Alimentația și regimul de viață în funcție de grupele de sânge

Ştiaţi cât de importantă este grupa de sânge?

Din păcate, noi nu am fost educaţi să ţinem cont de grupa de sânge în alimentaţie, regimuri, tratamente şamd. Poate mulţi dintre noi nici nu-și cunosc grupa de sânge….cu toate acestea este bine de ştiut că:

Fiecare grupă sanguină deţine un set de caracteristici, care influenţează regimul alimentar, rezistenţa la stres, predispunerea la anumite afecţiuni, personalitatea etc.

Dr. Peter D’Adamo susţine că acest set de caracteristici face parte din încărcătura genetică moştenită şi este stabilită de lectine. Lectinele sunt proteine care se găsesc în produsele alimentare şi care au proprietăţi de aglutinare, fapt care conduce la modificări la nivelul sângelui. Astfel, în momentul în care o persoană consumă alimente care conţin lectine incompatibile cu antigenele grupei de sânge, acestea afectează un anumit organ sau un sistem din organism şi încep să aglutineze celulele sanguine din zona respectivă, conducând la apariţia anumitor afecţiuni.

Din fericite, majoritatea lectinelor din alimente nu sunt atât de dăunătoare încât să pună în pericol viaţa unei persoane, iar în majoritatea cazurilor propriul sistem imunitar ne fereşte de acţiunea  negativă a lectinelor. Astfel, în 95% din cazuri cantitatea de lectine introdusă în organism este absorbită şi apoi eliminată de către organism, însă în restul cazurilor lectinele se infiltrează în fluxul sanguin şi pot provoca diferite reacţii la nivelul organelor.

Grupa sanguină este definită ca fiind o clasificare a sângelui întemeiată în funcţie de ansamblul de caracteristici ale globulelor roşii şi ale plasmei sanguine, mai exact grupa sanguină reprezintă restructurarea naturală a conţinutului genetic. Ținând cont de strânsa legătură dintre sânge şi construcţia genetică a omului, D’Adamo susţine că grupele sanguine influenţează alimentaţia, sănătatea mentală şi funcţionarea unor sisteme din organism.

Grupele de sânge indică evoluţia strămoşilor noştrii, în funcţie de produsele alimentare consumate, astfel:

– grupa sanguină A – 2: erau fermieri obişnuiţi să consume multe produse vegetale;

– grupa sanguină B – 3: erau persoane omnivore obişnuite să consume atât  produse lactate, cât şi carne sau legume;

– grupa sanguină 0 – 1: erau vânători obişnuiţi să consume produse alimentare grele cu un conţinut ridicat în proteine de origine animală;

– grupa sanguină AB – 4: erau persoane cu carcateristici preluate de la grupele sanguine A-2 şi B-3.

Grupasanguina 0-1

Persoanele cu grupa sanguină 0-1 se dezvoltă armonios prin practicarea exerciţiilor fizice, prin consumarea proteinelor de origine animală (putând digera cu uşurinţă carnea datorită acidităţii ridicate a sucurilor  gastrice) şi prin evitarea produselor lactate şi a carbohidraţilor. Din cauza  acidităţii gastrice aceste persoane ar trebui să consume mai multe fructe cu aciditate alcalină (prune, struguri, coacăze, agrişe, curmale) şi să evite pe cât posibil consumul produselor lactate şi a cerealelor.

Se recomandă consumul legumelor bogate în vitamina K, deoarece întăresc factorul de coagulare, care este destul de slab în rândul persoanelor cu grupa sanguină 0-1.

Factori care conduc la creşterea în greutate:

  • Glutenul din germenii de grâu. Acesta interferează cu activitatea insulinei şi conduce la scăderea ratei metabolice;
  • În mod natural aceste persoane tind să aibă nivel scăzut de hormoni tiroidieni; astfel funcţia tiroidiană este instabilă şi provoacă dezechilibre metabolice. În consecinţă, se recomandă evitarea produselor alimentare care inhibă funcţia tiroidiană (varză, conopidă, mustarul verde, varza de bruxell) dar consumarea alimentelor care accelerează producţia hormonală (fructe de mare, sare iodata etc);

Grupa sanguină A-2

Practica alimentară a persoanelor cu această grupă sanguină este vegetarianismul. Astfel, este indicat un regim bazat pe consumul de fructe şi legume, la care se adaugă cantităţi moderate de grăsime de origine animală şi produse lactate. Această recomandare nutrițională se bazează pe faptul că sângele acestor personae este mai coagulat decât în cazul persoanelor cu alte grupe sanguine dar şi pe aciditatea alcalină a sucurilor digestive.

Se recomandă dietă vegetariană bazată pe proteine din soia, cereale și legume, vitale pentru persoanele cu grupa sanguină A-2 datorită conţinutului ridicat de minerale, enzime şi antioxidanţi;

– persoanele obişnuite să consume carne vor pierde uşor în greutate când vor adopta o alimentație bazată pe legume şi fructe şi vor fi mult mai energice datorită eliminării toxinelor din organism;

– este esenţial ca alimentele consumate să fie naturale şi proaspete;

– se recomandă mai ales consumul fructelor şi legumelor cu aciditate alcalină deoarece nu afectează sistemul digestiv: mango, papaya, portocale etc;

– aceste persoane sunt sensibile la lectinele din: cartofi dulci, varză, roşii şi piper deoarece conduc la apariţia unor afecţiuni digestive.

– produsele lactate sunt greu de digerat şi pot provoca o scădere a activităţii metabolice. Totuşi se pot consuma produse lactate fermentate în cantităţi foarte mici: iaurt, kefir, smântână degresată.

Factori care contribuie la instalarea epuizării mentale:

– aglomeraţia;

– zgomotul puternic;

– sentimentele negative;

– fumatul;

– mirosurile puternice sau parfumurile;

– consumul ridicat de zahăr şi amidon;

– extenuarea;

– violenţa de la televizor;

– insomnia;

– condiţiile meteorologice extreme.

Grupa sanguină B-3

Persoanele care s-au născut sub semnul acestei grupe sanguine sunt omnivore, astfel, regimul alimentar trebuie să fie echilibrat, sănătos şi diversificat. Această grupă sanguină este singura care permite consumarea, fără restricţii, a produselor lactate.

– alimente permise: carne de capră, miel, iepure, oaie, vânat, peste oceanic, legume verzi, ouă, produse lactate cu un conţinut scăzut în grăsime;

– se interzice consumarea cărnii de pui, deoarece conţine o lectină aglutinantă care favorizează apariţia accidentului vascular cerebral dar şi a tulburărilor de sistem imunitar;

– se interzice şi consumul de nuci, arahide, seminţe de susan sau floarea-soarelui deoarece conţin lectine ce interferează cu producerea insulinei;

– tomatele ar trebui eliminate din regimul alimentar deoarece irită mucoasa stomacului;

– fructele şi legumele, în general, sunt bine tolerate motiv pentru care pot fi consumate din belşug.

Persoanele cu această grupă sanguină sunt capabile să reziste la majoritatea bolilor severe comune vieţii moderne, cum ar fi bolile cardiovasculare sau cancerul. De fapt, o persoană cu grupa sanguină B-3 care urmează strict un regim alimentar îşi poate ameliora simţitor starea de sănătate, trecând cu uşurinţă peste afecţiuni chiar şi severe. Aceste persoane sunt predispuse afecţiunilor de sistem imunitar, cum ar fi: screloza multiplă, lupus eritematos şi sindromul de oboseală cronică. În situaţii de stres extrem, individul cu această grupă sanguină manifestă: perturbarea somnului, rezistenţă la insulină şi hipotiroidie, astfel, stresul poate agrava afecţiunile cu care acesta deja se confruntă.

Grupa sanguină AB-4

Grupa saguină AB-4 deţine antigene A, care menţin scăzută aciditatea stomacală şi antigene B, programate genetic pentru consumul de carne. Totuşi din cauza acidităţii scăzute aceste persoane nu pot metaboliza eficient carnea, motiv pentru care consumul de carne se realizează cu precauţie.

– dieta persoanelor cu grupa sanguină AB-4 este o combinație între regimul alimentar al grupelor A-2 şi B-3;

– se evită consumul de cafeină şi alcool, mai ales în situaţii de stres;

– alimente recomandate: tofu, fructe de mare, produse lactate (iaurt şi kefir), mazăre, fasole şi alte legume proaspete. Aceste alimente vor fi consumate mai ales dacă se doreşte scăderea în greutate;

– pește cu proprietăţi maxime: somon, sardine, ton;

– nucile şi seminţele pot fi consummate numai în cantităţi reduse.

Persoanele cu această grupă sanguină ar trebui să îşi înceapă ziua prin a consuma un pahar cu apă caldă şi apoi un suc cu zeamă de lămâie pentru a curăța sistemul digestiv de mucusul acumulat în timpul nopţii.

Deoarece sistemul imunitar este mai slăbit se recomandă consumul ridicat de legume.

Afecţiuni posibile

Reacţiile alergice vor apărea numai în cazul consumării alimentelor expirate sau în exces.

Aceste persoane sunt predispuse apariţiei următoarelor afecţiuni: screloza multiplă, sindromul de oboseală cronică, lupus eritematos, boli cardiovasculare, cancer şi anemie.

Frecvent întâlnit este stresul emoţional, care de regulă este externalizat prin violenţă, furie şi ostilitate.

Sursa: http://www.sfatulmedicului.ro/Diete-de-mentinere/dieta-in-functie-de-grupa-sanguina_6022

http://valentinbosioc.com/alimentatia-dupa-grupa-sangvina-grupa-a/

Posted in Medicină alternativă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *