Cancerul – Tratamente interzise

Cancerul este o epidemie care creşte pe zi ce trece, la nivel modial, cu statistici îngrijorătoare: 20.000 de oameni mor de cancer în fiecare zi; 1 din 3 oameni se va confrunta la un moment dat cu cancerul; 1.000.000 de americani sunt diagnosticaţi cu cancer în fiecare an.

Tratamentul standard pentru cancer a rămas acelaşi de multe decenii şi prevede intervenţii chirurgicale, radiaţii şi chimioterapie, acestea două fiind extreme de toxice pentru sănătatea celulelor şi a întregului organism.

Aceste tratamente, precum şi cercetările legate de cancer, generează încasări anuale de milioane de dolari pentru industria medicală, având în vedere că pentru un pacient se cheltuie în medie 50.000 de dolari în tratarea aceastei boli.

În ultimul secol, un număr mare de tratamente naturale împotriva cancerului au fost dezvoltate şi folosite în tratarea pacienţilor atât în Statele Unite, cât şi în alte ţări dezvoltate.

Zahărul – ne deteriorează imunitatea cu pană la 50%

Consumul de zahăr face parte din majoritatea dietelor moderne din ziua de azi, deşi cercetările arată că poate să deterioreze funcţiile imunitare cu până la 50% pentru o perioadă semnificativă de timp.

Zahărul a fost descris că fiind una dintre cele mai dăunătoare componente alimentare pentru sistemul nostru imunitar.

Ce indică cercetările despre zahăr şi funcţiile imunitare

Studii publicate anterior în “Revista Americană de nutriţie clinică şi studiu dentar” au arătat că în urma consumului a 100 grame de carbohidraţi, precum fructoză, glucoză, zaharoză, suc de portocale pasteurizat şi miere, abilitatea celulelor albe din sânge de a înghiţi şi de a distruge microorganismele şi particulele străine corpului, se inhibă.

Deteriorarea funcţiilor imunitare începe în mai puţin de 30 de minute de când zahărul a fost ingerat şi continuă pentru un interval mai mare de de 5 ore. Suprimarea cea mai înaltă a imunităţii are loc la două ore după consumarea zahărului, şi funcţia cea mai importantă a celulelor albe din sânge se micşorează cu până la 50%.

Celulele albe din sânge joacă un rol important în mecanismul de apărare a corpului împotriva infecţiilor. Deci, când capacităţile celulelor albe sunt afectate, răspunsul global al imunităţii corpului este grav afectat.

S-a demonstrat de asemenea că, consumul a 75 de grame de zahăr a dus la reducerea activităţii limfocitelor. Limfocitele sunt celule albe din sânge produse de către amigdale, splină şi timus, care curaţă microorganismele şi compuşii toxici din corp.

Consumul mai mare de zahăr însemnă suprimarea imunitaţii

Este important de ştiut că în funcţie de cantitatea de glucoză consumată, efectul advers asupra celulelor albe ale sângelui este mai mare. Cu alte cuvinte, cu cât consumăm mai mult zahăr, cu atât este mai mare gradul de deteriorare a imunităţii.

Ce spun unii experţii despre zahăr şi imunitate

Dr. Joseph Pizzorno, fondator al Universităţii Bastyr din Kenmore, Washington, a enumerat în cartea să Întreaga sănătate, mai mulţi factori care degradează sistemul imunitar. Aceştia sunt chimicalele toxice, stresul, odihnă inadecvată, candida, suprainfecţia intestinelor, poluarea, vaccinarea, metalele grele, pesticidele şi printre altele, deficienţele nutriţionale. În capul listei se situează consumarea zahărului şi a altor carbohidraţi concentraţi.

Dr. Joseph Mercola afirmă de asemenea că zahărul ne deteriorează sistemul imunitar şi că ne determină să ne îmbolnăvim mai repede.

Concluzii

Zaharurile simple, chiar şi acelea pe care le găsim în sucurile de fructe, suprimă imunitatea – de aceea este necesar să evităm consumarea zahărului când încercăm să scăpăm de o infecţie. Posturile de scurtă durata pot ajută la creşterea sistemului imunitar prin menţinerea nivelului scăzut a zahărului din sânge, fiind foarte de folos în prima şi a două zi de infecţie acută. Totuşi un post pe durata mai lungă, duce la epuizarea nivelelor de energie şi devine contraproductiv.

Ţinând cont de cantităţile de sucroză şi alte zaharuri rafinate care apar în mod tipic în dieta modernă, rezultă că multe persoane au în mod evident un sistem imunitar compromis, ceea ce îi determina să fie predispuşi la riscuri mai ridicate de boli cronice, printre care şi cancerul.

Amintindu-ne de efectul advers pe care îl are zahărul asupra funcţiilor imunitare, consumarea acestuia trebuie să fie monitorizată cu grijă mai ales în cazul copiilor care sunt predispuşi spre o astfel de alimentaţie. Acest lucru este adevărat în special pentru produsele care conţin zaharuri rafinate, care sunt în mod normal lipsite de nutrienţi importanţi care ar ajuta şi ar hrănii sistemul imunitar.

Sursa: http://viataverdeviu.ro/cercetarile-au-aratat-ca-acest-produs-poate-sa-ne-deterioreze-imunitatea-cu-pana-la-50/

41 de fructe şi legume – uzină de nutrienţi

Suntem permanent bombardaţi de titluri care promovează un fruct sau o legumă ca fiind o uzină de nutrienţi, sau un superaliment dar ce înseamnă de fapt aceste apelative? Toate fructele şi legumele proprietăţi egale? Ce este mai sănătos, un măr sau o banană?

Răspunsul la aceste întrebări poate fi greu de dat —depinde mult de dieta fiecăruia în parte, dar şi de problemele sale de sănătate. Pentru o persoană cu deficienţă de potasiu, o banană pe zi ar putea să rezolve situaţia, în timp ce pentru cei care au deficit de fier sau vitamina C, varza kale ar fi o opţiune mai bună.

În încercarea de a face lumină asupra lucrurilor, Jennifer Di Noia, profesor de sociologie la Universitatea William Patterson, a folosit informaţii culese de Departamentul de agricultură S.U.A pentru a determina conţinutul nutritional total al 47 de fructe şi legume diferite.

Având în vedere că prin gătire se pierde din conţinutul nutritiv al unor alimente, Di Noia a analizat fiecare fruct sau legumă în starea sa crudă, măsurând nivelul a 17 nutrienţi esenţiali identificaţi de Organizaţia de Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite şi de Institutul de Medicină, ca fiind cei mai importanţi în menţinerea sănătăţii: proteină, calciu, fibre, tiamină, potasiu, niacină, zinc, riboflavină, folati, fier şi vitaminele A, B6, B12, C, D, E, şi K.

Din analiză sa au rezultat 41 alimente despre care se poate spune că sunt o “uzină de nutrient” — definite ca fiind sursa a cel puţin 10 % din doza zilnică recomandată a fiecărui nutrient, într-o porţie de 100 calorii (raportat la o dietă de 2,000 de calorii). Mai jos, aveţi lista de fructe şi legume:

 

1. Năsturelul

2. Varza chinezească

3. Sfecla mangold

4. Frunzele de sfeclă roşie

5. Spanacul

6. Cicoarea

7. Salata creaţă

8. Pătrunjelul

9. Lăptuca

10. Loboda

11. Frunzele de napi

12. Frunzele de muştar

13. Andivele

14. Arpagicul

15. Kale

16. Frunzele de păpădie

17. Ardeiul gras verde

18. Rucola

19. Broccoli

20. Dovleacul

21. Varza de Brussels

22. Ceapa verde

23. Gulia

24. Conopida

25. Varza

26. Morcovul

27. Roşia

28. Lămâia

29. Salata Iceberg

30. Căpşunile

31. Ridichea

32. Dovlecii de iarnă (toate soiurile)

33. Portocala

34. Lămâia verde (lime)

35. Grapefruit (roz şi roşu)

36. Rutabaga

37. Napul

38. Murele

39. Prazul

40. Cartoful dulce

41. Grapefruit (alb)

Şase alimente care nu au intrat în lista sunt : usturoiul, mandarina, ceapa, afinele, merişorul şi zmeura. Asta nu înseamnă că nu sunt sănătoase, sau că nu aduc beneficii sănătăţii, doar că acestea nu au aceeaşi concentraţie nutritivă ca restul de 41 de alimente.

Di Noia subliniază faptul că analiza sa nu reprezintă o concluzie finală despre alimentele şi legumele cele mai sănătoase — există alte alimente care pot fi considerate mai bogate în alţi nutrienţi — dar, spune ea, “definirea aportului nutritiv din punctul de vedere al energiei furnizate poate ajuta consumatorii să se orienteze în funcţie de nevoile lor zilnice în scopul obţinerii alimentelor cu cel mai concentrat aport nutritiv din grupul acestora.”

 Sursa: http://viataverdeviu.ro/41-de-fructe-si-legume-care-si-au-castigat-calificativul-de-uzina-de-nutrienti-din-partea-expertilor/

 

Ce se află în spatele bolilor

Suntem cu toţii trup, minte, suflet şi toate lucrează împreună pentru noi. Atunci când una din cele trei suferă, se crează un dezechilibru în tot sistemul. Sufletul şi mintea sunt cele care trimit semnale corpului nostru. Dacă alegem să ignorăm semnele şi să tratăm numai organul pentru a scăpa de durere, fără a depista cauzele, boala ar putea reveni. Dacă însă mergem mai departe şi căutăm în noi, în interior, lucrurile ar sta cu totul altfel. Iată de ce expresia “corpul nu minte” este valabilă atât în cazul sănătăţii morale şi etice cât şi în ceea ce priveşte obiceiurile noastre alimentare. Toate, absolute toate, erorile noastre morale se înregistrează în corp şi pot avea o influenţă nefastă asupra stării mentale şi fizice.

Boala poate fi definită ca un mesaj. Şi ea a şi fost pusă în acest context, încă de pe vremea lui Descartes, care a văzut şi a susţinut că există o puternică legătură între minte şi trup. În zilele noastre, renumitul bioenergetician, rusul Serghei Lazarev, în cartea “Cauzele spirituale ale bolilor” enumeră potenţialele cauze care s-ar afla de fapt, în spatele unor afecţiuni.

Boli pulmonare

Cel care se confruntă cu astfel de boli este o persoană temătoare, care într-o viaţă anterioară, a trăit numai pentru valorile materiale. Îi este frică să iubească lumea, să simtă plăcerea şi bucuria de a trăi.

Boli suprarenale

Persoanele care suferă de boli renale sunt, în marea lor majoritate, oameni care nu se iubesc, care nu se respectă şi nutresc sentimente de desconsiderație față de ele însele.

Anemiile

Anemia ascunde în spatele ei o persoană egoistă, care nu vrea să-şi irosească talentul pentru a-i ajuta pe cei din jur. În plus, afecţiunea rezultă din utilizarea incorectă a oxigenului la nivelul globulelor roşii.

Alergiile

Alergiile se nasc din cauza nenumăratelor supărări şi nemulţumiri la adresa apropiaţilor şi a societăţii în general.

Acneea

Serghei Lazarev, susţine că acneea poate fi rezultatul sentimentelui de neacceptare a propriei persoane.

Alcoolismul

Aceastlă  boală ascunde nenumărate neîmpliniri şi frustări. De la o copilărie nefericită, în care unul din părinţi a lipsit din peisaj şi până la neacceptarea propriei persoane, ura pentru cei din jur şi lipsa acută a sentimentului de iubire, toate duc la apariţia alcoolismului.

Bolile nervoase

Iată că trăim în secolul cu cei mai mulţi oameni care suferă de boli nervoase. Cum s-a ajuns aici şi mai ales de ce, explică Lazarev în cartea sa. Se pare că totul porneşte de la propriile nemulţumiri şi de la incapacitatea de a ne iubi pe noi înşine. Depresia, spune el, “este o agresiune împotriva ta însuţi. Conflictul cu spaţiul în care trăieşti predispune la dizarmonii nervoase.”

girls_road_model_photo_shoot_87274_1280x1024-1024x819

Grijile permanente sunt păcate împotriva propriei tale naturi. Ele au urmări asupra sistemului nervos sau asupra acelor boli care ţin de somatizări nervoase. Nemulţumirea de sine, neîncrederea în propria persoană duce la dizarmonii psihice, bolile de vedere, de auz, de percepţie.

În plus, printre cei mai predispuşi la a fi afectaţi de boli nervoase sunt cei care nu cred în Dumnezeu, precum şi cei care poartă duşmănie, sunt bârfitori, veşnic nemulţumiţi de ceea ce au şi nu-şi iubesc aproapele.

Cancerul

Cncerul a fost defint de Lazarev ca fiind boala întristării, a reprimării sentimentelor, a nemulţumirii faţă de sine, de soartă şi de viitor. Toate emoţiile ascunse pot da naştere acestei afecţiuni. Reprimarea lor nu este soluţia salvatoare, din contră. Femeile care suferă foarte mult din iubire sau trădare, riscă să dezvolte cancer mamar.

Gândirea agresivă faţă de alţii, în timp contribuie la dezvoltarea cancerului la stomac, jignirile grave aduse persoanei iubite ne pot face să suferim de cancer la gură, iar lipsa dorinţei de a trăi poate dezvolta un cancer la prostată. De fapt, această afecţiune nimicitoare nu este altceva decât o boală a sufletului, fapt ce face şi mai dificilă vindecarea. Tot ceea ce vine din interior este mult mai puternic şi mai rezistent faţă de ceea ce vine din exterior. Vindecarea sufletului este esenţială în lupta împotriva cancerului.

Coloana vertebrală

Coloana “poartă pe umeri” amprenta împlinirilor, a temerilor şi a blocajelor. Suferinţele coloanei au un substrat spiritual cu o încărcătură maximă. O neîmplinire profundă, o supărare pe cea mai dragă fiinţă sau incapacitatea de a te detaşa de problemele trecutului, apasă cu o greutate năucitoare pe coloana vertebrală. “Durerile sau blocajele în partea de mijloc a coloanei indică un sentiment de culpabilitate şi dificultăţi de detaşare faţă de trecut. Durerile sau blocajele în partea de sus a coloanei indică neînţelegerea de către anturaj, o lipsă de susţinere afectivă, impresia permanentă că are nişte responsabilităţi greu de suportat”.

Diabetul

Diabetul poate fi provocat din punct de vedere spiritual de programele distructive ale celorlalţi. Cauza principală este dorirea unui rău cu toată fiinţa ta, unei persoane pe care ai iubit-o sau o iubeşti în continuare.

Ficatul

Rolul ficatului este acela de barieră ce ripostează la supărările şi frustrările oamenilor şi păstrează o mânie reprimată. Problemele celor care suferă de o boală a ficatului vin dintr-o mânie îndreptată împotriva propriei persoane. Este rezultatul unui conflict între minte şi trup ce nu a putut fi depăşit. Nu trebuie uitat faptul că ficatul este puternic influenţat atât de energiile pozitive, de gândurile bune, cât şi de cele negative, pesimiste. 

Inima

Centrul iubirii, de la ea porneşte starea de bine, încărcătura emoţională pozitivă şi tot de la ea pornesc şi cele mai grave probleme şi supărări. Neexprimarea sentimentelor poate fi o cauză esenţială a apariţiei problemelor cardiace. Depozitarea gândurilor şi frustărilor pe termen lung, insatisfacţiile, conflictele, gelozia şi supărarea generează hipertensiuni şi diverse alte boli de inimă.

Iată că, deşi este un subiect controversat, posibilele cauze spirituale ale bolilor sunt din ce în ce mai discutate şi demne de luat în seamă, inclusiv de către medici şi specialişti în medicina alopată. Meditând puţin asupra acestora, ne putem da seama cu uşurinţă că de fapt, totul stă în noi, în puterea noastră de a ne defini ca persoane mai bune, mai optimiste şi mai corecte. Să nu uităm niciodată că puterea se află în sufletul şi mintea noastră.

Sursa: http://noulpamant.ro/articole/holism/ce-se-afla-spatele-bolilor/

Top 5 surse de proteine vegetale

Deşi pentru unii pare greu de crezut, există surse de proteine de o calitate foarte bună, în afara regnului animal.

Iată cele mai bune surse de proteine vegetale uşor digerabile cu cele mai mari beneficii pentru sănătatea ta.

1. Spirulina şi chlorella

Spirulina, chlorella şi familia algelor atrag tot mai multă atenţie ca superalimente superlative care furnizează o largă gama de nutrienţi şi ajută la eliminarea din corp a metalelor grele. Ceea ce mulţi oameni nu cunosc, este că ele sunt şi o excelentă sursă de proteină vegetală.

Chlorella singură este citată în mod obişnuit ca având 58% proteine (şi uneori până la 75%), cu o echilibrare de aminoacizi importanţi, inclusiv toţi cei esenţiali pe care corpul uman nu îi poate produce. Când combini acest lucru cu abundenţă de enzime, probiotice şi fitonutrienti, chlorella devine o sursă de proteine de înaltă  calitate care mai sunt şi uşor digerabile.

2. Cânepa

Cânepa nu duce lipsă de beneficii pentru sănătate, inclusiv faptul că are raportul perfect între grăsimile omega-6/omega-3 (3/1), cea mai abundentă sursă de AGE (acizi graşi esenţiali), şi o bogată sursă de fitonutrienti, antioxidanţi şi steroli vegetali. Cânepa are până la 47% proteine, şi conţine 20 de aminoacizi; inclusiv cei 9 aminoacizi esenţiali pe care corpul nostru nu îi poate produce, ceea ce o face una dintre puţinele surse complete de proteine vegetale.

3. Polenul de albine

Polenul de albine este un aliment binecunoscut şi este considerat unul dintre cele mai complete şi echilibrate alimente ale naturii, cu o bogată sursă de vitamine, minerale, aminoacizi, hormoni, enzime şi grăsimi şi o semnificativă cantitate de antibiotice naturale. Polenul de albine are între 25-40% proteine, şi conţine 22 de aminoacizi care sunt de cinci până la şapte ori mai abundenţi la greutate egală comparativ cu carnea de vită, laptele, ouăle sau brânza. Mai adaugă şi incredibilul conţinut de enzime al polenului de albine şi ai o formă uşor digerabilă de proteine vegetale complete.

4. Chia

Chia este o străveche sursă de energie, utilizată de secole de unele dintre cele mai sănătoase popoare. Aceste seminţe sunt o incredibilă sursă de acizi graşi omega-3, antioxidanţi, fibre, calciu, magneziu şi potasiu. Chia are 21% proteine şi conţine toţi aminoacizii în proporţii adecvate, astfel încât este considerată sursă de proteină completă. Atunci când sunt înmuiate, seminţele absorb de 10 ori greutatea lor în apă, ceea ce ajută la hidratarea colonului şi evacuarea toxinelor din intestine. Acest lucru creează un sistem digestiv sănătos care absoarbe nutrienţii, inclusiv proteinele, într-un mod mai eficient.

Chia poate fi consumată cu cereale, smooothie-uri, cocături şi mâncată simplu ca budincă (odată înmuiată, are acest tip de consistenţă).

5. Quinoa

Quinoa este o plantă producătoare de seminţe originară din America de Sud. A fost considerată aliment sacru de către incaşi, şi este o excelentă sursă de mangan, magneziu, fosfor, fier, cupru, zinc şi vitaminele B6 şi B9. Quinoa are 14% proteine şi conţine toţi aminoacizii esenţiali, ceea ce o face o sursă de proteine completă. Mai are şi proprietăţi probiotice, ceea ce ajută la hrănirea bacteriilor benefice din tractul digestiv, acest lucru făcând-o uşor de digerat.

Poţi utiliza quinoa în multe feluri diferite, cel mai potrivit ca un înlocuitor al altor cereale precum orezul. Mai constituie şi un excelent mic dejun, ca alternativă la cereale sau ovăz, şi poate fi utilizată la multe cocături.

S-ar putea să fie dificil să treci de ideea că proteinele trebuie să provină din surse animale. Totuşi, poţi vedea acum, că în majoritatea cazurilor aceste surse vegetale de proteine sunt nu doar comparabile, ci superioare.

Sursa:  http://viataverdeviu.ro/top-5-surse-de-proteine-vegetale/

 

Usturoiul – remedii naturiste

Usturoiul, deşi este cunoscut mai degrabă ca aliment, poate fi la fel de bine folosit ca medicament pentru nenumărate afecţiuni printre care: căderea părului şi combaterea mătreţei, pentru întărirea unghiilor, eliminarea bătăturilor şi a ciupercii piciorului.

Usturoiul conţine peste 200 de substanţe bilogic – active: aminoacizi, enzime, minerale ca: potasiu, sulf, fosfor, calciu, siliciu, iod şi cantităţi importante de vitamine cum ar fi: A, B1, B2, C, ceea ce îl face să aibă calităţi terapeutice uimitoare descoperite încă din antichitate.

1. Alicina este un principal component activ al usturoiului fiind o substanţă cu un puternic efect atcibiotic. De aceea el este considerat că fiind cel mai puternic antibiotic natural cunoscut sub formă de aliment pur. Viruşii de răceală, gripă sau viroză, nu au nicio şansă în faţa lui. Descompune flegma, combate infecţiile, degajează sinusurile, bronhiile, plămânii şi omoară microbii.

2. Este un aliat valoros pentru frumuseţea picioarelor. Atunci când apar bătături dureroase, se poate utiliza usturoiul ca remediu rapid. Într-un vas mic se pun doi căţei de usturoi pisaţi, se adaugă o lingură de ulei călduţ de măsline sau de floarea soarelui, apoi se amestecă bine până când se obţine un unguent gras care se aplică pe partea dureroasă a bătăturii, după care piciorul se înveleşte cu o pânză din bumbac sau cu tifon.

3. Pentru unghii rezistente, într-o sticluţa de lac de unghii se adaugă usturoi tocat şi se lasă la macerat între 7 şi 10 zile. Acest amestec se aplică direct pe unghii.

4. Pentru regenerarea părului, se amestecă într-un recipient: o lingură de ulei de ricin, un gălbenuş de ou, o lingură de miere de albine şi o lingură de usturoi pisat şi stors. După ce se obţine o mască omogenă, se amestecă ingredintele cu puţin şampon. Această soluţie se aplică pe părul bine spălat şi se ţine pe cap timp de o jumătate de oră, acoperit cu o folie de plastic sau cu un prosop. După timpul scurs, părul de spală cu şampon şi se clăteşte bine. Acest tratament se face odată pe săptămână.

5. Pentru întărirea rădăcinii părului şi prevenirea căderii lui se pisează usturoiul şi se amestecă cu ulei de măsline, după care se strecoară printr-un tifon şi se unge părul până la rădăcină. Se acoperă capul cu un prosop şi se lasă să acţioneză timp de 4-5 ore. La final părul se spală cu şampon şi se clăteşte. Procedeul se repetă o dată sau de două ori pe săptămâna.

6. Pentru combaterea mătreţei se pune la macerat o mână de căţei de usturoi curăţat şi pisat în 60 de ml de alcool pur de 95 de grade. Se lasă astfel la macerat timp de 3-4 zile după care se filtrează şi se adaugă apă distilată şi esenţă de lămâie pentru eliminarea mirosului. Soluţia rezultată se aplică pe părul curat, se masează pielea capului şi apoi se clăteşte părul.

7. Pentru combaterea acneei se aplică sucul de usturoi obţinut prin pisare şi filtrare, pe zona cu probleme şi se lasă să acţioneze timp de 30-40 min, o dată pe săptămână.

8. Usturoiul este recomandat de fitoterapeuti pentru proprietăţile sale antiseptice. Ucide paraziţi ca păduchii şi viermii intestinali.

9. Consumul regulat de usturoi previne gripa şi răceala dar şi cancerul gastric intestinal şi cel de prostată.

10. Diminuează riscurile de recidivă în cazul problemelor cardiace, reglează nivelul de glucoză în sânge la diabetici şi permite reducerea uşoară a tensiunii arteriale. De asemenea reduce nivelul de lipide din sânge – trigliceridele şi colesterolul.

11. Usturoiul este un bun diuretic.

Acesta plantă miraculoasă ocupă un rol foarte important în multe tratamente cosmetice şi medicinale, de aceea e bine să avem tot timpul usturoi în casă. Consumul lui în formă crudă fiind cel mai indicat. Mirosul neplăcut se poate elimina mestecând câteva frunze de pătrunjel sau câteva boabe de cafea.

Dr. Ryke Geerd Hamer: Cum traumele nerezolvate declanşează cancerul

Unul dintre cele mai interesante studii asupra terapiei pshihosomatice a cancerului provine din Germania. În decursul ultimilor zece ani, doctorul chirurg Ryke Geerd Hamer a examinat 20 000 de pacienţi cu toate tipurile de cancer. Dr. Hamer s-a minunat de ce cancerul nu pare niciodată să se răspândească direct de la un organ la ţesutul înconjurător. De exemplu, el nu a găsit niciodată cancer al colului uterin şi cancer al uterului la aceeaşi femeie. El a mai remarcat că toţi pacienţii lui canceroşi păreau să aibă ceva în comun: au fost victime ale unui conflict psiho-emoţional anterior declanşării bolii – de obicei cu câţiva ani mai înainte – un conflict care nu fusese niciodată pe deplin rezolvat.

Radiografiile cu raze X făcute de dr. Hamer au arătat în toate cazurile o umbră întunecată pe undeva prin creier. Aceste pete întunecate se găseau în aceleaşi locuri în creier pentru aceleaşi tipuri de cancer. Mai există şi o corelaţie de 100% între pată întunecată din creier, localizarea cancerului în corp şi tipul specific de conflict nerezolvat. Pe baza acestor descoperiri, dr. Hamer sugerează că atunci când suntem într-un conflict stresant care nu este rezolvat, centrul reflex emoţional din creier care corespunde emoţiei experimentate (de exemplu furie, frustrare, amărăciune) va ceda încetul cu încetul. Fiecare dintre aceşti centri emoţionali sunt conectaţi cu un organ specific. Când un centru cedează, va începe să trimită informaţii greşite organului pe care îl controlează, acest lucru având ca rezultat crearea de celule deformate în ţesuturi: celulele canceroase. El mai sugerează şi că metastaza nu este acelaşi lucru cu răspândirea cancerului. Ea este rezultatul noilor conflicte care ar putea fi produse de însăşi stresul de a avea cancer sau de terapiile invazive sau dureroase, şi chiar vătămătoare.

Dr. Hamer a început să includă psihoterapia ca pe o importantă parte a procesului de vindecare şi a decoperit că atunci când un conflict specific era rezolvat, cancerul înceta imediat să crească la nivel celular. Pata neagră de pe creier, la care dr. Hamer se referea ca la „aglomerarea Hamer”, începea să dispară. Radiografia creierului arata acum un edem pe cale de vindecare în jurul centrului emoţional vătămat, pe măsură ce ţesutul cerebral începea să repare punctul afectat. Din nou există comunicare normală între creier şi corp. Un edem similar pe cale de vindecare putea de asemenea să fie văzut în jurul ţesutului canceros, acum inactiv. În cele din urmă, cancerul era încapsulat, evacuat sau eradicat prin acţiunea naturală a corpului. Ţesutul bolnav dispărea şi apărea din nou ţesutul sănătos. Potrivit d-rului Hamer, adevărată cauza a cancerului şi a altor boli este un şoc traumatic neaşteptat pentru care suntem nepregătiţi emoţional. 

Dr. Ryke Geerd Hamer: fiecare cancer are o cauză emoţională diferită

Dintre cei 20 000 de pacienţi cu cancer trecuţi în revista, dr. Hamer a descoperit că fiecare cancer din corp avea o cauză emoţională diferită. De exemplu, toate cancerele sânului stâng erau cauzate de persoane care au  experimentat un conflict emoţional ce a implicat copilul, căminul sau mama; în timp ce toate cancerele sânului drept erau cauzate la persoane care au  experimentat un conflict emoţional cu partenerul de viaţă sau cu alte persoane. Aceasta din cauza că fiecare tip de conflict psiho-emoţional, după cum a descoperit dr. Hamer, este abordat de o parte diferită a centrului emoţional de reflecţie din creier care corespunde unui organ diferit din cadrul corpului. În aproape toate cazurile, conflictele experimentate intervin la aproximativ 2 ani anterior diagnosticării cancerului. În continuare vom vedea descoperirile d-rului Hamer despre tipul de conflict psiho-emoţional ce face ca boala canceroasă să apară în fiecare organ al corpului.

CORTEXUL RENAL SUPERIOR: Direcţie greşită. Rătăcire.

VEZICA URINARĂ: Conflict urat. Trucuri murdare.

OS: Lipsa valorii de sine. Sentiment de inferioritate.

TUMOARE CEREBRALĂ: Încăpăţânare. Refuz de a schimbă vechile şabloane. Frustrare mentală.

GLANDA MAMARĂ: Implicare a unei griji sau dizarmonii.

CANALUL GLANDEI MAMARE: Conflict datorat separării.

SÂNUL STÂNG: Conflict privind copilul, căminul sau mama.

SÂNUL DREPT: Conflict cu partenerul sau cu ceilalţi.

BRONHIILE: Conflict teritorial.

COL UTERIN: Frustrare severă.

COLON: Conflict urat nedigerabil (inacceptabil).

ESOFAG: Neputinţă de a posedă sau a accepta.

VEZICA BILIARĂ: Conflict de rivalitate.

INIMA: Conflict permanent.

INTESTINE: Un acces de mânie imposibil de stăpânit.

RINICHI: Lipsa voinţei de a trăi. Conflict fluid sau datorat apei.

LARINGE: Conflict datorat fricii sau spaimei.

MELANOM: Sentimentul de murdărire, pângărire, mânjire.

URECHEA MEDIE: Incapacitatea de a capăta o anume informaţie vitală.

URECHEA: Neputinţa de a digera sau stăpâni o situaţie.

PANCREAS: Conflict de tip anxietate-furie cu membrii familiei. Moştenire.

PROSTATĂ: Conflict urât cu conexiuni sau conotaţii sexuale.

RECT: Teamă de a fi inutil.

PIELE: Pierderea integrităţii.

SPLINĂ: Şocul datorat rănirii fizice sau emoţionale.

STOMAC: Furie de nestăpânit, refulată prea mult.

TESTICULE/OVARE: Conflict datorat pierderii.

TIROIDĂ: Sentiment de neputinţă.

TUMOARE (ÎN LOCAŢIE): Alimentarea vechilor răni şi şocuri. Constituirea remuşcării.

UTER: Conflict sexual

Studii de caz ale lui Glen Russel de la Centrul de Vindecare Minte-Corp Puna Wai

Glen Russell: Vindecarea cauzei-rădăcină a cancerului este o decizie foarte personală şi necesită mult curaj. Nu este uşor să te confrunţi cu toate emoţiile îngropate în subconştient şi care au făcut să se dezvolte cancerul. Ofer două studii de caz relevante ale indivizilor care au lucrat cu mine pe o bază personală pentru a vindecă acea cauză psiho-emoţională a cancerului lor. Aşa cum veţi vedea, fiecare caz confirmă teoria d-rului Ryke Geerd Hamer: că fiecare cancer are o cauză psiho-emoţională foarte specifică.

CAZUL 1: Dr. Suzanne Friedman din San Francisco, SUA [care şi-a dat acordul ca experienţă ei să fie împărtăşită] prezenta un cancer la plămâni, inoperabil, în stadiul IV, fiindu-i dat de către medici doar 7 luni de trăit. Potrivit d-rului Hamer, cauza psiho-emoţională pentru cancerul la plămâni este „teamă de a muri sau a se sufocă, inclusiv teamă pentru alţii”. În conformitate cu teoria d-rului Hamer, dr. Friedman a experimentat o traumă datorată relaţiei cu doi ani anterior declanşării cancerului detectabil, în care datorită conflictul psiho-emoţional pe care ea nu îl putea rezolva, se simţea sufocată. Utilizându-se hipnoza şi regresia în vieţile trecute, cancerul prezent în plămânii dr. Friedman ne-a condus către experienţe anterioare din copilăria ei în care ea se simţea sufocată şi către o viaţă anterioară în care [ca mama a doi copii] fusese gazată într-un lagăr de concentrare din Germania nazistă, experimentând frica de moarte şi sufocare. Evenimentul nerezolvat din această viaţă anterioară era cel mai puternic încărcat, fiind mai stresant decât însăşi evenimentul declanşator. Iar acest lucru nu este ceva neobişnuit la pacienţii cu cancer pe care îi văd eu, faptul că evenimentul declanşator este mai puţin încărcat emoţional decât conflictele anterioare nerezolvate. Toate conflictele psiho-emoţionale au fost în acest caz rezolvate, iar dr. Friedman a scăpat de cancer în câteva săptămâni.

CAZUL 2: Următorul caz pe care îl prezint este cel al unei doctoriţe binecunoscute, dr. Cherie Santasiero, fondatoare, director general şi preşedintă a Centrului Medical Holistic Sedona din New York, care şi-a dat acordul ca experienţă ei să fie împărtăşită. Dr. Santasiero m-a contactat la începutul lui septembrie 2013, vrând să îşi vindece cauza psiho-emoţională a cancerului, o formă rară şi agresivă de cancer, carcinomul metaplastic, la sânul drept. Am efectuat cele patru sesiuni de câte 2 ore din 23 septembrie până pe 26, utilizând vizualizarea, terapia de regresie şi EFT (Emotionally Focused Therapy – terapia focalizată emoţional) ca modalitate principală de vindecare. Dr. Santasiero prezenta un înalt grad de durere psiho-emoţională nerezolvată [tipică celor cu cancer], fiindcă ea decisese mental să moară înaintea soţului, pentru a nu rămâne singură. În timpul sesiunilor am fost capabili să vindecăm cu succes întreaga durere psiho-emoţională observabilă şi dr. Santasiero a fost capabilă să se confrunte cu durerea şi teama datorate faptului că ar fi rămas singură şi să le vindece, atât pe acestea, cât şi dorinţa asociată acestora, de a muri. Pe 14 octombrie, două săptămâni şi jumătate mai târziu, am primit următorul e-mail: „Bună, Glen, vroiam să ştii că ultimele mele analize, examinarea tomografică, mamografia şi RMN-ul au arătat bine! Doctorul a fost puţin surprins, dar noi nu. Ar trebui să fac din nou analizele peste trei luni, te ţin la curent. Mulţumesc foarte mult pentru tot ajutorul tău. Învăţ EFT pentru familia, prietenii şi pacienţii mei.”

Pentru cei care nu ştiu, doctorul Ryke Geerd Hamer este cel care a pus bazele a ceea ce se cunoaşte a fi “Nouă medicină germanică”.  Pentru unii controversată însă de foarte mare folos pentru cei care au încercat-o. Hamer aduce în prim plan o metodă clară şi logică de rezolvare a problemelor de sănătate şi anume înţelegere bolii şi cauza care o determină.

Există şi în România specialişti foarte buni în acest domeniu, oameni care au trecut chiar ei prin boli grave şi au reuşit să se vindece.

Sursa: http://viataverdeviu.ro/dr-ryke-geerd-hamer-cum-traumele-nerezolvate-declanseaza-cancerul/

Cele 7 proprietati uimitoare ale bananelor

Banana este gustoasă, sănătoasă, destul de ieftină și un ingredient grozav pentru shake sau smoothie. Dar asta nu este totul, spun specialiștii. După ce veți citi acest articol, nu veți mai privi niciodată bananele cu aceiași ochi. Iată de ce:

Mulți nu-și dau seama că banana este mai mult decât un fruct exotic, bogat în amidon, și cu o biochimie complexă, mai are și numeroase proprietăți farmacologice active. Bananele conțin de fapt dopamina, catecolamine și noradrenalină. Se crede că plantă folosește biosinteza de catecolamine atunci când luptă împotriva agenților patogeni infecțioși. Unele soiuri elimină o formă de serotonină din seva lor, și este chiar menționată în literatura de specialitate biomedicală. În soiul de banane Musa a fost descoperită o substanță întâlnită în droguri, naproxen AINS (denumirea comerciala Aleve).
Da, bananierul are o a doua viață secretă. Acesta practică medicina fară licență, și într-adevăr, pare ușor echipat cu următoarele super-puteri nutritive:

1. Banana verde este anti-diareică

Banana verde, înainte de a se coace, conține amidon, care este rezistent la digestie. A fost studiat în asociere cu pectina pentru a reduce în mod semnificativ permeabilitatea intestinală și pierderea de lichide la persoanele care suferă de crize de diaree. Chiar și atunci când a fost folosită fără pectină, banana verde a fost excelentă pentru a grăbi recuperarea în bolile diareice acute și prelungite la copii, administată la domiciliu.

2. Banana previne formarea ulcerului

Pulberea din banană a fost studiată pentru a preveni formarea ulcerului, și a fost inclusă într-o varietate de medicamente, inclusiv aspirină, indometacin, fenilbutazonă, prednisolon, cisteinamină și histamină. Cercetătorii au descoperit că tratamentul cu pulbere de banană întărește nu numai rezistența mucoasei împotriva ulcerului ci ajută și la vindecare. Unul dintre compușii anti-ulcer a fost identificat în bananele necoapte și este cunoscut sub numele de flavonoide leucocyanidin și este deosebit de eficace împotriva eroziuni aspirinice.

3. Coaja de banană, bună pentru prostată

S-a constatat că lărgirea prostatei indusă de testosteron este suprimată de coaja de banană.

4. Extractul de apa din banane suprimă pietrele la rinichi

Extractul de apa din banane este indicat pentru a suprima formarea de calculi renali oxalat-asociați. Cercetătorii au ajuns la următoarea concluzie: extractul de apa din banane, poate fi un agent util în tratamentul pacienților cu urolitiază hyperoxalurică.

5. Consumul de banane protejează pielea împotriva ultravioletelor (UV)

Prin consumul de banane se previne deteriorarea pielii și are un efect de protecție împotriva pierderii elasticității pielii.

6. Banana are proprietăți anti-diabetice

Extractul din floarea de bananier, a fost studiat într-un tratament pentru diabet zaharat de tip 1. Are atât antioxidanți cât și proprietăți hipoglicemiante. Extractul din radacină de bananier, are proprietatea de a scădea conținutul de zahăr din sânge. De asemenea, bananele necoapte conțin amidon rezistent la hidroliză și, prin urmare, benefic pentru diabetici.

7. Banana conține o varietate de compuși anti-infecțioși

Banana conține compuși cu o demonstrabilă activitate anti-MRSA, activitate contra replicării a virusului HIV, și în urma transformării metabolice de ciuperci, activitate anti-leishmanicidal. Frunzele de bananier sunt utilizate în mai multe centre din India, pentru îngrijirea pacienților cu necroliza epidermică toxică (TEN) și alte tulburări veziculare extinse, care pot duce la sepsis mortal în absența tratamentului.

Sursa: http://viataverdeviu.ro/cele-7-proprietati-uimitoare-si-benefice-din-banana/