Ai grijă de gândurile tale pentru că ele se transformă în cuvinte. Ai grijă de cuvintele tale pentru că ele se transformă în fapte. Ai grijă de faptele tale pt că ele sunt cele care îţi construiesc destinul.
Dacă doreşti cu adevărat să îţi schimbi viaţă, această schimbare trebuie neapărat să pornească din interior. Nu este doar o filosofie de viaţă, este o certitudine demonstrată deja.
Iniţial numit Ambition to Meaning: Finding Your Life’s Purpose, filmul Schimbarea (The Shift), vorbeşte despre schimbarea ce trebuie să aibă loc în viaţa noastră atunci când ne descoperim adevăratul scop. Purtătorul mesajelor din film este Wayne Dyer, psiholog considerat de mulţi americani drept „părintele motivaţiei” şi totodată iniţiatorul mişcării de dezvoltare personală din SUA. Filmul urmează 3 fire narative ce se dezvoltă la un centru de recreere din California.
Wayne Dyer tratează şi problema ego-ului. Noi venim pe lume ca o creaţie perfectă a lui Dumnezeu, iar în timpul celor 9 luni de dezvoltare, ni se oferă tot ce avem nevoie fără ca noi să ne zbatem. Nu ne îngrijorăm ce culoare vor avea ochii sau pielea noastră, nu ne gândim ce înălţime sau ce culoare de păr vom avea. După aceste 9 luni apărem pe lume, iar părinţii încep să ne educe. Wayne Dyer descrie acest fenomen ca fiind Edging God Out şi înseamnă apariţia ego-ului.
Iar ego-ul se identifică prin lucrurile pe care le posedăm şi prin acţiunile pe care le facem. Şi o viaţă întreagă ne chinuim să strângem cât mai multe lucruri, să fim mereu pe locul unu, însă ignorăm în totalitate partea aceea din noi care se cere împlinită.
Acum 3.500 de ani, tehnologia despre care se vorbeşte în acest film documentar era folosită la crearea celor mai incredibile miracole pe care lumea le văzuse până atunci. Aceeaşi tehnologie poate fi folosită acum pentru a crea o nouă lume. Codul lui Moise, film îndelung aşteptat de mulţi, este realizat de aceeaşi echipă care a lucrat la filmul documentar Secretul. Acest documentar ne învaţă cum să folosim legea atracţiei, atât pentru a ne schimba propria viaţă, cât şi pentru bunăstarea întregii lumi.
Documentarul a fost vizionat de către milioane de oameni de pe întreg mapamondul, iar cartea cu acelaşi subiect este un bestseller, conform New York Times.
Realitatea este doar o iluzie, însă una foarte persistentă – Albert Einstein
Cu toții am văzut măcar una din părțile trilogiei Matrix. Ne-am dat seama câte concepte filosofice sunt menționate în aceste filme? Documentarul trece în revistă nenumărate concepte care au inspirat această trilogie.
Discuția este cuprinzătoare și explică modul în care filmele prezintă idei filosofice aparținând lui Socrate, Platon, Descartes, Kant, Nietzsche, Borges sau Schopenhauer, referitoare la religie, liber arbitru, conștiință, cauzalitate, intuiţie şi dragoste.
Prin intermediul acestui documentar, experți în filosofie explică toate aceste concepte în detaliu, subliniind componenta filosofică extrem de importantă a trilogiei Matrix.
” target=”_blank”>
Revenirea la sursa – doc from Gaby Gaby on Vimeo.
Aproape orice boală poate fi vindecată prin practicarea atitudinii mentale potrivite. Louise L. Hay
Poţi să-ţi vindeci viaţa este cea mai bine vândută carte din lume, pe tema autovindecarii şi a transformat viaţa a milioane de oameni. Foarte mulţi cititori au declarat că această carte le-a modificat definitiv percepţia asupra rolului pe care îl joacă mintea asupra stării de sănătate a corpului fizic şi asupra bunăstării psihice. În această lucrare inspirată, autoarea de renume mondial Louise L. Hay îşi prezintă viziunea profundă legată de relaţia care există între minte şi corp. Ea explorează constrângerile la care conduc gândurile şi ideile limitative şi ne ajută să înţelegem astfel mai bine cauzele reale ale bolilor şi ale disconfortului.
Plin de idei şi strategii care şi-au dovedit eficienţa pentru milioane de oameni din întreagă lume, acest ghid practic îţi va schimba în bine, pentru totdeauna, modul de a gândi. Bineînţeles că documentarul se bazează pe carte şi este prezentat de însăşi Louise Hay. Filmul ne oferă idei profunde din povestea personală şi fascinantă a autoarei, dezvăluie privitorilor viziuniile ei despre aprecierea de sine, despre abundenţă şi cauzele metafizice din spatele bolilor fizice. De asemenea, ea ne explică cum a aplicat aceste concepte în viaţă ei emoţională, spirituală şi profesională.
Cele mai mari resurse pe care oamenii vor să le controleze, nu sunt resursele naturale, uneltele sau animalele, nici pământul, ci chiar alte fiinţe umane.
Societatea omenească nu poate fi pe deplin înţeleasă decât atunci când este văzută ca ceea ce reprezintă ea de fapt: o multitudine de ferme, în care câţiva fermieri deţin şi controlează turme de oameni. Pornind de la această percepţie şi pentru a produce mai mult şi mai bine, fermierii asigură o oarecare libertate turmelor lor, o libertate controlată şi extrem de atent monitorizată. Această formă de a conduce şi supraveghea a fost treptat extinsă în toate fermele.
Ce se întâmplă după ce plecăm din această lume? Există viaţă după moarte sau dispărem pentru totdeauna? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă acest documentar, cu titlul original Infinity: The Ultimate Trip.
Beneficiind de prezenţa unor cunoscuţi experţi precum Gregg Braden, Dannion Brinkley, Renate Dollinger, John Holland, Robert Thurman sau Brian Weiss, documentarul transmite o notă de speranţa şi de optimism cu privire la cel mai misterios eveniment din viaţa unui om: sfârşitul acestei vieţi şi călătoria spre Lumea de Apoi.
Folosindu-se de imagini ce-ţi taie răsuflarea, filmul prezintă cazuri de moarte clinică şi reîncarnare, subliniind natura noastră infinită. Realizatorii încearcă să ne dezvăluie la ce ne putem aştepta după moarte. Aflăm de câmpul energetic al lumii în care intrăm după ce murim şi se subliniază intens faptul că trecerea la viaţa de apoi trebuie privită cu optimism şi nicidecum cu teamă. Această viaţă, în acest plan, ar trebui privită ca o experienţă a spiritului, a sufletului nostru care este nemuritor. Acesta ar putea fi un motiv extrem de important şi suficient pentru a ne trăi viaţa cât mai frumos şi armonios cu putinţă, întru evoluţia cu adevărat important, aceea a spiritului.
Alcoolul este, de departe, cel mai folosit drog – şi încă unul periculos. Atunci, de ce atât de mulţi dintre noi, beau peste limitele admise? De ce ne “prinde” atât de tare alcoolul? Care sunt pericolele pentru tinerii care se apucă de băut la vârste fragede? Acest documentar priveşte îndeaproape consumul de alcool şi legătura atât de specială a omului cu acest drog acceptat şi chiar încurajat de societate (prin diverse reclame publicitare).
Expertul în probleme de dependenţă John Marsden, el însuşi un băutor ocazional, analizează într-un mod profesionist şi personal relaţia omului cu alcoolul. Marsden face studii fizice şi neurologice pentru a măsura impactul alcoolului asupra organismului . Asfel, el descoperă motivele pentru care unora le este mult mai greu să se abţină de la consumul de alcool decât altora.
O cursă cu taxiul prin București alimentată cu bomboane și povești.
Bine-ai venit în Taxiul cu Bomboane. Obiceiul acestui taxi – Meridian indicativ 983 – este următorul: fiecare pasager, când urcă, primește o bomboană. Uită-te rapid la șofer: un bărbat mare și sur și zâmbitor. Ia-o, asta e o poveste în care poți avea încredere într-un străin care îți dă o bomboană. Și ăsta e doar începutul. Vei mai putea primi și altele – chiar și regina bomboanelor –, dacă îndeplinești niște sarcini. Dar, până una alta, să pornim.
Taxi cu bomboane
Să zicem că ai urcat pe Eminescu, undeva prin spate pe la Romană, și nu vrei să ajungi undeva anume. Îl lași pe taximetrist să aleagă. Faceți cunoștință: Cristian Roman, taximetrist de doi ani și jumătate (altfel s-ar fi turnat deja film despre el, adaugă, așa frumos, chipeș și modest), un om căruia îi place să spună și să asculte povești.
O poveste. S-a născut în București în 1959, într-o familie cu cinci copii dintre care a rămas singurul. Tata a fost diriginte de șantier, a făcut Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei, așa că fiul a ajuns la liceul de poștă și telecomunicații. În liceu cânta la bas într-o formație, Pentaconta, iar la voce era Cristi Minculescu (căruia i se spunea Blondu’). Au cântat BTO – Bachman-Turner Overdrive, rock de imperialiști, așa că i-au dat afară din Cântarea României. Le-au scos instrumentele din priză, le-au tras cortina.
Apropo de muzică, uite o primă sarcină: dacă ghicești cine cântă bluesul care se-aude în mașină, mai primești o bomboană. Shazam și aplicațiile similare sunt interzise în Taxiul cu Bomboane. Pentru indicii, poți să tragi cu ochiul pe scaunul din față, dreapta, pe care sunt răsfirate CD-uri cu John Lee Hooker, Buddy Guy, Santana, Eric Clapton, câteva dintre alte sute.
O luați pe Dacia spre Romană, coborâți pe Calea Victoriei, spre parcul Izvor și Casa Republicii – nu Casa Poporului, insistă taximetristul, fiindcă acolo nu stă poporul. E un bulevard spectaculos, spune, dar nu e extraordinar. Locul în care mergeți e extraordinar.
Încă o bomboană, încă o poveste. După ce-a terminat facultatea de Construcții, taximetristul tău a plecat de la postul unde a fost repartizat, la fabrica de zahăr de la Burdujeni, Suceava, și a ajuns MNLFG, adică muncitor necalificat lucrări foarte grele, la un depozit de combustibili, în Piața Chirigiu. A lucrat și la schimb ulei, unde ține minte că făcea o șpagă teribilă. Într-un rezervor de Dacia intrau 2,7 litri de ulei, oamenii luau câte trei, rămâneau 300 de mililitri de la unul, 300 de la altul. Ciupeală. Erau niște vremuri de cacao, în care oamenii făceau tot felul de tâmpenii.
A ajuns apoi șef de stație PECO, iar după Revoluție a încercat o afacere cu produse petroliere, dar n-a avut loc pe piață. În anii 2000 a început o afacere cu doage de butoaie, pentru Franța. O treabă senzațională. Lemnul este viu, trebuie să-l miroși. Lemnul e ca un om: un om sănătos miroase frumos, un om bolnav miroase urât. Stejarul, de exemplu, are un parfum de vanilie. Afacerea a ajuns măricică dar n-a rezistat, așa că s-a reprofilat: a început să facă prefabricate pentru crose de crichet, pe care le vindea în Anglia. Dar a venit criza și afacerea a dat faliment. Nu i-au mai reușit alte încercări și așa a ajuns la taximetrie.
Taximetristul tău nu e cel mai bun, îți spune (fără GPS e victimă), îi lipsesc vreo 30 de ani de experiență. Dar vrea să fie cel mai politicos. Și inovator.
E probabil singurul taxi din București în care pasagerii primesc bomboane. Bomboanele au și ele o poveste. În anii ’90, semafoarele erau pline de copii care cerșeau și el nu voia să le dea bani, fiindcă știa că ajung la alții, așa că le dădea bomboane. În taxi, le-a văzut inițial ca un mod de a-și împărți câștigul cu cei care îl ajutau să-l dobândească. După care a început să-și mituiască pasagerii cu bomboane ca să-i dea like-uri pe Facebook.
Pagina i-a făcut-o fiul lui, care are 25 de ani și anul trecut a absolvit marketing și management la Essex. (Brandul Taxiul cu Bomboane are și logo, și tricou personalizat.) Pe Facebook postează muzica din taxi, fotografii și selfie-uri cu pasagerii, mai scrie câteva rânduri. Like-urile sunt importante, fiindcă i-au convins pe cei de la Meridian să-i deconteze bomboanele.
Mai sunt pasageri care nu intră în joc, sau sunt suspicioși, îi vede că pun bomboana în geantă. Dar majoritatea sunt cuceriți, mai ales copiii, care nu se mai dau coborâți din taxi. Are clienții lui fideli, puținii care îi știu numărul de telefon, pe care îi duce zilnic la serviciu sau săptămânal la aeroport.
Ajungeți în Rahova-Uranus, cu clădirea The Ark, Palatul Bragadiru, care în anii ’70 era Casa de Cultură „V.I. Lenin”, unde cântau Margareta Pâslaru și Anda Călugăreanu – sincron cu Cornel Fugaru – și se organizau seri de dans.
Încă o sarcină: dacă desenezi ceva – îți dă taximetristul post-it și carioci de toate culorile – primești o bomboană. Regina bomboanelor, un bob de cafea fiert în izmă și îmbrăcat în ciocolată neagră. Poți să desenezi orice, te-ncurajează. Un ou, două ouă, un carton de ouă. Desenele le pozează și le postează pe Facebook, apoi le plastifiază și le vinde, în taxi, cu prețul de pornire de 50 de bani. Cu banii strânși, cumpără bomboane pentru copiii de la centrul de plasament Cireșarii.
Taximetristul se ghidează după un decalog. Pe cât de repede parcurgi o distanță, cu atât următoarea comandă va veni mai târziu, pentru că ceea ce trebuie să se-ntâmple se-ntâmplă. Drumul cel mai scurt nu e cel mai ieftin, pentru că pe drumul cel mai scurt poți avea neșansa de a sta în trafic. Cursele scurte aduc cursele lungi. Cel mai important principiu: orice este mai bun decât nimic. Asta îl eliberează de stres.
Acum, taxiul alunecă pe-o dâră de blues pe lângă piața de flori din Rahova, printre tarabele improvizate de-o parte și de alta a drumului. Gladiole, flori de câmp, flori de mireasă. Uită-te și tu ce spectacol. Vara, sau de sărbători, se întind tarabele până în stradă, iar noaptea e liniște și se aud precupețele: vino la mine, ba vino la mine.
Taximetristul a învățat multe în ăștia doi ani jumătate. A învățat că taximetriștii, pe care îi disprețuia, sunt – nu toți, dar majoritatea – niște oameni minunați. Că răbdarea este virtutea regilor. Că cu o floare nu se face primăvară, dar nici iarnă nu mai este.
O învățătură. Ai grijă ce îi ceri lui Dumnezeu, că s-ar putea să îți dea. Dar, ai grijă cum îi ceri. Trebuie să îi ceri cu puncte și subpuncte. Așa ajunge la o poveste.
Când s-a născut fiul lui, în 1989, a început să-l roage pe Dumnezeu, seară de seară: „Doamne, fă din el un om”. Și Dumnezeu a început să lucreze. Băiatul lui a crescut frumos, cu talent artistic, sportiv, învăța bine. Când afacerea a dat faliment, băiatul era student în Anglia și cheltuielile au devenit o problemă. La un moment dat, vorbind cu fiul la telefon, tatăl l-a întrebat cum stă cu banii. Băiatul i-a zis că are chiria plătită, frigiderul plin, mai avea de luat banii pentru niște zile de muncă.
Atunci a închis, s-a înclinat și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că deja își desăvârșea lucrarea. Copilul lui se gospodărea, muncea, avea grijă de el, era chibzuit. Și s-a gândit că trebuia să i se întâmple ce i s-a întâmplat, ca să se îndepărteze pentru că îi strica lucrarea. Dacă lui îi mergea în continuare, fiul lui n-ar fi muncit, nu s-ar fi chibzuit, nu se desăvârșea. Asta, îți spune, e povestea lui.
Și-acum, înainte să cobori, plin de bomboane și povești, o ultimă sarcină: Facebook Taxiul cu Bomboane – like, comment, share.
Sursa: http://www.decatorevista.ro/bucuresteanul-taxiul-cu-bomboane/
Înotdeauna în spatele unei culturi mari se găseşte o alta, neobservată, uitată, neglijată, sau de cele mai multe ori ignorată cu bună ştiinţă.
Care sunt reprezentanţii culturii şi civilizaţiei din spatele celei greceşti, latine? Pelasgii.
În acest univers difuz de religii uitate, pierdute sau actuale, în care lumea preistorică ne invadează prezentul prin simboluri ciudate, în care-i descoperim pe străbunii noştri pelasgii arieni răspândindu-se spre vestul Europei dând naştere la italieni, spanioli, portughezi şi francezi – ori răspândindu-se în Asia împrăştiind cultura vedică ce renaşte acolo departe ori cutreierând drumurile Asiei Mici, trecând peste Egipt până în Caldeea, creând sacrul şi ocultul în Babilon… uneori ai impresia unui chibrit aprins într-o magazie de praf de puşcă, veche şi uitată, dar care încă poate exploda.
Cine au fost aceşti arieni, pelasgi, traci… în ce colţuri uitate ale lumii ori… ale ţării noastre vor descoperi arheologii într-o zi trecutul lor simbolistic-spiritual pe care azi îl vedem doar ca reflexii ale unor imagini din oglinzile istorice ale altor popoare, cu care au venit în contact!