Beneficiile uimitoare ale sucului proaspăt de lămâie

Posted on June 13, 2016June 30, 2016 by NSR

Antivirale, antibacteriene și imunostimulatoare, lămâile se prezintă cu numeroase beneficii pentru sănătate. Surse generoase de compuși chimici vindecători, fructele galbene și acrișoare, venerate în trecut de egipteni, îmbunătățesc imunitatea, întăresc vasele de sânge, vindecă pielea și blochează dezvoltarea celulelor canceroase.

Cele mai cunoscute beneficii pentru sănătate ale lămâilor sunt cele antivirale, antibacteriene și imunostimulatoare, însă acestea și-au dovedit eficacitatea și în diete, constituind un bun digestiv și detoxifiant pentru ficat. Bogate în acid citric, calciu, magneziu, vitamina C, bioflavonoide și pectine, lămâile întăresc imunitatea, și luptă eficient împotriva infecțiilor.

Folosite sub orice formă, ca suc, în salate, în ceai, ca dressing, cataplasmă, beneficiile acestor fructe miraculoase sunt cu adevărat surprinzătoare.

Scade riscul de apariție a calculilor renali

Cantitatea bogată de acid citric din lămâi reduce excreția de calciu și ajută la prevenirea formării pietrelor la rinichi. Pentru a scădea riscul de apariție a calculilor renali, este recomandat consumul zilnic a doi litri de limonadă, preparată cu suc proaspăt de lămâie și cu cât mai puțin zahăr posibil.

Vindecă acneea

Vitamina C din lămâie oferă strălucire pielii și distruge bacteriile responsabile de apariția acneei.

Pe lângă obiceiul de a bea limonadă dimineața, specialiștii recomandă aplicarea sucului proaspăt de lămâie pe acnee, cu ajutorul degetului sau unui tampon de vată, lăsând să acționeze peste noapte. Dimineața se clăteşte cu apă.

Un alt remediu în tratarea acneei constă în amestecul unei părți de zeamă de lămâie proaspăt stoarsă cu o parte apă cu miere. Se pune amestecul pe zonele afectate, se lasă o jumătate de oră și se clăteşte. Tratamentul se repetă de 2 ori pe zi, dimineața și seara.

Vindecă aftele

Proprietățile antibacteriene și antivirale ale lămâii accelerează procesul de vindecare în cazul aftelor. Se amestecă sucul de lămâie cu apă caldă și se clăteşte gura cu lichidul rezultat, repetând procedeul de 3 ori pe zi. Este posibil ca odată cu contactul dintre lămâie și afte, să se producă o senzație de arsură, însă fără nici un motiv de îngrijorare.

Întărește venele

Bogat în bioflavonoid, un grup de substanțe chimice antioxidante de origine vegetală (rutin), sucul de lămâie întărește pereții venelor și ai capilarelor, reducând durerea – iar în unele cazuri, chiar și apariția venelor varicoase.

Protejează împotriva cancerului de sân

În prezent, cercetătorii studiază potențialele beneficii ale limonenei, o substanță chimică localizată în coaja de lămâie și în membranele de culoare albă de sub ea. Se presupune că aceasta prezintă o semnificativă acțiune antitumorală, acționând benefic în tratamentul cancerului, îndeosebi al celui mamar.

Scade febra

Pentru combaterea febrei din pricina răcelii, se stoarce sucul de la 1-2 lămâi, se amestecă cu apă fierbinte și miere, și se consumă. Procedeul se repetă la fiecare 2 ore, până când febra începe să cedeze.

Pentru durerile în gât, în această limonadă, mierea va fi înlocuită cu o linguriță de sare marină. Se face gargară cu acest lichid, de 3 ori pe zi. După gargară, se poate înghiți sucul.

Vindecă bătăturile

Peste bătături se aplică o felie groasă de lămâie, se împachetează, se strânge bine zona cu ajutorul unei folii și se lasă peste noapte. Este important ca lămâia să se afle în contact doar cu bătătura. În caz contrar, poate cauza arsuri pielii normale.

Sursa: http://topremediinaturiste.ro/beneficiile-uimitoare-ale-sucului-proaspat-de-lamaie/#

Uriașii – mit și secret de stat

Posted on June 11, 2016June 26, 2016 by NSR

Uriaşii sau titanii se regăsesc în mitologiile multor popoare şi chiar Biblie, în capitolul Geneză, dar şi în povestea lui David şi Goliat, din Vechiul Testament. Evident, aceste creaturi gigantice nu puteau să lipsească nici din legendele care circulă de secole întregi în România.

Toată lumea a auzit de personaje gigantice de poveste, de ciclopi sau de căpcăuni. Uriaşii erau prezentaţi, în general, drept creaturi cu ochi cât dovlecii şi dinţi ca fiarele plugului, sub paşii cărora pământul se zguduia. (vezi cutremurele misterioase din Munții Bucegi)

Se pare, însă, că uriaşii nu sunt chiar personaje de basm, dacă ţinem cont de faptul că în multe locuri din lume, printre care şi România, au fost descoperite oseminte de coloşi. Misterul civilizaţiei lor nu a fost însă risipit până acum, la noi în ţară existând chiar un soi de secretomanie în această privinţă, cu toate că ar fi existat zeci de dovezi ale existenţei uriaşilor pe aceste meleaguri, care ar fi putut fi analizate.

Osemintele de uriaşi de la Argedava

În anii 1940-1950, la Argedava, judeţul Giurgiu, unde s-a stabilit că a fost prima cetate de scaun a lui Burebista, înainte de a unifica toate triburile dacilor, arheologii au descoperit nu mai puţin de 80 de schelete uriaşe, de umanoizi de 4-5 metri înălţime.

Ioniţă Florea, care între 1939 şi 1951 a participat la săpăturile arheologice de la Argedava declara pentru Giurgiuveanul că a văzut cu ochii lui schelete de uriaşi.

Bărbatul a povestit că a dezgropat cu mâna lui un craniu neobişnuit de mare, mult mai mare decât cele de om, iar când i-a anunţat pe arheologi, şeful echipei, Dinu V. Rosetti, i-a trimis pe săteni acasă. „Rămâneau şi săpau doar ei, cu oamenii lor”, povestea bărbatul. Osemintele erau urcate într-un camion şi duse în altă parte, nimeni nu ştie unde.

Povestea s-a repetat şi în anii următori, în care se spune că au fost descoperite în total 80 de schelete.

În partea de sud a Munteniei, în Giurgiu şi Teleorman, există mai multe legende despre uriaşi sau „jidovi”, cum li se mai spune. Cea mai populară este legenda lui Novac, care s-ar fi luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor. Novac a reuşit să-l izgonească, iar când a fugit, balaurul a lăsat o dâră pe pământ, care poartă şi acum numele „Brazda lui Novac”.

În zonă există şi o mulţime de măguri, despre care poveştile din bătrâni spun că au fost ridicate de jidovi.

Tartarii din Munţii Buzăului şi osemintele de la Scăieni

Legende despre uriaşi întâlnim şi în Munţii Buzăului, la Scăieni. Aici, în cel mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete umanoide care măsurau peste 2,4 metri. Ceea ce a frapat în mod deosebit era dimensiunea craniilor, care erau cât „dovlecii de prăsilă”.

Descoperirea a fost făcută absolut întâmplător, când oamenii au vrut să planteze o livadă de meri pe o colină din zonă. Scheletele erau intacte, iar lângă ele au fost găsite mai multe fragmente de oale.

Oamenii au continuat să sape şi au dezgropat câteva schelete, dar apoi au decis să lase restul mormintelor intacte şi au încercat să sape printre ele. Ei sunt convinşi că scheletele descoperite aparţin uriaşilor despre care vorbeau legendele din bătrâni.În vechime, cu mult înainte ca localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de uriaşi sau „tartari”. Legenda spune că aceştia ar fi construit două subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zonă în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre. De asemenea, pe muntele Tainiţa există un loc unde în stâncă sunt săpate “scaune” domneşti a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile.Legenda tartarilor este susţinută şi de Herodot, care amintea despre ei ca despre un trib nobil şi glorios. Numiţi şi „teutari” sau „titani”, aceştia erau, relata Homer, „favoriţii zeilor”, deoarece „întreceau pe toţi oamenii în înălţime, forţă şi frumuseţe”. Ei au ridicat altare imense pe care aduceau ofrande zeilor, dar şi construcţii sub formă de turnuri şi fortificaţii ciclopice de apărare, după cum spunea Aristotel.

Uriaşii din Ţara Haţegului

Ţara Haţegului este şi ea plină de legende despre uriaşi. Se spune că în zonă două fete de uriaşi au ridicat cetăţi, una la Deva, una pe vârful muntelui Retezat. Cum cea de pe munte era mult mai frumoasă, cealalată fată de uriaş s-a supăart şi a aruncat cu un fier de plug, distrugând cetatea “rivalei” sale şi retezând, totodată, şi vârful muntelui despre care se spune că atunci şi-a primit şi numele.

La începutul secolului al XX-lea, în depresiunea dintre Petroşani şi Deva s-au găsit câteva schelete despre care s-a crezut că aparţineau uriaşilor. Baronul ungur Franz Nopcsa, care studiase ştiinţele naturale la Viena, a fost interesat de descoperiri şi a cercetat oasele găsite de ţărani, însă a stabilit că acestea aparţineau însă unor dinozauri pitici.

Secretul uriaşilor din Bucegi

După cum a reieşit şi din povestea scheletelor gigantice descoperite la Argedava, autorităţile au părut mai mereu secretoase în privinţa uriaşilor.

În 2009, echipa emisiunii „Acces Direct”, difuzată de Antena 1, a realizat o anchetă pe tema uriaşilor din Bucegi. După mai multe dezvăluiri privind o reţea de tunele subterane imense care s-ar regăsi în zonă, la redacţie s-ar fi primit un telefon de ameninţare, a cărui înregistrare a fost făcută publică în cadrul emisiunii. Un bărbat misterios le-a „recomandat” jurnaliştilor să sisteze dezvăluirile, deoarece au intrat „într-un joc periculos”. „Nu mai vorbiţi despre Bucegi. Sunt informaţii care trebuie să rămână la nivelul unor structuri şi nu trebuie făcute publice. Să nu vă doriţi să ne cunoaşteţi, să daţi interviuri la noi. Atât am avut de spus”, a fost mesajul transmis jurnaliştilor. Dacă apelul a fost adevărat sau regizat, probabil nu vom afla niciodată.

În România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, la Cetăţeni (2005), sub mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se spune că avea el însuşi o statură impunătoare şi că îşi ţinea consfătuirile cu căpitanii pe “scaunele” domneşti săpate în stâncă la Scăieni. Şi în Pantelimon – Lebăda, în octombrie 1989, au fost scoase din pământ 20 de schelete de uriaşi, dar în niciunul dintre cazuri cercetările nu au fost continuate.

Legenda lui Gogea Mitu, „Goliat de România”

Dincolo de toate legendele cu uriaşi, în România a trăit un personaj cu genă de gigant. Toată lumea a auzit cel puţin o dată de Gogea Mitu, cel mai înalt român cunoscut vreodată.

Născut Dumitru Goagă, pe 14 iulie 1914, la Mârşani, el a murit însă la numai 22 de ani. Avea 2,42 metri, iar datorită înălţimii sale a devenit celebru în toată lumea. După ce a lucrat o perioadă la Circul Globus, care îl prezenta drept „omul care îndreaptă fierul”, datorită forţei foarte mari conferite de statura sa, tânărul a fost remarcat de un fost boxer care l-a convins să urce în ring. Era anul 1934 când a început să înveţe tainele sportului cu mănuşi, iar primul său meci a avut loc pe stadionul Venus, unde s-au strâns mii de oameni pentru a-l vedea pe „Goliat de România”. Nu a apucat să boxeze decât doi ani, pentru că s-a îmbolnăvit de tuberculoză, boală care l-a ucis la numai 22 de ani. Cel puţin asta este varianta oficială, pentru că au fost voci care au susţinut că de fapt ar fi fost otrăvit de oameni geloşi pe succesul său.

O rudă îndepărtată a lui Gogea Mitu povestea în 2005 pentru Jurnalul Naţional că în familia Goagă s-a mai născut un băiat cu genă de uriaş, însă acesta a murit la vârsta de 7 ani, când măsura deja 1,80 metri.

Ani de zile, însă, a circulat legenda potrivit căreia Gogea Mitu ar fi fugit în munţi, sătul să tot fie privit ca o ciudăţenie a naturii şi întors pe toate feţele de cercetătorii vremii care încercau să descopere misterul înălţimii sale impresionante.

Povestea spunea că tânărul a decis să fugă în munţi, iar un prieten l-a ajutat să dispară. Ca ultimă rugăminte la despărţire, Gogea Mitu l-a rugat pe tovarăşul său să-i aducă logodnica pentru a-i spune “adio”, iar la ultima întâlnire cu femeia iubită, acesta a urcat-o pe maşină pentru un ultim sărut şi i-a spus să nu-l mai aştepte şi să-şi refacă viaţa, pentru că nu mai vrea să fie privit ca un monstru.

Sursa: http://www.worldwideromania.com/2013/06/08/uriasii-mit-si-secret-de-stat/

Peştera de Smarald, locul în care cerul vorbește cu pământul

Posted on June 11, 2016August 4, 2016 by NSR

Pelerinul care se află în judeţul Vâlcea are de ales o drumeţie de basm, pe una din cărările monahilor, un drum iniţiatic, ascuns de Munţii Căpăţânii şi unde, de la un capăt la altul, parcă apele râului Cheia ridică spre nemurire psalmii cereşti.

Trei mănăstiri, trei temple ale creştinătăţii curbează timpul universal şi aduc pelerinul într-o buclă superbă. Sărăcineşti, Iezer şi Pahomie, una mai aproape decât alta de cerul heruvimilor, sunt cele trei lăcaşe de cult ale acestui drum prin inima Căpăţânilor (sau Stâncoşii Vâlcii). Drum de haiduci, drumul Gologotei, drumul care merge fie pestera lacul verdeprin canioane, fie printr-o vale frumoasă, drum care te va duce spre un loc de vis.

Pentru că, aici, pământul frumos al Vâlcii îşi deschide pântecul pentru a lăsa privitorului diamantul sau smaraldul să luminze sufletul, inima, să picure din ceea ce zeii au creat ce e mai frumos în lume.

Într-un judeţ frumos nu putea să nu existe una dintre cele mai frumoase peşteri ale lumii – Peştera de Smarald sau Peştera Lacului Verde. Situată într-un canion spectaculos – Canionul Cheii.

Această fereastră spre o altă lume, una cosmică, de-a dreptul, este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, la o altitudine absolută de circa 990 m şi relativă de 140 m faţă de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogaşului Ursului, un adevărat râu de grohotiş.

A fost explorată şi cartată în anul 1978 de către Cercul de Speologie “Niphargus” Râmnicu Vâlcea.

Peştera are o intrare relativ mare, de circa 6×4 m. Imediat după această fereastră a timpului urmează două galerii: prima, foarte îngustă, are numai 10 m lungime; cealaltă este largă şi înaltă ca un palat extraterestru, cu podeaua dreaptă, acoperită cu fragmente mărunte în primii 15 m şi cu blocuri mari de calcar în rest, prăbuşite peste vechi concreţiuni.

După 35 m galeria se ramifică. Cele două ramificaţii, după ce îmbrăţişează un imens pilier, se reîntâlnesc în Sala Mare. Ramificaţia principală are o pantă de 4 m, iar cea secundară este uşor descendentă, neconcreţionată şi foarte largă (25 m).

Sala Mare (30x20x10 m) are podeaua accidentată din cauza numeroaselor blocuri prăbuşite. Din colţul sud-estic porneşte o galerie, la început ascendentă, cu mult material clastic, care se ramifică după 20 m. În dreapta, galeria se termină cu trei diverticule scurte.

Minunea apare în galeria din stânga coboară la un lac de smarald, prins între pereţii unei diaclaze, lat de 1 m, lung de 10 m şi adânc până la 3 m. Prezenţa lacului într-o peşteră fosilă suspendată în calcare puternic fisurate se explică prin impermeabilizarea puţului galeriei cu argilă de decalcifiere.

Prin deschiderea unor fisuri, este posibil ca lacul să se dreneze ca şi cel din Peştera Pagodelor. Nu necesită echipament special pentru vizitare, ci doar surse de iluminare.

Nu trebuie ratat acest lac cosmic, pus încă de dinainte de facerea lumii pământene…

Sursa: http://www.ramnicuvalceaweek.ro/?p=20806

Dublarea Rezonanței Schumann

Posted on June 6, 2016June 8, 2016 by NSR

În ultima vreme, se vorbeşte despre comprimarea timpului şi despre modul în care noi percepem scurtarea duratei unei zile. Ce legătură are această cu rezonanţa Schumann?

Cercetătorii geofizicieni au stabilit o relaţie directă între creşterea rezonanţei Schumann şi scurtarea timpului perceput prin simţuri de către oameni.

Rezonanţa Schuman (RS) este definită ca un set de vârfuri de spectru în frecvenţa extem de redusă a spectrului de câmp electromagnetic al Pământului (conform Wikipedia).

Rezonanţele Schumann sunt rezonanţele electromagentice globale, exercitate de descărcările fulgerelor în cavitatea formată de suprafaţă Pământului şi ionosferă. Acest fenomen global este numit după fizicianul Winfried Otto Schumann, care a prezis-o matematic în anul 1952. Rezonanţa Schumann apare datorită faptului că spaţiul dintre suprafaţă Pământului şi ionosferă acţionează ca un spaţiu închis.

Vibraţiile naturale ale Frecvenţei Schumann, sunt de 7,8 cicli pe secundă, ele manifestându-se în cavitatea de rezonanţă dintre suprafaţa planetei şi baza ionosferei, care este situată la altitudinea de 60-80 de km. Accelerarea acestei frecvente, este un fenomen ce interferează cu bioritmurile cerebrale umane şi afectează procesele de generare a undelelor celebrale, reglării homeostaziei şi a proceselor de vindecarie, abilităţilor extrasenzoriale ale individului şi perceperea subiectivă a trecerii timpului.

Din cauza deteriorării sistematice a echilibtrului energetic al ionosterei cu radiaţii electromagnetice emise de miile de instalaţii tehnologice terestre, şi a celor instalate pe orbite extraterestre, inclusiv cele de experimente militare, şi nu în ultimul rând, şi din cauza creşterii activităţii solare, rezonanţa Schumann a ajuns la frecvenţa medie de 12 Hz şi este în continuă creştere. Din cauza acestui fenomen, începând cu mijlocul anilor’70 are loc o bulversare a bioritmurilor circadiene cerebrale umane şi animale. Aşa am ajuns ca în prezent să trăim subiectiv durata unei zile în aproximativ 16 ore în loc de 24 de ore.

Creşterea frecvenţei Schuman, care a ajuns acum câteva luni la valoarea de 16,5 poate fi un semn că şi Pământul însuşi se schimbă… el accelerează, la propriu!

De ce este important numărul 16,5?

16.5, 33, 66, 132, 264…. toate aceste numere sunt armonice ale tonului ”Solfegio” 528, care este frecvenţa exactă folosită de biochimiştii geneticieni pentru a repara ADN-ul deteriorat – tiparul genetic pe care se bazează viaţa. Dar ce sunt aceste frecvențe intitulate ”Solfegio”?

În trecut existau 6 note muzicale de bază cu o frecvenţă specifică pentru fiecare sunet care se foloseau în cântecele Gregoriene, un gen muzical liturgic utilizat în cultul creştin catolic, în special într-un imn închinat Sfântului Ioan Botezătorul.

Studii recente făcute de dr. Leonard G. Horowitz şi dr. Joseph Puleo vorbesc detaliat despre descoperirea şi puterea acestor frecvențe sacre (fiecare dintre ele având un efect terapeutic asupra celor care le ascultă). Astfel, notele originale ”Solfeggio” sunt:

Ut = 396 Hz = (Eliberează frica şi vina)
Re = 417 Hz = (Dezleagă situaţii şi aduce schimbări în bine)
Mi = 528 Hz = (Repara ADN-ul, transformă şi aduce miracole)
Fa = 639 Hz = (Ajută în relaţiile dintre oameni)
Sol = 741 Hz = (Trezeşte, amplifică intuiţia)
La = 852 Hz = (Restaurează ordinea spirituală)

Dacă frecvenţa Schumann rezonează la o gama armonică de 528 de Hz – frecvenţa folosită de oamenii de ştiinţă pentru a repara ADN-ul deteriorat – aceasta ar sugera că ADN-ul nostru s-ar putea el însuşi repara chiar acum. Poate că schimbările vibraţiilor armonice ale Pământului în gama acestei frecvente (528), reprezintă startul de pornire al reactivării ADN-ul nostru, pentru a ne putea sincroniza cu ea, în ceea ce se numeşte procesul de ascensiune sau de creştere a frecvenţei vibraționale.

În încheiere, vă prezentăm un fragment din cartea vindecătorului Malcolm Bell – „Călăreţul din Ceaţă” care consolidează ideea conexiunii intrinsece dintre toate fiinţele umane şi planetă Pământ:

“Omul este format din cinci corpuri: fizic, mental, emoţional, spiritual, şi sinele superior. Orice schimbare în câmpul energetic al Pământului afectează toate cele cinci corpuri, deci toate cele cinci trebuiesc realiniate – ajustate, în creşteri în funcţie de diversele fluctuaţii ale energie în curs – şi readuse în echilibru şi armonie. Pe scurt, simptomele pe care oamenii le-au experimentat au fost răspunsul organismului la vibraţia schimbării. Organismul se luptă pentru a se adapta la noile şi ridicatele niveluri de energie anterior necunoscute şi niciodată înainte întâlnite. Momente precum acesta ne sunt necunoscute, organismul caută prin bazele de date ale amprentelor sale străvechi din memoria tribală şi genetică, în încercarea de a găsi un model preexistent la care să se alinieze. Negăsind niciunul, trebuie acum să iniţieze un Program critic alternativ de dezvoltare şi implementare a unui tipar adecvat precis şi compatibil de energia. În timpul acestui proces, toate cele cinci corpuri suferă disconfort şi confuzie.”

Cele mai multe şi mai variate simptome pe care oamenii le-au experimentat în ultimii ani, pe măsură ce trupurile lor încearcă să se alinieze la uriaşa „Schimbare dintre Ere” care este în curs de desfăşurare, au devenit atât de răspândite încât au fost denumite „Simptomele Ascensiunii”.

Deci, nu intraţi în panică dacă vă simtititi obosiţi, epuizaţi, ameţiţi, confuzi sau deprimaţi – nu sunteţi singurii! În timp ce Pământul continuă să îşi înalte vibraţiile la frecvențele dimensionale ale Noului Pământ, Soarele nostru ne asistă şi el, trimiţându-ne încărcături masive de radiaţii intense aproape zilnic acum, astfel vă adaptaţi în mod instinctiv şi încercaţi să vă acordaţi vibraţiilor sale, aşa încât să puteţi călători împreună cu ea pe calea Ascensiunii.

Sursa: http://www.adanima.org/dublarea-rezonantei-schumann-si-fenomenul-de-ascensiune/

Observatorii OZN

Posted on June 2, 2016August 17, 2016 by NSR

Vaticanul declară: Extratereştrii există şi au fost creaţi de Dumnezeu.

Jose Gabriel Funes, astronomul şef al Vaticanului şi consilierul ştiinţific al Papei Benedict al XVI-lea, a declarat că pot există extratereştrii şi aceştia sunt o parte a creaţiei lui Dumnezeu. Funes spune că nu există niciun conflict între credinţa în Dumnezeu şi posibilitatea ca alte civilizaţii extraterestre să fie mai evoluate decât oamenii, informează Daily Galaxy.

“În opinia mea, această posibilitate există. Nu putem exclude că viaţa s-ar fi putut dezvolta în altă parte. Numărul mare de galaxii, cu propriile lor planete, face posibil acest lucru”, a spus reverendul Funes, directorul Observatorului Vaticanului şi consilierul ştiinţific al Papei Benedict al XVI-lea, într-un interviu acordat ziarului Vaticanului, ‘L’Osservatore Româno’.

Întrebat dacă a făcut referire la fiinţe similare oamenilor sau chiar mai evoluate, el a declarat: “Desigur, într-un Univers atât de mare nu poţi exclude această ipoteză. Aşa cum există o multitudine de creaturi pe Pământ, pot exista alte fiinţe, chiar inteligente, create de Dumnezeu.

Acest lucru nu este în contrast cu credinţa noastră, deoarece nu putem pune limite pe libertatea de creaţie a lui Dumnezeu. De ce nu putem vorbi despre un ‘frate extraterestru’? Ar fi o parte a creaţiei.” (…) “Dumnezeu este creatorul. Ca astronom, voi continua să cred că Dumnezeu este creatorul Universului şi că noi nu suntem produsul a ceva întâmplător, ci copiii unui tată bun, care a avut în minte un proiect de iubire pentru noi toţi”, a declarat Funes.

Vă invităm să urmăriţi un documentar despre numeroasele apariţii OZN înregistrate, marca UFOTV. (Pentru subtitrate în limba română, vă rugăm accesaţi butonul settings/subtitles/romanian.)

Sursa: http://jurnalul.ro/stiri/externe/vatican-extraterestrii-exista-si-au-fost-creati-de-dumnezeu-594856.html

Influența civilizației extraterestre reptiliene asupra omenirii, prezentată de Discovery Channel

Posted on June 2, 2016June 12, 2016 by NSR

Imaginați-vă doar pentru un moment că lumea este condusă de un grup mic care controlează tot ce este important pe Pământ: guverne, afaceri importante, mass media. Iar acum imaginați-vă că acesta este un grup vechi și puternic care vine de pe o altă planetă iar importanta clasă politică colaborează în mod direct cu ei. Indiferent cât de improbabil vi se pare, sunt oameni convinși că această variantă ar putea fi adevărată.

Discovery Channel a considerat că acest subiect merită atenția lor. Vizionare plăcută!

Conspirație despre implicarea extraterestră în viața pe Pământ

Posted on June 2, 2016August 17, 2016 by NSR

În data de 8 iulie 1947, Roswell Army Air Field (RAAF), biroul de informații publice din Roswell, New Mexico, a emis un comunicat de presă în care precizează că personalul din compania 509 Bomb Group a recuperat o farfurie zburătoare prăbușită în apropiere de o fermă din Roswell, ceea ce a mărit interesul mass-mediei pentru acest subiect. În ziua următoare, presa a raportat că cel ce era comandant general al Air Force, a afirmat că, de fapt, un balon cu radar de urmărire a fost recuperat de către personalul RAAF și nu un disc zburător.

La vremea aceea sediul Bazei Militare 509, singurul Batalion Atomic Aerian al armatei americane, se afla chiar în Roswell. Cu doar doi ani înainte, fuseseră lansate bombele de la Hiroshima și Nagasaki. Dacă extratereștrii ar fi interesați de orice se întâmplă pe această planetă, în perioada aceea, cu siguranță ar fi trasat o linie de interes exact de-a lungul statului New Mexico.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Incidentul_OZN_de_la_Roswell

Pumnalul descoperit în sarcofagul lui Tutankamon a fost realizat dintr-un material misterios

Posted on June 2, 2016July 7, 2016 by NSR

Unul dintre pumnalele care au fost descoperite în mormântul lui Tutankamon este de „origine extraterestră”. O nouă analiză a materialului din care este făcut pumnalul i-a făcut pe cercetători să creadă că a fost realizat din fier dintr-un meterorit, relatează The Guardian.

În 1925, arheologul Howard Carter a descoperit două pumnale, unul de fier și unul din aur, în mormântul faraonului egiptean Tutankamon, care a fost mumificat în urmă cu 3.300 de ani. Lama de fier, care are mâner de aur și măciulie de cristal, a reprezentat un mister pentru cercetători încă de când a fost descoperit pentru că fierul era o raritate în Egiptul Antic și lama pumnalului nu ruginise în cei peste 3.000 de ani de când a fost făcut.

Oameni de știință din Italia și Egipt au analizat metalul cu un spectrometru de fluorescență cu raze X pentru a stabili ce compoziție chimică are și au descoperit un nivel înalt de cobalt și nichel. Pe urmă, au comparat rezultatele obținute cu analizele făcute meteoriților descoperit pe o rază de 2.000 de kilometri în jurul coastei Mării Roșii din Egipt.

Rezultatele au fost similiare cu cele descoperite la analizarea meteoritului Kharga. Meteoritul a fost descoperit la 240 de kilometri vest de Alexandria, în orașul port, Mersa Matruh, oraș care în perioada lui Alexandru cel Mare se numea Amunia.

Acest rezultat i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că pumnalul a fost realizat dintr-un fragment de meteorit.

Deși, omul a lucrat cu bronz, cupru și aur încă din 4.000 î.Hr., prelucrarea fierului a apărut mult mai târziu, și era foarte rară în Egipt. În 2013, nouă mărgele negre de fier, scoase dintr-un cimitir de lângă Nil în nordul Egiptului, s-au dovedit a fi lucrate din fragmente de meteorit. Mărgele sunt chiar mai vechi decât mormântul tânărului faraon, datând din 3.200 î.Hr.

De asemenea, calitatea foarte bună a lamei sugerează că în perioada lui Tutankamon, care a trăit în ultima perioadă a Epocii de Bronz, existau fierari foarte buni în ciuda rarității acestui material.

„Deoarece aceste în cazul acestor două artefacte de fier de valoare din Egiptul Antic s-a demonstrat că provin din meteoriți, noi credem că egiptenii antici acordau o mare imporanță fierului din meteoriți pentru producerea de ornamente fine sau obiecte folosite în ceremoniile lor”, a explicat echipa de cercetători.

Cercetătorii sunt de acord și cu ipoteza că egiptenii antici dădeau foarte multă importanță „pietrelor” care cădeau din cer. Mai mult, ei au început să folosească un termen care în traducere înseamnă „fier din cer” în secolul XIII î.Hr, ceea ce arată că erau înaintea culturii vestice cu circa două milenii.

Sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Sci-tech/Descoperiri/Pumnalul+din+mormantul+lui+Tutankhamun+a+fost+realizat+cu+fier+d

Neştiutele proprietăţi terapeutice ale cireşelor

Posted on May 26, 2016May 30, 2016 by NSR

A venit vremea cireşelor şi puţini cunosc câte efecte miraculoase au atât fructele, cât şi codiţele lor pentru sănătatea noastră. De aceea, astăzi vă prezentăm toate informaţiile legate de beneficiile pe care aceste fructe le aduc celor aflaţi în suferinţă.

Cireşii sunt arbori fructiferi cultivaţi în toate regiunile ţării, la câmpie, deal şi în zona de munte, până la altitudinea de 1.000 m. În stare sălbatică, cireşul creşte spontan prin păduri, tufişuri, coaste însorite, grohotişuri, preferând soluri uşoare, nisipoase, reavene, aluvionare, brun-roşcate şi cernoziomuri. Denumirea ştiinţifică a cireşului este Cerasus avium – sin. Prunus cerasus. În România există 3 varietăţi de cireş, cu peste 25 de soiuri cultivate.

Cultura cireşului este cunoscută de peste 2.500 de ani, la început în Asia, între Marea Neagră şi Marea Caspică, de unde a trecut în Europa. În stare sălbătică se întâlneşte în China, Iran, Turkestan, Caucaz, Crimeea, Turcia, Africa de Nord şi sud-estul Europei.

Cireşul este un arbore impozant, înalt de 10-20 de metri, cu rădăcini puternic ramificate, cu trunchiul drept, scoarţa netedă, brun-cenuşie, ce se exfoliază în fâşii circulare, frunze alungit-ovale şi flori albe.

Înflorirea are loc în lunile aprilie-mai, iar fructificarea începe în mai-iunie, în funcţie de particularităţile soiului. Cireşul cultivat trăieşte 25-40 de ani, iar cel sălbatic ajunge până la 100 de ani.

În scopuri terapeutice se folosesc fructele bine coapte, intens colorate şi neatacate de dăunători. Îm paralel, se colectează, separat, codiţele fructelor, care se usucă la soare în strat subţire. Pentru a evita mucegăirea sau brunificarea, codiţele se întorc în fiecare zi şi se păstrează în pungi de hârtie. În aceste condiţii, codiţele vor avea gust amărui-astringent şi culoarea brun-verzuie.

Fructele de cireş au o valoare energetică redusă, cuprinsă între 43-89 kcal/100 g fructe proaspete, în medie 57 kcal/100 g. Conţin o mare diversitate de componente nutritive, între care pot fi menţionate: 6-15% zaharuri (mai ales levuloză asimilabilă de către diabetici), acizi organici (îndeosebi acid salicilic), proteine, pectine, caroten, saponine, flavonoizi, vitamine (C, A, B1, B2, E, PP) şi o cantitate optimă de săruri minerale, îndeosebi potasiu (220 mg%), precum şi Ca, P, Mg, Fe şi unele microelemente absolut necesare în terapia umană (Zn, Cu, Mn, Co). Mare importanţă are acidul elagic, care anihilează efectele unor substanţe cancerigene, naturale sau sintetice, prevenind astfel incidenţa cancerului.

Proprietăţile terapeutice şi acţiunile specifice

Cozile de cireşe au puternice efecte diuretice datorită conţinutului ridicat de săruri de potasiu şi flavonoide. În plus, s-au constatat şi proprietăţi astringente şi antidiareice (datorită conţinutului în taninuri), apoi proprietăţi depurative, antifebrile şi antiinflamatoare renal.

Pentru aceste proprietăţi, ceaiul din cozi de cireşe sau vişine este mult recomandat în:

– afecţiuni renale (litiază urică, pielite, nefrite, pielonefrite, cistite, uretrite, retenţie urinară, colici renali, infecţii renale, hidropizie);

– afecţiuni ale aparatului digestiv (diaree, ascită);

– reumatism, gută, artrite;

– prevenirea aterosclerozei şi pericarditei;

– tratarea edemelor şi a celulitei.

Forme de utilizare

– decoct preparat dintr-un pumn de codiţe uscate la 600 ml apă rece; se fierbe 10 minute la foc mic, se infuzează acoperit 20 de minute, se îndulceşte şi se bea călduţ între mese, prin fracţionare în 3-4 reprize în cursul zilei, având efect în tratarea durerilor de rinichi provocate de litiază renală. Efectul diuretic se măreşte în cazul când se asociază cu frunze de merişor, mesteacăn, coada-calului, teci de fasole, mătase de porumb şi seminţe de măceş. Pentru a îmbunătăţi gustul, ceaiul strecurat se toarnă fierbinte peste 250 g cireşe proaspete sau mere tăiate în felii, ţinându-se vasul acoperit încă 20 de minute. Fructele se zdrobesc prin presare, se amestecă cu ceaiul şi se bea cu mare plăcere;

– infuzia din cozi de cireşe neîndulcită se bea contra tusei, la dureri de stomac şi lumbago, precum şi în boli de rinichi.

În uz extern, se fac băi de mâini şi picioare cu decoct din cozi de cireşe (un pumn de cozi uscate la un litru apă clocotită); se fierbe 5 minute, se infuzează acoperit 10 minute şi se fac două băi pe zi.

– fructele de cireş prezintă efecte diuretice, laxative, depurative, detoxifiante, antianemice, hemostatice, sedative, antimigrenoase, diaforetice, antigripale, hipotensoare, antireumatismale, remineralizante, energizante fizic şi psihic, tonice, reconfortante, răcoritoare.

Consumul de fructe are efecte vindecătoare în:

– boli ale aparatului digestiv (constipaţie, gastrite, atonie hepatică, vome, colite de fermentaţie şi de putrefacţie, hepatite cronice, litiază biliară, dureri de stomac, gastroenterite). Un rol important al fructelor constă în favorizarea digestiei ca urmare a normalizării tranzitului intestinal.

Infuzia din fructe uscate (o lingură la 250 ml apă clocotită) se mai fierbe 1-2 minute, se infuzează acoperit 10-15 minute, se strecoară şi se beau 3 căni pe zi, cu recomandare la persoanele care suferă de colite de fermentaţie, litiază biliară, ateroscleroză, obezitate şi pentru prevenirea bătrâneţii.

În uz extern, se aplică fructe zdrobite sub formă de cataplasmă pusă pe frunte, pentru tratarea stărilor de ameţeli, migrene şi dureri de cap. Cataplasma aplicată pe obraz şi gât, sub formă de mască cosmetică, redă elasticitatea pielii prin efecte tonice, revigorante şi vitaminizante. În plus, combate petele de bătrâneţe, pecingine, pistrui şi crăpături ale pielii.

Recomandări pentru soiurile timpurii

Întrucât sunt mai puţin dulci, cireşele de la soiurile timpurii pot fi considerate ca un panaceu universal în tratarea unor boli metabolice (diabet zaharat, colesterol ridicat, obezitate, celulită):

– boli cardiovasculare (hipertensiune arterială, ateroscleroză, insuficienţă cardiacă, arterită);

– afecţiuni respiratorii (tuse, gripă, stări febrile, faringită, laringită, bronşite, pleurezie, favorizarea transpiraţiei);

– afecţiuni renale (litiază, nefrită, uretrită, catar urinar, cistită, ciclu menstrual abundent);

– artrite, reumatism, dureri lombare şi gută;

– combaterea anemiei, demineralizării organismului şi creşterii întârziate la copii;

– eliminarea toxinelor din organism;

– acţiune tonică pentru sistemul nervos şi vitalizantă a organismului;

– combaterea obezităţii şi celulitei (se consumă două zile pe săptămână 0,5-1 kg vişine, fără alte alimente);

– prevenirea şi întârzierea procesului de îmbătrânire.

Posibilităţi de conservare a fructelor

Consumul fructelor se face atât în stare proaspătă, cât şi sub diferite preparate culinare (compoturi, sucuri, siropuri, dulceţuri, gemuri):

– sucul din fructe, obţinut prin presarea cireşelor proaspete, se consumă câte 2-3 căni pe zi, fiind un adjuvant de calitate în combaterea colitelor de fermentaţie, dureri intestinale, hepatite cronice, litiază biliară, sechele după hepatite şi pentru dezintoxicarea sângelui;

– compotul de cireşe este un bun remediu pentru stările de indigestie, mai ales la copii şi persoane în vârstă;

– siropul de cireşe, preparat dintr-un kg suc de fructe şi 1,5 kg zahăr, se consumă diluat cu apă minerală sau plată şi este o excelentă băutură răcoritoare, cu efecte antifebrile, reconfortante, antianemice şi cu acţiuni în stimularea creşterii întârziate la copii, precum şi în menţinerea tinereţii;

– dulceaţa de cireşe este indicată în caz de indigestie la bătrâni şi copii.

Sursa: http://ziarullumina.ro/nestiutele-proprietati-terapeutice-ale-cireselor-27627.html

Socul și efectele sale terapeutice

Posted on May 26, 2016June 6, 2016 by NSR

Socul este un arbust sau mic arbore, înalt până la 5 m. Trunchiul şi ramurile bătrâne sunt acoperite cu o scoarţă cenuşie sau brun cenuşie, iar ramurile tinere sunt verzi. Tulpina are măduvă abundentă. Frunzele sunt opuse, imparipenat compuse din 5-7 foliole oval lanceolate, cu vârf acuminat şi marginea dinţată. Florile mici, albe sau slab gălbui, sunt grupate în inflorescenţe umbeliforme, sunt hermafrodite, pentamere, corola este rozacee, iar fructul o drupă baciformă.

Etimologia denumirii

Denumirea științifică a socului este Sambucus nigra. Cuvântul Sambucus derivă de la grecescul sambyke=instrument muzical, făcut din ramurile acestei plante. După alţii, ar deriva din cuvântul dacic seba=soc. Cuvântul nigra provine din latinescul nigra=negru, făcând aluzie la culoarea neagră a fructelor mature.

Locurile de creştere ale socului

Creşte prin sate, pe lângă case şi garduri, prin pădurile de deal şi câmpie, în luminişuri sau la marginea pădurilor. Se întâlneşte din zona de deal şi câmpie, până în partea inferioară a munţilor. Înfloreşte în lunile iulie şi august.

Recoltarea socului

În scopuri medicinale se utilizează florile recoltate la începutul înfloririi, cand 75 % din flori sunt înflorite. Recoltarea se face pe timp frumos, după ce se ridică roua tăind cu foarfeca sau cuţitul întreaga inflorescenţă imediat de sub locul de ramificare. Inflorescenţele recoltate se pun la uscare la soare puternic, care le păstrează culoarea alb-crem, cu florile în sus, într-un singur strat, pe rame acoperite cu hârtie. Produsul obţinut are miros plăcut aromatic, iar gustul este la început dulceag, apoi iute.

Acţiunea farmacologică a Socului

Sudorifică (provoacă transpiraţie abundentă) ajutând la scăderea temperaturii. Florile de soc au de asemenea proprietăţi diuretice, laxative şi galactogoge. Sub formă de extract slab alcoolic au proprietăţi antinevralgice. Extern, ca antiseptic.

Întrebuinţări ale Socului

În gripă, în răceală, bronşită, contra tusei şi în general în afecţiunile aparatului respirator. Prin diureza pe care o produce se recomandă în reumatism, boli de rinichi şi de vezică. Ceaiul de flori de soc măreşte cantitatea de lapte la femeile care alăptează și scade tensiunea. Având proprietăţi laxative şi ajutând la eliminarea apei din ţesuturi, se foloseşte ca medicament natural (ceaiul) în obezitate. Pentru aceleaşi motive se recomandă în constipaţiile de natură nervoasă.

Extern, sub formă de băi sau cataplasme, este indicate în furuncule, abcese, arsuri, flictene, având proprietatea de a fluidifica puroiul de a calma durerile, făcând să dea înapoi umflătura. Sub formă de băi fierbinti se utilizează contra reumatismului.

Prepararea şi utilizarea Socului

Sub formă de infuzie 5-8 % din care se beau 3 ceşti de ceai pe zi. Sau intern: infuzie 2 linguriţe de flori la 250 ml apă clocotită, se beau 3 ceaiuri călduţe pe zi.

Ca laxativ: infuzie: 1-2 linguriţe la 200 ml apă clocotită; se ia seara la culcare. Extern, infuzie: cantitatea de flori se dublează; se întrebuinţează sub formă de băi sau cataplasme în furuncule, abcese, arsuri şi umflături.

Contraindicaţii: Nu se utilizează florile proaspete: aplicate ca atare pe piele sau pe mucoase produc eriteme (roşeaţa pielii)

Tratamente din tradiţiile populare

Ceaiul din flori se lua contra tusei şi afecţiunilor aparatului respirator. Se bea în loc în apă şi de cei bolnavi de astm. Se mai lua pentru domolirea durerilor de stomac sau de ficat şi vezicula biliară. Din flori se făceau perinuţe, care se înfierbântau şi se puneau calde la orbalţ.

Frunzele crude se puneau pe bube şi pe stomac pentru dureri. Cu decoctul lor se spălau umflăturile, boabele negre se puneau în palincă şi se luau la friguri, ceaiul din boabe se bea contra vătămăturii.

Sursa: http://decostyle.mayra.ro/legume/plante-medicinale/socul-si-efectele-sale-terapeutice/145/