Cartea serviciilor secrete URSS despre rasele extraterestre

Iată ce scria, în 1947, mareşalul Constantin Vershinin către subordonaţii săi din Departamentul IV: „Este datoria voastră de a investiga toate evenimentele cu privire la vizitele sau incidentele ce au ca subiect creaturi de pe alte planete sau creaturi non-terestre care se ascund pe planeta noastră. Este datoria voastră de a raporta imediat superiorului vostru orice dovadă strânsă în timpul investigaţiilor întreprinse. Este datoria voastră de a păstra secretul absolut în timpul investigaţiilor voastre, cu excepţia raportărilor către superiorul de care aparţineţi. Este datoria voastră de a distruge această carte în cazul în care integritatea voastră vă este pusă în pericol. Pierderea aceste cărţi va avea consecinţe serioase asupra dvs. precum şi a familiei dvs”.

Cel care a tradus această carte în limba engleză sub psedonimul Dante Santori, s-a întâlnit în 2004 cu un ucrainean pe nume Petro. Cei doi au devenit prieteni, iar 4 ani mai târziu au făcut împreună o excursie, ajungând la casa din Portugalia a tatălui lui Petro, fost diplomat rus, retras aici după pensionare. Tatăl lui Petro deţinea nu mai puţin de 58 de cutii cu documente secrete şi cărţi vechi încă din timpul URSS. Printre aceste materiale, Petro şi prietenul sau au descoperit o carte secretă, ce era folosită de agenţii de informaţii sovietici, cu privire la presupusele întâlniri cu extratereştrii semnalate pe Pământ de-a lungul timpului. Ulterior, Petro a decedat în urma unui accident rutier exact în perioada în care cei doi prieteni se ocupau de traducerea acestei cărţi şi a notiţelor adiacente, din limba rusă în limba engleză. Se pare că prima ediţie a cărţii a fost tipărită în 1946 sau 1947, urmând apoi alte ediţii în 1951, 1959, 1968, 1971, 1980 etc. Cea mai nouă ediţie este cea din 2011. În anii 80, o copie a acestei cărţi a fost găsită pe un câmp din estul Siberiei. Copia a ajuns în mâinile unui agent KGB ce avea prieteni în mass-media. Înainte de a vă prezenta documnetarul cu şi despre controversata carte, vă prezentăm un interviu, singurul acordat cel puţin până în prezent de cel care a ales să facă publică această poveste.

Mai jos, vă invităm să urmăriți documentarul alcătuit din 3 părți, realizat pe baza cărții:

Posted in Viaţa în Univers.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *