Este considerat a fi unul dintre cele mai rapide şi spectaculoase dansuri din lume şi în lista capodoperelor non-materiale ale culturii universale, a fost trecut la loc de cinste. În 2005, a fost inclus de UNESCO în patrimoniul cultural nemuritor al lumii. Ne încearcă desigur un puternic sentiment de mândrie… vorbim, da, de Dansul Căluşului, dans autentic românesc.
Originea şi istoria celui mai vechi dans popular românesc
Dansul Căluşului, aşa cum îl simt românii, este mai mult decât un dans… Este un ceremonial plin de spectacol, grandoare, ritm şi viaţă, poate cel mai reprezentativ şi vechi dans tradiţional de pe meleagurile româneşti. Este un act de creaţie românească exuberanţa şi sublimă, un ritual prin care sunt invocate vindecarea şi protecţia, un mesaj cu substrat arhaic pe care românii îl transmit de veacuri…
Originea Dansului Căluşului este străveche. Se crede că Dansul Căluşului îşi are rădăcinile în ritualurile precreştine de fertilitate şi că aduce fericire, noroc şi sănătate în satele în care este practicat. Dansul Căluşului datează din perioada precreştină, spun etnografii, iar existenţa să în formă actuală este relaţionată cu străvechiul cult al Soarelui. Totodată, etimologia acestui dans face referire la căluş, obiect care astupă gură, obligând astfel la tăcere şi la păstrarea secretului magic. În plus, culorile din care este alcătuit steagul căluşarilor: alb şi roşu (culori încărcate de sacralitate în viziunea dacilor) fac trimiteri la vechile ritualuri zamolxiene.
Dansul Căluşarilor este un dans atemporal, desprins parcă din mentalitatea şi felul de-a fi şi de-a simţi al poporului român. Se interpretează la împrejurări deosebite, de sărbătoarea Rusaliilor, sărbătoare cu semnificaţii speciale în tradiţia populară românească. Prin urmare, în săptămâna de dinaintea Rusaliilor, Căluşarii colindă satele, încercând să alunge boală şi spiritele rele prin puterile magice cu care sunt investiţi în timpul dansului.
Dovezile etnografice arată că, în vremuri de demult, dansul căluşului era jucat în tinurile Moldovei şi ale Transilvaniei. Avea rol de catharsis şi o funcţie preponderent magică. Astăzi, dansul căluşului este practicat exclusiv în Muntenia şi Oltenia. Scopul sau actual este acela de a apară oamenii de efectele malefice ale Ielelor, de a proteja recoltele, animalele şi gospodăriile de rău, dar şi de a vindecă bolile trupului şi ale minţii.
Dansul Căluşului: Magia şi spectaculozitatea unui dans care a cucerit o lume întreagă.
”Dansul Căluşului” este un dans selectiv şi, spre deosebire de faimoasa hora românescă, la care pot lua parte toţi membrii unei comunităţi, în cadrul acestui dans ritualic participa doar “cei iniţiaţi” şi “aleşi” ( în număr de 9-11), înzestraţi fizic şi moral cu abilităţi deosebite. Trupa de Căluşari este formată exclusiv din persoane de sex masculine. În timpul unei ceremonii ritualice specifice, Căluşarii se leagă prin jurământ să respecte preceptele morale şi regulile cetei. Pentru a avea dreptul de a face parte din ceaţă, tinerii trebuie să stăpâneasă artă căluşului şi să se purifice în prealabil de rău. Doar astfel, prin respectarea riturilor de consacrare, puterea magică a dansului va avea efectul dorit asupra oamenilor.
Există de asemenea un căpitan al Căluşarilor –Vătaful – personaj investit cu sacralitate şi respectat pentru rolul şi influenţă pe care o are asupra celorlalţi Căluşari. Dintre toţi, este cel mai “iute de picior”, are un fond moral solid şi este cunoscător al tainelor căluşului “. În ansamblul unitar al grupului, o persoană care poartă masca – Mutul – un fel de personaj comic şi punitiv, joacă de asemenea un rol primordial. Ierarhia este respectată cu stricteţe în cadrul grupului, iar coeziunea care se menţine între căluşari de-a lungul zilelor de joc este una mistică. Căluşarii sunt investiţi cu puteri supranaturale, iar rolul lor major este acela de a proteja.
Dansul ritualic al căluşarilor se desfăşoară urmând tradiţia celor trei secvenţe ceremoniale: Ridicarea steagului, Jurământul, Spargerea Căluşului, persoanelor din exterior fiindu-le interzisă participarea. Dansul în sine este energic şi impozant, o manifestare supremă a forţei fizice şi psihice masculine, o revărsare pătimaşă şi învolburată de energie. Maleficul, cred căluşarii, poate fi alungat numai prin dans şi prin elemente adjuvante precum usturoiul şi pelinul… Însă acest dans nu se face oricum sau pur şi simplu, ci prin strigături tainice, sărituri impresionante în aer, bătăi simultane şi individuale pe cizma şi în pământ, prin lovirea zgomotoasă a călcâielor. Ritmul dansului este ameţitor, trăirile jocului sunt intense şi frenetice, strigăturile vin parcă dintr-o lume nepământeană şi arhaică. Dansul cere agilitate, forţă, rezistenţă fizică, dar şi pasiune pentru viaţă, iubire pentru oameni.
Desprinderea de pământ este esenţială în dansul pe care îl realizează căluşarii. Ea sugerează desprinderea de cele lumeşti şi de condiţia umană, dar şi dorul de zbor al romanului. Pe de altă parte, revenirea cu picioarele pe pământ sugerează reîntoarcerea la condiţia umană, într-o altfel de formă… mai bună, mai pură.. Şi costumele albe cu elemente multicolore, pintenii încălţămintei şi zurgălăii ataşaţi de pălării fac deliciul dansului ritualic. Dansul căluşului are valenţe pozitive şi este menit să grăbească căsătoria fetelor, să vindece bolile, să sporească fertilitatea, să stârpească sterilitatea, să apere de influenţele nefaste ale ielelor, să alunge Rusaliile. Da., drama ritualică a căluşarilor trebuie să se termine cu bine. Dansul Căluşului ÎNVINGE răul.