Pe 22 august 2015, la Poiana Cireșului, a fost descoperită cea mai veche statuetă de pe teritoriul României și din sud-estul Europei, cu o vechime în jurul vârstei de 23.000 de ani.

Descoperirea este una excepțională și ea încununează munca dedicată a profesorului universitar Marin Cârciumaru, a șefei de șantier dr. Elena Nițu și a întregii echipe de arheologi care au cercetat situl arheologic.

După cum ne spune reputatul arheolog Marin Cârciumaru, de acum, orice lucrare de istoria artei din România va trebui să înceapă, pe secțiunea sculptură, cu această statuetă!

Despre cât de importantă este această descoperire, care este valoarea ei, cum s-a descoperit și cine sunt oamenii care au creat-o, vom căuta să aflăm în acest episod al emisiunii Adevăruri Tulburătoare (la Nașul Tv), unde Daniel Roxin i-a avut invitați pe arheologii care au coordonat săpăturile pe șantierul de la Poiana Cireșului.

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/totul-despre-statueta-veche-de-23-000-de-ani-descoperita-in-romania-video/

Cine și mai ales de ce are interes să ascundă adevărata istorie a românilor? De ce nu există fonduri pentru deschiderea și susținerea siturilor arheologice în România? Care este oare motivul real pentru lipsa de interes a autorităților române și de ce nu se implică direct în aceste activități?

În Dobrogea, la numai câtiva kilometri de Mangalia, se afla un loc extrem de atractiv pentru speologi, arheologi, istorici, dar si pentru iubitorii de mistere. De Pestera Limanu se leaga atât descoperiri stiintifice cu caracter de unicat mondial, cât si legende stravechi, fundamentate pe realitati istorice confirmate. Au trecut asadar peste doua mii de ani, de când stim ca acest labirint subpamântean era cunoscut si utilizat de localnici, totusi se pare ca el mai are înca destul de multe enigme nedescifrate.

          
          Pacatele proconsulului Crassus
          
Reputatul arheolog si istoric bucurestean dr. Vasile Boroneant a explorat în amanuntime Pestera Limanu, ghidându-se si dupa o foarte valoroasa relatare din „Istoria romana” a lui Dio Cassius. Acesta scrie despre expeditia în Moesia Inferior a proconsulului Marcus Licinius Crassus, în anii 29-28 î.Ch., împotriva geto-dacilor condusi de Dapyx si în sprijinul interesat al altui conducator local, Roles; interesat, deoarece scopul principal al romanilor era acela de a pune stapânire pe întreaga Dobroge. Desi Dapyx a rezistat un timp „într-un loc întarit”, el a fost tradat si, dupa victoria lui Crassus, romanii s-au îndreptat spre pestera Keiris (sau Keiras). Aceasta, afirma Dio Cassius, era „atât de vasta si de puternica încât, dupa cum spun legendele, pâna si titanii se refugiasera aici, dupa înfrângerea suferita din partea zeilor”. În galeriile pesterii, localnicii „îsi carasera avutiile mai de pret si toate turmele. Dupa ce descoperi toate gurile pesterii, iesiri întortocheate si greu de gasit, Crassus le zidi si în acest fel îi sili pe refugiati sa se predea, pe calea înfometarii”.
          
          Orasul subpamântean
          
Fapta extrem de cruda a necrutatorului proconsul ne aduce peste timp si informatii despre magnifica pestera, care este, aproape sigur, cea de la Limanu, numita si pestera de la Caracicala ori „de la Icoane”. Icoane reprezentate de fapt de desene realizate pe tavan si pereti, descoperite de V. Boroneant în 1971, arta de factura rupestra. Ulterior, s-a constatat ca labirintul subteran are în compunere o vasta retea de coridoare cu peretii si tavanele cioplite drept, sali si galerii naturale sau sapate de oameni, consolidate cu coloane de piatra. La distante diferite, exista firide pentru opaituri, iar „legaturile dintre coridoare au fost marcate cu semne al caror tâlc era cunoscut doar de locuitorii de atunci ai pesterii, servind ca puncte de orientare”, afirma dl. Boroneant.

În partea de nord, exista doua camere cu altare, alte sectoare având cladite chiar si ziduri, iar un spatiu se presupune ca putea servi ca ascunzatoare secreta ori ca mormânt. Toate spatiile locuite beneficiau de un sistem de aerisire bine realizat. În ce priveste desenele, simbolurile si semnele de orientare, acestea sunt foarte diverse, acopera ca datare o perioada mare, pâna în secolul XI d.Ch. si înfatiseaza figuri de oameni (fiecare având mâna dreapta terminata cu o stranie pata neagra), de animale, de pasari. La circa 35 metri de la intrare se afla si un bloc de piatra pe care sunt gravate trei figuri umane, reprezentare partial distrusa.
          
          Un unicat terestru
          
În memoria localnicilor se pastreaza informatia ca o galerie a Pesterii Limanu ar ajunge departe, dincolo de granita cu Bulgaria. Oricum, nu sunt multi cei ce s-ar aventura în adâncurile ei, întrucât riscul de a te pierde în labirint e foarte mare, numeroase coridoare semanând între ele pâna la identitate. Pe de alta parte, speologii sunt foarte interesati de ea, fiind verificat faptul ca Pestera Limanu face parte dintr-o vasta retea de galerii subterane, prin care se dreneaza apele provenite din placile de calcare. Din acest sistem face parte si Pestera Movile, situata la numai 3 km de Limanu, care a facut senzatie în întreaga lume. Aici s-a descoperit singurul ecosistem subteran chemo-autotrof de pe planeta.

Este vorba despre mai mult de 30 de specii de vietati unice în lume, care se hranesc doar cu masa organica sintetizata de bacterii specializate în descompunerea hidrogenului sulfurat, oxigenul fiind absent aici. Aceste descoperiri sunt relativ recente. Chiar si prospectiunile arheologice, desi începute în 1916 si continuate sporadic, au lasat numeroase întrebari fara raspuns. De aceea, ele trebuie elucidate, nu neaparat pentru a risipi aura de mister ce învaluie locurile respective, ci pentru ca elementele existente în Pestera Limanu pot dezvalui pagini valoroase din istoria framântata a vechilor locuitori ai Dobrogei.

Sursa: http://www.efemeride.ro/pestera-labirint-din-dobrogea-misterul-orasului-subpamantean

În 1986 un grup de cercetători români a realizat una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului, în timp ce făcea cercetări asupra solului, în vederea construirii unei centrale electrice în apropierea Mării Negre.

Descoperirea Peşterii Movile din Dobrogea avea să uimească întreaga lume ştiinţifică o dată cu descoperirea unei lumi subterane ostilă oamenilor, animalelor sau plantelor de la suprafaţă.
Nu era pentru prima dată când se descoperea viaţa într-o peşteră, dar în cazurile anterioare viaţa subterană depindea de cea de la suprafaţă.
Însă la Movile, cercetătorii au descoperit un cerc complet închis, un ecosistem în sine, total independent de suprafaţă. Acest lucru l-a făcut pe unul dintre cercetători să afirme că dacă în urma unui război nuclear viaţa de pe pământ ar dispărea, acest ecosistem ar fi un supravieţuitor.
Se pare că peştera păstrează secretul originii vieţii. Au fost identificate mai multe specii de animale, dintre care 33 erau specii noi. Dr. Cristian Lascu vede în acestea fosile vii, care au reuşit să supravieţuiască milioane de ani. Refugiul lor în subteran îşi are începuturile în epoca de gheaţă.
Una dintre teoriile genezei susţine că populaţia peşterii a fost izolată în urmă cu cinci milioane jumătate de ani, când nivelul Mării Negre a scăzut simţitor. În acel timp, cei mai apropiaţi strămoşi ai omului de azi erau maimuţele din sudul Africii.
Ineditul acestei descoperiri constă în existenţa primului ecosistem din lume al cărui viaţă se bazează pe chemosinteză. Printre creaturile descoperite se află un miriapod care măsoară 10 cm, al cărui muşcătură este veninoasă.
Cercetătorii au identificat două spaţii cu aer. În primul se aflau specii de nevertebrate cunoscute, însă în cel de-al doilea spaţiu au descoperit un strat ce avea o consistenţă lăptoasă. Acest strat era compus din materiale organice. Aerul nu era respirabil, fiind otrăvit cu gaze nocive vieţii, cum ar fi hidrogenul sulfurat şi dioxidul de carbon, nivelul oxigenului fiind foarte scăzut.

Absenţa luminii solare duce la eliminarea posibilităţii de a obţine hrana prin fotosinteză, de aceea organismele aflate aici s-au adaptat la condiţiile de mediu. Utilizând energia chimică rezultată din oxidarea hidrogenului sulfurat, microorgansimele foloseau chimiosinteza pentru a-şi procura hrană. Acest procedeu a dus la formarea stratului cu aspect lăptos, plin cu microorganisme, care au constituit hrană pentru celelalte animale aflate în peşteră, ei fiind ultima verigă a lanţului alimentar. Acest sistem autosusținut nu a fost niciodată întâlnit la suprafaţa Terrei.
Dr. Cristian Lascu nu a găsit dovezi ale provenienţei apei din exterior. Teoria elaborată de acesta este că apa de la suprafaţa României conţine un isotop, consecinţă a dezastrului de la Cernobâl, iar dacă această apă ar fi fost de la suprafaţă ar fi trebuie să conţină implicit şi acest isotop. Însă testele au arătat că era inexistent. Apa provenea dintr-o rezervă subterană care se pare că a fost păstrată aici timp de 2500 de ani. Neprimind alimentaţie din exterior, s-a creat un ecosistem închis, total diferit de cele aflate la suprafaţă. Printre speciile noi de carnivore găsite aici se numără doi pseudoscorpioni, un miriapod, o specie nouă de lipitoare, patru păienjeni şi un scorpion de apă, diferit de rudele sale cunoscute.
Locuitorii subterani au o culoare pală, iar ceea ce îi diferenţiază complet de rudele lor de la suprafaţă este lipsa totală a vederii şi antenele de proporţii gigantice pe care le folosesc pentru a se deplasa pe întuneric.
Simpla prezenţă umană în acest loc ameninţă serios viaţa ecosistemului, deoarece simplul proces respirator, poate cauza dezechilibre, prin modificarea nivelului de oxigen şi de dioxid de carbon din peşteră. De aceea, este permisă intrarea a cel mult trei persoane o dată.

Larry Lemke de la centrul de cercetare NASA a asemănat condiţiile de viaţă din peştera Movile cu cele de pe Marte. Lemke, care lucrează la o misiune de cerecetare a existenţei vieţii pe Planeta Roșie, crede că este posibil să fi existat forme de viaţă pe aceasta, în urmă cu 3,5 miliarde de ani, când Marte era mai caldă. Cazul peşterii Movile a readus speranţa găsirii unor forme de viaţă incipiente în subteranul planetei, unde există surse de apă lichidă caldă.
Descoperirea acestei peşteri nu i-a inspirat doar pe cercetători, ci şi pe scenariştii americani, care au scris o poveste plecând de la această descoperire, culminând cu producţia filmului „The cave” în 2005, în regia lui Bruce Hunt.

Sursa: http://www.romania-redescoperita.ro/index.php/component/k2/item/172-pestera-movile-primul-ecosistem-din-lume-al-carui-viata-se-bazeaza-pe-chemosinteza-viata-fara-oxigen

Este Tibetul leagănul spiritualității sacre? Astăzi, Tibetul este un teritoriu devastat din punct de vedere al spiritualității. Contextul politic a determinat acest lucru.

Există multe alte zone, de o spiritualitate sacră, care rămân misterioase și de neînțeles pentru mulți dintre noi, mult mai apropiate, pe care nu le cunoaștem sau le ignorăm.

România are astfel de locuri, necunoscute, ascunse, care ne pot pune în comunicare cu cele mai profunde legături ale spiritualității.

Comunicarea cu sacra lume a Shambalei se poate face de aici, din România. Proiecția în timp, în cazul nostru, în trecut, se poate realiza în cel mai puternic centru spiritual din România, care este Sarmisegetuza. Sarmisegetuza mai este numită și Soarele de andezit, sau discul solar.

Există în această zonă o forță solară excepțională, care este pusă în evidență prin mărimea ți grandoarea sanctuarului dacic, dar și prin poziționarea acestuia. O simplă atingere a pietrelor care formează discul solar și comunicarea cu sacralitatea se va produce.

Sfinxul din Bucegi este un alt loc plin de energie, care antrenează forțe spirituale puternice. Se spune că Sfinxul este o creație a naturii, sau poate, nu. În vârful Sfinxului, se găsesc pietre care sunt total diferite de roca din care s-a format Sfinxul.

Acestea sunt similare ca structură cu rocile din Gizeh, Egipt. Sfinxul este considerat un semn al Soarelui, un spirit uriaș. Nu se cunosc date despre modul în care pietrele de pe capul Sfinxului au ajuns în România. Ele sunt unice, asemenea tip de roci ne mai fiind întâlnite în structura muntoasă din România.

Cu siguranță, ele au fost aduse și așezate în acest loc de o forță sau o mână umană sau non-terestră.

Vârful Omu sau axa lumii sau ombilicul Pământului, este o zonă unde se îmbină lumina cu Soarele.

Zona a fost asemuită cu un cristal care purifică mentalul. Se spune că Vârful Omu este muntele ritualurilor solare. Soarele este puterea supremă care dă energie acestei zone.

O altă zonă de spiritualitate sacră din România este peștera Ialomița. Întunericul este de această data forța care dă sacralitate locului. Nu întâmplător, în apropiere este o mănăstire, un loc binecuvântat. Întunericul este o forță vie, caldă, care paradoxal, după câteva minute de întuneric, dă lumină.

Barierele dintre om și sacralitate cad una câte un, întunericul dând naștere, în profundul peșterii, la o lumină caldă și odihnitoare.

Se spune că, în interiorul peșterii oamenii au avut parte de proiecții astrale, fenomene unice și misterioase. Întunericul are propriul său ritual, în care se aud incantații venite dintr-o altă dimensiune.

Histria este locul unde se spune că poți admira un straniu joc al luminilor.

Ca și Sarmisegetuza, cetatea Histria a fost un loc în care Soarele a guvernat. Toată civilizația acestei zone este legată de Soare. În jocul de lumini are loc o simbioză a fizicului cu mentalul, a lumii reale cu o lume invizibilă. Merită să poposiți în aceste locuri și să trăiți experiențe unice, de neuitat.

Sursa: http://www.efemeride.ro/zone-din-romania-de-mare-incarcatura-spirituala

O altă descoperire făcută pe șantierul arheologic din Poiana Cireșului (Neamț), stabilește o premieră pentru România: un obiect de podoabă Gravetiană, mai exact o mărgea din Dentalium (animal marin), cu o vechime cuprinsă între 20.000 și 24.000 de ani. Această descoperire vine la doar câteva zile după ce echipa de arheologi de aici au descoperit două oase gravate, folosite de asemenea ca podoabe de oamenii acelor vremuri, cu o vechime asemănătoare.

Dar să citim mai bine comunicatul oamenilor de știință:

“Săpăturile arheologice extrem de riguroase care se efectuează de mulți ani pe Șantierul paleolitic de la Poiana Cireșului, precum și profesionalismul excepțional al echipei de studenți și doctoranzi care participă la săpături, își arată din nou eficacitatea. Decaparea milimetrică a sedimentului din stratul de cultură Gravetian I, datat între circa 20.000 și 24.000 de ani, a făcut, ca și în acest an, să se recupereze artefacte de dimensiuni foarte mici, de ordinul milimetrilor. Așa se face că s-a descoperit, alături de alte obiecte de artă, prima mărgea realizată din Dentalium. Este primul obiect de podoabă de acest fel descoperit vreodată în Paleoliticul de pe teritoriul României. Trebuie să menționăm că pentru confecționarea mărgelelor de acest fel era necesară procurarea materiei prime de la mari distanțe, oferită de specia marină Dentalium.

Colectivul de cercetare care participă la săpăturile din acest an este format, în această fază, din dr. Elena-Cristina Nițu (șefa șantierului), dr. Ovidiu Cîrstina – Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște, prof. univ. dr. Marin Cârciumaru – Muzeul Evolutiei Omului si Tehnologiei în Paleolitic Târgoviște, dr. Mădălin Văleanu (Muzeul Palatul Culturii Iași), dr. Jessica Lacarriere – arheozoolog (Universitatea din Toulouse-Franța), drd. Remus Dincă, drd. Adrian Nicolae (Universitatea Valahia din Târgoviște), absolventii Anca Purcaru (Universitatea Valahia din Târgoviște), Sergiu Enache (Universitatea de Vest Timișoara), studenții Florin Lupu, Alexandru Mirică, Marian Leu (Universitatea Valahia din Târgoviște), Adelina Sava (Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași), Aurelian Roșca (General manager at ITSquad Cluj-Napoca).”

Prof. univ. dr. Marin CÂRCIUMARU

P.S. Mai precizăm că Asociația Geto Dacii asigură jumătate din costurile activității pe șantierul arheologic, mulțumită sponsorilor și donatorilor noștri, dintre care cei mai importanți sunt:

ANCROMA PROD SRL (Piatra Neamț)

Dan Groza (Canada)

LAFOR SRL (Războieni, județul Neamț)

Doina Grecu (Canada)

Mircea Chirac (România)

Elena Simon (România)

Mulțumim tuturor celorlalți susținători!

Cei care doriți să susțineți finaciar cercetarea pe acest șantier, o puteți face prin donații și sonsorizări sau prin intermediul unui SMS. Detalii aici: http://adevaruldespredaci.ro/donatii-si-sponsorizari/

Sursa: http://www.cunoastelumea.ro/descoperire-unica-pentru-epoca-paleolitica-din-romania-vechimea-peste-20-000-de-ani/#sthash.WUDyYG2q.dpbs

O matriţă antică de bijutier, veche de peste 2.000 de ani, a devenit cea mai valoroasă piesă expusă la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Piesa din bronz a fost cercetată timp de doi ani, de la data descoperirii ei în Sarmizegetusa Regia, iar specialiştii au scos la iveală detalii incitante despre obiectul arheologic.

Matriţa dacică scoasă la iveală de furtuna din noaptea de Sânziene, în urmă cu doi ani, în Sarmizegetusa Regia, a fost expusă, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Piesa antică, veche de 2000 de ani, este considerată un obiect unic şi foarte valoros. Ea poate oferi amănunte importante despre viaţa strămoşilor noştri, care au locuit în cetăţile dacice, susţin specialitii.

”Matriţa este o piesă extrem de complexă, ne-am dat seama de acest lucru pe măsură ce o studiam. Cercetarea ei a fost o aventură intelectuală, care ne-a purtat din spaţiul mediteraneean, în spaţiul nord pontic, la Roma şi în tot felul de locuri în care am găsit informaţii legate de acest fel de obiect”, a relatat conf. dr. Gelu Florea, de la Universitatea Babeş Bolyai, cel care a coordonat cercetările şi editarea volumului care descrie matriţa.

Matriţa antică, provenită din atelierul unui orfevrier dac (meşter în realizarea de bijuterii din metale preţioase) este obiectul de preţ al celei mai importante expoziţii organizată în acest an, la muzeul devean. ”Importanţa şi valoarea ei este atât de mare, astfel că am decis ca ea să fie expusă singură, într-o încăpere securizată şi bine păzită a muzeului. Amenajarea expoziţiei a fost concepută astfel încât persoanele care ajung la muzeu să poată avea o interacţiune mai specială cu imaginile de pe această matriţă. Vitrina şi luminile fac posibilă vederea în detaliu a tuturor feţelor ei”, a afirmat Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Desoperirea fascinantă din capitala Daciei

Obiectul antic, unic în România, a fost descoperit întâmplător, în urmă cu doi ani, în situl fostei capitale dacice din Munţii Orăştiei. În timpul unei furtuni, petrecută în noaptea de Sânziene, vântul a rupt un fag vechi de peste un secol din incinta cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia, iar în cădere trunchiul a antrenat un alt copac pe care l-a smuls din rădăcini. În groapa creată de sub rădăcina trunchiului doborât, a doua zi Vladimir Brilinsky, omul care se ocupă de administrarea monumentului UNESCO, a descoperit, împreună cu câţiva copii pe care îi însoţea în acel loc, piesa unică din bronz.

“Era noaptea de Sânziene, atunci când poveştile spun că bat flăcările pe comori. O furtună, un copac, doi copaci, trăznet, prăbuşire, groapă şi Ionuţ Trufaş. Copilul m-a întrebat ”Nenea Nunu, ce-i aia verde de acolo?” Inima mi-a stat în loc, asemenea timpului care nu voia să se mai scurgă. Şi da, era ea, cea care ne aştepta cuminte, nederanjată de fascinanta lăcomie, deja tradiţională, a locului: matriţa din bronz de la Sarmizegetusa Regia. Ridicând-o tremurând, sub privirile uluite ale copiilor ce mă însoţeau, am simţit că a venit vremea să înţeleg că nu am trăit degeaba pe pământ, că pe lângă un copil făcut, pe langă o carte citită şi pe lângă un pom sădit am mai făcut şi altceva. Ceva pentru care, acum, Dumnezeu mă răsplătea. Un dar de la Dumnezeu, pentru cei 20 de ani bătuţi pe muchie în care Sarmizegetusa mi-a ocupat întreg sufletul, mi-a mâncat sănătatea, mi-a fermecat mintea, mi-a dat tot ce poate primi un om mai de preţ,  într-o viaţă întreagă”, a spus Vladimir Brilinsky, administratorul sitului UNESCO şi omul care a participat la descoperirea celui mai ciudat obiect din colecţia muzeului.

I-a fascinat pe specialişti

Din luna iunie 2013 şi până în prezent matriţa a fost prelucrată ştiinţific de către colectivul de cercetare al şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia. Potrivit arheologilor, ea era folosită în antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale preţioase, fiind singura piesă de acest fel descoperită până acum pe întreg teritoriul fostei Dacii. Obiectul de formă hexagonală este încrustat cu sculpturi ale unor animale mitiologice, provenite din zona mediteraneeană. “Sunt o serie întreagă de animale fabuloase şi reale în această matriţă, iar însăşi faptul că ea a funcţionat la Sarmizegetusa Regia, în ajunul cuceririi romane ne spune că mediile dacice rezonau la această artă care ilustrează fiinţe mitologice. Există câteva preluări din acest bestiar fantastic şi în arta locală din Munţii Orăştiei, cum sunt grifonii, dar şi alte animale. Acest lucru ne spune că aristocraţia dacă rezona la tot ce înseamnă acest univers fabulos, indiferent de unde provine. Arta care ilustrează această matriţă vorbeşte o limbă internaţională cu legături în spaţiul mediteraneean şi nord-pontic. Este foarte important că ea a fost găsită şi a funcţionat în Sarmizegetusa”, a afirmat istoricul Gelu Florea.

Matriţa din Sarmizegetusa

Matriţa meşterului orfevrier

Istoricii care s-au ocupat de cercetarea ei susţin că o asemenea piesă era destul de costisitoare, astfel că întreaga ei suprafaţă era utilizată. Bestiarul, real şi fabulos, reprezentat pe piesă, este bogat şi divers. Este compus din animale fabuloase – grifoni şi animale reale: leu, tigru, leopard, rinocer, hipopotam, urs, mistreţ, lup, taur, zimbru, câine, cerb, cal, ţap, antilopă, iepure. Tema scenelor reprezentate pe matriţă, lupta dintre animale, este foarte veche şi răspândită pe spaţii culturale vaste. Ea este redată cu o grijă deosebită.

Vladimir Brilinsky, despre descoperirea matriţei

Grifoni şi rinoceri

Potrivit cercetătorilor, grifonul este o creatură fabuloasă, născută în imaginarul oriental încă din secolul IV înainte de Hristos, el reprezentând un motiv frecvent în artele decorative antice. Pe matriţă se află trei tipuri de grifoni: grifonul-vultur, grifonul-leu şi grifonul-lup. Dacă primele două tipuri se găsesc pe un spaţiu larg, grifonul-lup este specific spaţiului nord-pontic. Elefantul a fost bine cunoscut în spaţiul mediteraneean, iar reprezentările sale în artă, inclusiv numismatice, sunt destul de frecvente. În schimb apariţiile rinocerului şi hipopotamului sunt surprinzătoare, deoarece imaginile acestora au fost rare în Antichitate. Aceste animale puteau fi văzute în cadrul jocurilor din amfiteatru. De pe matriţă lipsesc elementele vegetale şi antropomorfice. Unele reprezentări ale grifonului-lup au fost contorsionate în forma literei ”S”, care stilistic se apropie de arta stepelor, susţin istoricii.

Potrivit istoricului Gelu Florea, matriţa a fost realizată şi utilizată în secolul I înainte de Hristos, iar prezenţa ei în capitala Regatului Dac reprezintă o dovadă în plus a conectării acestui spaţiu cultural la fluxul artistic şi tehnologic de foarte bună calitate din antichitate.

Sursa: http://m.adevarul.ro/locale/hunedoara/video-totul-despre-matrita-antica-sarmizegetusa-regia-ajuns-grifonii-tigrii-capitala-regatului-dac-1_558030d4cfbe376e355771c9/index.html

Premieră în istoria cercetărilor arheologice din Complexul Arheologic Porolissum, din Sălaj. Un sarcofag din calcar cioplit, vechi, probabil de aproape 2.000 de ani, a fost descoperit în zona sacră din complex.

Prezenţa sarcofagului în zonă a fost pusă în evidenţă cu ocazia săpăturilor de salvare ce au loc în Complexul Arheologic Porolissum pentru proiectul ”Circuitul Castrelor”. Arheologii au descoperit sarcofagul în timp ce săpau pe traseul unei viitoare reţele electrice, ce ar urma să alimenteze cu electricitate sistemul de iluminare nocturnă a complexului.

Potrivit arheologului Horea Pop, şeful Secţiei de Cercetare din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, acest prim sarcofag descoperit la Porolissum nu a apărut, aşa cum ar fi fost de aşteptat, în necropolele din complexul arheologic, ci a fost descoperit întâmplător, în zona sacră, mai exact între templul zeului Bel şi vama romană, în apropiere de drumul roman.

Căutătorii de comori au luat din sarcofag până şi oase

Luni, 27 iulie, cu sprijnul executantului lucrărilor de restaurare, capacul sarcofagului, care cântăreşte aproximativ o tonă şi jumătate, a fost ridicat, dezvăluindu-le arheologilor conţinutul pe care, până în acel moment, doar îl anticipau. Marţi, 28 iulie, specialiştii Muzeului Judeţean au trecut la cercetarea acestui conţinut, reprezentat, din nefericire, de numai câteva oseminte.

”Din păcate, conţinutul sarcofagului a fost jefuit integral în antichitate. Scobitura căutătorilor de comori este evidentă în capacul sarcofagului, iar materialul scos de acolo se află în cutie, ceea ce înseamnă că jaful s-a petrecut chiar în acel loc. Hoţii au furat tot, inclusiv opaiţul cu care morţii erau în mod obligatoriu îngropaţi”, explică Horea Pop.

Ce este însă, deopotrivă interesant şi intrigant este faptul că din sarcofag au dispărut şi o parte dintre oasele celui îngropat acolo, ceea ce ar putea duce cu gândul la ipoteza că în respectivul mormânt ar fi fost îngropat un sfânt. ”Nu am găsit nici un os lung, de genul femurului, care ştim că se păstrează bine în timp. Am găsit doar o mandibulă, un radius şi un cubitus de la o mână, un fragment de humerus şi câteva oase mai mici. Este straniu…”, completează arheologul.

Defunctul – un personaj important

Chiar dacă, în lipsa unor cercetări amănunţite, nu se pot spune cu certitudine deocamdată,  foarte multe lucruri despre sarcofag şi despre persoana îngropată în el, Horea Pop susţine că defunctul a fost, cu siguranţă, un personaj important pentru comunitate, fapt ce decurge, pe de-o parte, din aşezarea sa într-un sarcofag, lucru deloc comun la acea vreme, dar şi din poziţionarea sarcofagului în afara necropolei, într-un loc izolat, privilegiat.

”Oasele păstrate vor fi date spre analiză unui antropolog pentru a avea informaţii despre personajul depus în mormânt. Din fericire, avem mandibula acestuia din care se va putea extrage ADN şi se va putea face o datare precisă cu carbon C14”, spune arheologul sălăjean. Deocamdată, se presupune că sarcofagul ar fi de epocă romană, însă arheologii nu exclud varianta ca el să aparţină unei perioade mai târzii.

Porolissum-ul, cel mai bine conservat sit arheologic din ţară

Complexul Arheologic Porolissum este situat pe limita de nord a Imperiului Roman şi include un castru roman, unde erau cantonaţi soldaţii care apărau frontiera. Oraşul roman dezvoltat în jurul castrului a fost capitala provinciei Dacia Porolissensis, primind statut de municipiu la începutul secolului al III-lea.

Complexul a fost inclus, alături de Castrul Roman de la Buciumi, în proiectul ”Circuitul castrelor romane din Sălaj”, implementat de Consiliul Judeţean Sălaj, printr-o finanţare europeană asigurată prin FEDR POR DMI 5.1. Valoarea contractului este de 35.859.112,12 lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Sălaj este de 1.510.585,87 lei. Proiectul prevede, pe lângă lucrări de conservare primare, consolidare şi reabilitare funcţională şi volumetrică pentru principalele obiective ale celor două castre, şi realizarea infrastructurii turistice necesare introducerii celor două obiective într-un circuit de vizitare: de la reabilitări de drumuri şi parcări, la toalete publice, centru de informare turistică şi iluminat ambiental. La Buciumi va fi realizat chiar şi un… lift, care este mai degrabă o bandă pe care vor putea urca dealul ce desparte drumul public de castru persoanele aflate în scaun cu rotile.

Sursa:http://m.adevarul.ro/locale/zalau/foto-sarcofag-calcar-cioplit-descoperit-arheologi-zona-sacra-porolissum-surpriza-capacul-tona-jumatate-video-1_55b8b041f5eaafab2c0e3e25/index.html

Peste 500 de kilometri de tuneluri secrete. Aceasta este concluzia la care au ajuns Ionuţ Vlad Musceleanu şi gen. dr. Emil Străinu, după o amplă documentare, în volumul „Secretele României subterane”, o lucrare singulară, care abordează un domeniu despre care se vorbeşte foarte puţin: tunelurile secrete din ţara noastră. Ca termen de comparaţie, putem spune că numărul de kilometri de autostradă din ţara noastră, mult mai uşor de construit, se ridică la 590 de kilometri. Iată cele mai interesante tuneluri din lucrarea mai sus-menţionată, la care adaugă pe scurt, Bucureştiul.

Tunelul roman dintre România şi Ungaria

Între localităţile Cenad, judeţul Timiş, şi Szeged, Ungaria, este menţionat într-o lucrare din 1935, un tunel roman lung de 35 de kilometri.

Catacombele lui Iancu de Hunedoara de la Şiria

În timpul luptelor cu turcii, în jurul anului 1444, Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi regent al Ungariei, a săpat, în scopuri militare, două tuneluri. Acestea legau cetatea Şiria din judeţul Arad, fostă davă dacică transformată apoi în cetate medievală, cu Timişoara, pe o distanţă de 58 de kilometri, şi cu Aradul, pe o lungime de 28 de kilometri.

Buncărele din Timiş ale lui Stalin

Începând cu 1952, la ordinul lui Stalin, România a construit 30 de kilometri de buncăre în jurul localităţilor Voiteg şi Jebel, judeţul Timiş, lângă graniţa cu Iugoslavia. În acea vreme, Stalin considera că Iugoslavia lui Tito era duşmanul de moarte al comunismului şi desigur, al lui personal.

Tunelul ”Castelului din Carpaţi”

Este vorba despre cetatea cnezilor Cândeşti, din satul Râu de Mori, judeţul Hunedoara, care l-a inspirat pe Jules Vernes în romanul „Castelul din Carpaţi”. Este legat de satul Brazi printr-un tunel lung de 5 kilometri, care apare şi în carte.

Tunelurile Craiovei

Zona Craiovei e foarte bogată în vestigii ale unor căi subterane, demonstrate arheologic sau doar înregistrate de memoria comunităţilor locale. Cetatea dacică Pelendava, de lângă Craiova, avea un tunel care ieşea la malul drept al Jiului, lung de 2 kilometri. De asemenea, în satul Lemnea de Sus există o gură de tunel care lega localitatea de centrul Craiovei pe un traseu lung de 13 kilometri. Sub municipiul Craiova există o reţea de tuneluri, descoperită în 1974, care leagă fostele case boiereşti.

Catacombele lui Pintea Viteazul

Se spune că haiducul Pintea Viteazul (1670-1703) avea obiceiul de a intra în pământ când era urmărit de poteră. Se pare că el scăpa de urmăritori pentru că avea cunoştinţă despre un tunel secret, lung de 15 km, care lega Cetatea Ardud, din judeţul Satu Mare, de localitatea Acâş.

Hunedoara medievală e plină de catacombe

Castelul Bathory de la Ilia, judeţul Hunedoara, ridicat în 1582, era legat printr-o reţea de tuneluri lungă de 70 de kilometri de Cetatea Corvineştilor, Cetatea Devei, comuna Zam şi comuna Săcămaş.

Subteranele cetăţii Târgoviştei

Fosta cetate de scaun a Ţării Româneşti ascunde două tuneluri principale. Primul, lung de 6 kilometri, realizat, se pare, de Vlad Ţepeş (1431-1476), leagă Turnul Chindiei de Mănăstirea Dealu. Celălalt, lung de 30 de kilometri, leagă casa postelnicului Constantin Cantacuzino din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, de fostul palat al aceluiaşi postelnic, ridicat între 1635 şi 1640 în Filipeştii de Târg, judeţul Prahova.

”Izvorul Iubirii” de la Sucidava

Lângă fosta cetate dacică a Sucidavei, de lângă oraşul Corabia, judeţul Olt, se află un tunel care coboară 18 metri sub nivelul solului, până la un ochi de apă numit de localnici Izvorul Iubirii. Înainte de căsătorie, femeile din zonă se duc şi beau din această apă rece şi limpede, pentru a avea o căsnicie fericită.

”Turnul slăninilor” şi frigiderele medievale

„Turnul slăninilor” este un turn-clopotniţă al bisericii din satul Dumitra, judeţul Bistriţa Năsăud, care era legat, în trecut, printr-un tunel subteran de 3,5 km, de o cetate a domnitorului moldovean Petru Rareş (1487-1546). Turnul şi tunelul funcţionau ca un frigider medieval, în care localnicii îşi depozitau hrana.

Tunelul dacic de la Stânceşti

Este cea mai veche cale subterană din România şi a fost descoperită întâmplător în zona celor două cetăţi dacice (secolul VI î.H.) de la Stânceşti, judeţul Botoşani. Încă nu i se cunoaşte lungimea, dar traiectoria tunelului dacic duce către comuna Mihai Eminescu, aflată la aproximativ 5 kilometri depărtare. Tot în judeţul Botoşani există o hrubă lungă de 10 kilometri, numită şi “Şanţul lui Ştefan cel mare”, care leagă cetatea domnească din Cotnari, a lui Ştefan (1433-1504), de localitatea Hârlău. Acest tunel a fost construit pentru una din iubitele domnitorului moldovean.

Ceauşescu, obsedat de hrubele de la Panciu

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane au dislocat în spatele frontului, la Panciu, o companie de arheologie care a cercetat hrubele cu vinuri. Nu se ştie ce au descoperit, dar în 1987, Ceauşescu a însărcinat armata să cerceteze amănunţit hrubele de vin din Panciu. Scopul era determinarea originii şi întinderii, inclusiv cartarea acestora. Se considera că galeriile, de o vechime foarte mare, se întind pe o lungime de zeci, poate chiar 100 de kilometri şi că aici se află o reţea de comunicare secretă, cu valoare strategică şi de cult, având o ieşire dincolo de munţi, în Transilvania. Există indicii că în aceste caverne ale actualei podgorii Panciu s-ar afla vechi temple ale dacilor, iar apariţia unor mănăstiri în aceste hrube, cum e Schitul Brazi, nu e deloc întâmplătoare.

Tunelul-fantomă de la Sinaia

În 1914, România pornea proiectul ambiţios de a realiza un tunel lung de 6 kilometri care să străbată muntele, pentru a lega Târgovişte de Sinaia printr- o linie de cale ferată. Excavaţiile au început simultan dinspre Moroieni şi Sinaia. Proiectul a fost abandonat în timpul Primului Război Mondial şi redeschis în 1938. În 1941, lucrările au fost preluate de trupele germane ale lui Hitler. După retragerea nemţilor, galeriile au fost abandonate, deşi tunelul era aproape finalizat. După instaurarea comunismului, tunelul a fost blocat prin betonare, nu se ştie nici până astăzi de ce.

Zeci de kilometri de catacombe sub Bucureşti

Reamintim că aceste căi subterane au fost construite începând cu perioada medievală şi au culminat cu tunelurile secrete ale lui Ceauşescu, care leagă Casa Poporului de Universitate şi merg mai departe, printr-o “casetă” specială, realizată deasupra traseului metroului, până în zona Primăverii. În total, este vorba despre 20 de kilometri de culoare subterane, prin care se poate circula cu maşina.

Complexul rupestru al haiducilor de la Adamclisi

Este vorba despre complexul rupestru de la Dumbrăveni, în sudul judeţului Constanţa, legat de localitatea Adamclisi printr-un tunel lung de 19 kilometri. Aici ar fi ascuns haiducii comori în timpurile stăpânirii turceşti.

Sursa: http://www.worldwideromania.com/2014/09/16/tunelurile-secrete-din-tara-noastra/