Elementul secret al Universului – Fractalii

Îi puteţi întâlni în pădurea tropicală, în cercetarea medicală, în filme şi sunt peste tot în lumea comunicaţiilor fără fir. Unul dintre cele mai mari secrete de ”proiectare” a naturii a fost într-un final revelat. Este o formă ciudată, despre care poate nu ați auzit niciodată, dar este peste tot în jurul nostru, un zig-zag repetitiv: fractalii.

Fractalul este o figura geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părţi, astfel încât fiecare dintre acestea să fie o copie miniaturală a întregului.

Acest film documentar, realizat de Nova, ne poartă cu ajutorul unor matematicieni, într-o călătorie fascinantă în lumea geometriei fractalilor.

 
” target=”_blank”>

Dumnezeul minunilor

Numai privind natura din jurul nostru cu sufletul deschis şi nu doar cu ochii, putem ajunge la concluzia că absolut tot ce ne înconjoară e un proiect excepţional creat de către un proiectant extrem de înzestrat. De-a lungul acestei creaţii, pretutindeni se manifestă puterea supremă a unui Creator divin. De la apariţia primelor flori primăvara, până la o nouă viaţă ce se formează în pântec, oriunde ne-am uita, această formă de putere energizantă este absolută.

Biblia explică existenţa unui Dumnezeu care este Creatorul şi sursa vieţii, a energiei de pretutindeni.

Va invităm să urmăriţi un extraordinar documentar despre legătura dintre frumuseţea, puritatea şi inteligenţa naturii şi noile descoperiri ştiinţifice ale secolului.

Cine suntem noi cu adevărat?

Mereu am fost fascinanţi de existenţa noastră ca oameni pe acest Pământ. Dintre toate minunile Creaţiei, viaţa este cea mai misterioasă, iar dintre toate creaturile acestei planete, oamenii sunt cei mai speciali. Cu siguranţă trebuie să existe şi un motiv.

Religia ne oferă o explicaţie simplă: Dumnezeu a creat totul şi numai El ştie şi de ce.

Ştiinţa a încercat mereu să ajungă la o altă concluzie tocmai pentru faptul că nu a putut găsi dovezi palpabile ale vreunui plan măreţ.

În ultimii ani însă, noi descoperiri ştiinţifice i-au făcut pe oamenii de ştiinţă să îşi reevalueze teoriile. Se pare că totuşi vechile civilizaţii erau mult mai aproape de Adevăr decât a putut afla vreodată ştiinţa modernă.

Semne ale existenţei lui Dumnezeu

La începuturile ştiinţei, cercetătorii credeau că întreg Universul din care facem şi noi parte a existat dintotdeauna, este şi va fi pentru eternitate finit în imensitatea lui (necunoscută totuşi). În ultima sută de ani, s-a observat şi studiat însă, distanţarea galaxiilor una de cealaltă şi acest lucru a dus la o concluzie logică: dacă ele se distanţează în timp, înseamnă că la un moment dat, au fost unite. Aceasta a dus la o altă concluzie : dacă la un moment dat au fost unite înseamnă că acest Univers a avut totuşi un început. Astăzi, acest început este numit Big Bang.

Cea mai importantă descoperire care a dus la dezvoltarea acestei teorii a fost însă cea legată de studiul istoric al radiaţiilor energetice ale cosmosului.

Ceea ce mulţi nu ştiu, este însă faptul că acceptarea şi implementarea acestei teorii în rândul comunităţii oamenilor de ştiinţă, s-a făcut extrem de greu şi de rezervat. Ei erau conştienţi de faptul că odată acceptată această teorie, următoarea lor misiune va fi să dovedească ce anume sau cum s-a produs acest fenomen fără existenţa unei forţe sau energii de creaţie superioare şi inteligente .

Universul cuantic sau fizica cuantică pentru începători

Odată ce iei o decizie, universul face ca ea să se întâmple. – Ralph Waldo Emerson
Experimentul pe care îl veţi vedea mai jos poate fi considerat drept cea mai mare descoperire a secolului XXI.

Acest experiment, dovedeşte că anumite calcule nu stau chiar aşa cum am învăţat la scoală, că simţurile (auzul, mirosul, simţul, gustul, văzul) ne joaca feste şi ca şi cum nu ar fi suficient, realitatea pe care o percepem e posibil să nu fie cea reală.

Nu percepem lumea aşa cum este în realitate, ci aşa cum suntem noi.

Punctul Zero – Structura Infinitului

Care este legătură dintre un con de pin, floarea soarelui, o scoică, o pânză de păianjen, o broască ţestoasă şi un monument megalitic? Nu, nu este un banc ci un film documentar format din trei părţi ce conţine extrase din diferite surse de informare online despre legăturile şi mesajele civilizaţiilor antice referitoare la lumea noastră şi la faptul că totul este de fapt extrem de bine definit.

Documentarul adună dovezi incontestabile despre Şirul lui Fibonacci, care formează o spirală perfectă pe care o regăsim pretutindeni în natură şi nu numai, despre Numărul de aur (sau proporţia de aur) PI :3.14 care se regăseşte şi se respectă atât în orice construcţie antică, în arhitectură modernă cât şi în proporţiile naturii. În film, ni se explică din punct de vedere ştiinţific aceste legături şi se aduc dovezi de necontestat care se regăsesc atât pe Pământ, în natură cât şi din Univers.

Universul Holografic

Conform noilor descoperiri ale fizicii cuantice, realitatea este o imagine holografică ce pare reală atât timp cât suntem parte din ea. Aceste descoperiri ne schimbă radical modul de percetie asupra realităţii înconjurătoare, ale vieţii noastre de zi cu zi precum şi asupra spiritualităţii noastre. Vechile tradiţii şi culturi vorbesc de mult de faptul că lumea este o iluzie, hinduşii numind această formă de viaţa că fiind Maya, sau iluzia existenţei pe Pământ.

Să nu uităm că a existat o vreme în istoria omenirii când lumea credea că Pământul este plat şi nu rotund. Mai târziu, când s-au adus dovezi care susţineau o nouă teorie aceea a formei rotunde a Pământului nu s-a făcut altceva decât să se treacă de la un set de teorii la altele. Ei bine, ne aflăm într-o perioadă în istoria omenirii în care se emite o nouă teorie: aceea a unui întreg Univers holografic.

Vă invităm să urmăriţi un documentar care încearcă să explice cât mai simplu acest nou concept ştiinţific.

Teoria ştiinţifică a Conştiinţei ţinută secret

Conştiinţa – lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău.  Confucius

În ultimi ani tot experimentăm noi metode prin care să ne recuperăm dreptul de a ne exercita puterea şi influenţa asupra lumii şi a realităţii înconjurătoare. Astfel, în scurt timp am descoperit că acest lucru se poate realiza numai prin exercitarea Conştiinţei fiecăruia dintre noi. Conştiinţa colectivă este puterea supremă oriunde în Univers, deci şi pe Pământ. Se pare că noile descoperiri ştiinţifice fac tot mai multe legături între fizică cuantică şi Conştiinţa colectivă care este extrem de puternică şi reprezintă cu adevărat singura putere supremă. Este de înţeles de ce acest lucru se vrea a fi ţinut secret.

Documentarul următor, deşi destul de lung, este relevant, revelator şi prezintă cunoştinţe clare şi sigure despre ceea ce înseamnă Conştiinţa, totul bazându-se pe noi descoperiri ştiinţifice din domeniul fizicii cuantice.

NASA găseşte portaluri în jurul Pamântului

O temă favorită a iubitorilor de SF dar nu numai, o reprezintă Portalurile magnetice ale planetei. Acestea sunt prezentate a fi nişte deschideri în spaţiu şi timp, ce conectează călătorii către tărâmuri necunoscute. Mai exact, un astfel de poartal ar putea fi reprezentat ca o “uşa” către necunoscut.

Se pare totuşi că noile descoperiri ştiinţifice confirmă existenţa lor. Fizicianul Jack Scudder de la Universitatea din Iowa, specialist în domeniul plasmei, a confirmat nu numai existenţa portalurilor ci şi cum pot fi identificate acestea.

 

Fuziunea la rece: focul din apă

La 23 martie 1989, doi chimişti renumiţi de la Universitatea din Utah, Martin Fleichmann şi Stanley Pons, au făcut un anunţ care a creat controverse în lumea academică. Aceştia susţineau că o celulă de sticlă plină cu apă grea, dotată cu un catod de paladiu, putea produce, la trecerea unui curent electric slab, extrem de multă energie calorică. Aceştia afirmau că reacţia de baza trebuie să fie una de natură nucleară, similară celei ce are loc în stele.

Astfel, “focul de apă” nu putea proveni dintr-o reacţie chimică obişnuită, în experiment nefiind implicaţi agenţi chimici. De asemenea, nivelele energetice raportate le depăşeau cu mult pe cele ale unor reacţii clasice, chimiştii considerând că prin această descoperire au identificat o nouă sursă energetică a viitorului. Acest film documentar ne arată ce s-a întâmplat în domeniul controversat al fuziunii la rece după anunţul despre această descoperire incredibilă a celor doi oameni de ştiinţă.