Totul trece şi se transmite prin mâini şi asupra a tot ce atingeţi lăsaţi urme pe care voi singuri le imprimaţi. Faptul că se poate ca după amprentele digitale să se descopere identitatea unei anumite persoane, şi că în întreaga umanitate nu există două amprente identice dovedeşte că mâna e capabilă să exprime caracterul unic al unei fiinţe. Tot ceea ce trece prin mâinile voastre, fluidele voastre, emanaţiile voastre, se impregnează cu chintesenţa fiinţei voastre. Un adevărat medium, un adevărat clarvăzător poate, plecând de la un obiect pe care l-aţi atins, să cunoască calităţile voastre, defectele voastre, starea voastră de sănătate, evenimentele vieţii voastre actuale şi ale vieţii voastre trecute.
Lăsaţi deci amprente pe toate obiectele pe care le atingeţi. Când dăruiţi un obiect cuiva, odată cu acel obiect daţi şi ceva din voi înşivă şi dacă nu trăiţi o viaţă convenabilă, el va transmite undele negative pe care le-aţi introdus în el. Chiar dacă acel cadou e un obiect magnific şi de mare preţ, el nu va face nici un bine celui căruia l-aţi dăruit. Pentru că nu e suficient a dori să facem o plăcere cuiva pentru a-i face şi un bine. Pentru a face bine, trebuie că nu numai inima, dar şi intelectul şi corpul fizic, prin emanaţiile lor pure şi luminoase, să realizeze acel bine. Dacă nu, daţi ceva bun, dar învelit de miasme.
Mâinile noastre sunt că nişte antene care au posibilitatea de a atrage şi de a recepţiona curenţi de energie din oceanul cosmic în care suntem scufundaţi. Şi dacă nu captăm decât foarte slab aceşti curenţi, e pentru că conştiinţa noastră e în altă parte sau e adormită. Magii ştiu să se folosească de mâinile lor pentru a primi forţe sau de a le proiecta, pentru a le reţine sau a le orienta, pentru a le amplifică sau a le diminua… Se spune în Vechiul Testament că atunci când Moise ridică mâna în timpul bătăliilor, poporul sau obţinea victoria. Pentru că Moise cunoştea puterile mâinii, el proiecta forţe şi atrăgea entităţi care veneau să-i ajute pe războinici; şi când bătălia se prelungea şi el începea să obosească, veneau alţi bărbaţi să-i susţină braţul.
Dacă putem utiliza puterea mâinii pentru ostilităţi, de ce să nu o utilizăm pentru a crea dragoste şi armonie? Când unii sunt pe cale de a se masacra, ridicaţi mâna şi ei vor aruncă armele pentru a se îmbrăţişa. Ei nu vor mai vrea să se bată, pentru că vor recepţiona undele benefice pe care le trimiteţi. Doar cel ce ştie cum să ţină mâna pentru a primi forţe şi a le proiecta asupra lui însuşi şi asupra altora pentru a echilibra, a curată, a hrăni, a animă, devine un fiu al lui Dumnezeu.
Importanță mâinii apare în particular în viaţă cotidiană, pentru că ea serveşte că mijloc de comunicare între fiinţe. Când oamenii se întâlnesc sau se despart, ce fac ei? Ei ridică braţul, pentru a salută, sau îşi strâng mâna. De aceea, trebuie să fiţi vigilenţi asupra a ceea ce daţi cu mâna. Dacă o faceţi pentru a salută, e pentru a face bine, e pentru a da ceva. Cel ce nu ştie să dea nimic arată cât de sărac şi mizerabil este. Evident, pentru mulţi, o strângere de mâna sau un salut al mâinii nu sunt decât semne convenţionale, şi în acest caz, ar fi mai bine să se abţină. Dacă salutăm distant, rămânând închişi, e inutil. Dar pentru cei care au conştiinţa trează, e un gest formidabil de semnificativ şi operant prin care poate încuraja, consola, umple de viaţă creaturile, prin care le poate da multă dragoste. Un salut trebuie să fie o adevărată comuniune, să fie puternic, armonios, viu.
Dar mâna nu e numai un mijloc de a intra în relaţie cu fiinţe umane, ea e de asemenea un mijloc de a intra în relaţie cu natura. Când un adevărat mag deschide uşa sa, dimineaţa, el salută toată natura, arborii, cerul, soarele. El ridică mâna şi spune bună ziua întregii creaţii. Poate vă întrebaţi la ce serveşte acest lucru. Ei bine, pentru a se lega de îndată la sursa vieţii. Da, pentru că natura vă răspunde. Când vă apropiaţi de un lac, de un munte, de o pădure, să le salutaţi şi să le vorbiţi. Încercaţi să faceţi şi voi la fel, şi veţi simţi în interior că ceva se echilibrează, se armonizează, şi multe obscurităţi şi lucruri neînţelese vă părăsesc, foarte simplu, pentru că v-aţi decis să salutaţi natura vie şi creaturile care o locuiesc. În ziua în care veţi şti să întreţineţi aceste legături vii cu întreaga natură, veţi simţi adevărata viaţă intrând în voi.
Mâna e un instrument magic. Tot ceea ce fac oamenii în prezent cu ea, e nimic în comparaţie cu ceea ce ar putea face. Prin mâini, omul ajunge la tot ce posedă şi tot viitorul sau este încă în mâinile lui. Da, la fel cum universul se reflectă în diferitele organe ale corpului nostru, organele corpului nostru se reflectă în mâna. Faţă de corpul nostru, mâna are aceleaşi relaţii pe care la are corpul nostru faţă de univers.
Povestea cristalelor este una foarte amplă şi mulţi au încercat să o scrie. Legendele şi folclorul ne trimit înapoi la începuturile umanității când se credea că forţele vehiculate de cristale fixează câmpul subtil al Pământului astfel încât sufletele fiinţelor umane se puteau încarna.
Asemenea oricărui aspect al materiei, cristalele sunt compuse din particule foarte mici, numite atomii. Aceste elemente care compun planul fizic sunt compuse la rândul lor din particule şi mai mici: protonii şi electronii. Dacă examinăm foarte atent aceste unităţi fundamentale, descoperim că ele nu sunt materie, ci vibraţii subtile, fiecare dintre ele fiind racordată la energia macrocosmică. Întreaga lume fizică a fost creată datorită diferitelor variaţiuni şi combinări între atomi; modul în care atomii se unesc cu alţi atomi determină tipul moleculelor care se vor forma şi substanţele ce vor rezulta. În cazul formării structurilor cristaline (de exemplu cuarţul transparent) atomii se aranjează într-o perfectă armonie şi unitate — de parcă şi-ar fi dat mâinile şi s-ar fi aranjat de la sine într-un puzzle. Această integritate se manifestă şi la nivel molecular în măsura în care toate moleculele vibrează pe aceeaşi frecvenţă. Această microstructură sau reţea, determină proprietăţile fizice ale cristalului: forma exterioară, duritatea, dispunerea planurilor, tipul de fracturare, greutatea specifică şi proprietăţile sale optice.
Lumea cristalelor e compusă din şapte familii. Fiecare familie are propria sa structură geometrică, similaritate moleculară şi „descendenţa” de cristale formate pe baza reţelei geometrice comune. Cristalele individuale prezintă aceeaşi structură pe care o regăsim la nivel molecular sau în desenul geometric cosmic. Fiecare sistem cristalin are propria axa imaginară de rotaţie şi propriul unghi de intersecţie cu axa. Lungimile axelor şi unghiurile dintre ele definesc forma cristalului. Cele şapte specii întâlnite în lumea cristalelor sunt: sistemul izometric (cubic, precum fluoritul), tetragonal (cu patru fete, asemenea vulfenitului), hexagonal (cu şase fețe, smaraldul), trigonal (cu trei fețe, turmalinul), ortorombic (cu formă rombică, topazul), monoclinic (cu o singură înclinaţie, azuritul) şi triclinic (cu trei înclinaţii, turcoazul). Aceste şapte categorii cristaline primare sunt prototipuri naturale la nivelul întregului Univers, care se manifestă în planul terestru prin intermediul lumii cristalelor.
Modul ordonat în care atomii se aranjează în cadrul unei structuri cristaline oarecare este factorul care face ca aceste forme materiale să fie întregi şi complete în ele însele. Fiecare unitate individuală de energie se racordează la energia macrocosmică şi se uneşte apoi armonios cu atomii vecini de acelaşi fel pentru a crea o formă de materie deosebit de pură. Această manifestare fizică de unitate vibrează la unison cu armonia cosmică care a creat-o. Pe parcursul acestui proces pot fi văzute forme perfecte, culori strălucitoare şi irizaţii puternice de lumină. Prin intermediul porţiunii de la vârf, cristalul pune în legătură şi racordează fiecare moleculă, atom, proton, neutron şi electron la sursa universală de energie infinită. Cristalele au capacitatea de a primi, conţine, proiecta, emana, reflecta şi refracta lumina, cea mai înaltă formă de energie cunoscută în universul fizic.
Când cristalele, asemenea oricărui lucru ce aparţine lumii materiale, sunt cercetate în profunzimea structurii lor, devine evident faptul că toate manifestările fizice reprezintă vibraţiile în diverse game de frecvenţa ale uneia şi aceleiaşi esenţe primare. Când mintea umană îşi lărgeşte orizontul, înglobând astfel realitatea, limitările minţii sunt depăşite şi porţile în spatele cărora se ascund dimensiunile superioare ale existenţei se deschid larg. Cristalele ne pot ajută în acest proces de trezire, arătându-ne şi învăţându-ne cum să ne racordăm la această esenţă care creează şi conţine Universul că întreg.
De-a lungul timpului, omenirea a utilizat puterea cristalelor şi a pietrelor în scopuri diferite. Cele mai vechi legende despre cristalele magice ne duc la Atlantida. Se presupune că oamenii acestei rase avansate foloseau cristalele pentru a canaliza şi utiliza energia macrocosmică. Se prea poate ca această civilizaţie legendară, posesoare a unei ştiinţe avansate, să fi folosit cristalele pentru a produce raze de lumină de care se serveau în scopul comunicării telepatice cu propriii strămoşi. De asemenea, ei foloseau puterea cristalelor în diferite scopuri practice. Legenda spune că, înainte ca Atlantida să fie distrusă, înţelepţii au dorit să păstreze cunoştinţele moştenite. Ele nu au fost scrise în cărţi de teamă că nu vor supravieţui cataclismelor. În înţelepciunea lor, bătrânii Atlantidei au încărcat anumite cristale cu informaţii şi le-au reintrodus în pământ, având convingerea că ele vor fi redescoperite în momentul în care omenirea va fi pregătită să primească înţelepciunea înmagazinată în ele.
Cristalele apar şi în Biblie
De-a lungul timpului, cunoaşterea puterii şi a potenţialului energetic al cristalului a fost folosită cu scopuri josnice. Multe din informaţiile valoroase au fost pierdute astfel, dar unele au rămas şi transpar în diferite culturi şi civilizaţii de-a lungul istoriei. În Biblie (Exodul) se menţionează faptul că placa pentru piept a unei armuri, confecţionată din 12 pietre preţioase, combinate şi dispuse pe 4 rânduri, i-a dat lui Aaron puterea lui Dumnezeu. Deşi nu se cunosc pietrele preţioase folosite, se presupune că ele i-au conferit incredibile puteri spirituale.
Alte utilizări ale cristalelor în istorie
Regii din străvechea Indie erau sfătuiţi să adune pietrele preţioase pentru a se proteja împotriva răului. Scrierile vechi de astrologie, redactate în sanskrită şi datând din aproximativ anul 400 î.Ch., fac o serie de observaţii detaliate despre originea şi puterea pietrelor. În acele timpuri, astrologii îi sfătuiau pe oameni să se protejeze de ghinion purtând diferite pietre pentru a contracara efectele influenţelor planetare negative.
În practica medicală a multor culturi străvechi se regăseşte portul amuletelor şi talismanelor în jurul gâtului. Se foloseau diferite pietre – în funcţie de boală – pentru a obţine efectul tămăduitor dorit.
În Roma antică se credea că obiectele externe (de exemplu pietrele) influenţau direct corpul. Relatări cuprinse în scrieri romane şi greceşti timpurii indică faptul că pietrele erau folosite ca talismane pentru sănătate, pentru apărare şi pentru dobândirea unor virtuţi.
De-a lungul istoriei, bijuteriile şi pietrele preţioase au fost asociate adesea cu sângele regal şi au fost purtate, cu eleganță, în coroane, au fost încrustate în tronuri sau folosite ca decoraţii. Mulţi regi au fost îngropaţi împreună cu imense colecţii de bijuterii şi pietre. Bogăţia tezaurului descoperit în mormântul regelui Tut din Egipt a uimit întreagă lume.
Indienii americani şi mayasii foloseau şi ei cristalele pentru diagnosticarea şi tratamentul diferitelor boli. Cristalele mari de cuarţ erau folosite în ceremonii speciale de către strămoşii amerindienilor în calitate de cristale „clarvăzătoare” în care puteau fi observate evenimente trecute sau viitoare. Anumite triburi de indieni mexicani credeau că dacă în timpul vieţii omul săvârșește doar fapte bune, sufletul său va intra după moarte într-un cristal; dacă cineva ar fi avut norocul să găsească cristalul, acesta i-ar fi vorbit direct inimii, l-ar fi tămăduit şi i-ar fi îndeplinit chiar şi visele.
La ce sunt folosite în prezent cristalele?
Din cele mai vechi timpuri, diferite civilizaţii au utilizat forţă cristalelor. Ele au fost folosite într-o mare varietate de scopuri şi moduri. Azi, datorită dezvoltării rapide a tehnologiei, cristalele sunt folosite pentru a transmite şi amplifica energiile în multe feluri. Cristalele de rubin – naturale sau artificiale – sunt folosite în chirurgia microscopică bazată pe laser.
În fiecare an sunt extrase şi prelucrate mii de kilograme de cristale de cuarţ. Ele sunt folosite în dispozitivele ultrasonice, la ceasuri şi la cipurile de memorie ale computerelor, ca oscilator pentru controlul frecvenţei radio în echipamentele electronice, ca transmiţător de energie de la un sistem la altul sau chiar cu rol de condensatori pentru stocarea energiei.
La nivel ezoteric pietrele şi cristalele pot fi folosite în meditaţie pentru a dezvolta intuiţia şi pentru a facilita înţelegerea cunoştinţelor dobândite. În timpul somnului cristalele sau pietrele pot fi aşezate sub pernă pentru a inspira vise plăcute şi profetice. Ele pot fi utilizate în practica medicală cu scopul de a calma emoţiile foarte puternice, pentru a rezolva problemele mentale şi pentru a remedia diversele dezechilibre ale corpului, ele pot fi ţinute în timpul naşterii pentru a da putere femeii, pot fi folosite în ritualuri şi în ceremonii sau pot fi păstrate în preajma plantelor, animalelor sau a copiilor care au nevoie de echilibru şi de sănătate.
Potenţialul cristalelor nu va putea fi niciodată prezentat în întreagă lui amploare. El reprezintă una din principalele contribuţii ale noii ere şi poate fi utilizat – şi va fi utilizat – pentru o imensă varietate de scopuri. Aceste învăţături sunt destinate oricărui om şi pot fi puse în practică de orice persoană care se simte atrasă şi interesată de ele.
Trebuie să avem totuşi grijă cum folosim puterea cristalelor. Această cunoaştere este doar acum revelată umanităţii, după mii de ani. Orice abuz în folosirea cristalelor se va întoarce împotriva celui ce îl comite. Cristalele şi pietrele preţioase fac parte, în mare măsură, din procesul de transformare planetară ce are loc la ora actuală. Folosiţi-le deci în mod conştient şi benefic.
Cazuri intrigante şi inedite vor purta privitorul spre esenţa infinitului. Adevărul ascuns, atât de complex şi de fascinant, se află dincolo de cea mai mare temere a fiecăruia dintre noi – Necunoscutul.
Misterioasa explozie din Tunguska este unul dintre cele mai interesante şi mai neobişnuite evenimente din istoria omenirii.
Evenimentul Tunguska (30 iunie 1908) reprezintă o explozie pe o suprafaţă enormă, care a doborât în jur de 2.000 kmp de pădure de pini lângă râul Tunguska, în centrul Siberiei. Energia exploziei a fost echivalentă celei a 10-15 megatone de trinitrotoluen. Mărturiile sugerează că un fragment uriaş de cometă, compus în special din praf şi gheaţă, s-a dezintegrat în atmosferă, mult deasupra suprafeţei Pământului, creând o sfera de foc şi o undă de explozie, dar nici un crater.
Martorii oculari vorbesc despre o minge de foc care a luminat orizontul, vizibilă iniţial de la 800 km depărtare, urmată de un cutremur de pământ şi de vânturi suficient de puternice pentru a dărâma chiar şi o clădire mică. Vaporizarea acestui obiect a împrăştiat praf în atmosfera, cauzând o luminozitate nocturnă neobişnuită a cerului în Siberia şi Europa, o vreme, după explozie.
Puţini ştiu că există şi o altă latură a egiptologiei, foarte puţin dezbătută şi cunoscută de publicul larg.
Egiptul este cunoscut mai degrabă ca un tărâm al secretelor. O altă istorie, una bineînţeles ţinută secret, ne vorbeşte despre o moştenire a acestei culturi de o adâncă înţelepciune şi abilităţi magice dobândite încă din cele mai vechi timpuri. Această istorie alternativă îşi găseşte ecou şi în alte vechi culturi şi civilizaţii, chiar şi în prezent, în diferite societăţi secrete şi organisme oculte. Un număr impresionanant de astfel de legături, ne dezvăluie o cu totul altă viziune despre cealaltă faţă a istoriei Egiptului.
Cele mai recente descoperiri arheologice şi ştiinţifice, pun într-o lumină nouă informaţiile legate de această civilizaţie şi importanţa ei în dezvoltarea lumii moderne.
Kabbalah este o tradiție veche, ce s-a născut acum peste 5000 de ani. Termenul kabbalah înseamnă în ebraică primire, receptare. De fapt, limba ebraică, considerată una din limbile sacre, a fost dezvoltată în mod special de către și pentru adeptii kabbalah, pentru a-i ajuta să comunice despre chestiuni spirituale. Kabbalah este o colecţie de texte evreieşti de magie care au fost oferite omenirii prin comuniune telepatică cu îngerul decăzut numit Raziel.
Acest film documentar pătrunde în lumea mistică a Kabbalah, care le oferă celor care o studiază, o hartă a Căii, numită Arborele vieţii. Prin aceasta se explică modul în care trebuie să comunice şi să invoce aceste spirite puternice. Informaţiile magice din kabbalah îşi au originea în Babilon şi Egiptul antic. Ea nu a ajuns în Europa în formă scrisă până în secolele XI şi XII. Cărţile secrete ale kabbalah conţin doar câteva mii de cuvinte, dar ele descriu pe larg un univers sferic, universuri paralele şi structura atomică a materiei, idei care vor deveni doctrine comune ale fizicienilor şi astronomilor moderni.
Cum e posibil ca o informaţie atât de complexă să fie cuprinsă în câteva texte străvechi cu puţin mai mari decât o revistă normală? Răspunsul e că aceasta a fost scrisă în coduri care sunt folosite pentru a ascunde informaţii complexe, sistematizate pe mai multe planuri, care vor fi ulterior studiate de alchimiştii medievali.
După ce realizăm că toate lucrurile sunt interconectate, geometria sacră devine o nouă modalitate de a înţelege lumea. La sfârşitul acestui filmul demonstrativ, veţi spune: Wow… chiar aşa! Eu cum de nu mi-am dat seama până acum?
Totul este mult mai simplu decât pare a fi, sau au vrut oamenii de stiinţă să ne facă să credem. Din păcate, mulţi dintre noi avem tendinţa de a complica lucrurile, dar acest documentar, ne ajută să le simplificăm.
Unele teorii, în special cea legată de teoria generală a relativităţii, sugerează faptul că anumite geometrii ale spaţiului sau anumite tipuri de mişcări în spaţiu pot permite călătorii în trecut sau viitor. În documentele de specialitate, oamenii de ştiinţă evită termeni precum: “deplasare” sau „călătorie în timp” (pentru simplu fapt că termenul “deplasare” în sine, s-ar referi exclusiv la o schimbare de poziţie în spaţiu într-o coordonată de timp variabilă), în schimb ei dezbat posibilitatea existenţei unor curbe de timp, un alt termen care se referă la un fel de bucle formate în spaţiu care permit obiectelor să se întoarcă în trecutul lor. Se cunosc soluţiile ecuaţiilor din teoria generală a relativităţii care descriu timpul spaţial ca fiind format din mai multe bucle de timp închise, însă din punct de vedere fizic acest lucru nu pare a fi încă plauzibil. Deşi aceste teorii au fost de cele mai multe ori folosite în diferite filme sau seriale artistice science-fiction, să ştiţi că acest subiect al călătoriei în timp, al „curbării” timpului şi spaţiului sunt mai reale decât am fost lăsaţi să credem.
Acest documentar ne aduce la cunoştinţă nenumărate evidenţe şi dovezi ale unor astfel de călătorii, lăsându-ne bineînţeles pe noi să decidem dacă ele există, au existat sau vor exista. Cert este că oamenii de ştiinţă consideră că Porţile Stelare deschid aşa numitele „găuri de vierme” în timp iar acest fapt este cunoscut şi secretizat de către unele guverne ale statelor din întreaga lume. Tot aici ni se dezvăluie amplasarea acestor Porţi Stelare pe Pământ precum şi cine anume încearcă să le deschidă şi mai ales de ce.
