecte din ceramică, de la vase, în stilul Turdaşului, „unic în Europa”, până la statuete antropomorfe, zoomorfe, şi „statuete pe tron”, care exemplifică regalitatea şi care au mai fost găsite doar în „două – trei situri din Europa”.

„Trebuie să ne gândim la un mare centru regional al acelui moment. Am găsit explicaţia asupra numărului mare de vase şi statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni şi singura concluzie care se poate trage este că aici se făceau statuetele, idolii pentru o ţară. Şi această mare aşezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consacrate deja, spre comunităţi. E singura aşezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr aşa mare de cuptoare. (…) Putem argumenta ideea că suntem în faţa unei aşezări protourbane aidoma marilor aşezări din Orient, o aşezare care avea sigur regi, datorită statuilor pe tron”, a explicat Sabin Luca.

„Săpăturile din ultimul an şi jumătate au creat un nou muzeu, avem deja mii de piese întregi restaurate, extrem de reprezentative, unicat, de la ceramică la metal, de la piatră la os. La cercetarea aceasta se va mai lucra patru-cinci ani până când vom tipări volumele. (…) Până acum s-a cercetat un eşantion ceramic de doi-trei la sută şi s-a cercetat cam trei-patru la sută din oase. La cea mai mare cercetare din Europa nu poţi să estimezi nimic, decât că la final vom raporta cel mai mare eşantion ceramic cercetat în Europa, cel mai mare eşantion osteologic cercetat în Europa, cel mai mare, pentru că asta a fost norocul nostru”, a adăugat Sabin Luca.

Scrieri de 7.000 de ani în aceeaşi zonă

Civilizaţiei Turdaş îi aparţine şi cea mai veche scriere din lume (aproximativ 7.000 de ani). Este vorba despre celebrele tăbliţe de lut  descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia şi Orăştie. Acestea sunt inscripţionate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puţin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.

Sursa: http://www.worldwideromania.com/2013/08/21/cel-mai-vechi-oras-din-transilvania-mai-vechi-decat-piramidele-egiptene/

Cu fiecare an ce trece, apar tot felul de descoperiri care zguduie în mod puternic, eșafondul politico-istoric oficial, astfel încât ele nu sunt luate în seamă de majoritatea istoricilor și academicienilor. Dacă le-ar lua in seamă, ar însemna să recunoască că au minţit în toată pledoaria lor cu privire la istoria României.

Descoperiri stranii în Munţii Neamţului

Munţii Neamţului s-au remarcat, secole la rând, prin frumuseţea de neeglat a locurilor şi prin bogăţia tradiţiilor populare. Dincolo de acestea însă, aceiaşi munţi s-au dovedit, ceva mai recent, a fi încărcaţi de taine pe cât de uluitoare, pe atât de greu de elucidat. Descoperirile făcute de un profesor din partea locului, au avut darul să stârnească mari controverse în rândul istoricilor şi să aducă zona în centrul atenţiei, transformând-o într-un ţinut al misterelor de nepătruns. Printre altele, aici au fost găsite tăbliţe din lut, imprimate cu pictograme care ar putea constitui forme ale celor mai vechi screri din lume, precum şi două structure ciudate din piatră, una semănând izbitor cu un OZN, iar cealaltă aducând, la fel de izbitor, cu celebrul Sfinx din Munţii Bucegi.

Tăbliţe scrise, vechi de 7.500 de ani

Dumitru Ioniţă este doctor în istorie, filosofie şi drept internaţional. Locuieşte în comuna nemţeană Farcașa şi este profesor de ştiinţe socio-umane, la liceul din Borca. Este autorul a nu mai puţin de 220 de studii şi articole istorice, toate apreciate la nivel naţional şi nu numai. Şi-a dedicat viaţa descoperirii de comori arheologice şi de-a lugul carierei sale de până acum, a scos la lumina peste 2.000 de piese, inestimabile valoric. În palmaresul descoperirilor sale – unele din ele strânse într-o colecţie personală unicat – sunt incluse sceptrul voievodal ceremonial al lui Ștefan cel Mare, sigiliul din aur al lui Cuza, icoana lui Daniil Sihastru, paftalele lui Petru Rareş, un pumnal al domnitorului Constantin Brâncoveanu, o halebardă de ceremonial a lui Ioan Vodă cel Viteaz şi harta de la 1590 a cartografului Abraham Ortelius, în care Dacia apare pentru prim a oară trecută pe globul pământesc.

Pentru activitatea ştiinţifică, arheologică şi publicistică, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară i-a conferit profesorului Ioniţă un „Hrisov al recunoştinţei”, distincție cu care foarte puţine persoane din România se pot lauda. În ultima perioada de timp, profesorul Dumitru Ioniţă şi-a concentrat cercetările în arealul locurilor sale de baştină, convins fiind că acestea ascund comori istorice care aşteaptă să fie scoase la lumină.

Convingerea sa a început să fie conturată în momentul în care, pe raza localității Farcașa, a descoperit o conductă medievală de aducțiune a apei, construită din olane de ceramică, cea mai lungă de a cest tip din ţară. Nu după mult timp, în situl arheologic pe care l-a deschis la poalele Masivului Ceahlău, în punctul denumit Vadu Rău, profesorul a găsit 120 de tăbliţe din lut ars, incripţionate cu simboluri protoliterate – imagini reprezentând forme primitive de scriere, din perioada neolitică. Tăbliţele protoliterate descoperite de profesorul Ioniţă s-au dovedit a data din perioada anilor 5.500 înainte de Hristos şi sunt identice, ca formă şi mod de exprimare, cu cele din anticul Sumer şi din Insula Paştelui.

Deosebirea este însă aceea că tăbliţele sumeriene, considerate actualmente a constitui prima formă de scriere din istoria omenirii, sunt cu cel puţin 1.000 de ani mai noi decât cele descoperite la poalele Ceahlăului! „Acest lucru dovedeşte, în mod indiscutabil, că primele scrieri din lume au apărut aici, pe plaiurile noastre şi nu în altă parte a globului pământesc”, a afirmat profesorul Ioniţă. El a mai spus că va face toate demersurile pentru a ni se recunoaşte acest lucru pe plan internaţional.

OZN-ul din 90 de plăcuțe din piatră

În acelaşi sit arheologic deschis la Vadu Rău, profesorul Dumitru Ioniţă avea să mai facă o descoperire pe cât de uluitoare, pe atât de misterioasă. La doar un metru şi jumătate sub pământ, el a găsit o ciudată structură din piatră, semănând izbitor cu un OZN. Uimitor este faptul că obiectul, având greutatea de 12 kilograme, înălţimea de 14 centimetri şi circumferinţa de aproape un metru, nu este o creaţie întâmplătoare a naturii, ci – cât se poate de evident – un produs construit în mod inteligent. OZN-ul din Ceahlău este compus din nu mai puţin de 90 de plăcute din piatră, îmbinate între ele cu un material liant care, studiat fiind, s-a dovedit a fi cu desăvârşire necunoscut.

„Nu este ciment, nici argilă şi nici vreun alt adeziv cunoscut şi folosit de-a lungul istoriei, până azi. Probabil că respectivul liant, de o duritate extremă, nici nu are corespondent pe Terra”, a spus profesorul Ioniţă. La o primă examinare, straniul obiect a fost datat cu o vechime estimativă de cel puţin 2.000 de ani. Cât despre scopul în care a fost construit, părerile sunt, deocamdată împărţite şi se limitează doar la presupuneri. Unii cred că ciudatul OZN avea rol de obiect de cult, în cadrul diferitor ritualuri religioase. Alţii sunt de părere că ciudăţenia este o reproducere, la scară redusă, a unui obiect venit din Cosmos. Adevărul va fi elucidat numai dacă specialiştii vor reuşi să stabilească cu exactitate atât provenienţa şi menirea obiectului descoperit, cât şi compoziţia adezivului necunoscut. Până atunci, totul este sortit să rămână doar la stadiul de mister.

Fratele mai mic al Sfinxului din Bucegi

La puţină vreme după descoperirea OZN-ului din piatră, profesorul Dumitru Ioniţă avea să găsească, în perimetrul aceluiaşi sit arheologic, un alt obiect la fel de misterios. De data aceasta era vorba de o structură care semănă pregnant cu profilul celebrului Sfinx din Masivul Bucegi. Obiectul, cu o greutate de 2,5 kilograme şi (în mod ciudat) cu exact aceeaşi înălţime de 14 centimetri, că şi OZN-ul descoperit anterior, s-a dovedit a fi la rândul lui, o creaţie produsă în mod conştient. Sfinxul miniatural descoperit pe Ceahlău este aşezat pe un mic piedestal din piatră, metoda şi materialul de îmbinare rămâne deocamdată, la fel ca şi în cazul OZN-ului, cu desăvârşire necunoscut.

Conform primelor concluzii care s-au tras după descoperirea făcută, obiectul ar avea o vechime oarecum egală cu cea a OZN-ului pietrificat, adică de aproximativ 2.000 de ani, iar menirea sa iniţială a fost, cel mai probabil, de folosire ca obiect de cult. Asemănarea sa izbitoare cu Sfinxul din Bucegi este însă de natură să întărească o ipoteza care ani la rând, a rămas doar la stadiul de simplă presupunere: aceea că şi binecunoscutul Sfinx, la rândul lui, nu a fost modelat de forţele naturii, ci a fost sculptat în mod conştient, cu scopuri încă necunoscute, servind mai apoi drept model pentru unele copii în miniatură, făcute de civilizaţiile existente cu mii de ani în urmă, pe teritoriul ţării noastre.

Dumitru Ioniţă este sigur că în România mai există şi alte reproduceri ale Sfinxului, nedescoperite, după cum este încredinţat că în situl arheologic de la poalele Ceahlăului mai sunt încă multe comori arheologice, care aşteaptă să fie scoase la lumina. „Situl de la Vadu Rău, deschis în octombrie 2009, a scos la iveală un sanctuar megalitic ce are corespondent cu cel de la Stonehenge, Anglia. Descoperirile făcute una după altă, în acelaşi perimetru, nu pot fi doar simple coincidențe. Să nu uităm că Ceahlăul era considerat, cu mii de ani în urmă, munte sfânt şi sălaş al celui mai mare zeu dintre zei, Zamolxis. Poate că civilizaţiile de atunci, umane sau – de ce nu? – extraterestre, ne-au lăsat mesaje pe care noi, acum, trebuie să le descifrăm”, a conchis profesorul Ioniţă.”

Mai multe aflăm de pe site-ul AdevaruldespreDaci.ro:

„În cursul lunii mai 2009, o viitură a râului Bistriţa, produsă în zona localităţii nemţene Farcașa, avea să scoată la iveală un foarte posibil atelier neolitic de confecţionare a unor tăbliţe inscripţionate, foarte asemănătoare cu celebrele tăbliţe de la Tărtăria. Ele s-au adăugat celorlalte artefacte care au fost descoperite de către inimosul prof. dr. în istorie Dumitru Ioniţă, în punctul numit Vadu Rău, din localitatea pomenită mai sus, începând cu anii ’80 ai secolului trecut, despre care s-a mai vorbit.

Descoperirea are o importanță deosebită pentru că iată, ea demonstrează că celebrele plăcute de la Tărtăria, datate ca fiind mai vechi cu peste două milenii decât cele sumeriene de la Djemdet Nasr, Kis şi Uruk, considerate îndeobşte cele mai vechi forme de scriere din lume, nu reprezintă un caz izolat, accidental, ci o activitate cât se poate de organizată, desfăşurată de locuitorii acelor vremuri de pe actualul teritoriu al ţării noastre. Din păcate, la fel ca şi alte asemenea descoperiri de excepţie, nici aceasta nu s-a bucurat de atenţia necesară din partea specialiştilor români. Aventura acestor incredibile “pietre” inscripţionate a început prin anii ’80 ai secolului trecut, când profesorul Dumitru Ioniţă, în timpul unei recunoaşteri de teren desfăşurate în punctul numit Vadu Rău din localitatea nemţeană Farcașa, a descoperit o serie de obiecte neolitice, cum ar fi: fusaiole, greutăţi pentru plasele de pescuit sau pentru războiul de ţesut, topoare şlefuite din piatră etc.

“Tăbliţele datează din neolitic, pe baza materialului litic aferent descoperirii – fusaiole, topoare şlefuite etc. şi ar putea data între 4300-4500 i.Hr., fiind cu 1.000 de ani mai veche decît scrierea protoliterată din Summer“, a declarat Dumitru Ioniţă.

Artefacte care amintesc de Tărtăria

Printre aceste obiecte, câteva i-au atras atenţia în mod deosebit. Este vorba despre tăbliţe din lut ars, unele de forme rectangulare, ovale sau rotunde, care prezentau pe una din fețe diverse semne incizate: romburi franjurate, linii intersectate, ce constituiau suport pentru alte linii mai mici aşezate în rând, diverse puncte scobite etc. În decursul anilor, erodarea malului drept al Bistriţei a continuat, prilej cu care au tot ieşit la iveală alte câteva zeci de asemenea tăbliţe, numărul lor ajungând la 120, toate purtătoare ale unor însemne protoliterate, după cum crede profesorul Ioniţă. “Unele dintre ele sunt confecţionate din lespezi de piatră de formă rectangulară, peste care s-a aşternut un strat fin de argilă, care a fost incizat cu semne dintre cele mai variate. Printre ele se află şi un pandantiv amuletă, similar aceluia de Tărtăria, care are două orificii de prindere”, ne-a declarat profesorul Ioniţă.

Viitura, aşa cum arătăm mai sus, a scos la iveală, în acelaşi punct, alte câteva zeci de asemenea tăbliţe incizate, pe care au apărut, ca element de noutate, “grupuri de semisfere, care au pe bolta lor unul, două, trei sau patru linii. Greutatea tăbliţelor diferă, ea fiind cuprinsă între 100 şi 500 g. Din cele observate, s-ar putea spune că pe vatra acestui atelier se afla o cantitate impresionantă de material care urma a fi prelucrat şi probabil, incizat. Acest fapt m-a făcut să cred că avem de-a face cu un atelier care fusese părăsit în grabă, din motive obscure: fie din cauza unei calamităţi naturale, fie din cauza migraţiei unor triburi neolitice”, ne-a mai spus Dumitru Ioniţă.

O parte din tăbliţele de pe Bistriţa sunt aproape identice cu cele de la Tărtăria

Domnia-să este de părere că “o parte din aceste tăbliţe sunt relativ identice cu cele descoperite de arheologul Nicolae Vlassa în anul 1961 la Tărtăria, judeţul Alba, care aparţin culturii neolitice Vinca, datate, pe baza de Carbon 14, ca fiind realizate în perioada 6.500- 6.000 i.Hr. Emit supoziţia că la Vadu Rău a existat în mod cert un atelier de confecţionare a acestor artefacte, care apoi se răspândeau într-o vastă arie geografică, ajungând până în vestul actual al României sau chiar până în Insula Paştelui. Dimensiunile tăbliţelor variază între 13,5 cm în lungime, respectiv 7-8 cm în lăţime”, mai spune profesorul Ioniţă.

Prof. univ. dr. Vasile Boroneant: “Este foarte posibil ca la Vadu Rău să fi existat un depozit”

Fără a fi specialişti, putem să ne dăm seama că avem de-a face cu o descoperire de o importanță cu totul specială. De aceea, am cerut şi părerea unui cercetător care a avut ocazia să vadă câteva fotografii ale acestor misterioase tăbliţe. Este vorba de prof. dr. Vasile Boroneant, binecunoscut arheolog, care, timp de mai mulţi ani, a cercetat situl arheologic de la Schela  Cladovei şi pe cel de la Chitila, unde au fost făcute descoperiri senzaţionale, care atestă existenţa pe acele locuri a unora dintre cele mai vechi culturi materiale şi spirituale din Europa.

În legătură cu aceste tăbliţe, domnia-sa ne-a declarat: ”Modelul era în epocă. Motive asemănătoare au fost descoperite în spaţiul nostru şi la Vidra, şi la Chitila şi în alte locuri. Ele se aseamănă cu cele din Mesopotamia. Este foarte posibil ca acolo, la Vadu Rău, să fi existat un depozit. Trebuie însă făcute cercetări serioase pentru a putea emite o ipoteza corectă. Asemenea elemente de decor vin chiar din Paleolitic, unde aceste elemente constituiau modalităţi de comunicare folosite de iniţiaţii epocii. Le regăsim şi astăzi, deşi sensul lor nu mai poate fi desluşit, pe costumele populare, pe cusături, pe produse casnice gospodăreşti, pe unelte etc. Ele sunt specifice numai spaţiului carpato-dunărean”.

Tărtăria demonstrează că scrisul a apărut în sud-estul Europei, nu în Sumer

Aşa cum arată artefactele de la Vadu Rău, se poate observa asemănarea lor izbitoare cu tăbliţele de la Tărtăria. Povestea acestora din urmă a trezit, în timp, deopotrivă, entuziasm, dar şi multe reticenţe, în aşa fel încât, deşi probe indubitabile atestă vechimea lor, încă mai sunt sceptici care nu vor să accepte realitatea. De altfel astăzi, foarte puţini specialişti români se mai încumetă să discute deschis despre această unică descoperire. O fac însă cercetătorii străini, cărora nu le este nici ruşine, nici teamă să afirme deschis că prima scriere a omenirii a apărut în sud-estul Europei şi nu în Mesopotamia, cum se credea până acum.

Ei au în vedere când susţin acest lucru, atât artefactele de la Tărtăria, cât şi alte două descoperiri: cea de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, unde pe o colină, într-un nivel neolitic corespunzător mileniului III i.Hr., au fost găsite câteva sigilii de lut, printre care unul rotund, cu pictograme gravate într-un mod semănător celor de la Tărtăria, şi cea de la Gracianita, din nord-vestul Bulgariei. Acolo, s-au descoperit două platouri mici. Pe fundul unui dintre ele este redată o reprezentare schematică antropomorfă, iar cel de-al doilea prezintă o formă de scriere foarte apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo şi de cea de pe una dintre tăbliţele de la Tărtăria.

Arheologul britanic Colin Renfrew, care a efectuat săpături tot în Bulgaria, la Sitagroi, susţine această ipoteză. Apoi, celebrul profesor arheolog italian Marco Merlini, director al Prehistory Knowledge Project, membru al World Rock Art Academy Italia, care, împătimit de “miracolul” de la Tărtăria, a căutat şi a descoperit oasele găsite de Vlassa împreună cu cele trei tăbliţe.

După ce acestea au fost analizate şi datate la Departamentul de Geologie al Universităţii din Roma, profesorul Merlini a concluzionat: Datarea e foarte veche, în jur de 7.300 de ani! Iar oasele au aparţinut unei femei în vârstă de 50-55 de ani, căreia el îi atribuie un rol religios, fiindcă printre oase au mai fost găsite 23 de obiecte sacre, printre care brăţări şi statuete de idoli. Aflat în anul 2004 în ţară noastră, celebrul arheolog italian avea să declare unui confrate: “Oasele ca şi tăbliţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Acum este rândul nostru să găsim că scrierea a început în Europa cu două mii de ani înaintea Sumerului. În România, avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

Cercetarea artefactelor, o datorie pentru istorici, nu o pierdere de timp

Am prezentat toate aceste date pentru a încerca să sensibilizăm cercetarea românească în domeniu, în aşa fel încât să putem răspunde, fără teamă de a ne compromite, unor provocări ca aceasta pe care ne-o propune profesorul Dumitru Ioniţă. Pentru că descoperirea să constituie, fără îndoială, o mare provocare. Nu suntem în măsură să dăm sfaturi, dar credem că este de datoria specialiştilor să cerceteze nu numai aceste incredibile artefacte, dar şi altele care zac prin depozitele muzeelor de zeci şi zeci de ani, fără să fie băgate în seama de cineva.

Credem că aceasta este o datorie, nicidecum o pierdere de timp, pentru că, până la urmă, elementele identitare ale existenţei noastre că popor european îşi află susţinerea şi în asemenea dovezi. Încheiem prin a spune că tăbliţele de la Vadu Rău tebuie să beneficieze de o atenţie sporită. Ca de altfel şi alte obiecte adunate cu trudă şi pasiune de neoboșitul profesor de istorie de la Farcașa care periodic, ne surprinde cu câte o descoperire de excepţie.”

Sursa: http://blogosfera.piatza.net/fara-secrete/descoperirea-tablitelor-din-muntii-neamtului-mai-vechi-cu-1000-de-ani-decat-cele-sumeriene-scrisul-a-aparut-in-carpati-nu-in-sumer-asa-cum-ne-au-mintit-istoricii/

Pe internet circulă de mai multă vreme o listă a inteligenţei şi inventivităţii româneşti contemporane. Considerăm că este normal să afle cât mai mulţi patrioţi despre aceşti reprezentanţi ai neamului, adevărate valori naţionale care reprezintă un motiv de mândrie pentru toţi românii.

Noi ne uităm la televizor la toate nulităţile şi de oamenii prezentaţi mai jos ştie foarte puţină lume. O idee propagată destul de puternic în societatea românească de astăzi este că, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirmă că toate aceste prilejuri de mândrie naţională ţin doar de domeniul trecutului, că România de astăzi ar fi… o „ţară bolnavă”, fără civilizaţie, fără personalităţi marcante, ea fiind mereu „codaşa Europei”. Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite să-i ţină pe români „la locul lor” (şi depărtându-i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc „Atotputernicii Lumii”, vom oferi o serie de realizări ale geniului românesc ale ultimilor ani:

Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocată întreagă Biblioteca a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista… 5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, invenţia sa a fost premiată cu medalia de aur la Salonul Mondial al Invenţiilor Bruxelles Europa, iar autorul doreşte cu orice preţ producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârşit formalităţile.

Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premieră mondială, un aparat care purifică aerul în spaţiile de locuit: distruge bacteriile din aer, reţine praful şi fumul de ţigară, atmosfera devenind „ca în salină sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!

Petrică Ionescu este cel mai important regizor de operă după Zefirelli (afirmaţie făcută de George Astaloş, în ian. 2001)

România a câştigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de mulţi drept cel mai inteligent joc de cărţi) pe Internet, în 16.11.2000 (107 – 75 cu SUA în finală).

La salonul invenţiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s-a clasat pe locul I în privinţa numărului de premii obţinute şi pe locul II (după Rusia) ca număr de invenţii prezentate. Adică a luat premii pentru toate cele 62 de invenţii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!!! Delegaţia română s-a mai întors de la Geneva şi cu 4 premii speciale din partea delegaţiilor altor ţări, un premiu de creativitate (pentru Ionuţ Moraru – invenţia „Biomer”), Medalia expoziţiei şi Diploma salonului pentru contribuţia excepţională în promovarea invenţiilor.

 În anul 2003, la salonul de inventica EURECA de la Bruxelles, ing. Petrache Teleman a obţinut medalia de aur şi medalia de argint şi încă patru premii pentru invenţiile sale ECOPIERA şi MOPATEL – materiale ecologice de construcţii – dar invenţiile nu au fost valorificate nici în ziua de astăzi.

Prof. Ştefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universităţii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasă şi în Consiliul Director al prestigioasei instituţii britanice. Posesoare a două certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, şefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca, este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit şi medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numită şi în conducerea acestei unităţi.

Dr. Maria Georgescu, eleva profesorului Ana Aslan şi director al institutului cu acelaşi nume, a avut o serie de pacienţi celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F. Kennedy, Charles de Gaulle, preşedinţii Suharto şi Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), prinţul Agacan (cu soţia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

La olimpiada internaţională de matematică de la Washington (iulie 2001), elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz. Ei sunt din Galaţi, Arad, Vâlcea şi Constanţa. Participarea la olimpiade internaţionale de matematică şi fizică: 500 de elevi din 83 de ţări… Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galaţi ) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internaţionale şi Balcaniadă. Fireşte, el a fost „racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA).

Ştefan Cosmin Bucă, Maria Popa şi Mihai Ivănescu au fost nominalizaţi, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de către instituţii din SUA! Primul a fost student la Economie, ulterior, a plecat în SUA cu o bursă acordată de către Fundaţia Soros. Candidatul la premiul Nobel deţine două atestate obţinute de la Cambridge. Ceilalţi doi participa la programe în colaborare cu NASA.

Nicu Mincu din comuna Iveşti (Galaţi) vindecă diverse boli cu leacuri şi ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arată că la 50, pentru că, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tinereţii.

România este pe primele locuri în lume la exportul de inteligenţă. De exemplu, la Microsoft, a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt tot români.

Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite săli de gimnastică din SUA (Manhattan / New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clienţii săi numărându-se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Bergen, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video, lecţii de fitness, produse de Cindy Crawford începând din 1992, au fost realizate împreună cu antrenorul său, Radu Teodorescu, care doreşte să înfiinţeze în România primul institut din lume de pregătire a profesorilor de educaţie fizică în fitness pentru adulţi.

Nicolae Bălaşa, un inginer mecanic din Dolj, socoteşte mental mai rapid decât calculatorul (înmulţiri, împărţiri, ecuaţii de gradul II, radicali de ordinul III şi IV). Fost inginer la Uzina Mecanică Filiaşi, din 1994 Nicolae Bălaşa este actualmente şomer.

Ion Scripcaru, strungar şi lăcătuş mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găseşte de 4 ani, 15.000 USD pentru a-şi realiza invenţia epocală (până la proba practică): motorul care nu consumă nimic! Acesta ar trebui să funcţioneze pe baza gravitaţiei, fiind în fapt „instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţă statică gravitaţională în lucru mecanic”. „S-ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci) a refuzat să-i breveteze invenţia în lipsa unei machete funcţionale, doar pe baza schiţelor. Petre Roman şi Ministerul Cercetării şi Tehnologiei l-au tratat cu indiferenţă (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca şi statul) să-i asigure cei 15.000 USD necesari.

Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reuşit teleportarea unei particule. O aplicaţie a acestei invenţii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme Hewlett Packard. Pe vremea lui Ceauşescu, Sandu Popescu a reuşit „performanţa” de a fi şomer în România!

Ioan Davidoni, un bănăţean sărac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogăţie: inteligenţă şi inventivitatea. Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat în câţiva ani 45 de invenţii şi inovaţii, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să-şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur) şi apoi a fost reangajat ca muncitor „din milă”!!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenţii de excepţie: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistres ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani. Prima invenţie valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat-o inutil la OSIM, pentru că atât chinezii, cât şi americanii i-au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s-au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari. În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenţie, cu adevărat de miliarde.

În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe invenţia sa mai veche, neconcretizată nici până acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicaţii militare malefic. Carol Przybilla a mai realizat şi alte invenţii deosebite: turbină cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei şi folosită în celebrele motociclete japoneze), armă defensivă antitanc (anii `90).

Justin Capra este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autorităţile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invenţiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur şi simplu furate de americani.

În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care „semidocţii savanţi” l-au tratat cu dispreţ pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cunings au preluat invenţia din România şi au lansat-o în fabricatia de serie. În 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s-a ridicat de la pământ la Ambasada SUA din Bucureşti.

Rezultatul: invenţia a fost şi de această dată furată şi brevetată în 1962 de Wendell Moore (specializat deja), iar inventatorul a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fugă din ţară cu aparatul sau. Justin Capra mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, Soleta, care consumă doar 0,5l/100 km şi al unei motorete, unică în lume, ce funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).

Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! „Cazul Rusetel”, este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru „talentul” cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în … ianuarie 2001.

Până atunci, Securitatea l-a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la Mercedes (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei. Motorul sau se bazează, ca principiu de funcţionare, pe „cazanul Traian Vuia”, invenţie folosită încă la locomotivele Diesel electrice pentru încălzirea vagoanelor.

Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale şi chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. „Motorul Rusetel” foloseşte drept combustibil doar apă şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşină. Datele tehnice preconizate de a patra să macheta (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteză maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310.

Fostul director general al Uzinelor Dacia, ing. Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat: „reuşita ar fi un miracol şi cred că în asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.

Sursa: http://www.justitiarul.ro/romani-geniali-despre-care-nu-vorbeste-nimeni/

Mai jos vă prezentăm câteva dintre cele mai mari  enigme legate de spaţiul românesc – descoperiri absolut şocante şi incredibile, însă… unele dintre ele chiar recunoscute ca atare de cercetători şi oameni de ştiinţă de pe mapamond.

De ce nu se vorbeşte despre ele aşa cum s-ar cuveni? Aici este o cu totul altă problemă. Aşadar, cine va dori să creadă va crede, cine nu, poate să ia în seama doar cu titlu informativ aspecte referitoare la unele dintre aceste „minuni”.

– Cel mai vechi schelet de humanoid cunoscut la ora actuală a fost găsit în Vâlcea, supranumit „pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani.

– O civilizaţie străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul ţării, la Cucuteni.

– Tăbliţele cu scrierea de la Tărtăria (reale şi autentificate ca atare) sunt cu 1000 de ani mai vechi decât cele sumeriene.

– Tăbliţele din Munţii Neamţului, de asemenea, sunt mai vechi decât tăbliţele sumeriene cu 1000 de ani.

– Descoperirea din Masivul Şureanu, din 1990 – când s-a găsit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime; lucru altfel inexistent pe planetă, căci aurul se găseşte numai în formă de minereu combinat cu alte nemetale, nu şi în formă pură desăvârşită. Se crede că dacii cunoaşteau taina spirituală a aurului, care este de fapt o lumina condensată.

– O descoperire în Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 august: americanii şi românii pătrund sub masivul Bucegi şi descoperă o aşa-zisă sală a proiecţiilor cu holograme care au arătat istoria adevărată a Terrei şi de asemenea descoperă „amforă cu aur monoatomic”, care duce la o inimaginabilă longevitate (o persoană poate trăi mii de ani în acelaşi corp fizic, dacă ar consuma aşa ceva în anumite perioade precis stabilite).

– Cel mai vechi cuptor de pe această planetă, pentru topit metale, s-a găsit la Câmpeni; a fost atestat şi vârsta evaluată la aproximativ 6000 de ani î.e.n.

– La Sarmizegetusa – alt loc special, conform celor de la BBC – s-ar afla nişte artefacte fabuloase sub amplasamentul cetăţii (arhiva atlanţilor!?).

– Artefactul de sub Masivul Ceahlău. Conform autorului Radu Cinamar, sub Ceahlău s-ar află un artefact similar celui din Bucegi.

– Pădurea Baciu, de lângă Cluj-Napoca, este considerată „cea mai paranormală”, de altfel despre ea cunoscându-se pretutindeni în lume multe detalii şocante.

Spuneam că există şi puncte de vedere legate de astfel de descoperiri uluitoare, care aparţin unor oameni de ştiinţă străini cunoscuţi în întreaga lume. Iată două citate din aprecierile unor personalităţi străine din lumea cercetării istorice, despre neamul românesc!

– „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român… raspandindu-se apoi atât spre Răsărit, cât şi spre Apus(…) acum 13-15 mii de ani!” – William Schiller, arheolog american.

– „Carpaţii se află într-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute la ora actuală.” – dr. Daniel Ruzo, arheolog peruan.

Încet, încet, se pare că totuşi cercetătorii istorici mondiali recunosc, mulţi chiar în mod explicit, că primele fiinţe umane au existat în Transilvania, cum susţine un document aflat în Biblioteca din Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spaţiul numit şi carpato-danubiano-pontic.

Sursa: http://m.obiectiv.info/article/27950

Arheologii ardeleni au realizat în ultima vreme o serie de descoperiri care vor schimba manualele de istorie. Printre siturile cercetate de ei, se numără şi ultimul refugiu al regelui Decebal, ori Capitoliul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Arheologii de la muzeele din Transilvania au reuşit să facă, în ultimele luni, o serie de descoperiri de excepţie. După ce rezultatele cercetărilor de teren vor fi concretizate în studii ştiinţifice, manualele de istorie vor trebui să fie modificate şi completate. Astfel, arheologii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia au inventariat 57 de situri arheologice pe traseele din judeţul Alba ale viitoarei autostrăzi de pe Culoarul IV Pan-European şi ale drumului expres Sebeş-Turda. Echipa formată din 10 specialişti, condusă de directorul muzeului Gabriel Rustoiu, a cercetat în luna august aproximativ 143 de kilometri. Practic, la fiecare 2,5 kilometri există câte un sit arheologic.

Pe parcursul celor 74 de kilometri de drum expres între Sebeş şi Turda au ieşit la iveală 40 de aşezări, complexuri izolate, drumuri romane, necropole, precum şi ruinele unei biserici medievale la Mirăslău. Traseul drumului expres trece  de asemenea, prin două situri clasate de UNESCO, respectiv cel neolitic de la Limba şi zona de protecţie a vechiului oraş Apulum, în zona localităţii Partoş, a declarat arheologul Constantin Inel, director-adjunct al Muzeului Unirii. Traseul Culoarului IV Pan-European, pe tronsonul Şibot – Miercurea Sibiului, în lungime de aproximativ 40 de kilometri, se intersectează cu cel puţin 17 situri arheologice. Viitoarea autostradă va trece prin zona de protecţie a celui mai important sit neolitic din România, cel de la Tărtăria.

Cetate preistorică de 78 de hectare la Sântana

Una dintre cele mai importante aşezări din prima parte a epocii fierului îşi dezvăluie secretele cu ajutorul unei investigaţii bazate pe câmpul magnetic al vestigiilor. Astfel, arheologii români şi germani au făcut o cercetare magnetometrică la cetatea de pământ hallstattiană de la Santana, din judeţul Arad, care a permis identificarea unor structuri preistorice. Deşi cetatea este cunoscută de aproape o jumătate de veac, ea ascunde în continuare multe secrete.

Cetatea de pământ hallstattiană se află la patru kilometri de oraşul Sântana, iar suprafaţa fortificaţiei, de formă aproximativ ovală, depăşeşte 78 hectare. Este vorba de una dintre cele mai mari aşezări fortificate din preistorie. Cercetările au stabilit mai întâi existenţa unei necropole care aparţine primei părţi a epocii cuprului. Este vorba de cultura Tiszapolgar, circa 4000 î.Hr. Apoi, există o aşezare ce datează de la sfârşitul epocii bronzului, adică de la circa 1200 î.Hr., şi o fortificaţie ridicată la începutul primei epoci a fierului, ridicate de traci. “Cercetarea magnetometrică de la Sântana a permis identificarea unor structuri preistorice, cum ar fi primele două valuri, şanţuri şi palisade – structura defensivă a fortificaţiei – un drum situat în interiorul fortificaţiei şi numeroase construcţii din lemn”, a declarat Victor Sava, arheolog la Complexul Muzeal Arad.

Tot din perioada preistorică datează singura suliţă cu lemn descoperită pe teritoriul României. Este vorba de o piesă de patrimoniu, descoperită accidental pe teritoriul unei localităţi din apropierea oraşului Alba Iulia, care conţine un fragment de lemn vechi de aproximativ 3000 de ani. Specialistul în preistorie conf. univ. Horia Ciugudean a declarat că vârful de lance din bronz este datat aproximativ între 1200 şi 1000 î.Hr. “A avea un fragment de lemn de la mânerul unei lănci de bronz, cu o vechime de peste 3000 de ani, pentru România este un lucru absolut senzaţional”, a spus Horia Ciugudean.

Piatra Craivii, refugiul ultimului rege dac

Cercetările de la Cetatea dacică Piatra Craivii, din Munţii Orăştiei, au scos la lumină un foarte bogat inventar arheologic constituit din ofrande aduse divinităţilor dacice. Este vorba despre fragmente ceramice, fibule de fier şi de bronz, obiecte de podoabă din sticlă (mărgele), fragmente de vase din bronz din lumea romană, piese de harnaşament, săgeţi, resturi osteologice – toate datate din perioada secolului I înainte de Hristos. “Templul de la Piatra Craivii este situl cu cel mai bogat inventar din întreaga lume dacică”, a declarat arheologul Cristinel Plantoş. La templul rectangular din cetate au fost descoperite încă două noi plinte, pe lângă celelalte şase cunoscute până acum. Plintele sunt baze de piatră ce susţineau coloanele din lemn şi au 60 cm în diametru, respectiv 10-20 cm în grosime. Cetatea de la Piatra Craivii făcea parte din sistemul de apărare a capitalei, Sarmizegetusa.

După căderea Cetăţii de Scaun, în anul 106, în urma asediului condus de împăratul roman Traian, aici s-a refugiat regele dac Decebal. Ulterior, el a părăsit cetatea şi ajuns din urmă de români, s-a sinucis ca să nu ajungă prizonier.

Capitoliul de la Sarmizegetusa, scos la lumină

Nu departe, Capitoliul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost dezgropat, în intervalul iulie-august, de către echipa de arheologi de la Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj, condusă de profesorul Ioan Piso. Templul respectiv avea o dublă funcţie, spune Ioan Piso. El era centrul politic şi religios al provinciei romane. Capitoliul, la fel ca şi cel din Roma, era consacrat unei triade de zei: Jupiter, Juno şi Minerva. Platforma centrală măsura 20 de metri lăţime şi 30 de metri lungime. Oamenii urcau până la templu pe 11 trepte de marmură de Bucova, extrasă din Munţii Apuseni.

Intrarea era străjuită de şase coloane, cu înălţimea de 10 metri fiecare. Coloanele erau corintice, sculptate de meşteri din Asia Mică şi identice cu cele din Milet. Statuia cea mai importantă era cea a lui Jupiter. “Jupiter, de pe tronul sau, trebuia să vadă meterezele cetăţii pe care trebuia să o apere”, spune Ioan Piso. Deocamdată, arheologii au descoperit bucăţi din statuie, adică acvila zeului şi fragmente din cârlionţii zeităţii. În Antichitate, statuile erau vopsite, iar Jupiter de la Sarmizegetusa era roşcat deschis, deşi legendele spun că zeul era blond. Capitoliul domina forumul nou al oraşului, pentru că primul forum roman, ridicat de împăratul Traian, era străjuit de clădirea Senatului oraşului, care era, la rândul sau, templu al zeiţei Concordia.

Cu ajutorul a două inscripţii, Ioan Piso a putut determina şi ziua inaugurării Capitoliului: 23 mai. În anul 205, în Capitoliu a fost organizată o mare petrecere în cinstea lui Jupiter, pentru că data consacrării sale, 23 mai, pica într-o zi de joi, Dies Jovi, adică Ziua lui Jupiter în limba latină.

Tot la Sarmizegetusa a fost descoperit şi un templu al zeului asiatic Iarhibol, unul dintre componenţii trinităţii supreme a panteonului acestei provincii. Templul a fost ridicat de soldaţii aduşi din Palmyria de către împăratul Hadrian, în perioada 117-118, pentru a lupta împotriva sarmaţilor, care doreau să invadeze Dacia.

În Cluj-Napoca, un templu roman al zeului Mercur a fost descoperit de arheologi în centrul oraşului. Ruinele templului au fost găsite în subsolul şcolii Ioan Bob. Din templu au fost găsite o serie de plăci de calcar şi două coloane. Până acum, cultul zeului Mercur nu era atestat oficial în Napoca, deşi arheologii bănuiau existenţa unui astfel de templu. Napoca era un oraş al negustorilor de sare, iar Mercur era patronul acestei bresle.

Blesteme antice

O altă descoperire de excepţie a fost făcută în cealaltă metropolă a provinciei, la Apulum. O tăbliţă din plumb, cu blesteme scrise în limba latină, veche de aproape 2000 de ani, a fost descoperită de arheologii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia pe un şantier de la marginea municipiului. Descoperirea a fost realizată de Ilie Lascu şi George Bounegru. Tăbliţa de blesteme, tabellae defixiones în limba latină, este realizată pe o foaie de plumb, de dimensiuni mici, asemănătoare unei cărţi de joc. După scrijelire a fost rulată, stare în care a şi fost descoperită de arheologi.

“Nu ne-am dat seama ce este la început, având în vedere formă în care se prezenta. În timpul procesului de restaurare şi după consultarea unei bibliografii cu privire la descoperirile cu caracter funerar din provincia Dacia, am realizat că avem parte de o piesă deosebită şi extrem de rară”, a declarat arheologul George Bounegru. Piesa a fost descoperită într-un mormânt de inhumaţie de pe Dealul Furcilor, sub un schelet.

De asemenea, arheologii din Alba Iulia şi Cluj au reluat în vara anului 2008 lucrările pe şantierul arheologic reprezentat de reşedinţa guvernatorului consular al celor trei Dacii. Cea mai importantă descoperire făcută în urma săpăturilor arheologice din acest an, o reprezintă o statuie de marmură a zeiţei vânătorii, Diana. “Divinitatea este reprezentată în mişcare spre stânga, piciorul stâng flexat şi faldurile rochiei ei înclinate spre dreapta. Este o piesă de o foarte bună calitate artistică şi reprezintă o a doua statuie a zeiţei, descoperită deocamdată la Apulum”, a declarat Viorica Rusu, arheolog la Muzeul Naţional al Transilvaniei din Cluj.

Muzeul din Bistriţa vrea tezaurul de la Şopteriu

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud încearcă să recupereze de la Banca Naţională un tezaur monetar descoperit în 1987 în localitatea bistriţeană Şopteriu. Acesta a fost trimis la ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Directorul Gheorghe Marinescu se teme că tezaurul ce constă în aproximativ trei kilograme de monede de argint ar putea fi topit. Este vorba despre un tezaur de monede care circulau în Europa în secolul XVII, îngropat pe fondul neliniştii create în Transilvania de plecarea turcilor şi venirea austriecilor: florini, ducati şi alte piese de circulaţie europeană, olandeze, austriece, poloneze, piese de argint aurit, bijuterii şi o teacă de pumnal din argint aurit. Erau obiecte strânse în timp, deşi erau ieşite din uz probabil. “Am găsit printre ele şi un denar roman de argint, pe care, probabil, colecţionarul o avea de undeva, găsită, vreo descoperire arheologică la nivelul acelor ani.

Erau păstrate pentru valoarea intrinsecă a metalului. Tezaurul a fost dus la Bucureşti şi prezentat lui Ceauşescu de către un miliţian, care a primit dispoziţie să îl predea la Muzeul Naţional sau la Banca Naţională. L-a predat la Banca municipiului Bucureşti, de unde nu l-am mai putut recupera”, a declarat arheologul. Un alt tezaur monetar unicat în România, aflat în custodia muzeului din Bistriţa, este cel de la Şieu Odorhei, descoperit de arheologul George Marinescu în 1982 şi care a fost păstrat în colecţiile muzeului în ciuda dispoziţiei lui Nicolae Ceauşescu, care, după ce l-a văzut, a cerut ca acesta să fie predat Muzelui Naţional.

Este vorba despre 207 tetradrahme greceşti din argint şi şapte monede celtice de aur ce au aparţinut unui nobil dac care a participat alături de Burebista în expediţia împotriva celţilor din anii ‘60 î.Hr.: “Faptul că la Şieu Odorhei s-au descoperit în 1982, alături de tetradrahmele greceşti şi cele şapte monede celtice din aur de 24 de karate – monede cum nu s-au mai descoperit la est de Tisa – demonstrează că acestea nu puteau fi decât o captură de război şi că nobilul dac care le-a deţinut a participat, alături de trupele lui Burebista, la incursiunea împotriva celţilor”, explică Marinescu, descoperitorul tezaurului. “Am primit ordin să ne prezentăm la Bucureşti, la Nicolae Ceauşescu, care cerea să vadă toate tezaurele monetare.

Acesta ne-a ordonat să îl predăm Muzeului Naţional, dar eu am mers cu el direct la Institutul de Arheologie şi m-am înţeles cu Constantin Preda, marele arheolog, să îl păstreze acolo pentru cercetare ca să avem o justificare. În 1990 l-am recuperat, tot personal”, spune Marinescu. Tezaurul cuprinde tetradrahme din Macedonia Prima, Apollonia, Dyrrhachium şi Thasos, iar cei şapte sateri de aur sunt emisiuni ale celţilor din zona Dunării de Mijloc.

Turn din secolul XIII

Deva — în judeţul Hunedoara, arheologii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane au făcut mai multe descoperiri importante în incinta Cetăţii Devei. Este vorba de vestigii ale Evului Mediu. “Au fost găsite urme ale unor ansambluri de locuinţe, fortificaţii, sisteme de aducţiune a apei, fragmente de armă sau monede”, a declarat Marcel Morar. Cea mai recentă descoperire arheologică a fost făcută în luna iunie, când arheologii de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva au găsit în incinta Cetăţii Deva ruinele unui turn din piatră din secolul al XIII-lea şi mai multe obiecte din ceramică, fier şi bronz. Cetatea Devei datează din anul 1269. În decursul veacurilor, cetatea a fost ţinta mai multor răscoale. Declinul ei a început în anul 1849, când magazia cu praf de puşcă a explodat şi a aruncat în aer zidurile cetăţii.

Sursa: http://m.romanialibera.ro/special/reportaje/descoperiri-in-ardeal-care-vor-schimba-cartile-de-istorie-134743

Cele mai vechi urme de paşi ale omului preistoric din Europa şi poate chiar din lume se află într-o peşteră din judeţul Bihor. Un studiu publicat recent de o echipă de cercetători români şi americani arată că acestea au o vechime de 36.500 de ani.

Străvechile urme de paşi umani au fost găsite în peştera Ciur-Izbuc din Bihor. Descoperirea a fost făcută în 1965, când cercetătorii au identificat peste 400 de urme de paşi pe care le-au atribuit iniţial unei familii formate dintr-un bărbat, o femeie şi un copil.

La început specialiştii au presupus că urmele au o vechime de cel mult 15.000 de ani. În acest an însă, cercetătorii au datat cu carbon radioactiv câteva oase de urs din peşteră, aflate sub amprentele lăsate de oamenii preistorici. Aşa au reuşit să afle că urmele au de fapt o vechime de 36.500 de ani şi ar putea fi cele mai vechi din Europa sau chiar din lume, după cum afirmă antropologul David Webb, de la Universitatea din Kutztown, Pennsylvania.

În American Journal of Physical Anthropology, se afirmă că după analizarea celor 51 de urme de paşi (restul până la 400 au fost distruse de exploratori şi turişti) s-a descoperit că acestea aparţin unui grup de şase sau şapte persoane, dintre care cel puţin unul era copil. Oameni preistorici au lăsat aceste urme în mâlul adus de o inundaţie în peşteră.

Până la această descoperire, cele mai vechi urme de paşi ale omului preistoric din Europa aveau 33.000 de ani. În 2011 la o conferinţă, s-a discutat despre decoperirea în Engare Sero – Tanzania, a unor urme de paşi vechi de 120.000 de ani. David Webb afirmă că această descoperire nu a fost publicată, deoarece au existat probleme în încercarea de datare a urmelor şi chiar incertitudinea autenticităţii lor.

Urme de paşi ale predecesorilor noştri, vechi de aproape 1 milion de ani, au fost documentate recent în Norfolk, Marea Britanie.

Surse: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiinta+si+Mediu/Pestera+Ciur-Izbuc+Bihor+urma+de+pasi+om+preistoric

https://www.sciencenews.org/article/romanian-cave-holds-some-oldest-human-footprints