În ultima vreme, se vorbeşte despre comprimarea timpului şi despre modul în care noi percepem scurtarea duratei unei zile. Ce legătură are această cu rezonanţa Schumann?

Cercetătorii geofizicieni au stabilit o relaţie directă între creşterea rezonanţei Schumann şi scurtarea timpului perceput prin simţuri de către oameni.

Rezonanţa Schuman (RS) este definită ca un set de vârfuri de spectru în frecvenţa extem de redusă a spectrului de câmp electromagnetic al Pământului (conform Wikipedia).

Rezonanţele Schumann sunt rezonanţele electromagentice globale, exercitate de descărcările fulgerelor în cavitatea formată de suprafaţă Pământului şi ionosferă. Acest fenomen global este numit după fizicianul Winfried Otto Schumann, care a prezis-o matematic în anul 1952. Rezonanţa Schumann apare datorită faptului că spaţiul dintre suprafaţă Pământului şi ionosferă acţionează ca un spaţiu închis.

Vibraţiile naturale ale Frecvenţei Schumann, sunt de 7,8 cicli pe secundă, ele manifestându-se în cavitatea de rezonanţă dintre suprafaţa planetei şi baza ionosferei, care este situată la altitudinea de 60-80 de km.  Accelerarea acestei frecvente, este un fenomen ce interferează cu bioritmurile cerebrale umane şi afectează procesele de generare a undelelor celebrale, reglării homeostaziei şi a proceselor de vindecarie, abilităţilor extrasenzoriale ale individului şi perceperea subiectivă a trecerii timpului.

Din cauza deteriorării sistematice a echilibtrului energetic al ionosterei cu radiaţii electromagnetice emise de miile de instalaţii tehnologice terestre, şi a celor instalate pe orbite extraterestre, inclusiv cele de experimente militare, şi nu în ultimul rând, şi din cauza creşterii activităţii solare, rezonanţa Schumann a ajuns la frecvenţa medie de 12 Hz şi este în continuă creştere. Din cauza acestui fenomen, începând cu mijlocul anilor’70 are loc o bulversare a bioritmurilor circadiene cerebrale umane şi animale. Aşa am ajuns ca în prezent să trăim subiectiv durata unei zile în aproximativ 16 ore în loc de 24 de ore.

Creşterea frecvenţei Schuman, care a ajuns acum câteva luni la valoarea de 16,5 poate fi un semn că şi Pământul însuşi se schimbă… el accelerează, la propriu!

De ce este important numărul 16,5?

16.5, 33, 66, 132, 264…. toate aceste numere sunt armonice ale tonului ”Solfegio” 528, care este frecvenţa exactă folosită de biochimiştii geneticieni pentru a repara ADN-ul deteriorat – tiparul genetic pe care se bazează viaţa. Dar ce sunt aceste frecvențe intitulate ”Solfegio”?

În trecut existau 6 note muzicale de bază cu o frecvenţă specifică pentru fiecare sunet care se foloseau în cântecele Gregoriene, un gen muzical liturgic utilizat în cultul creştin catolic, în special într-un imn închinat Sfântului Ioan Botezătorul.

Studii recente făcute de dr. Leonard G. Horowitz şi dr. Joseph Puleo vorbesc detaliat despre descoperirea şi puterea acestor frecvențe sacre (fiecare dintre ele având un efect terapeutic asupra celor care le ascultă). Astfel, notele originale ”Solfeggio” sunt:

1. Ut = 396 Hz = (Eliberează frica şi vina)
2. Re = 417 Hz = (Dezleagă situaţii şi aduce schimbări în bine)
3. Mi = 528 Hz = (Repara ADN-ul, transformă şi aduce miracole)
4. Fa = 639 Hz = (Ajută în relaţiile dintre oameni)
5. Sol = 741 Hz = (Trezeşte, amplifică intuiţia)
6. La = 852 Hz = (Restaurează ordinea spirituală)

Dacă frecvenţa Schumann rezonează la o gama armonică de 528 de Hz – frecvenţa folosită de oamenii de ştiinţă pentru a repara ADN-ul deteriorat – aceasta ar sugera că ADN-ul nostru s-ar putea el însuşi repara chiar acum. Poate că schimbările vibraţiilor armonice ale Pământului în gama acestei frecvente (528), reprezintă startul de pornire al reactivării ADN-ul nostru, pentru a ne putea sincroniza cu ea, în ceea ce se numeşte procesul de ascensiune sau de creştere a frecvenţei vibraționale.

În încheiere, vă prezentăm un fragment din cartea vindecătorului Malcolm Bell – „Călăreţul din Ceaţă” care consolidează ideea conexiunii intrinsece dintre toate fiinţele umane şi planetă Pământ:

“Omul este format din cinci corpuri: fizic, mental, emoţional, spiritual, şi sinele superior. Orice schimbare în câmpul energetic al Pământului afectează toate cele cinci corpuri, deci toate cele cinci trebuiesc realiniate – ajustate, în creşteri în funcţie de diversele fluctuaţii ale energie în curs – şi readuse în echilibru şi armonie. Pe scurt, simptomele pe care oamenii le-au experimentat au fost răspunsul organismului la vibraţia schimbării. Organismul se luptă pentru a se adapta la noile şi ridicatele niveluri de energie anterior necunoscute şi niciodată înainte întâlnite. Momente precum acesta ne sunt necunoscute, organismul caută prin bazele de date ale amprentelor sale străvechi din memoria tribală şi genetică, în încercarea de a găsi un model preexistent la care să se alinieze. Negăsind niciunul, trebuie acum să iniţieze un Program critic alternativ de dezvoltare şi implementare a unui tipar adecvat precis şi compatibil de energia. În timpul acestui proces, toate cele cinci corpuri suferă disconfort şi confuzie.”

Cele mai multe şi mai variate simptome pe care oamenii le-au experimentat în ultimii ani, pe măsură ce trupurile lor încearcă să se alinieze la uriaşa „Schimbare dintre Ere” care este în curs de desfăşurare, au devenit atât de răspândite încât au fost denumite „Simptomele Ascensiunii”.

Deci, nu intraţi în panică dacă vă simtititi obosiţi, epuizaţi, ameţiţi, confuzi sau deprimaţi – nu sunteţi singurii! În timp ce Pământul continuă să îşi înalte vibraţiile la frecvențele dimensionale ale Noului Pământ, Soarele nostru ne asistă şi el, trimiţându-ne încărcături masive de radiaţii intense aproape zilnic acum, astfel vă adaptaţi în mod instinctiv şi încercaţi să vă acordaţi vibraţiilor sale, aşa încât să puteţi călători împreună cu ea pe calea Ascensiunii.

Sursa: http://www.adanima.org/dublarea-rezonantei-schumann-si-fenomenul-de-ascensiune/

Unul dintre pumnalele care au fost descoperite în mormântul lui Tutankamon este de „origine extraterestră”. O nouă analiză a materialului din care este făcut pumnalul i-a făcut pe cercetători să creadă că a fost realizat din fier dintr-un meterorit, relatează The Guardian.

În 1925, arheologul Howard Carter a descoperit două pumnale, unul de fier și unul din aur, în mormântul faraonului egiptean Tutankamon, care a fost mumificat în urmă cu 3.300 de ani. Lama de fier, care are mâner de aur și măciulie de cristal, a reprezentat un mister pentru cercetători încă de când a fost descoperit pentru că fierul era o raritate în Egiptul Antic și lama pumnalului nu ruginise în cei peste 3.000 de ani de când a fost făcut.

Oameni de știință din Italia și Egipt au analizat metalul cu un spectrometru de fluorescență cu raze X pentru a stabili ce compoziție chimică are și au descoperit un nivel înalt de cobalt și nichel. Pe urmă, au comparat rezultatele obținute cu analizele făcute meteoriților descoperit pe o rază de 2.000 de kilometri în jurul coastei Mării Roșii din Egipt.

Rezultatele au fost similiare cu cele descoperite la analizarea meteoritului Kharga. Meteoritul a fost descoperit la 240 de kilometri vest de Alexandria, în orașul port, Mersa Matruh, oraș care în perioada lui Alexandru cel Mare se numea Amunia.

Acest rezultat i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că pumnalul a fost realizat dintr-un fragment de meteorit.

Deși, omul a lucrat cu bronz, cupru și aur încă din 4.000 î.Hr., prelucrarea fierului a apărut mult mai târziu, și era foarte rară în Egipt. În 2013, nouă mărgele negre de fier, scoase dintr-un cimitir de lângă Nil în nordul Egiptului, s-au dovedit a fi lucrate din fragmente de meteorit. Mărgele sunt chiar mai vechi decât mormântul tânărului faraon, datând din 3.200 î.Hr.

De asemenea, calitatea foarte bună a lamei sugerează că în perioada lui Tutankamon, care a trăit în ultima perioadă a Epocii de Bronz, existau fierari foarte buni în ciuda rarității acestui material.

„Deoarece aceste în cazul acestor două artefacte de fier de valoare din Egiptul Antic s-a demonstrat că provin din meteoriți, noi credem că egiptenii antici acordau o mare imporanță fierului din meteoriți pentru producerea de ornamente fine sau obiecte folosite în ceremoniile lor”, a explicat echipa de cercetători.

Cercetătorii sunt de acord și cu ipoteza că egiptenii antici dădeau foarte multă importanță „pietrelor” care cădeau din cer. Mai mult, ei au început să folosească un termen care în traducere înseamnă „fier din cer” în secolul XIII î.Hr, ceea ce arată că erau înaintea culturii vestice cu circa două milenii.

Sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Sci-tech/Descoperiri/Pumnalul+din+mormantul+lui+Tutankhamun+a+fost+realizat+cu+fier+d

În cele 60 de minute ale acestui documentar, mulți vor fi surprinși să descopere că unui singur om i se datorează realizările de ultimă oră ale tehonologiei care ne marchează și influențează viața de zi cu zi și pe care opinia publică a secolului XX l-a ignorant cu bună știință.

În data de 10 iulie 1856 se năștea Nicolae Teslea, fiul preotului orthodox Milutin Teslea și al Gicăi Mandici. Tatăl lui provenea din familie de grăniceri antiotomani în fostul Imperiu Austro – Ungar. Inițial numele familie a fost Drăghici, însă datorită meseriei de dulgher (teslar), în timp acesta a fost înlocuit conform poreclei cu Teslea.

Henri Coandă îl prezenta pe Nicolae Teslea ca românul bănățean din Banatul sârbesc însă Nicolae era istro-românul din Croația. Provincia Lica, din care face parte și satul Similian-Gospici în care s-a născut marele inventator era recunoscută deja ca fiind locuită încă din secolele XV – XVI de istro-români morlaci.

Vă prezentăm un scurt documentar despre cel care a catapultat civilizația noastră prin descoperirile sale într-o nouă eră. Cu peste 700 de invenții patentate, lui îi atribuim printre altele, folosirea curentului alternativ, a radioului, a luminii fluorescente, a telecomenzii, a robotizării și chiar a telefonului mobil.

Sursa: http://www.istro-romanian.net/articles/art990111.html

Aproape toată lumea a auzit de scrierile ebraice străvechi ce au fost găsite în peşterile de lângă Marea Moartă. Aproape toată lumea a fost mişcată de aserţiunile savanţilor că acestea ar proveni din comunitatea în care Ioan Botezătorul a predat, iar Iisus a învăţat. Şi aproape oricine a fost intrigat de ideea mult răspândită că textele ilustrează o perioadă îndelungată, pierdută, a creştinătăţii – o sectă ce a crezut într‑un martir Învăţător al Dreptăţii, ce va reapărea în cele din urmă credincioşilor. Până acum, însă, foarte puţini oameni au avut şansa de a citi manuscrisele, din simplul motiv că nici o traducere completă a lor nu a fost până în prezent accesibilă omului obişnuit.

Un arheolog a găsit încă 9 suluri mici în peșterile Qumran, unde, lângă Marea Moartă, au fost descoperite în anii 1940 şi 1950 mai multe manuscrise vechi de cel puţin 2.000 de ani, scrie site-ul ancientorigins.net. Aceste suluri noi erau înfășurate în învelitori de piele, care erau purtate, de obicei, de evrei în vechime. De fapt, sulurile respective au fost scoase din grotele Qumran în anii 1950, dar ele nu au fost niciodată analizate, până când arheologul Yonatan Adler, de ​​la Universitatea Ariel, le-a redescoperit în învelitorile de piele. Şi acum, datorită tehnologiilor de ultimă oră, inclusiv imagine spectrală, este posibil ca aceste manuscrise să poată fi citite şi descifrate.

Qumran era un oraş locuit de comunitatea eseniană pe ţărmurile de vest ale Mării Moarte, în apropiere de ruinele lui Jericho. Locul a fost construit între anii 150 şi 130 î.Hr. şi a cunoscut mai multe faze de ocupaţie. Oraşul a devenit faimos în anul 1947, atunci când un cioban beduin a descoperit circa 900 de suluri, care au devenit cunoscute ca Manuscrisele de la Marea Moartă. Dintre acestea, 750 sunt în limba ebraică, 150 în aramaică, iar câteva în limba greacă veche. Manuscrisele au fost scrise pe pergamente din piele de animal, conțin unele dintre cele mai vechi versiuni cunoscute ale Bibliei ebraice și se spune despre ele că reprezintă cea mai mare descoperire arheologică din istorie. Controversata Carte a lui Enoh reprezintă unul din textele descoperite în peșterile Qumran. În ea, patriarhul Enoh vorbeşte despre Nephilim, giganţi, îngeri sau de ce nu, extratereştri.

Manuscrisele de la Marea Moartă au devenit şi scandalul academic al secolului 20, din cauza întârzierii prelungite în publicarea lor, fapt care mulți au susținut că este din cauza naturii controversate a conținutului manuscriselor. Doar 20% dintre textele au fost publicate la descoperirea lor, restul de 80% rămânând blocate într-un seif secret, la Muzeul Rockefeller din Ierusalim, timp de aproximativ 35 ani, provocând furie printre arheologi.

Cele 9 documente nou găsite fac parte din “lotul 1952”. Având în vedere scandalul academic de care am vorbit mai sus, mulţi se întreabă dacă ele într-adevăr au fost doar redescoperite sau dacă nu cumva au fost protejate și ascunse până în prezent. Conținutul textului nu a fost încă lansat, dar sigur că va fi extrem de controversat…

Sursa: http://www.lovendal.ro/wp52/ce-secrete-ascund-cele-9-manuscrise-de-la-marea-moarta-recent-redescoperite-va-fi-rescrisa-biblia-vor-exista-controverse-religioase

,,Muzica este o lege morală, ea dă suflet Universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.,, Platon

Muzica este energie. Fizica a demonstrat că materia însăşi este o formă de energie. Aşa şi muzica este o energie care are o lungime de undă şi o frecvenţă. În acest fel, aceasta interacţionează direct cu celelalte câmpuri energetice pe care le întâlneşte. Ne putem întreba, în cazul acesta, ce efecte poate avea muzica asupra omului şi diferitelor boli şi afecţiuni? Care sunt elementele care caracterizează muzică şi justifică efectele acesteia asupra organismului?

Orice tip de muzică are o influenţă diferită în funcţie de tipologie.

Caracteristicile singulare ale fiecărei melodii şi note muzicale

Fiecare melodie este compusă din cinci elemente: ritm, ton, linie melodică, armonie şi timbru.

Ritmul:
– este cel mai puternic şi are efecte imediate: ritmul muzicii poate activa şi stimula corpul nostru făcând să crească activitatea cardiacă, temeperatura corporală sau dimpotrivă, le poate calma. Viaţa noastră are ritmuri diferite extrem de complexe care sunt rezultate din alternanţa de emoţii şi sentimente. Toate aceste stări sunt extrem de sensibile la muzică şi ritmul său. În momentul în care ascultaţi de pildă, sunet de tobe, puteţi să experimentaţi pe propria voastră piele şi inimă, puterea ritmului.

Tonul:
– fiecare sunet are o frecvenţă specifică vibratională. Fiecare vibraţie are o influenţă aparte asupra psihicului şi fizicului nostru.

Linia melodică:
– reprezintă combinaţia de ritm şi tonuri, combinaţie care face ca fiecare melodie în parte să exprime o anumită emoţie.

Armonia:
– reprezintă produsul final ale difeitelor note şi instrumente. Rezultatul final poate fi armonios sau dizarmonios având asupra noastră influenţe diferite.

Timbrul:
– este reprezentat preponderent de către vocea umană.

Efectele muzicii asupra omului (demonstrate ştiinţific)

Este ştiinţific verificat faptul că diferite tipuri de muzică pot avea efecte variate asupra minţii şi asupra psihicului. Dar influenţa lor nu se limitează numai la aspecte psihologice, deoarece ştim bine că stările psihice influenţează funcţionalitatea corpului nostru.
Există o relaţie directă între muzică, inimă şi sistemul circulator: muzica este un “pace-maker” natural; în funcţie de viteza melodiei, inima se adaptează mărind sau micşorându-şi pulsaţiile. Această corelaţie prezentă la nivelul inimii poate fi extinsă la temperatura corporală; muzica relaxantă favorizează scăderea temperaturii corpului, în timp ce muzica compulsivă favorizează creşterea acesteia. În plus a fost verificată o influenţă directă a unor genuri muzicale asupra undelor cerebrale ce favorizează armonizarea dintre minte şi corp. La locurile de muncă s-a demonstrat că muzica reduce nievlurile de stres şi tensiune. Există tipuri specifice de muzică potrivite pentru a fi difuzate în medii variate precum: spitale, centre comerciale sau fabrici. Uneori, sub influenţa unui anumit tip de muzică au fost observate chiar creşteri ale productivităţii.

Efectul muzicii relaxante, de meditaţie

Muzica de meditaţie este în măsură să stimuleze sistemul imunitar favorizând producţia de limfocite. Aceasta poate modifica răspunsul hormonal la stres prin producţia de endorfine. O serie de cercetări conduse în departamentele de terapie intesivă au demonstrat că muzica clasică ascultată timp de junmatate de oră, produce acelaşi efect ca şi un sedativ. Şi mai semnificativ este faptul că aceste rezultate au fost obţinute pe pacienţi în stare de inconştienţă.
Muzica relaxantă favortizeaza forţă musculară şi elasticitatea muşchilor. Tensiunea musculară scade, eliberând presiunea exercitată pe articulaţii.
De asmenea, muzica poate influenţă pofta nostră de mâncare: dacă doriţi să mâncaţi mai puţin, este sufiecint ca în timpul prânzului să ascultaţi muzică clasică. Efectul contrar este dat de o muzică cu ritm alert.
În concluzie, puterea muzicii ne poate aduce într-o stare de linişte interioară, poate trezi voinţa şi entuziasmul din noi, poate stimula focusul şi concentrarea şi poate îmbunătăţi funcţiile intelectuale şi creative, ajutându-ne să intrăm în stări de meditaţie profundă.
Muzicoterapia în sine este un instrument puternic, dar poate deveni şi mai eficient dacă îl introducem într-o viziune mai amplă. O alimentaţie sănătoasă, o activitate motorie moderată, asociate cu practici de meditaţie, pot avea o influenţă puternică şi curativă asupra bolilor dar în acelaşi timp pot aduce schimbări benefice evidente în rutina cotidianului, diminuand stări precum îngrijorare, tristeţe şi suferinţă.

Sursa: http://extinderea-constiintei.ro/muzica-si-efectele-sale-asupra-sanatatii-omului/

Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceast lucru. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre  produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.

Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”. Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră.

Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie. Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştentizăm ce anume avem de schimbat. Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apăsaţi butonul şi alegeţi „Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii”. Veţi simţi diferenţa.

1. În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este „implicat”. Mai este şi altceva…

Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că  cel mai puternic emiţător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.

Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman. Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cradiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim „inteligenţa inimii” şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi. Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri.

Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţă la mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a inimii. Cum poate inima să facă aceast lucru? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile?

În primul rând prin EMOŢII.

Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către raţiune, creând astfel o societate foarte mentală, bazată doar pe logică.

Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile. Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice. Aşadar, prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră.

Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier. Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.

 2. ADN-ul uman are o influenţă directă asupra lumii înconjurătoare

Există încă o descoperire ştiinţifică importantă care ne arată cum influenţăm realitatea în care trăim. Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru.

Studiile de laborator au arătat că ADN-ul uman influenţează direct particulele elementare responsabile pentru toate fenomenele electromagnetice, numite fotoni (fotonul fiind denumit şi cuantă de lumină).

Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat nişte experimente faimoase la începutul anilor ’90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman şi fotoni, dorind să afle ce influenţă are ADN-ul uman asupra fotonilor. Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obţine “vid” (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el nu este un spaţiu gol, ci este plin de informaţii şi energie). Într-un astfel de spaţiu există fotoni care pot fi măsuraţi destul de exact cu unele aparate specifice. În experimentul lui Poponin, aceşti fotoni s-au distribuit, aşa cum era de aşteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine. Apoi a fost introdus ADN uman în această eprubetă vidată. Şi atunci s-a produs un lucru foarte surprinzător. ADN-ul uman avea o influenţă directă asupra fotonilor: printr-o forţă misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate.

Acest aspect este foarte, foarte profund, deoarece arată că substanţa din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii atomilor. Este prima dată când ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi au spus cu mult timp în urmă: suntem parte integrantă din această lume şi o influenţăm în permanenţă. Iar experimentul nu se opreşte aici… Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca şi cum ADN-ul era încă prezent acolo. Şi-au păstrat poziţia lor ordonată. Fotonii şi ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deşi fuseseră separaţi fizic. Părea că un anume câmp subtil încă le ţinea conectate.

Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne uneşte cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem conştienţi sau nu de aceasta.

 3. ADN-ul uman este influenţat, la rândul său, de sentimente

Senimentele umane care izvorăsc din inimă, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influenţează atomii, după cum am văzut. S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane  în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale. Pentru aceasta, subiecţii experimentului au folosit diferite tehnici emoţionale şi spirituale. S-a observat un lucru care, protrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoţional puternic, au putut fi măsurate reacţii electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influenţa  molecula de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoţiilor lor puternice.

Când subiecţii experimentului emiteau stări de iubire, recunoştinţă, molecula de ADN se dilata, lanţurile ADN-ului se deschideau, se măreau. Când subiecţii respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN se micşora şi bloca astfel multe din codurile sale, răspunzând emoţiilor negative printr-o evidentă contracţie. S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule. Mai mult chiar, oamenii de ştiinţă au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată deîndată ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoştinţă, iubire şi fericire.

Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi ştiinţe, denumită Epigenetică. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior şi apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reacţiile  biochimice, cât şi undele electromagnetice. Aceste semnale influenţează în mod direct celulele şi produc astfel modificări ale codurilor lor genetice.

Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferenţa de timp dintre emiterea unei emoţii şi reacţia ADN-ului. S-a observat că reacţia ADN-ului avea loc întotdeauna simultan. Tot ceea ce gândim şi simţim, ADN-ul nostru percepe în mai puţin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), iar aceasta indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.

Concluzia?

Gândurile şi sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea. Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi de exemplu: compasiune, iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu mânie, ură, supărare, gelozie, noi influenţăm direct structura ADN-ului nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând tot ceea ce există în această lume.

Sursa: http://www.financiarul.ro/2011/11/19/3-descoperiri-ale-fizicii-cuantice-cu-impact-major-asupra-vietii-noastre/

După decenii în care numeroşi cercetători şi criptografi au încercat zadarnic să descifreze misterioasa scriere, un om de ştiinţă britanic afirmă că a reuşit, pentru prima oară, să decodifice câteva cuvinte din textul manuscrisului.

Stephen Bax, profesor de lingvistică aplicată la Universitatea Bedfordshire, consideră că se găseşte pe calea cea bună în ceea ce priveşte descifrarea ciudatului manuscris. Vechi de 6 secole, manuscrisul Voynich conţine, pe 240 de pagini, numeroase ilustraţii reprezentând plante exotice, stele şi figuri umane misterioase, alături de texte redactate într-o scriere necunoscută.

Până acum, toate încercările de a-l descifra s-au dovedit zadarnice, iar enigma a dat naştere multor teorii – unele foarte hazardate – privind originea şi autorul/autorii săi: s-a sugerat că ar fi vorba despre o lucrare din tinereţe a lui Leonardo da Vinci, despre scrieri ale catarilor (o sectă religioasă medievală considerată eretică şi persecutată de Biserica Catolică), ba chiar despre scrieri ale extratereştrilor. Unii dintre cei care l-au studiat au sugerat că ar fi vorba despre un text fără sens, manuscrisul fiind un fel de farsă; alţii cred însă cu tărie că e vorba despre un text „cu înţeles”, care nu a fost încă descifrat, problema fiind aceea că nu se cunosc limba şi alfabetul în care a fost scris. (O versiune online de înaltă rezoluţie poate fi studiată la Beinecke Rare Book and Manuscript Library.)

Recent, doi botanişti americani, Arthur Tucker şi Rexford Talbert, au publicat o lucrare în care arătau că au identificat unele dintre plantele reprezentate în manuscris; ele fac parte din flora Americii Centrale şi creşteau în Mexic în secolul al XV-lea şi al XVI-lea, ceea ce i-a făcut să sugereze că unele dintre cuvintele care apar în dreptul desenelor respective, în manuscris, ar putea fi numele plantelor în limba nahuatl, vorbită de azteci la vremea cuceririi spaniole; extrapolând, au presupus  că întreg manuscrisul ar putea fi scris în această limbă.

Totuşi, prof. Stephen Bax sugerează, pe baza rezultatelor preliminare obţinute de el, că ar putea fi vorna mai degrabă despre o limbă asiatică sau din Orientul Mijlociu.

Prof. Bax a folosit analiza lingvistică pentru a încerca să descifreze manuscrisul literă cu literă.

„Am pornit de la ideea de a identifica substantivele proprii din text, urmând abordările mai vechi care au dus la succesul descifrării hieroglifelor egiptene şi a altor scrieri misterioase, şi am folosit apoi acele substantive pentru a descifra parţial manuscrisul”, spune el.

„Manuscrisul are foarte multe ilustraţii reprezentând stele şi plante. Am putut identifica unele dintre acestea şi numele lor, studiind manuscrise botanice redactate în arabă şi în alte limbi, şi apoi am început decodificarea, cu unele rezultate foarte interesante.”

Printre  cuvintele identificate se numără cel ce denumeşte constelaţia Taurul, alăturat unui desen ce reprezintă şapte stele, care ar putea fi Pleiadele (un grup de stele ce face parte din această constelaţie), şi cuvântul KANTAIRON, scris lângă desenul ce reprezintă o plantă numită ţintaură (din genul botanic Centaurea), o plantă medicinală binecunoscută şi utilizată în Evul Mediu.

Prof. Bax susţine că a mai recunoscut cuvintele ce denumesc plante ca ienupăr, coriandru, spânz, bumbac, negrilică, şofran, precum şi cuvântul Chiron (numele unui corp ceresc, în astrologie).

Deşi, după cum chiar prof. Bax recunoaşte, nu a fost decodificată decât o mică parte a manuscrisului, vestea a stârnit agitaţie în lumea lingviştilor şi a criptografilor, deopotrivă, deoarece s-ar putea dovedi un pas esenţial spre o descifrare integrală a documentului.

„Mi-am publicat descoperirile, în acest stadiu, cu scopul de a încuraja alţi lingvişti să colaboreze cu mine pentru descifrarea textului, utilizând aceeaşi abordare, chiar dacă nu va fi uşor. Astfel, vom putea, în cele din urmă, să înţelegem ce încercau să ne spună misterioşii autori ai manuscrisului”, spune prof. Bax.

„Oricum, deja cercetările mele arată că manuscrisul nu este o farsă, aşa cum au susţinut unii şi că este probabil un tratat despre natură, scris poate într-o limbă din Orientul Mijlociu sau din Asia.”

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/12124196-a-fost-spart-codul-celui-mai-enigmatic-manuscris-din-lume-un-savant-sustine-ca-a-descifrat-10-cuvinte-din-manuscrisul-voynich-video

Odată cu dezvoltarea fizicii cuantice, o nouă teorie impresionantă tinde să ia amploare. Teoria timpului, unde trecutul, prezentul şi viitorul se îmbină şi există simultan în întregul nostru univers.

Chiar dacă la prima vedere această teorie pare desprinsă din cărţile science-fiction, timpul este diferit faţă de percepţia noastră de zi cu zi. Am fost învăţaţi să privim timpul precum o linie, pe care sunt situate în ordine trecutul, prezentul şi apoi viitorul. Aceste părţi ale timpului le considerăm distincte, adică un moment din trecut nu poate exista în prezent sau în viitor decât sub forma unei amintiri şi nu fizic.

Această teorie pare una învechită şi total lipsită de realism. Oamenii de ştiinţă susţin că timpul nu trebuie privit ca pe o linie, ci ca pe un cuantum în care se îmbină cele trei părţi ale sale. În acest fel, trecutul, prezentul, cât şi viitorul există în acelaşi timp şi se petrec concomitent.

Distincţia dintre trecut, prezent şi viitor este o mare iluzie, o greşeală pe care oamenii au asimilat-o din pură ignoranţă. Desigur, această iluzie pare una extrem de convingătoare, dar realitatea reflectă o altă perspectivă a timpului, una total diferită.

Interesant mai este faptul că de-a lungul timpului au existat numeroşi erudiţi care au scris despre teoria timpului din percepţia cuantică. Unul dintre ei a fost Sf. Augustin de Hippo, unul dintre cei mai mari gânditori ai Antichităţii, care se întreba retoric: “Cum pot exista trecutul şi viitorul în condiţiile în care trecutul a fost şi nu mai există, iar viitorul nu s-a întâmplat încă?“.

Pornind de la această afirmaţie realizăm că încă din cele mai vechi timpuri au existat oameni care au înţeles că percepţia generală asupra timpului este una greşită. Mai mult de atât, oamenii de ştiinţă ne spun că întreg Universul este încă un mister, care poate aduce numeroase surprize odată cu evoluţia ştiinţei şi lărgirea perspectivei omului.

“Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp.” – Garabet Ibrăileanu

Sursa: http://www.efemeride.ro/secretele-fizicii-cuantice-trecutul-prezentul-si-viitorul-exista-si-se-petrec-simultan

Pe fondul discuţiilor despre o alimentaţie cât mai naturală, lipsită de chimicale, tot mai mulţi părinţi se gândesc de două ori înainte să-şi vaccineze copilul. Cele mai bune intenţii cad adesea în plasa informaţiilor deformate şi tocmai din grijă pentru sănătate se ajunge uneori, la situaţii grave.

Un studiu realizat în 2009 arată că un român din trei are puţină încredere în vaccinare, iar unul din zece nu are deloc încredere în această procedura. O căutare pe internet după „vaccinare“, „pro“, „contra“ sau „anti“ ne pune în faţa a milioane de rezultate. Responsabili pentru sănătatea propriilor copii, părinţii îşi împărtăşesc convingerile pe bloguri. Le citeşti bulversat. Folosesc un ton ponderat sau virulent, citează autori, fiecare argument este încă o cărămidă la temelia hotărârii deja luate. Punctul lor forte este că nimeni nu îi poate acuza de interese ascunse —le pasă de copiii lor. În plus, cei care îndrăznesc să pună întrebări contra curentului sunt priviţi cu simpatie şi cu interes. De cealaltă parte, instituţiile şi publicaţiile ştiinţifice folosesc un limbaj neutru, academic. Pe site-urile lor, copiii sunt statistici. X% din micuţi pot prezenţa reacţii adverse grave după vaccinarea cu Y.

Am întrebat câteva persoane publice care este părerea lor despre vaccinare şi ne-am convins, încă o dată, că subiectul este sensibil. Dana Nălbaru este unul dintre părinţii care se gândesc de două ori înainte să-şi vaccineze copilul cu cele mai noi vaccinuri. Sofia a primit vaccinurile aşa-zis „obligatorii“ până la această vârstă, de şase ani, dar mama ei ne mărturiseşte că este nehotărâtă dacă să i le facă şi pe cele împotriva bolilor copilăriei. „Sunt vaccinuri care sunt testate de zeci de ani – obligatoriu «Da» pentru ele, pentru DTP, pentru BCG. L-am făcut şi pe cel împotriva meningitei, mai ales că am avut un caz în familie. Dar m-am consultat cu prieteni, am vorbit şi cu medicul pediatru şi am ales să nu-i fac şi vaccinurile împotriva bolilor copilăriei“, ne-a mărturisit Dana.

STUDIUL CARE I-A ALARMAT PE PĂRINŢI

Pe 29 martie a.c., Medscape Medical News a publicat un material intitulat „CDC afirmă că nu există dovezi că vaccinurile multiple cresc riscul de autism“. Articolul prelua concluziile unui studiu realizat la Centrul de Prevenire şi Control al Bolilor (CDC) din Atlanta (SUA) şi a apărut în aceeaşi zi, online, în publicaţia ştiinţifică The Journal of Pediatrics. Studiul a fost realizat ca urmare a faptului că numeroşi părinţi şi-au exprimat dorinţa să amâne vaccinarea copiilor, îngrijoraţi de rezultatele unei cercetări mai vechi, care lega vaccinarea RRO (Rujeolă-Oreion-Rubeolă) de autism.

Actualul studiu a comparat 256 de copii cu autism cu 752 de copii sănătoşi. El a arătat că micuţii care au dezvoltat autism nu au primit mai multe vaccinuri decât cei fără autism până la vârstă de doi ani şi nici mai multe tulpini de microbi într-o singură zi. Studiul care-i alarmase pe părinţi şi care lega vaccinul RRO de autism a fost condus de profesorul Andrew Wakefield din Marea Britanie. Ulterior, el a fost acuzat că a falsificat datele studiului (motiv pentru care şi-a pierdut şi dreptul de practică în Marea Britanie şi a emigrat în SUA), iar concluziile sale au fost infirmate şi de alte cercetări realizate de Institutul de Medicină din SUA.

Sunt cercetări ştiinţifice – ele pun în evidenţă nişte statistici, o asociere sau dimpotrivă, lipsa unei asocieri. Nimeni nu a reuşit să afle până la această ora care sunt cauzele autismului, după cum medicina nu poate răspunde nici la întrebarea „de ce apare cancerul la copii?“. Copiii nu au avut timp să facă alegeri greşite în viaţă, mama şi-a luat toate precauţiile în sarcina, aşa că de unde vine problema?

Pe de altă parte, când părinţii confruntaţi cu un astfel de diagnostic pentru copilul lor încearcă să afle singuri un răspuns, privirea le este atrasă de lista de vaccinuri pe care micuţul le-a primit într-un timp atât de scurt de la venirea pe lume. Coincidenţă sau o legătură de tip cauza-efect? Nu există niciun studiu care să demonstreze o asociere între vaccinare şi apariţia cancerului…

VACCINURILE —PREVENŢIE SAU BOALĂ?

Multe persoane care se declară antivaccinare folosesc ca argument cartea doamnei doctor Christa Todea-Gross, „Vaccinurile —prevenţie sau boală. O nouă patologie pediatrică“, apărută la editura Christiana. Dr. Todea-Gross este medic de familie din Cluj-Napoca. Fragmente din această lucrare au apărut pe bloguri şi o analiză argumentată a cărţii o puteţi găsi pe insulaindoielii.wordpress.com.

Redăm în continuare unul dintre aceste fragmente: „Manipularea părinţilor a fost necesară şi uşor de realizat. Bolile contagioase sau «bolile copilăriei» au devenit afecţiunile cel mai de temut şi trebuiau prevenite cu orice preţ. Nimeni nu le‑a explicat părinţilor că banalele infecţii şi «bolile copilăriei» sunt necesare în viaţa unui copil, pentru a‑şi dezvolta o imunitate naturală şi sănătoasă“.

Într-adevăr, mulţi copii „duc pe picioare“ boli ale copilăriei precum rujeola (pojarul) şi vărsatul de vânt şi nu există medic care să recomande cocoloşirea copilului. Numai că un părinte neinformat poate înţelege din acel fragment că poliomielita, difteria şi alte boli neeradicate sunt la fel de inofensive ca un banal guturai. În plus, „banalul” pojar, lipsit de complicaţii pentru majoritatea copiilor este, din păcate, letal pentru unii. Statistic, vaccinul RRO (rujeolă-rubeolă- oreion) poate provoca, în 1 la 1.000.000 de cazuri, encefalită (inflamarea creierului) sau reacţie alergică severă. Comparativ, rujeola provoacă următoarele probleme: pneumonie în 6 din 100 de cazuri, encefalită în 1 la 1.000 de cazuri şi deces în 2 la 1.000 de cazuri. Iar dacă o femeie însărcinată face rubeolă în primul trimestru de sarcina, riscul de malformaţii congenitale grave pentru făt este de 25%!

ANDREEA MARIN MILITEAZĂ PENTRU GRATUITATEA VACCINULUI

Dincolo de Programul Naţional de Vaccinare, pe care Ministerul Sănătăţii îl recomandă, nu îl impune, există o serie de vaccinuri noi, care cel puţin deocamdată, se administrează contra-cost. O parte dintre ele sunt create cu scopul de a scădea rata de îmbolnăvire şi de mortalitate infantilă (vaccinul pneumococic, cel rotaviral), altele – pentru a preveni îmbolnăvirea populaţiei la vârste mai mari (vaccinul HPV-Virusul Papiloma Uman). Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 1,5 milioane de copii au murit în 2008 din cauza bolilor prevenibile prin vaccinare (17% din decesele la vârste sub cinci ani). 32% dintre morţi au fost provocate de pneumococ (prin meningită şi sepsis).

„În prezent, doar 2% din părinţii din România îşi permit să cumpere acest vaccin pentru micuţii lor. Nu trebuie să uităm că în Uniunea Europeană 23 de state au introdus deja acest vaccin în calendarul de imunizări gratuite, iar copiii din România merită aceleaşi drepturi“, subliniază Andreea Marin, ambasadorul Coaliţei pentru o Nouă Prevenţie 2013 şi preşedintele Fundaţiei Preţuieşte Viaţă. În aprilie, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 au convenit realizarea unui calendar de acţiuni pentru introducerea vaccinului pneumococic în Programul Naţional de Imunizare, ceea ce ar permite oferirea vaccinului gratuit. 

Pe următorul loc în topul deceselor sub cinci ani sunt infecţiile cu rotavirusuri, cauzatoare de diaree şi deshidratare. Mai ales pentru comunităţile sărace, aglomerate, în care nu se respectă banala regulă a spălării mâinilor, vaccinarea poate salva vieţi. Potrivit unui studiu publicat în 2012 în revista Current Opinions în Virology, rotavirusurile provoacă o treime din cazurile severe de diaree la copii în vârstă de până la cinci ani în întreagă lume. „Utilizarea vaccinurilor în 30 de ţări a dus la reducerea majoră a spitalizărilor, la scăderea mortalităţii prin boală diareică şi la obţinerea unor beneficii indirecte, respectiv la protejarea populaţiei nevaccinate“, atrage atenţia dr. Irina Codiţă, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie „Cantacuzino“ Bucureşti.

S-a scris mult despre moralitatea unui vaccin destinat unei boli cu transmitere sexuală (prin HPV, Virusul Papiloma Uman), precum şi despre drepturile şi autoritatea parentală în acest context. Pentru că este ambasadorul Coaliţiei de prevenire a cancerului de col uterin în România, Dana Războiu subliniază în primul rând beneficiul vaccinului în prevenirea cancerului de col uterin, provocat în proporţie de 70-80% de HPV: „Atunci când suntem sănătoşi este greu să ne gândim la ce trebuie făcut pentru a ne feri de boală, însă când ne uităm pe cifre realizăm cât de reală este ameninţarea acesteia. În fiecare an, în România, mor 2.000 de femei din cauza cancerului de col uterin şi alte 3.000 de femei îşi anunţă familia că au fost diagnosticate cu acest tip de cancer. Boala aceasta distruge viaţa normală a femeii, poate destramă familii şi lasă copii mici fără mame.“ Însă vaccinul tetravalent (împotriva tulpinilor 6, 11, 16 şi 18) previne mult mai multe suferinţe provocate de HPV.

CONTROVERSE DESPRE VACCINARE

1. Nu mai este nevoie să ne vaccinăm, pentru că bolile au dispărut

Singura boală eradicată prin vaccinare este variolă. În curs de eradicare este poliomielita – în 2012 mai existau trei ţări endemice în lume: Nigeria, Pakistan şi Afganistan. Cum este şi firesc, prin vaccinare a scăzut foarte mult mortalitatea prin bolile care înainte făceau ravagii, precum şi numărul de îmbolnăviri prin aceste cauze. Însă pericolul nu a dispărut. CDC da exemplul Uniunii Sovietice, care a înregistrat o epidemie de difterie în intervalul 1989-1994, din cauza reducerii vaccinărilor. Dacă în 1989 au fost diagnosticate cu difterie 839 de persoane, în anul 1994, cifra a crescut la 50.000, dintre care 1.700 au fost decese. „Graţie vaccinărilor efectuate timp de zeci de ani, multe dintre aceste boli sunt din ce în ce mai rare şi deci există riscul de a «le uita» şi de a ne gândi «la ce bun să mă mai vaccinez, că tot nu am văzut pe nimeni cu boala această?». Dar nu le vedem tocmai de aceea, pentru că mulţi se vaccinează. Cu cât numărul celor care renunţă la vaccinare va creşte, cu atât riscul ca aceste boli să se întoarcă este mai mare“, subliniază dr. Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

2. Persoanele care s-au vaccinat riscă să facă boala şi la maturitate, deci degeaba ne vaccinăm

Niciun vaccin nu este sută la sută eficace. În realitate, unul din zece copii care au primit vaccinul nu dezvoltă anticorpi şi, deci, poate face boală. Cu toate acestea, procentul este mult mai mic decât în eventualitatea în care majoritatea nu s-ar vaccina. În plus, un lucru confirmat chiar de către medici este acela că imunitatea naturală, obţinută în urmă trecerii prin boală, este mai bună decât imunitatea indusă artificial. Totuşi, riscurile expunerii la tulpina sălbatică a virusului sunt prea mari pentru a opta pentru el. Ne explică dr. Irina Codiţă: „Perioada de timp pentru care se obţine imunitatea este, de regulă mai scurtă după vaccinare decât după trecerea naturală prin boală. Aceasta se întâmplă pentru că materialul cu care se realizează vaccinarea constă din microorganisme inactivate (omorâte), atenuate sau din fragmente din microorganismul care provoacă o anumită boală infecţioasă. Păcălim, într-un fel sistemul imunitar, pentru ca acesta să elaboreze factorii de apărare, dar stimulul nu poate fi la fel de puternic ca în cazul în care în organism pătrunde microorganismul virulent, ce determină trecerea prin boală. De aceea, schemele de vaccinare cuprind şi rapeluri (revaccinări la anumite perioade de timp), pentru întărirea imunităţii obţinute prin vaccinarea iniţială“. 

3. Persoanele care nu se vaccinează sunt un pericol pentru comunitate

Afirmaţia este parţial adevărată. Contează cât de multe persoane nu se vaccinează. Atunci când majoritatea indivizilor din comunitate sunt vaccinaţi, ei nu riscă să ia microbul de la indivizii nevaccinati, în eventualitatea în care aceştia se contaminează (prin contact cu o persoană venită dintr-o zona în care circulă germenul, de exemplu) şi nici să îl transmită mai departe. CDC relatează despre o epidemie de pojar izbucnită în câteva state din SUA, după ce turişti nevaccinati RRO au adus virusul din România. Expuse riscurilor sunt chiar persoanele care nu se vaccinează —fie pentru că aşa au decis părinţii lor, fie pentru că au contraindicaţii de vaccinare (copiii cu sistem imunitar slăbit, de exemplu). Este o ironie şi o dovadă a bunelor intenţii, dar şi a dezinformării celor care promovează curentul antivaccinare —cu cât convingi mai multe persoane să nu îşi vaccineze copiii, cu atât propriul tău copil nevaccinat va fi în pericol mai mare de a face o boală contagioasă!

În acest moment, minoritatea neimunizată este protejată tocmai de majoritatea care a primit vaccin şi al cărei sistem imunitar omoară germenul cu care intră în contact. „Dacă un număr suficient de membri ai unei comunităţi se vaccinează împotriva unei boli contagioase, majoritatea membrilor comunităţii sunt de asemenea protejaţi, deoarece şansa ca boala să se răspândească este foarte mică. Deci, am putea spune că există şi o responsabilitate civică, socială a fiecăruia dintre noi, dacă ne dorim să trăim într-o lume mai sigură“, ne spune dr. Adriana Pistol, directorul CNSCBT.

4. Vaccinurile sunt un pericol pentru sistemul imunitar în formare al copilului. Tot ele se fac vinovate de creşterea numărului de alergii

Asocierea dintre vaccinări şi apariţia alergiilor sau a tulburărilor de imunitate nu este demonstrată. Dr. Adriana Pistol lămureşte problema: „Sistemul imunitar al nou-născuţilor se confruntă imediat cu o serie de provocări diferite. Bebeluşii sunt capabili să răspundă la milioane de virusuri şi de bacterii diferite, deoarece au miliarde de celule imunologice care circulă în organismul lor. Vaccinurile administrate în primii doi ani de viaţă reprezintă «o picătură de apă dintr-un ocean» (expresie folosită într-un studiu realizat de Paul Offit şi colaboratorii în 2002), din ceea ce sistemul imunitar al unui copil întâlneşte şi administrează cu succes în fiecare zi“. Mai exact, dintre milioanele de microbi cu care ia contact bebeluşul, doar 11 sunt ţinuţi la distanţă de vaccinurile primelor luni, astfel că sistemului imunitar îi rămâne suficient material cu care să se „instruiască“.

Studiul coordonat de dr. Paul Offit, şeful secţiei de Boli Infecţioase de la Spitalul de Copii din Philadelphia, a fost publicat în revista ştiinţifică respiratoryreviews.com şi a adus în discuţie şi ipoteza igienei: copiii care trăiesc într-un mediu aproape steril au componenta imunităţii care previne alergiile mai puţin dezvoltată, prin lipsa de antrenament, de expunere la microbi inofensivi. De aceea, alergiile sunt mai frecvente în rândul copiilor care trăiesc în ţările vestice, în condiţii mai bune de igienă, decât în rândul copiilor din ţări sărace. Faptul că primii sunt mai vaccinaţi decât cei din urmă, consecinţa aplicării unor programe naţionale de sănătate, nu înseamnă că vaccinurile stau la originea alergiilor. Mai mult, infecţiile care se pot preveni prin vaccinare, cum sunt tusea convulsivă, pojarul, oreionul şi rubeola, sunt boli foarte contagioase, adică uşor de transmis de la o persoană la alta, indiferent de nivelul de igienă.

5. Poliomielita este, de fapt, provocată de excesul de zahăr

Poliomielita sau paralizia infantilă este provocată de un virus. El are transmitere fecal-orală, de la om la om, adică se elimina prin scaun şi ajunge în organism prin intermediul mâinilor murdare. Ipoteza care leagă poliomielita de consumul de zahăr este vehiculată pe bloguri de către adepţii curentului antivaccinare şi se leagă de observaţia că, înainte de introducerea vaccinării, numărul de cazuri de poliomielita creştea în timpul verii. Nu este sigur dacă vara copiii mănâncă mai multe dulciuri, dar este foarte probabil că se joacă mai mult timp în aer liber şi sunt astfel mai expuşi contaminării, deoarece virusul se multiplică şi rezistă mai mult timp la temperatura crescută şi umiditate. Ipoteza zahărului a fost adusă în discuţie pentru a minimiza importantă bolii şi a vaccinării, după ce s-au înregistrat cazuri de poliomielită post-vaccinare. Tragediile, extrem de rare, au apărut în cazul copiilor cu un sistem imunitar slăbit care au primit vaccin polio atenuat (cu virus neomorât, dar cu agresivitate scăzută), în loc să primească vaccinul inactivat.

În februarie 2006, lumea întreagă a asistat la deschiderea mormântului KV63 în Valea Regilor din Egipt – primul cavou găsit în acea zonă de la Tutankhamon încoace. Pe măsură ce arheologii căutau dovezi despe ce anume reprezintă mormântul KV63, au început să apară indicii care făceau legătura cu Faraonul Tutankhamon.

Trei ani mai târziu, dr. Otto Schaden și echipa sa s-au întors la KV63 și se pare că au rezolvat misterul. Acest film documentar se bazează pe teoria că mormântul a fost folosit pe post de ascunzătoare în ritualul de pregătire a înmormântării lui Tutankhamon însuși.