Până în 1989, noi, românii, abia dacă auzeam despre sărbătoarea Halloween-ului; după revoluţie, Halloween-ul a devenit, pe an ce trece, o sărbătoare din ce în ce mai “la modă” pentru o parte din români. În discoteci, cluburi, cafenele, centre comerciale, mall-uri se organizează o mulţime de petreceri de Halloween. Iar tinerii noştri au adoptat uşor această modă, crezând că e un lucru cool şi plin de distracţie. Dar ei nu ştiu că de fapt participă fără să-şi dea seama, la cea mai mare sărbătoare satanistă din lume, Halloween.

Halloween-ul îşi are originea în ritualurile satanice şi criminale ale druizilor

Totul a început în urmă cu peste 3.500 de ani. Cu mult înainte de apariţia creştinismului în Europa, credinţa în vrăjitori, vrăjitoare şi magie era larg răspândită. În jurul anului 1.500 î.Hr., druizii se aflau la putere în Occident. Ei formau o sectă de preoţi, atât bărbaţi cât şi femei. Cruzimea şi barbaria lor în magia pe care o practicau era răsunătoare. Erau sacrificaţi oameni, care erau biciuiţi, torturaţi şi agresaţi sexual înainte de a fi ucişi; uneori, li se scoteau inimile chiar pe viu. Organele lor sexuale erau tăiate şi conservate. Uneori, erau jupuiţi iar pielea lor era folosită în diferite ritualuri.

Druizii învăţau faptul că de Halloween fantomele, spiritele, zânele, vrăjitoarele şi spiriduşii se iveau din cealaltă lume pentru a face rău oamenilor. Din această groaznică credinţă satanică provine folosirea vrăjitoarelor, fantomelor şi pisicilor în sărbătoarea de azi a Halloween-ului. Tot druizii aveau un festival de toamnă intitulat “Samhain” care marca sfârşitul verii şi care avea loc pe 1 noiembrie. Era un festival de fertilitate, prin care se mulţumea spiritelor (demonilor) pentru recoltele din timpul anului. În timpul nopţii de Shamhain, aveau loc ceremonii negre. Obiceiul de a lăsa bostani şi strujeni de Halloween provine tocmai din festivalul druidic al Shamhain-ului.

Sataniştii au inventat “Noaptea tuturor demonilor”

Toate aceste obiceiuri erau larg răspândite în rândul popoarelor din Occident, astfel încât, chiar şi după instaurarea creştinimului ca religie oficială, obiceiurile satanice ale druizilor au rămas în credinţa populară. Pentru aceasta, Biserica Romano-Catolică a impus pe 1 noiembrie ca să fie “Ziua tuturor sfinţilor” (“All Saint’s Day”), pentru ca populaţia să nu sărbătorească doar vechile practice druidice. Mult mai târziu, sataniştii au încercat să dea o lovitură sărbătorii creştine de 1 noiembrie, creând în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie o “Noapte a tuturor demonilor” (All Demon’s Night”), adică Halloween-ul din timpurile noastre. Aceasta a devenit o sărbătoare nesfântă şi păgână pentru vrăjitori, satanişti şi alţi ocultişti dar din păcate, în zilele noastre, chiar şi pentru mulţi tineri care habar n-au ce sărbătoresc şi să angajează, inconştient în practici şi ritualuri sataniste.

În noaptea de Halloween se oferă sacrificii umane

Texe Marrs, un binecunoscut cercetător al curentului New Age, scrie despre Halloween: “Cercetările noastre confirmă faptul că în această noapte păgână a Halloween-ului are loc sabatul vrăjitoarelor, în care se bea, se dansează, se spun blesteme şi vrăji, se organizează orgii sexuale, se oferă sacrificii animale şi umane.”

Câinii şi pisicile sunt cele mai sacrificate animale de Halloween. În comunităţile rurale, nu este neobişnuit pentru ţărani şi fermieri ca să se trezească, a doua zi de Halloween, găsindu-şi mutilate animalele lor domestice (vaci, cai, pui etc.), acestea fiind măcelărite în sacrificii satanice. În aceste practici barbare, se crede că se consumă sângele şi urina animalelor măcelărite.

Se poate ghici viitorul de Halloween

Cine are noţiuni cât de cât importante despre vrăjitorie, ar putea spune că de noaptea de Halloween pot fi ţinute doar anumite ritualuri şi vrăji. Se crede că în această noapte vălul care îi desparte pe cei vii de cei morţi se subţiază cel mai mult şi că profeţiile sunt mai uşor de prevăzut de către ghicitorii în viitor.

Reînvierea morţilor în noaptea de Halloween

Cea mai importantă legendă care înconjoară Halloween-ul este aceea că în noaptea respectivă morţii ies din mormintele lor, încercând să ajungă la casele unde au trăit odată. Cei vii încearcă să se apăre de aceste spirite rătăcite, oferindu-le drept daruri fructe şi nuci; dacă nu se oferă aceste daruri, există credinţa că proprietăţile lor vor fi distruse de aceste spirite malefice. De fapt, legenda că morţii ar ieşi din morminte nu urmăreşte decât să-şi bată joc de credinţa creştină în reînviere, prin obţinerea unui trup nemuritor. În cazul Halloween-ului, morţii ies ca nişte creaturi monstruoase ale nopţii, care nu au trupuri măreţe, ci groteşti, nu imortale, ci inumane.

Cât de importantă e sărbătoarea Halloween-ului pentru satanişti şi ocultişti? Crucială, ca sărbătoarea Învierii Domnului pentru creştini!

Cred că mulţi dintre voi aţi auzit de Aleister Crowley (1875-1947). Acesta a fost considerat ca fiind “cel mai păcătos om din lume”, fiind un adversar deschis al creştinismului, un consumator înrăit de heroină, un pervers sexual, un magician negru şi deţinând şi titlul de “Înalt preot al satanismului în Marea Britanie”. Unul din discipolii lui Crowley a fost general-maiorul J.F.C. (Boney) Fuller; acesta a recunoscut că sărbătoarea de Samhain (Halloween) a fost una extrem de importantă pentru Crowley.

Anton Szandor LaVey, creatorul Bisericii Satanice a declarat odată că “Două mari sărbători principale sunt celebrate de Biserica Satanică: Halloween-ul şi Walpurgisnacht.”

În aceste condiţii, voi vreţi să mai ţineţi sărbătoarea de Halloween?

Sursa: http://www.lovendal.ro/wp52/halloween-ul-noaptea-tutror-demonilor-cea-mai-mare-sarbatoare-satanista-din-lume/

Există legături între temele vechilor religii ale civilizaţiilor antice şi creştinism? Şi dacă există care sunt ele? Ce concepte sunt asemănătoare, sau câte dintre ele se repetă şi de ce? Care este adevăratul scop al religiilor pe Pământ? Ce anume au tot încercat civilizaţiile antice să transmită urmaşilor?

Acesta este un documentar care răspunde la o parte din întrebările de mai sus.

Acesta este un documentar neconvenţional în care sunt prezentate şi explicate ca niciodată până acum diferite modificări, interpretări şi chiar conflicte care s-au produs de-a lungul timpului în Creştinism şi în studiul Bibliei. Sunt intervievaţi diferiţi învăţători şi predicatori care pun într-o cu totul altă lumină toate erorile, interpretările greşite, schimbările politice precum şi misterele nedezvăluite încă din această religie din care, în timpul istoriei umanităţii, s-au mai desprins încă aproximativ 200 de alte secte religioase.

Deşi este clar că de-a lungul timpului, prin diferite erori de traducere, omisiuni sau chiar în mod intenţionat, Biblia a suferit multe modificări şi interpretări, nu trebuie totuşi confundată niciodată ideea de bază a Creştinismului: Conştiinţa Hristică şi ce  reprezintă ea pentru noi, cu religia creştină şi  instituţia Bisericii.

Vă invităm să fiţi dumneavoastră judecătorii acestei teorii şi să trageţi singuri concluziile.

Coranul este cartea sacră a tuturor musulmanilor (cca. 1 miliard) şi cuprinde revelaţiile făcute de Dumnezeu (arabă: ألله Allāh), prin intermediul îngerului Gabriel, profetului Muhammad, direct în limba arabă. În acest sens, Coranul este considerat a fi însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, ce se află din preeternitate cuprins în „Maica Scripturii” aflată în ceruri pe „Tabla Păstrată”, după cum se arată chiar într-un verset coranic.

Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacră revelată de către divinitate, definită ca o sumă de concepte în care se crede, o sinteză de precepte etice, o conduită de viaţă spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieţii cotidiene, ci şi „o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mişcă pe oameni până la lacrimi sau îi duce pe culmile extazului”, cum spunea Marmaduke Pickthall, în prefaţa traducerii sale a Coranului în limba engleză.

Acest film documentar realizat de History Channel analizează şi dezbate înţelesul versetelor scrise în Coran, încercând să le dea o interpretare cât mai actuală precum şi asemănările şi deosebirile între această carte sacră şi Biblia creştină.

History Channel oferă ghidul perfect pentru înţelegerea lucrării fundamentale care a modelat religia musulmană în ultimii 1400 de ani şi continuă să influeteze istoria modernă. 

Kabbalah este o tradiție veche, ce s-a născut acum 5770 de ani. Termenul kabbalah înseamnă în ebraică, primire, receptare. De fapt, limba ebraică, considerată una dintre limbile sacre, a fost dezvoltată în mod special de către și pentru adepţii kabbalah, cu scopul a-i ajuta pe aceştia să comunice diferite chestiuni spirituale. Accesul larg la esoterismul kabbalah este realizat de abia la sfârșitul secolului XII, prin Cartea lui Zohar. În viziunea kabbalah-istului Baal HaSulam, însemnătatea vieții este „revelarea Dumnezeirii Sale către creaturile Sale în această lume”. Mai mult decăt orice tradiție, kabbalah este mult mai abstractă și mai cifrată. Revelarea Sinelui este o chestiune de dăruire din partea Divinităţii către om, atunci când acesta s-a corectat datorită trezirii ființei prin studierea înțelepciunii kabbalah.

Sinele este chiar Dumnezeu manifestat în om, și are un corespondent în inima spirituală. Trezirea punctului din inimă și apoi împlinirea completă până la desăvârșire, este scopul pe calea spirituală a kabbalah.

Biblia conţine scripturile sacre din iudaism şi creştinism. Aceste scripturi sunt compilaţii ale unor documente separate (numite cărţi) scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani. Numai Vechiul Testament are aproximativ 100-150 scriitori diferiţi, proveniţi din intelectualitatea aflată în serviciul conducătorilor politici. Cărţile sale au fost publicate separat şi adunate în secolele I-II d.H., pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creştină, numită şi Sfânta Scriptură.

Biblia creştină conţine Vechiul Testament, care cuprinde cărţile Tanachului, la care se adaugă pentru anumite biserici şi  alte diferite cărţi (în general în lb. greacă), denumite cărţi deuterocanonice sau apocrife şi Noul Testament, alcătuit din cele patru Evanghelii plus Faptele Apostolilor, Epistolele pauline, Epistolele catolice şi Apocalipsa. Numai 8 din cele 27 de cărţi din Noul Testament sunt scrise în mod cert de către autorii cărora le şi sunt atribuite.

” target=”_blank”>